”Cambodgia nu e Thailanda” îmi răspunde râzând băiatul cu șapca întoarsă din fața barului cu nume predestinat, Utopia, după ce îi spun că nu am auzit în viața mea ca o bere să coste 25 de cenți. Ați pus apă în ea? ”Nu. Atât costă”, după care mă lasă baltă ca să împartă flayere și altor turiști ce se îndreptau spre plaja din Sihanoukville, orașul-port de Golful Thailandei și miezul litoralului cambodgian.

Nu, Cambodgia nu e Thailanda, nu e nici mai presus, dar nici mai prejos de vecinul bogat și celebru de la nord. Este pur și simplu altceva și gata cu comparațiile nepotrivite. După două săptămâni și 1900 kilometri făcuți prin Cambodgia, dintr-o parte în alta a țării și înapoi, pot să-ți spun rapid trei motive clare pentru care merită să vii aici: Angkor Wat (cu Siem Reap cu tot), mâncarea senzațională și prețurile mici. Pe celelalte le vei descoperi singur.

Am spus să nu mai pomenesc de Thailanda, dar iarăși nu pot. Pentru că cea mai ieftină metodă de a ajunge în Cambodgia este să-ți cumperi bilet de avion până în Bangkok, după care să iei un autobuz care să te treacă granița și să te ducă, eventual, la Siem Reap. Sunt cam 400 de kilometri și autobuzul costă în jur de 800 de bahți (22 de dolari). Există mai multe variante de transport, dar am să explic într-un articol separat care este cea mai simplă și cum poți face astfel încât să treci ca prin brânză prin punctul de trecere al frontierei dintre Thailanda și Cambodgia, Aranyaprathet/ Poipet, care continuă să sperie foarte multă lume.

Dar să revenim. După o călătorie confortabilă de vreo 8 ore am ajuns pe seară la Siem Ream. În autogară au sărit pe mine șoferii de tuk tuk să-mi ia rucsacul din mână, dar l-am ales pe unul care avea o ofertă de nerefuzat: ”te duc acum gratis la hotel, dacă mă angajezi să merg mâine cu tine la Angkor Wat”. Prețul? ”30 de dolari, mergem la 6-7 temple, stau toată ziua cu tine”. Mai negociem un pic și, în cele din urmă, batem palma pentru 25 de dolari. Trebuia să mai plătesc și permisul de intrare în parcul arheologic pentru o zi, 20 de dolari, deci toată afacerea mă ducea la 45 de dolari. Asta dacă nu voiam cumva să închiriez și un ghid turistic, vorbitor de engleză, care m-ar fi costat și ăla în jur de 20 de dolari.

Evident că șoferul de tuk tuk a fost cel care a ieșit în câștig, pentru că hotelul meu era la 100 de metri de autogară, ajungeam și pe jos dacă știam, mai mult, după cum aveam să aflu mai târziu, ar fi acceptat și 20 de dolari pentru călătoria la Angkor Wat. Dar asta deja e cârcoteală fără rost, pentru că tocmai ajunsesem într-unul din cele mai frumoase orașe din Asia, iar a doua zi urma să văd cel mai mare monument religios de pe planetă și fosta capitală a Imperiului Khmer.

O stradă și două piețe fără de care Siem Reap nu ar exista

Peste doua milioane de turiști ajung în fiecare an în Siem Reap- Angkor Wat, cei mai mulți fiind din Japonia, China și Coreea de Sud, iar numărul lor crește cam cu 5-10% pe an. De fapt, s-ar putea spune că templele de la Angkor au plasat Cambodgia pe harta turistică a Asiei de Sud-Est, iar orașul de lângă acestea, Siem Reap, s-a dezvoltat cu unicul scop de a satisface nevoile turistului modern, care ziua își face selfiuri printre ruinele templelor, iar noaptea trebuie să-și cheltuie cumva banii. Așa că intră într-unul din sutele de restaurante, baruri și saloane de masaj, cu wifi gratis, ca să-și poată pune pe Facebook pozele făcute ziua.

Toată viața de zi și de noapte din Siem Reap e concentrată într-un spațiu relativ mic, cu trei mari puncte de reper: Pub Street, Old Market și Night Market. Sunt zeci de mii de oameni care se vântură în același timp între Street Pub și celelalte locuri de distrație din centru, de stai și te întrebi oare unde intră noaptea atâția turiști, dacă sunt camere în hoteluri pentru toată lumea sau mai rămân să doarmă și pe afară. Două milioane de turiști la 140.000 de localnici e o performanță cu care nu știu câte orașe din lumea asta se pot lăuda. Ca tabloul să fie complet trebuie să-i punem la socoteală și pe șoferii de tuk-tuk, care stau ca șoimii pe margine, din metru în metru, și te întreabă dacă nu vrei să te plimbe pe undeva, să-ți vândă niște iarbă bună, să te ducă la niște fete ”boom-boom” sau să-ți facă orice-orice, numai să-i spui ce anume vrei, pentru că el are de toate, e ca duhul din lampa lui Aladin, te freci un pic la buzunar și, hop, dorințele tale cele mai ascunse se îndeplinesc.

Sunt baruri și restaurante pentru toată lumea în Siem Reap, de la cele mai scumpuțe de pe Pub Street, până la cele mai lăturalnice, fără wifi, unde se mânâncă însă cel mai bine, sunt indecent de ieftine și, în mod logic, foarte aglomerate. Într-o astfel de locantă din Old Market am mâncat într-o seară un pește prăjit cu ierburi aromate, sosuri kmere și orez după pofta inimii cu 3 dolari. Tot în Old Market, dar mai la stradă, am găsit într-o seară un local (”Khmer Kitchen Restaurant” scria simplu la intrare) unde se stătea la coadă ca să prinzi un loc la masă. Am înțeles de ce după ce mi-am comandat un Amok, un fel de curry tradițional kmer, cu lapte de cocos, ou, legume, pește sau carne de pui, cu orez din belșug, ce s-a dovedit a fi senzațional și a costat doar 5 dolari porția. O bere locală la halbă, Angkor sau Cambodia, costa între 50 de cenți și 1 dolar, prețul fiind în funcție de amplasarea restaurantului. Freshurile de fructe aveau preț fix de 1 dolar, fie că le cumpărai de la tonetele de pe stradă, fie din restaurate.

Prețurile sunt afișate în dolari, tranzacțiile se fac în dolari, bancomatele îți scuipă dolari, pentru că asta este moneda adevărată în Cambodgia, rielii locali fiind folosiți doar pentru a da restul la un dolar. Iar dacă veni vorba de bani, trebuie să mai spunem că prețurile la suveniruri se pot negocia până ajung chiar la jumătate din suma cerută, numai că, atenție, nu exagerați. Nu merită să luați pielea de pe bietul om, care poate vinde ieftin din disperare, în condițiile în care 1-2 dolari nu înseamnă nimic pentru voi, dar poate valora mult pentru el. (În schimb, cu șoferii de tuk-tuk trebuie negociat la sânge. Se bazează pe faptul că nu știi distanțele și cer prețuri aberante).

Sunt multe lucruri frumoase de luat acasă în piețele din Siem Reap, de la obiecte de artizanat, eșarfe din mătase, bijuterii, în special din argint și, dacă sunteți printr-un tur al Cambodgiei cum am fost eu, e bine să vă faceți cumpărăturile de aici pentru că o asemenea ofertă diversificată nu veți mai găsi în altă parte. În ceea ce privește shoppingul există chiar și Art Night Market, de cealaltă parte a râului, plin numai cu tarabe cu suveniruri, dar eu recomand Angkor Night Market, o mică piață acoperită, în care se vând produse de mai bun gust, chiar dacă sunt un picuț mai scumpe. Tot aici se află și un bar într-o grădină, în care cântă un american, ”Island Bar” se numește.

Pentru cei care vor să cumpere lucruri cu adevărat de calitate, există artizanii din Angkor care fac picturi pe mătase, sculpturi din lemn sau piatră, bijuterii foarte frumoase și care au magazine de prezentare în Siem Reap. Întrebați orice șofer de tuk tuk și vă va duce într-unul din magazinele-atelier al acestor artiști, din care mulți dintre ei sunt surdo-muți, și puteți cumpără suveniruri deosebite.

De ce este important Angkor Wat

Așa cum stabilisem, la 8 dimineața șoferul mă aștepta în fața hotelului să mergem să vedem minunea lumii, ansamblul de temple de la Angkor Wat. De fapt, doar vreo 6 dintre acestea pentru mi-am cumpărat doar un permis de o zi. În treacăt fie spus, o zi este suficientă pentru vizitarea celor mai importante monumente dar, dacă sunteți pasionați, puteți lua chiar și un permis de 7 zile care costă 60 de dolari. Chiar și așa, nu puteți ajunge la toate monumentele care, probabil, sunt peste o mie la număr.

Construite în inima junglei, primele monumente religioase datează din secolul 9, aici fiind și capitala Imperiului Khmer. De fapt, Angkor Wat- care înseamnă orașul-templu, fiind în prezent cel mai mare monument religios din lume (peste 200 de hectare),- este numele doar uneia dintre construcții. Inițial, templul a fost hindus, dedicat lui Vishu, pentru ca sute de ani mai târziu, când khmerii trec la budism, acesta se transformă într-un sanctuar budist. Angkor încetează să mai fie capitala imperiului în 1431, dar rămâne în grija călugărilor, până prin 1975, când vin la putere khmerii roșii și este abandonat. (Bine că nu l-au aruncat în aer pentru că, în demența lor de a construi o societate sută la sută agrară, comuniștii au vrut să șteargă orice legătură cu religia și trecutul).

