Buenos Aires are o rezonanță sexy, sună a sfârșit de lume, a loc în care să te pierzi și apoi să te regăsești. Să te resetezi. Trebuie să recunoști că Buenos Aires (de unde poți lua feribotul spre Montevideo aflat la câteva ore distanță) Cordoba, Mendoza, Cafayate, Salta, Jujuy în nord sună a aventură, a încrucișare de spadă, a backpacker fără fițe, doar cu rucsacul în spate și opriri unde te taie capul și unde peisajul îți ia respirația.

Nu vă voi prezenta frumusețile Argentinei. Nu voi scrie despre viața de noapte din Buenos Aires, despre cântăreții care visează să devină asemeni lui Carlos Gardel, care a rămas la 80 de ani de la moarte sa cel mai emblematic cântăreț de tango. Nici despre Ushuaia, cu al său slogan „El Fino del Mundo”, nici despre stațiunea de lux de la Mar de Plata (Buenos Aires nu are plajă, fiind o deltă uriașă), sau despre vinurile parfumate ale nordului, unde autocarul pare că se prăvăleşte în văile abrupte ale munților la fiecare curbă. Despre deșertul alb și despre zona aridă pe care o ai de parcurs până la granița cu Chile.

O să vă spun că merită să vezi Argentina. Să plătești un bilet de avion care se învârte în jurul sumei de 1.000 de euro, iar dacă vânezi o ofertă cu plecare de la Madrid, cu Iberia, ai putea ajunge la un preţ minunat, de 500-600 de euro. După o lună petrecută în Argentina, în hosteluri, în autocare și după 3.000 de kilometri parcurși vă pot spun, mai bine, la ce să nu vă așteptați.

foto www.laurentiu-dinca.com
foto www.laurentiu-dinca.com

Mai scump ca la București

Primul sfat. Dacă pleci în Argentina și ai un ghid turistic gen „Lonely Planet” mai vechi de cinci ani poți să îl arunci la gunoi. Nu îți va folosi la absolut nimic. Sau, dacă pe baza recomandărilor găsite în carte, ți-ai făcut un buget pentru o vacanță de o lună, atunci vei avea supriza neplăcută ca banii să-ţi ajungă doar pentru două saptămâni. Comparativ, prețurile sunt duble dacă nu chiar triple față de acum 5-6 ani: spre exemplu, o bere costă 25-30 de lei un litru, într-o cârciuma modestă, Asado – celebra friptură din vită- este 70 de lei cu garnitură (pentru că argentinii nu o consumă decât gătită acasă, deci e o mâncare națională exclusiv pentru străini), vinul (unul modest, dar bun), începe de la 40 lei. Dacă vrei să călătorești, chiar cu buget redus, trebuie să știi că trenuri nu există, iar biletele de autocar sunt extrem de scumpe (pe drumuri cu o singură bandă, deci media de deplasare este de 50 kilometri pe oră, căci argentinienii nu s-au omorât cu autostrăzile, deși economia lor cu adevărat duduie). O cursă de 800 de kilometri (14-15 ore) costă 100 dolari – la noi e sub 100 de lei. În plus, în orice magherniță rudimentară ai sta, dintr-un sat de munte, care îți oferă patru pereți ce nu au mai vazut varul de ani de zile costă minim 150 de lei pe noapte.

Oraşul Cafayate (foto www.laurentiu-dinca.com)
Oraşul Cafayate (foto www.laurentiu-dinca.com)

Am stabilit. Argentina e foarte scumpă, salariul mediu la Buenos Aires e de 1.000 de dolari, turiștii straini sunt puțini (evrei, nemți – “noi venim pentru că avem bani” a fost răspunsul de figurant al unui Fritz sau Rummeningge când l-am intrebat de ce dintre toți europenii ei sunt cei mai vizibili turiști). Se trăiește bine, clanul Kirchner (azi Cristina în funcția de președinte, anterior a fost soțul, decedat între timp) conduce țara cu mână forte, iar membrii familiei sunt realeși fără probleme și democratic la fiecare ciclu electoral. Cât despre libertatea de exprimare, se spune că în Argentina sunt cele mai multe librării pe cap de locuitor, iar principalul cotidian Clarin – după ce a fost ani de zile împotriva guvernului – a cedat, vechii patroni au fost constrânși să vândă, și publicația a lăsat-o mai moale cu criticile.

Banii, schimbați la colț de stradă

Nu v-aș recomanda să mergeți în Argentina în ianuarie-februarie când toată țara e în concediu. Se merge la mare, la ocean iar foarte puțini pleacă dincolo de graniță. Așa că țara e cam aglomerată, iar Buenos Aires-ul cam pustiu.

Mulți se întreabă cum a fost posibil ca o țară care în 2001 a cunoscut un colaps economic, un adevărat măcel social, la finalul căruia un sfert din populație și-a pierdut locul de muncă, iar zilierii munceau pe 2 dolari, a ajuns azi la prosperitate. Răspunsul e simplu: luarea unor măsuri dure de protecție și relansare economică pe care le putem traduce simplificat astfel: interzicerea speculei imobiliare, interzicerea tranzacțiilor în valută pentru protecția monedei proprii, stimularea companiilor străine de a-si deschide fabrici în Argentina (pentru că BMW și Mercedes nu produc mașini în Argentina nu prea vezi astfel de automobile pe străzi), descurajarea importurilor și încurajarea producției proprii, accentul pus pe bogatiile ţării: soia si carnea de animale. Să vă dau un exemplu – pentru protecția monedei, dacă ești străin nu poți schimba valută la bănci decât după o mare birocrație și asta în cazul unei sume infime. Ceea ce poți face- și este recomandat- este să schimbi dolarii în peso, moneda locală, la micile magazine de papetărie, ziare, librării. Patronii vor fi bucuroși să îți cumpere dolarii deoarece băncile nu le permit să își țină economiile în valută.

