„Se circulă, se circulă, nici nu e poliţie. Dar aveţi grijă, să mergeţi încet, că nu e parapet, iar ăştia de la Drumuri nu răspund pentru ce se întâmplă. Adică, dacă o să cădeţi în prăpastie, nu puteţi să sunaţi la 112!” M-am întrebat ce o fi vrut să spună vânzătoarea de la taraba de  Kürtőskalács cu sunatul la 112, sau cum aş mai fi putut fi capabil să apelez numărul de urgenţă, dacă aş fi căzut cu maşina într-o râpă de la peste 2000 de metri altitudine. Sensul vorbelor femeii era însă altul şi anume că pe Transalpina eşti pe cont propriu pentru că, de fapt, şoseaua este închisă traficului. Oficial.

După ce au cheltuit 350 de milioane de euro pentru DN 67C, drumul care traversează Munţii Parâng de la nord la sud, urcând până la peste 2000 de metri altitudine, autorităţile s-au trezit în situaţia nefericită de a nu se putea lăuda cu această realizare. Ba chiar sunt nevoite să o ţină ascunsă de ochii şi urechile românilor, curioşi să-şi pună cauciucurile Loganului pe noile piese de infrastructură rutieră ale patriei. Motivul ar putea părea aberant într-o altă ţară, dar este obişnuit pentru România: Transalpina a rămas neterminată, cel puţin porţiunea dintre Obârşia Lotrului şi staţiunea Rânca. Nu numai că şoseaua este neterminată, dar are şi o situaţie juridică incertă în condiţiile în care CNADNR nu a preluat-o încă de la constructor. Care constructor (firma Romstrade a lui Nelu Iordache) a intrat în faliment. „Transalpina este acum ca un copil orfan”, se exprima plastic ministrul Transporturilor, Ioan Rus, în urmă cu două săptămâni. Un alt mod de-a spune practic acelaşi lucru cu femeia din Obârşia Lotrului care m-a îndrumat să o apuc spre Rânca dar să am grijă că „nu pot suna la 112”.

De fapt, ce-i lipseşte şoselei?

Porţiunea cea mai spectaculoasă- şi,probabil, mai utilă din Transalpina- este cea care leagă Obârşia Lotrului de staţiunea Rânca. Sunt vreo 30 de kilometri de şosea, peste Munţii Parâng, care ajung până la 2150 de metri altitudine. Încă de la intrarea pe Transalpina, în apropiere de  Obârşia Lotrului, eşti avertizat că drumul este „în lucru” şi vezi un semn de „accesul interzis”. Sute de maşini ignoră însă zilnic acest avertisment şi intră pe DN 67C. Asfaltul este foarte bun, dar drumul nu are parapete de protecţie, indicatoare şi nici marcaje rutiere. Revenind iarăşi la diferenţa dintre „ce este normal în general” şi „ce este normal în România”, dacă am face un sondaj printre şoferii autohtoni cu solicitarea „numiţi, în 10 secunde, trei drumuri de la noi fără marcaje, indicatoare şi parapete”, nu ştiu dacă vor fi prea mulţi care vor pica testul.

Mai amuzantă mi s-a părut indicaţia „drum în lucru”, în condiţiile în care vineri, în amiaza mare, nu am văzut picior de muncitor sau roată de utilaj, pe toată distanţa dintre Obârşia Lotrului şi Rânca. Iarăşi, am putea spune, nimic neobişnuit pentru România…

Şi ca să respect întocmai realitatea din teren, trebuie să mai spun că Transalpina este incomparabil mai bună decât şoseaua dintre Voineasa şi Obârşia Lotrului, de pildă, ce are adevărate prăpăstii în asfalt, în care, dacă nu eşti atent, poţi dispărea cu tot cu maşină. Şi din nou să ne întrebăm: ce sens are să investeşti 350 de milioane de euro în Transalpina, dar să laşi drumurile care leagă staţiunile din jur de investiţia respectivă în situaţia jalnică în care se află în prezent?

Piaţa din vârful muntelui

Pe măsură ce mergi pe Transalpina, vezi că trec pe lângă tine din ce în ce mai multe maşini, motociclete şi chiar taxiuri care îşi văd de treabă, conduse de români zâmbăreţi ce opresc din loc în loc, admiră peisajul şi fac poze. Nu m-aş fi aşteptat însă ca pe această şosea, interzisă circulaţiei publice, să descopăr chiar o piaţă în aer liber, cu terase cu grătare, chioşuri cu Kürtőskalács, magazine cu cojoace de oaie şi mănuşi din lână, brânză, şuncă, ţuică, pălincă şi tot ce ar putea să-ţi dorească inima de turist aflat în trecere, între Ardeal şi Oltenia.

„Nu a venit nimeni să se ia de voi?” l-am întrebat pe unul dintre vânzătorii. „Avem autorizaţie, de ce să se ia de noi?”, s-a uitat omul chiorâş la mine, făcându-mă iar să mă întreb cum pot fi date autorizaţii la o piaţă care se află pe un drum naţional oficial închis. Nu avem însă nici un motiv să mă îndoiesc de adevărul spuselor omului, pentru că piaţa arăta ca şi cum ar respecta nişte condiţii minime de igienă. Erau tomberoane de gunoi, chiar dacă mai vedeai şi cutii de bere aruncate prin jur,avea chiar şi o toaletă publică cu taxă.

Tot farmecul drumului dispare însă subit în momentul în care intri cu maşina în staţiunea Rânca. Transalpina coboară brusc printre vilele şi blocurile de prost gust construite, sau aflate în construcţie, în această localitate montană, care nu arată cu nimic diferit de orice localitate din România, în care banii au înlocuit regulile urbanistice, bunul gust şi decenţa.

Concluzie

Transalpina este, fără îndoială, o investiţie scumpă şi controversată, una din multele investiţii scumpe şi controversate făcute în ultimii ani în România. Inclusiv Curtea de Conturi a ridicat problema oportunităţii acestei şosele, începută în 2008, de guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu. Cu toate acestea, banii au fost cheltuiţi deja, iar Transalpina ar trebui finalizată cât mai repede pentru ca cei care au plătit-o, adică românii, să se poată bucura de ea fără restricţii. Pentru că, în mod evident, nu sunt ei vinovaţi că Ministerul Transporturilor de atunci i-a încredinţat contractul lui Nelu Iordache, acesta a intrat în puşcărie, iar firma în faliment. Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi preferă să spună că şoseaua este închisă publicului, tocmai pentru a nu fi trasă la răspundere în caz că se întâmplă vreo nenorocire pe pantele Transalpinei. Din fericire, românii îşi văd de treabă şi circulă liniştiţi pe şosea, pentru că ei ştiu mai bine că aici, sau în altă parte, oricum sunt pe cont propriu. Doar trăiesc în România. (Gabriel Bejan)

Info

– Transalpina leagă localitatea Sălişte, judeţul Sibiu, de Novaci, judeţul Gorj. Lungimea totală este de 148 km.

– se spune că acest drum a fost construit de romani, în drumul lor spre Sarmisegetusa

– deşi este un drum vechi- în 1938 se numea Drumul Regelui, pentru că a fost reconstruit de Carol al II-lea- nu a fost niciodată asfaltat

– porţiunea dintre Obârşia Lotrului şi Rânca este considerată cea mai frumoasă, deşi este acoperită de zăpadă mai mult de 6 luni pe an

– Într-o zi se poate parcurge cu maşina traseul Bucureşti- Obârşia Lotrului- Rânca- Novaci- Bucureşti. Distanţa totală este de 593 kilometri.