La fel de cunoscute sunt și alte temple, aflate la câțiva kilometri distanță precum Angkor Thom sau Bayon. Pereții acestor construcții din piatră masivă sunt acoperiți de figuri sculptate, reprezentând personaje din poveștile epice hinduse.

Redescoperirea și exploatarea turistică a acestor minunății antice sunt de dată recentă și pun umărul la ridicarea Cambodgiei din țărâna în care a aruncat-o în urmă cu 40 de ani clica de criminali condusă de Pol Pot.

În orice caz, la tot pasul vei da peste săpături arheologice, semn că o mare parte din moștenirea khmerilor trebuie încă descoperită. Mulțimile de oameni care se plimbă printre monumente ar putea reprezenta un disconfort, numai că locul este organizat, cu indicatoare, șosele largi, pline de tuk-tuk-uri care te duc rapid de la un monument la altul, restaurante, tonete cu răcoritoare și magazine de suveniruri. Angkor Wat este probabil în acest moment unul dintre cele mai bine organizate locuri turistice din Asia de Sud-Est și nici nu ar avea cum să fie altfel în condițiile în care trebuie să primească mii de vizitatori în fiecare zi.

La zgârâie-norii în stil cambodgian

După atâta istorie, ziua următoare mi-am rezervat-o unei excursii până la satele cu locuințe lacustre de pe malul lacului Tonle Sap. Kiri, șoferul, s-a oferit să mă ducă până la una dintre aceste așezări cu scuterul lui cu remorcă (tuk-tuk-urile din Cambodgia sunt un pic diferite de cele din alte țări asiatice, pentru că sunt, de fapt, niște scutere la care se atașează o remorcă), dar am preferat varianta mult mai comodă a unei excursii de 17 dolari, organizate de una din zecile de agenții de turism locale. A durat cam o oră până am ajuns cu un microbuz pe malul râului, după care ne-am îmbarcat pe un vaporaș cu motor.

Satul Kampong Pleuk are numai case construite pe niște bârne din bambus, înalte de câțiva metri, cum ar veni niște zgârâie-nori în stil cambodgian. Explicația constă în aceea că, în sezonul ploios, lacul Tonle Sap, care este alimentat de râul Mekong crește de până la cinci ori, de la 1-2 metri până la 11-12 metri adâncime, astfel încât inundă satele din jur. Oamenii sunt nevoiți să se mute în încăperile de sus și să se deplaseze doar cu bărcile. În sezonul secetos (octombrie- aprilie), când Mekongul revine la dimensiuni mai prietenoase, apa lacului se retrage, iar oamenii pot coborî pe pământ. Din ce ne-a povestit ghidul excursiei, în această perioadă, este mare bucurie în sat, pentru că peștele nu se întoarce în aceeași cantitate în lacul Tonle Sap și este mult mai ușor de prins. Pescuitul este, de altfel, principala ocupație a satelor din jurul lacului, chiar dacă, pe ici pe colo, mai există și culturi de orez.

Am văzut chiar și o fermă de crocodili la una din case și am înțeles că este un lucru cât se poate de comun în zonă să crești crocodili pentru carne și piele. Tradiția locală spune însă că nu oricine poate ține astfel de reptile, deoarece doar oamenii norocoși și prosperi se pot apropia în siguranță ca le dea de mâncare. ”Eu de pildă nu aș putea da niciodată de mâncare unui crocodil”, mi-a spus ghidul cu un zâmbet amar.

Kampong Pleuk are o poveste interesantă, fiind înființat cu peste o sută de ani în urmă de khmerii care nu au mai vrut să plătească taxe coloniștilor francezi și s-au ascuns în pădurile de pe malul lacului. Nu s-au mai întors niciodată de unde au venit, au învățat cum să trăiască după capriciile Mekongului, care timp de jumătate de an împinge apa din Tonle Sap în amonte, apoi se retrage, lăsându-le oamenilor o parte din bogății. Cam 2000 de khmeri locuiesc acum în acest sat: lacul le oferă hrana, apa de băut (ghidul ne-a spus că nu toată lumea are bani să cumpere apă potabilă adusă cu cisternele plutitoare din Siem Reap) și legăturile cu restul lumii. Lacul înseamnă acum chiar viața acestor oameni care nu știu probabil să trăiască altfel. Cu siguranță însă lucrurile se vor schimba, împinse de la spate de transformările rapide care au loc și în Cambodgia, ca peste tot în Asia de Sud-Est.

Urmează și partea a doua și a treia a acestei călătorii prin Cambodgia, în care vorbim despre Sihanoukville, plajele din jurul acestuia și capitala Phnom Penh. 

UPDATE. Citește aici partea a doua a articolului despre Cambodgia. 

Citește aici partea a treia a reportajului despre Cambodgia.