O Dacie veche, pe străzi argentiniene
O Dacie veche, pe străzi argentiniene

 

Memoria de saqeuo

Întorcându-ne în urmă 13 ani… în acel moment, tara era deja supraîndatorată (100 de miliarde de dolari datorie publică), FMI a refuzat să mai ofere împrumuturi. Populația era de asemenea foarte îndatorată, momită să își ia multe credite cu rate uriașe. Miniștrii de finanțe și șefi de stat au susținut vânzarea unor companii de stat strategice pe sume derizorii. “Modelul neoliberal al președintelui Carlos Menem a fost inseparabil de fenomenul corupției. Nimeni nu a dus trădarea națională atât de departe cum a facut-o el”, se spune în filmul “Memoria de saqueo” – “Memoria unui jaf” care rememorează prăbușirea economică a Argentinei din 2001. Ca o consecință firească, la sfârșitul lui 2001, guvernul decide blocarea accesului populației la propriile economii bancare estimate la 70 miliarde dolari, țara nu se mai poate împrumuta de pe piețele externe și intră în incapacitate de plata. Oamenii ies în stradă, magazinele sunt devastate, se numără zilnic morți și răniți. Inflația crește, peso se devalorizează puternic și somajul ajunge la peste 20%. Venirea la putere a lui Nestor Kirchner este sinonimă cu restructurarea datoriei, plata ei integrală care culminează cu ruperea, in 2006, a oricarei legături cu FMI. În ultimii opt ani, Argentina a cunoscut o creștere economică puternică și sănătoasă.

Recomandare. Argentinienii se cred nemții Americii de sud. Se simte superioritatea lor așa că nu îți aduce nici un plus statul de european. Spre deosebire de Peru unde pielea albă contează. Unde prețurile sunt mai mici. Plajele mai frumoase. Așa că, alegeți dumneavoastră.

 

 

Articol precedent

Turist în Viscri. De ce "Acasă la prinţul Charles" nu este încă o poveste de succes

Articol următor

Reţeta zilei: Tom Kha Gai. Cum se găteşte cea mai cunoscută supă thailandeză

6 Comentarii

  1. calinsi
    28 iunie 2014 la 19:04 — Răspunde

    Daca mai creste mult economia ajunge berea la 100 lei . Serios , nu prea pot sa inteleg cum intr-o tara in care inflatia reala este de 30 % iar cea declarata ofical este de 10 % „se traieste bine” . Cine traieste bine ? Cristna K. & comp. ? Argentina era acum un secol a 5-a economie a lumii ( bunicu’ a fost acolo la lucru , sa faca bani ). Acum este doar un model al eseculu produs de populism prostesc . In zone ale capitalei sunt intreruperi de curent care tin zile .

  2. tudor
    29 iunie 2014 la 1:01 — Răspunde

    Buna!
    Doar ce m-am inturnat la randul meu din America de Sud. Argentina fiind ultima dintr-un tur de 9 luni. Impreuna cu Chile sunt intr-adevar cele mai scumpe – nu am fost in Brazilia dar am inteles de la altii ca e la fel de scumpa. Avand o oarecare experienta pe continent inainte de a ajunge Argentina cred ca am reusit sa vanez preturi mai mici – in Cordoba am stat cu $5 pe noapte (cum ai spus – ‘blue dollar’) – intr-un hostel cam darapanat e adevarat. Dar am stat cu $7 in Mendoza – unde aveau un super breakfast.
    Iti scriu pt ca am o intrebare: In Buenos Aires s-a intamplat sa ai o senzatie de Bucuresti? Pt ca eu cum am iesit sa ma plimb prin oras (am stat o saptamana) m-am simtit ca si cum as fi prin Bucuresti? Drumuri, case, trotuare, masini, caini, oameni (am fost acolo de ziua lor nationala – asa ca sfaraiau gratarele mai ceva ca la un miting de pe Dambovita) toate aveau un aer profund familiar(la scara diferita – BA fiind mult mai extins).
    Calatorie placut in continuare!

    • Petre
      30 iunie 2014 la 2:02 — Răspunde

      Sigur, la hosteluri preturile sunt decente/mici dar totusi vorbim de conditii de cazare decente dar cu 4-8 oameni in camera.
      Si mie mi s-a parut Chile scump, iar Peru minunat ca preturi.
      Nu stiu ce sa zic legat de paralela cu Bucurestiul pentru ca sincer B.A. nu m-a lasat cu gura cascata. Au fost locuri interesante dar si locuri banale (in centru ma refer).

  3. dorin maier
    29 iunie 2014 la 10:19 — Răspunde

    Regret, dar autorul nu a inteles nimic din realitatile economice. Intr-un fel e ca Romania, tara bogata cu oameni saraci. Dar de frumoasa,e extraordinara!

    • Petre
      30 iunie 2014 la 2:06 — Răspunde

      Dorin, nu am facut o analiza economica. Am relatat citeva aspecte pe care le-am citit, multe mi le-au spus oamenii, le-am si verificat. Nu am zis ca Argentina e Germania, dar nici nu am avut sentimentul de saracie lucie nicaieri in Argentina asa cum il ai in mare parte din Moldova sa zicem. Imi poti da un contraexemplu? Numeste o regiune din Buenos Aires spre granita de nord, in sud nu am fost.
      Cele bune.

  4. muc sca
    29 iunie 2014 la 20:40 — Răspunde

    Dragule,

    Inainte de a arunca la gunoi ghidul Lonely Planet,
    invata diferenta dintre delta si estuar…

    Regards,

    MS

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *