Subiecţii: Doi români, 41 şi 47 de ani, care au bătut Portugalia în lung şi-n lat pentru a descoperi gastronomia şi vinurile locale. Pentru a nu fi deturnaţi de la scopurile lor serioase, plimbăreţii au ales o perioadă semi-moartă din punct de vedere turistic, între noiembrie şi decembrie 2014. Ca să fim sinceri până la capăt, trebuie să mai spunem că „subiecţii” s-au îndrăgostit până peste cap de Portugalia şi nutresc acum să se retragă la pensie într-o casă pescărească, mică, poate fi şi dărăpănată, de pe malul Oceanului Atlantic. Cu alte cuvinte, oamenii sunt cât se poate de subiectivi când vine vorba de patria Amaliei Rodrigues.

Puţină istorie viticolă

Dacă nu ştiţi de ce ar trebui să-i îndrăgiţi pe portughezi, vă dăm noi un motiv zdrobitor: oamenii de ştiinţă din această ţară încearcă de ceva vreme, dacă nu o fi reuşit până acum, să recreeze soiuri de viţă de vie, dispărute în secolul XIX, din cauza unei invazii de filoxeră care a distrus plantaţiile din această parte a Europei. Ei bine, treaba interesantă este că vor să facă acest lucru cu ajutorul unor seminţe recuperate dintr-un vas ce s-a scufundat, acum mai bine de 500 de ani, în apropiere de coasta portugheză. Cu alte cuvinte, portughezii nu se mulţumesc doar cu ce produc în zilele noastre cele 47 de regiuni cu viţă de vie, mai vor să scoată pe piaţă şi vinuri de pe vremea lui Vasco da Gama! Cum să nu-i iubeşti pe oamenii ăştia?

Farmecul unui prato do dia

Dar ca să revenim cu picioarele pe pământ, să începem cu…începutul călătoriei noastre, adică cu Lisabona. Nu sunt foarte multe de spus despre cele trei zile petrecute în capitală. Am închiriat un apartament în regim hotelier în cartierul istoric Alfama: duplex, două băi, curat, mobilat ok, inclusiv bucătărie, preţul imbatabil: 20 euro pe noapte. Ca observaţie, cartierul părea la prima vedere cam nesigur, dar nu am avut nici cea mai mica problemă, desi ne-am întors numai pe la 2-3 noaptea.

Alfama este la o distanţă măricică de aeroport, 25-30 de euro cu taxiul, dar este fermecător: străduţe înguste şi întortocheate, multe restaurant mici, de familie. Am petrecut o seară fantastică într-un astfel de restaurant, înghesuiţi într-un fel de holişor, cu muzică fado, atmosferă incredibilă, ne-a retras pe la 3 noaptea.

Alfama este cam departe de centru, dar aproape de râul Tejo. Am găsit  piaţă foarte aproape de apartament, cu preţuri ca în România, inclusiv la băuturi. Din câte am remarcat, la restaurant, adaosul la vin era cam 100% faţă de preţul la raft. Cea mai bună afacere era însă meniul zilei sau prato do dia pentru care am plătit, în medie, cam 5 euro pe zi de persoană. Bugetul pentru mesele de la restaurant îl puteți aprecia raportându-vă la cheltuielile de acasă.

Senzaţia pe care mi-a transmis-o micile localuri în care am intrat era aceea că localnicii sunt extraordinar de amabili, trăiesc o adevărată plăcere să intre în contact cu clienţii, nu o fac doar de dragul câştigului.

Aş da ca exemplu ceea ce ni s-a întâmplat în Porto când, rătăcind pe străzi, am nimerit la prânz într-o cârciumioară căţărată pe un deal, cu vedere la ocean, dar ascunsă de ochii lumii, de ne-au întrebat chelnerii ce căutăm acolo. Am intrat în vorbă cu un singuratic care vorbea engleză şi l-am întrebat ce să mâncăm bun şi ieftin. Ne-a recomandat prato do dia, adică o supă, o tocană din burtă de vită (delicioasă) un pahar de vin, o felie de chec, cafea şi lichior. Când a venit nota, amicul meu a citit 100 euro, se cam albise la faţă… De fapt, totul costa 10 euro, noi am vrut să-i dăm 15 euro, dar chelnerul nu a înţeles din prima că vrem să fim generoşi. Până la urmă a luat banii, dar la scurt timp din bucătărie a ieşit o bătrânică care ne-a adus trei feluri de dulciuri cu trei sticle de vin de Porto şi ne-a pus câte un pahar pentru fiecare fel, după care a început să ne povestească ceva în portugheză, de spuneai că ne ştim din cartier ☺

Revenind la Lisabona, noi am vizitat stadionul Benficăi, Muzeul Gulbenkian, Oceanario (de neratat, am petrecut cred peste 4 ore, holbându-ne la două morse care se jucau de nu te mai dezlipeai de ele şi la multe alte specii marine) şi mănăstirea în care este mormântul lui Vasco da Gama. Sunt multe alte obiecte în Lisabona, consultaţi ghidurile, totul ţine de gustul fiecăruia.
Ne-am urcat apoi în tren şi următoarele trei zile le-am petrecut la Porto, unde am stat la un hotel de 4 stele, rezervare făcută pe booking.com, la preţul de 30-35 euro camera, cu mic dejun. Şi aici vă recomand să citiţi ghidurile turistice pentru obiectivele din Porto.

O cină de pomină

Noi am vrut să vedem şi Portugalia reală, mai exact să gustăm şi să bem din bunătăţile acesteia, aşa că ne-am întors la Lisabona, unde am închiriat o maşină şi am plecat pe următorul traseu: Viana do Castelo, Chaves, Mogadouro, zona Peso da Regua (unde am stat la o quinta) , Aveiro, Nazare, Sesimbra, Albufeira. Cazările au fost luate de pe booking.com, unele din ţară, altele la faţa locului, foarte bune ca preţ şi condiţii (wifi peste tot).

Un premiu special îl merită quinta din Peso da Regua. O fost o seară de vis, am stat singuri în toată quinta, proprietarul şi fiica lui s-au retras în oraş după ce ne-au servit o cină tradițional portugheză, cu cinci vinuri la degustare. Cina am luat-o la o superbă masă imensă, din lemn vechi, sfeşnice etc..Servirea şi prezentarea bucatelor/vinului a fost făcută de proprietar, secondat de fiica lui. Nu mai pomenim aici şi regretele pe care le-am încercat după plecarea fiicei… În fine, nu acesta era scopul deplasării noastre, aşa că să trecem la plăcerile culinare.

La aperitiv au fost pâine de casă, măsline, trei feluri de brânză, unt producție proprie, ulei de măsline, tot producție proprie, cred că era cu cinci clase peste orice alt ulei am gustat, câteva feluri de salamuri, şuncă, hamon. Gazda de nota zece: un inginer cu facultatea făcută în Norvegia şi, după o întreagă Europă văzută/muncită s-a întors în Portugalia şi a cumpărat quinta, inclusiv cu podgorie şi livadă de lămâi/portocali, plus plantație de măslini. Conversația cu el, deşi smucită (e cel mai plastic termen care poate exprima engleza noastră) a fost o încântare, în condițiile în care noi doi eram la masă, el şi fiica serveau doar, deşi insistasem să luăm masa împreună.
A urmat o supă tradițională, mai mâncasem dar nu făcută ca asta şi a fost de bine, pentru că i-am înțeles în cele din urmă farmecul. Fiind cu varză e o supă destul de pretențioasă, iar cele anterioare chiar ne dezamăgiseră. Un moment cheie al serii a fost când, la aperitive, gazda i-a spus amicului meu, care e un gurmand, că masa deabia începe.
Felul principal a fost un miel la cuptor, cu cartofi. Da, m-am exprimat corect, un miel! Una piesă, cam la 7-8 kg, după cum arătau pulpele, în tava aburindă putând fi găsite toate cele patru mijloace de deplasare ale animalului, delicioasele coaste şi organe bucăți topite/rătăcite în sos…
Regret enorm că nu am filmat momentul, era studiu de caz, cu subiecții de care vorbeam rămaşi fără glas, înfulecând în disperare, de spuneai că suntem din Somalia. Gazda nu ştia dacă să se bucure, ca orice chef mândru de opera sa, sau să se întristeze de pagubă 😂
Una peste alta, mielul a fost de vis, eminamente se topea în gură, acompaniat şi cu două vinuri, unul sec, puternic, grav, celălalt touriga, soiul lor foarte aromat.
Desertul a fost înghețată de casă flambată, plus două pasticerii şi o cafea robusta, made in Brazil, toate asortate cu trei feluri de Porto (dulce) alb, roşu, roze, fiecare la ceva.
La final ne-am instalat la şemineu. Livingul era imens, cu geamuri din podea, canapea şi fotolii din piele, stil englezesc. Bineînțeles că am dat iama prin vinurile desfăcute, era o masă plină…
Tot acest răsfăţ de pomină a costat 20 euro/persoană, la care s-a adăugat preţul camerei de 40 de euro pentru amândoi. Bani pe care i-am platit cu cardul.

