„Când eram mică, visam că o să ajung să mă plimb prin Camps Bay, o să intru din magazin în magazin și o să-mi cumpăr o grămadă de lucruri frumoase. Între timp m-am făcut mare și încă visez la chestia asta”, spune Cornelia, ghidul nostru Xhosa, în timp ce-și conduce van-ul plin de turiști prin stațiunea exclusivistă a Cape Town-ului. Nu e neapărat tristețe în vocea Corneliei pentru că femeia matură de acum nu și-a îndeplinit visul din copilărie și trăiește în continuare într-unul din township-urile orașului. E mai degrabă o acceptare a unei realități evidente pentru că, deși apartheidul s-a încheiat de 23 de ani, mahalalele Cape Town-ului continuă să fie singurele cartiere accesibile pentru cei mai mulți dintre negrii care trăiesc în Mother City. Un oraș în care deși salariul mediu depășește 1000 de dolari pe lună, prețurile la locuințe sunt exorbitante.

„Și asta este o formă de apartheid. Albii au ridicat atât de mult prețurile la case, încât noi, cei din townshipuri, nici nu putem visa măcar că, într-o zi, ne vom putea permite un apartament în oraș”, mai spune Cornelia. „Dar cât de mult ar costa o locuință cu două camere în Cape Town?”, întreb eu. „Oooo, enorm. 2 milioane de ranzi (n.r.-153 de mii de dolari) cea mai ieftină. Dar ajung și la 9 milioane de ranzi (689 de mii de dolari)”, răspunde Cornelia.

waterfront
Waterfront, un cartier fițos din Cape Town

Deși în acest moment cam o treime din cei 3,7 milioane de locuitori ai orașului trăiesc în mahalalele de la periferie, lucrurile se mișcă totuși într-o direcție bună. Încet ce-i drept, mult mai încet decât și-ar dori locuitorii Africii de Sud, townshipurile se modernizează, locuințele improvizate construite din table și cartoane, fără apă și canalizare, sunt demolate iar în locul acestora statul construiește case decente, cu parter și etaj, care sunt date gratuit oamenilor. Devin proprietari, dar nu au voie să le vândă niciodată.

La statuia lui Mandela din Waterfront
La statuia lui Mandela din Waterfront

 

E un proces complex de gentrificare, de modernizare/renovare a cartierelor mărginașe care are loc în Cape Town. Townshipurile nu vor dispărea probabil niciodată, dar vor arăta poate decent, vor avea școli moderne, magazine, spitale, parcuri. Africa de Sud este totuși o țară bogată, dar modernizarea ei este mult întârziată de corupția și incompetența de la vârful statului. Ca o ironie a sorții, într-o țară în care principala problemă a majorității populației este cea locativă, președintele Jacob Zuma este acuzat că ar fi cheltuit 246 de milioane de ranzi (18,8 milioane de dolari) din fondurile publice pentru renovarea propriei locuințe. Zuma a refuzat să de banii înapoi chiar și după ce Curtea Constituțională l-a obligat să facă acest lucru în aprilie 2016.

Township-ul Langa
Township-ul Langa

Puțină istorie

Township-urile nu sunt neaparat o creație a apartheidului. Au apărut prin secolul 19, când mulți sud-africani din mediul rural au început să vină la oraș pentru a-și găsi un loc de muncă. Cum nu-și permiteau altceva, și-au construit locuințe improvizate la marginea marilor aglomerări urbane.

În 1948, în Africa de Sud a fost introdusă politica de apartheid, de separare rasială, iar în 1950 a fost emis primul „Group Areas Act”. Această lege a împărțit zonele de locuit în funcție de rasă. Astfel, cei denumiți „non-whites” au fost obligați să părăsească zonele urbane dezvoltate, care au fost declarate zone exclusive de albi. În categoria „non-whites” intrau negrii și așa-numiții „coloured” (amestec de rase, în special albi cu negri).

Un caz celebru de relocare din Cape Town a fost cel al Districtului 6 și a avut loc în 1966. Cartierul respectiv era locuit de negri și „coloured”, dar autoritățile orașului l-au dărâmat cu buldozerul, iar locuitorii au fost mutați într-un township, aflat la 25 de kilometri depărtare. 60.000 de oameni au fost strămutați atunci. După 1994, foștii proprietari și-au primit pământurile înapoi.

Maghernițele din Langa
Maghernițele din Langa

O vizită în mahalaua Langa

Townshipurile din jurul Cape Town-ului sunt considerate zone cu infracționalitate ridicată, unde SIDA și alte boli fac ravagii. În general, ți se spune să stai deoparte de astfel de cartiere, albii nu au ce căuta acolo pentru că riscă să fie jefuiți, răpiți, omorâți. Lucrurile sunt însă un pic mai nuanțate. Dacă-ți iei cu ghid de-al locului cu tine, nu prea ai de ce să te temi. Și oricum nu toate townshipurile sunt la fel.

Township, Cape Town
Township, Cape Town

Într-una din zile, împreună cu Joseph, un american din Texas, am fost într-o excursie în Langa, unul dintre cele mai cunoscute townshipuri din Cape Town. O mașină a venit și m-a luat de la hotel, iar la intrarea în cartier am fost dați pe mâna unui puști care ne-a plimbat o jumătate de zi prin cartier (numele acestuia înseamnă ”Soare” în limba Xhosa, populația majoritară).

Cartierul era în reconstrucție, ca să zic așa. Pe de o parte, buldozerele demolau coșmeliile din tablă, pe de altă parte se construiau case noi. Relativ decente, cu o cameră la parter și două dormitoare sus, noile locuințe îmi aminteau de cartierul Pipera, unde tot așa, stau aliniate, una lângă alta, casele middle-class-ului bucureștean.

Noile case din Langa
Noile case din Langa

Ghidul mi-a explicat că demolarea a început cu ultimele locuințe construite în cartier, considerate ilegale de guvern. De fapt, obiceiul locului este ca atunci când familia devine prea numeroasă și casă neîncăpătoare, cei tineri trebuie să plece și-și ridică o nouă locuință la marginea cartierului. Chestia asta a devenit ilegală în ultima perioadă, așa că oamenii fugiți din casa părintească sunt primii demolați și, logic, primii care primesc noi locuințe.

Langa
Langa

În orice caz, Langa nu mai arată ca acum zeci de ani. În unele părți, au apărut multe case frumoase, cu grădini spațioase, dovadă că nu toți rezidenții o duc rău. „Un alb, ar putea să se mute aici? Adică, ar fi lăsat?” l-am întrebat pe puști. „Da. De ce nu? Dacă vrea el asta, sigur”, mi-a spus ghidul, deși nu trebuia să fiu geniu ca să-mi dau seama că eram singurul alb pe o rază de câțiva kilometri (americanul care era cu mine era negru :)).

E greu însă de crezut că un european alb s-ar simți confortabil într-o zonă în care totul era Xhosa. Pe marginea drumului, se înșirau tarabe unde niște femei corpolente vindeau delicatese locale, căpățâni de oaie pe care le puteai fierbe sau frige la grătar. Nu am încercat, mulțumesc de întrebare, deși nu cred că aș fi pățit ceva dacă o făceam.

Tarabe unde se vindeau capete de oaie
Tarabe în Langa

După aceea am fost într-o pub local în care singura băutură disponibilă era o chestie tulbure și albă pe care ei o numeau bere. Era păstrată în niște butoaie albastre din plastic, unde „barmanul” băga o carafă uriașă din tablă pe care apoi ți-o punea în față. Musai trebuia să o împarți cu prietenii pentru că halba respectivă avea vreo 5 kile și dacă o dădeai singur pe gât, alcoolul ți se urca la cap și făceai scandal. Berea era produsă doar de femeile Xhosa, după o rețetă proprie, adusă cu ele din satele de origine. Deși ele erau de fapt berarii, nevestele nu aveau acces în cârciumă, puteau să-și bea produsul finit doar acasă. „Nu au cu cine să lase copiii, de aia nu pot să vină în pub”, mi-a explicat ghidul. Băutura părea gustoasă, cel puțin așa mi-a zis Joseph, care a și gustat-o, dar am zis din nou pas. Chestii tulburi pot să beau și în România.

Pub-ul cu bere locală
Pub-ul cu bere locală

Cu siguranță în Langa existau și dispensare locale, dar localnicii ajungeau acolo doar în cazurile grave. Cei mai importanți erau vindecătorii/ vracii, cum vrei să le spui, care aveau soluții pentru orice durere. Ba chiar și pentru altfel de probleme, cum ar fi găsirea unui loc de muncă sau întoarcerea nevestei fugare. Vindecător nu poate fi oricine, adică nu înveți meseria asta la școală sau de la părinți. Pur și simplu erai ales de Divinitate să faci acest serviciu comunității, iar instrumentarul medical consta în ierburi și rădăcini care se combinau, în funcție de problema specifică, rezultând o licoare pe care pacientul trebuia să o bea.

Am trecut și pe lângă o școală care arăta bine pe dinafară. În orice caz, avea porțile închise și înțeleg că regulile erau stricte pentru că de partea asta a gardului rămăseseră și niște fete care întârziaseră. Dacă tot nu au mai ajuns la ore, au zis ca măcar să-și facă niște poze, că tot treceam prin zonă și aveam aparatul foto în mână.

Langa
Langa

În general, lumea părea relaxată pe străzile din Langa, în orice caz cei mai mulți rezidenți erau la muncă în oraș.

„Nu prea sunt infracțiuni în Langa, este totuși un township mic, ne cam cunoaștem între noi. Dar, sigur, în alte townshipuri mai mari, altfel stau lucrurile. Nu ți-aș recomanda să umbli singur pe acolo”, mi-a mai spus ghidul. La despărțire, l-am întrebat dacă-și dorește să plece vreodată din Langa. Mi-a spus că nu, are deja o casă aici, în care trăiește cu cele trei surori. Tot ce visează însă este să ajungă la facultate și să se facă ghid turistic cu licență, așa cum era vărul său care ne adusese acolo cu mașina. I-am urat succes și eu și Joseph din Texas, după care ne-am urcat în mașină și ne-am întors în oraș. Pe drumul de întoarcere ne-a prins ploaia, așa că ne-am băgat într-un pub adevărat din centru, ca să bem o bere adevărată și să filozofăm despre Trump și viitorul omenirii.

Citește și Tot ce trebuie să știi dacă vrei să pleci în vacanță în Cape Town, Africa de Sud

 

oameni township 2

Cape Town

Green Market
Green Market

 

 

Articol precedent

Tot ce trebuie să știi dacă vrei să pleci în vacanță în Cape Town, Africa de Sud

Articol următor

Acesta este cel mai recent articol.

Nu sunt comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *