Câteva sute de palestinieni furioși se aruncă spre zidul format din soldații israelieni, pe străduțele Orașului Vechi din Ierusalim. Protestatarii agită steaguri palestiniene și strigă „Al-quds al-arabi”, adică „Ierusalimul este arab”. În spatele soldaților, zecile de ziariști străini și de gură-cască o iau la fugă, de frică să nu fie prinși la mijloc. De sus, de la ferestrele unei clădiri istorice, câțiva tineri agită provocator steagul Israelului.

Baricada israeliană rezistă asaltului, un soldat este lovit, dar se ridică repede. După câteva încercări eșuate, protestatarii se împrăștie prin Orașul Vechi, încercând să ajungă pe alte căi ocolitoare la Poarta Damasc, în cartierul musulman al orașului. Acolo va avea loc un miting palestinian împotriva anunțului făcut de Donald Trump referitor la recunoașterea Ierusalimului drept capitala Israelului.

 

Soldații și-au atins, pentru moment, scopul și anume acela de a limita, pe cât posibil, numărul participanților la mitingul anunțat pentru astăzi în Ierusalim. Este vineri, 8 decembrie 2017, a treia zi după anunțul președintelui american referitor la Ierusalim și, în toată Cisiordania și Fâșia Gaza, avuseseră deja loc mai multe proteste violente, cu morți și răniți. Declarația lui Trump i-a înfuriat pe palestinieni care consideră Ierusalimul de Est, ocupat de Israel în timpul războiului din 1967, drept capitala statului palestinian. Și la Ierusalim erau anunțate proteste pentru această zi, imediat după ce musulmanii vor ieși de la moschee, de la rugăciunea de vineri.

Citește și: OPT LUCRURI FALSE PE CARE LE ȘTIAI DESPRE PALESTINA

Câmpul de luptă de mai devreme se golește, turiștii își reiau plimbările prin Orașul Vechi, vânzătorii își scot din nou lăzile cu rodii și portocale în stradă. Într-un magazin de suveniruri, un bătrân îi arată ceva amuzant, pe telefon, unei fetițe cu hijab. Râd amândoi cu gura până la urechi, în timp ce câțiva soldați înarmați trec în fugă prin fața prăvăliei.

Poarta Damasc. Presă, protestatari și soldați.

Acțiunea se mută acum către Poarta Damasc, acolo unde câteva sute de bărbați și femei strigă și cântă în arabă. Mai mulți soldați călare intră în galop, la intimidare, prin grupurile de protestatari violenți, de pe partea cealaltă a străzii. Din când în când, un palestinian este ridicat pe sus de polițiști și băgat în dubă. Un șir lung de taxiuri își așteaptă impasibile clienții pe marginea drumului.

Citește și: CE TREBUIE SĂ ȘTII ÎNAINTE SĂ MERGI CU MAICĂ-TA ÎN VACANȚĂ ÎN PALESTINA (I)

La un moment dat, câțiva puști israelieni cu perciuni ondulați, ultra-ortodocși, se avântă în piață, pe biciclete, și trec în viteză printre palestinieni. Este un gest de sfidare evidentă, iar mulțimea furioasă strigă la ei. Soldații sunt în alertă maximă și reușesc din nou să blocheze orice confruntare violentă. Lucrurile se calmează, iar un imam, apărut de cine știe unde, îi îndeamnă pe oameni să se roage. Mai mulți bărbați palestinieni îngenunchează în fața soldaților israelieni înarmați până-n dinți. Soldații sunt niște tineri de 20 de ani, aflați în timpul serviciului militar obligatoriu, de trei ani pentru băieți și doi ani pentru fete.

Ierusalimul este plin de pelerini și turiști în această perioadă a anului. La câteva sute de metri de locul protestelor, în Biserica Sfântului Mormânt, sute de creștini stau la coadă să se roage acolo unde se spune că a fost înmormântat Isus. Am stat de vorbă cu câțiva români veniți în pelerinaj care nici măcar nu știau de luptele din oraș. Și chiar de ar fi știut tot ar fi venit la locurile sfinte ale creștinismului care se află în Ierusalim. Nu e vorba de inconștiență aici, ci pur și simplu de credința, răspândită în toată lumea, că orașul ăsta minunat este mult mai mult decât o capitală politică, revendicată de israelieni și de palestinieni.

Unul dintre palestinienii care protestează este arestat de polițiști în civil.

Ierusalimul este un oraș al păcii, un oraș turistic, centrul mondial a trei mari religii monoteiste. Și nimeni nu ar vrea să schimbe lucrul ăsta. Dar asta nu înseamnă că moartea nu-și ia, din când în când, tributul din Orașul Sfânt.

Din fericire, nu a murit nimeni în Ierusalim, după ce Trump s-a hotărât să-și transfere în Orientul Mijlociu problemele politice pe care le are pe plan intern. Și să-i dea astfel și o mână de ajutor premierului israelian Benjamin Netanyahu, contestat pentru corupție de propriii cetățeni. Acum „dușmanii” nu mai sunt politicienii ticăloși, ci palestinienii, care s-au revoltat și care amenință liniștea și securitatea oamenilor pașnici din Israel.

Ierusalim, Poarta Damasc, cartierul musulman. Taxiurile își așteaptă clienții, sub supravegherea soldaților israelieni.

Ca de obicei, palestinienii plătesc cu vârf și îndesat pentru îndrăzneala de a se simți jigniți de anunțul lui Trump. Site-urile occidentale au numărat, de pe 6 decembrie și până acum, opt morți în rândul palestinienilor, cei mai mulți în Fâșia Gaza, dar și în orașele din Cisiordania.

Citește și: VIAŢA ÎN ISRAEL, PRIN OCHII TINERILOR CARE FAC SERVICIUL MILITAR OBLIGATORIU

Anunțul lui Trump m-a prins în Fâșia Gaza, unde făceam interviuri cu românce care locuiesc aici. A doua zi dimineață am plecat spre granița de la Erez și am trecut printre copiii care protestau în apropierea zidului care desparte enclava palestiniană de granița cu Israel.

Tineri din Fâșia Gaza protestează în apropiere de zidul care-i desparte de Israel.

Seara, am ajuns în Betleem, unde protestarii aruncau cu pietre în soldații israelieni. Care ripostau cu gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc.

Când am ajuns în oraș, oamenii vorbeau despre un atentat ciudat în care un camion a intrat intenționat în mai multe mașini. Deși orașul era plin de turiști (la Betleem se află Biserica Nașterii Domnului și alte locuri importante pentru pelerinii creștini), toate magazinele și restaurantele erau închise, în semn de protest față de anunțul lui Trump.

L-am întrebat pe un întreprinzător local, creștin, cine i-a spus să-și închidă magazinul în ziua respectivă. Mi-a răspuns că a fost un anunț pe Facebook, dat de o organizație care se cheamă ceva de genul Al Wataniya. Un fel de alianță din care fac parte toți liderii politici și religioși ai palestinienilor. Și ce se întâmplă dacă nu închizi magazinul când ți se cere?

„E posibil să ai probleme, să vină la tine cineva și să te amenințe, să te bată. În general, oamenii respectă aceste îndemnuri la grevă”, mi-a spus palestinianul.

Dar a doua zi magazinele și restaurantele s-au deschis. La zid, însă, confruntările dintre protestatari și soldați au continuat și s-au lăsat cu zeci de răniți. Mai fusesem în luna mai în Betleem și am simțit atunci pe pielea mea ce înseamnă normalitatea asta, palestiniană. De data asta am zis să nu-mi forțez norocul.

Citește și: POVEȘTI DIN HEBRON, ORAȘUL TURISTIC CARE NU ARE TURIȘTI

Când am plecat sâmbătă după-amiază din Beit Sahour, o suburbie majoritar creștină a Betleemului, oamenii primăriei tocmai împodobeau pomul de Crăciun. Chiar în seara respectivă, urma să aibă loc un concert luminițe și colinde, iar artiștii își probau instrumentele.

Am trecut cu taxiul pe lângă pomul înalt de câțiva metri și ne-am îndreptata spre check-pointul israelian. Aproape de zid, am trecut cu mașina printre cauciucuri arse, bolovani și alte resturi ale confruntărilor ce tocmai avuseseră loc acolo. Înainte ca șoferul să apuce să ridice geamurile de la mașină, ne-au dat lacrimile de la gazele lacrimogene care pluteau în aer.

Biserica Sfântului Mormânt, Ierusalim. Pelerini și turiști, la câteva sute de metri de protestele palestiniene.

Câțiva tineri palestininieni, cu eșarfe la nas mergeau pe mijlocul străzii. S-au uitat câteva secunde curioși la noi, la numerele israeliene ale taxiului, după care s-au dat la o parte din calea noastră. După o oră eram deja în fața aeroportului Ben Gurion. O fată de la securitate se învârtea cu o lanternă în mână în jurul unei mașini cu geamuri fumurii parcate în fața intrării terminalului „Plecări”. Taxiurile cu turiști opreau și plecau în viteză, iar din difuzoare o voce fermă ne spunea să nu lăsăm bagajele nesupravegheate.

Trei turiste, în stația de autobuz, ca câțiva metri de protestele palestinienilor

Pentru zilele următoare, hotelierii din Ierusalim și Betleem aveau așteptări mari în ceea ce privește numărul de turiști. Așa se întâmplă în fiecare an, de sărbători. Iar în ceea ce privește protestele, mulți spuneau că se vor opri la un moment dat, pentru că oamenii vor să se întoarcă la viețile lor obișnuite. La job-uri, afaceri, familii. Alții erau însă mai îngrijorați, după ce au apărut îndemnurile la Intifadă. Aș vrea însă din tot sufletul ca primii să aibă dreptate. E plină lumea de politicieni nebuni și ticăloși, iar palestinienii știu cel mai bine cum este să suferi de pe urma lor. Poate de data asta vor scăpa.

 

Tineri palestinieni
Orașul Vechi, Ierusalim
Poarta Damasc, Ierusalim.

Previous post

Povești din Hebron, orașul turistic care nu are turiști

Next post

Ce am înțeles din Fâșia Gaza, în afară de Hamas și războaiele cu Israel

1 Comment

  1. Isac Boian
    19 decembrie 2017 at 8:16 — Răspunde

    Domnule Bejan, câteva adnotări la articol.

    „…palestinieni furioși se aruncă spre zidul format din soldații israelieni”
    Cum adică e cu aruncatul? Nu cumva aruncă de fapt cu bolovani și alte obiecte pașnice, inclusiv unele care mai și iau foc?
    Un soldat e lovit. De un extraterestru? Sau poate de vreun coleg?
    Steagurile „palestiniene” sunt ok. Cele israeliene sunt provocatoare.

    Interesant. Trump a spus ce a spus. I-a înfuriat. recunoașterea realității, căci Ierusalimul ESTE capitala Israelului modern de aproape 70 de ani. Ca și cum nu știau.
    Realitatea concretă este aceasta, indiferent ce spune unul sau altul, inclusiv Trump.

    Nu am înțeles. Copii evrei pe biciclete pe străzile capitalei Israelului constituie o sfidare împotriva cuiva?

    Pelerinii nu știau de luptele din oraș. Care lupte? De explozia de isterie organizată de regizorii de la Ramalla împreună cu predicatorii islamiști?

    Apropo de Gaza. Acolo bezmeticii au pornit violențe fără precedent de trei ani încoace. Să nu se plângă atunci de rezultate. Mai ales că și-au făcut și datoria de a trimite 16 rachete spre Israel, ca sa-și demonstreze astfel dorința de pace dreaptă… Rachetele au fost desigur relatate în media, la fel ca și „demonstrațiile pașnice” dar cumva le-ați omis. Imaginea „celor buni” trebuie păstrată cât mai curată.
    Și iar despre Gaza. Ceea ce îi deranjează cel mai mult pe „cei buni” din ecuație este frustrarea produsă de zădărnicirea „marelui” lor proiect al tunelelor de atac în care își puneau toată speranța în lupta lor dreaptă pentru nimicirea Israelului. Au investit în ele o muncă imensă și o avere considerabilă din ajutoarele vărsate acolo cu toptanul de către inamicii Israelului și naivii din toată lumea. Și proiectul s-a năruit împreună cu tunelele.

    Da domnule. Despre cei „buni” numai de bine.

    Rețineți numai un lucru esențial, cu caracter permanent: pe acești „buni” din ecuație nu îi interesează nici Ierusalimul in mod special și nici vreun micro-stat în West Bank și Gaza. Îi interesează lichidarea Israelului și înlocuirea să cu un stat arab pe întregul teritoriu al Palestinei geografice.
    De aceea au și dat statului lor virtual, care există numai pe internet și în nu știu câte „ambasade” de râsul lumii , numele de „Palestina” și nu „West Bank and Gaza”.

    Este ceea ce promite și unul dintre vechii conducători ai celor „buni” din Gaza, v. în link:
    „Vom elibera Palestina de spurcăciunea ocupației”.
    În dicționarul celor „buni” prin ocupație se înțelege Israelul, iar ce înseamnă Palestina nu mai trebuie să explic.

    https://www.israelnationalnews.com/News/News.aspx/239248

    Și încă un aspect. Lumea care chibițează pe lângă ce se întâmplă în jurul Israelului a manifestat de data asta un fel de combinație bizară de entuziasm-speranță-îngrijorare. Din tonul unora am înțeles că vedeau deja la orizont furtuna care să șteargă Israelul de pe pământ.
    Nu a fost și au rămas dezamăgiți.

    Și vor rămâne așa până când se vor obișnui însfârșit cu existența Israelului.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.