În afară de localităţile unde am înnoptat am mai trecut prin Vila do Conde, Barcelos, Braga, Guimaraes, Bragança, Miranda do Douro, Vila Real, Lamego, Coimbra, Leiria, inevitabila Fatima, Setubal, Cabo Espichel, Cabo de Sines, Vila Nova de Milfontes, Sagres, Portimao, Faro.

O menţiune specială merită şi Vila Nova de Milfontes unde am mâncat cea mai bună caracatiţă din viaţa noastră pe care am asortat-o cu un vinho verde local exceptional.
Tot la categoria delicatese să pomenim şi de sepia în cerneală proprie, mâncată în Lagos, pe care am potrivit-o cu un vino branco de data aceasta, stând singur la masa chiar pe trotuar, sub cerul liber şi înstelat şi cu muzică fado pe fundal sonor.

PONTURI

CAZARE

– Pentru Lisabona sau Porto, apartamentele în regim hotelier sunt perfecte. Ca exemplu, în Porto găsisem în perioada menționată, cu 15 euro/noapte apartament cu 3(trei) etaje !!! Şi vedere la Douro…

– Pentru hoteluri, booking.com rămâne cam cel mai bun site. Nu e reclamă ☺
– Media preţurilor la cazare  a fost de 15 euro/noapte/persoană. Hoteluri ok, în nord cu saună şi piscină.

– în Mogadouro am închiriat o casă super, grătar, livadă cu kaki, vin din partea casei, la 40 euro/noapte, iar în Albufeira un apartament chiar pe malul oceanului, unde seara pregăteam farfuriile cu mâncare şi luam masa chiar pe nisip (mutam o masă plus scaune de la terasă), mugetul oceanului (chiar e muget!), valurile, stele, spectacol complet.

TRANSPORT

– Maşinile închiriate au fost impecabile, 15.000 şi 10.000 km, adică noi

– Taxele de autostradă sunt rezonabile, ca exemplu: am făcut 2.500 km şi am plătit doar 40 euro pentru autostrăzi. Plus 18 euro dispozitivul de citire instalat pe parbriz. E mai ok aşa, pentru că treci prin punctele de taxare fără oprire (sunt benzi cu un V de culoare verde).

– Preluarea/predarea maşinii durează maxim 30 minute. Căutați la închiriere opțiunea full combustibil, e mai bine. O iei cu rezervorul plin şi o dai la fel. Chiar lângă aeroport e o benzinărie, se face plinul acolo la predare.

– Benzina e mai ieftină în sud, în cazul în care ajungeți. Cam de la Setubal în jos începe să se ieftinească, procent maxim cam 15%, adică destul de consistent.

– Viteza: limitele sunt ca şi la noi.

– Esențial: în Portugalia este toleranță la alcool!! 0,5 parcă, dar verificați pe net. Fără probleme, centură obligatoriu, destul de lejeri în trafic, chiar şi în oraşe. Fără GPS, doar hartă, plăcerea noastră, aventură, dar şi certuri ☺. Concluzia: cu GPS.

– Pentru şofer suplimentar se plăteşte taxă adițională. Noi am plătit şi full casco, să nu ne doară capul, per total cu doi şoferi şi casco cam 18 euro/zi la modelul respectiv (2014).

– Sugestie: dacă închiriaţi maşină „DAȚI-VĂ” PE POD !!! Deşi urăsc termenul, nu am altul. Am trecut de 6 ori peste podul din Lisabona (Vasco da Gama) şi e fantastic, mai ales seara/noaptea!!! Stați pe prima bandă şi cu puțin noroc puteți rula cu 20-25 la oră, poate prindeți şi ceva încet în față, dacă nu, oricum ignorați eventuali contestatari. Merită spectacolul!

MÂNCARE

– De prisos orice comentariu ☺

– Totuşi: peşte, fructe de mare, din orice poziție !!! Au peste 800 km de coastă ocean/mare şi o medie de peste 4 ori mai mare la consumul de peşte decât media europeană.
– Preferabil la grătar, cereți să îl vedeți înainte. Atenție la meniu, unii peşti sunt la kg., alții la bucată.

– Recomandări: orice, dacă ajungeți mai ales în sud, totul e captură. O masă de povestit în Faro: stridii(1euro/piesa), doradă de 2 kg pe grătar, vin Casa Garcia, desert din partea casei la aşa consumație. Vinul era cam 3-4 euro în market, 8-9 euro acolo. Dorada a fost 50 euro bucata de cca 2 kg, dar de excepție!

PLĂŢI

– Se poate plăti cam 85% cu cardul.
– Tips: 5% e super bine, 10% e fabulous. Vor fi mai mult decât încântați.

TELEFONIE/WIFI

– Acoperire foarte bună, inclusiv wifi gratuit cafenele, hoteluri, cazări.

(Vio Constandache)