În arena din Ao Nang pe jumătate goală, dar animată de strigătele de victorie şi de deznădejde ale pariorilor locali, am asistat pentru prima dată în viaţa mea la o gală de „muay thai”. După spectacolul din ring am plecat de la arenă cu urechile înfundate de ritmul muzicii pe care luptatorii şi-au dansau „wai kroo-ul”  şi cu convingerea fermă că am mai cules un bob de orez din fascinanta cultură thailandeză.

Box thailandez 4

Nişte oameni atât de respectuoşi cu trecutul şi tradiţiile, cum sunt thailandezii, nu aveau cum să privească muay thai doar ca pe un simplu sport. Un sport care este, de altfel, foarte popular şi principalul motiv de pariuri pentru thailandezi, unii dintre cei mai dispuşi oameni din lume să-şi rişte banii pe tot felul de jocuri aiuristice (cum ar fi luptele de cocoşi). Boxul este parte a unui trecut de care thailandezii sunt foarte mândri şi a apărut, ca mijloc de apărare individuală, cu multe secole în urmă, în timpul zecilor de războaie pe care acest regat le-a purtat cu duşmanii istorici, adică birmanezii. O legendă spune chiar că unul dintre regii Thailandei a fost capturat de inamici iar aceştia, ştiind că este pasionat de muay thai, i-au promis că-l eliberează dacă va învinge luptătorii birmanezi anume aleşi. Ca în orice poveste cu final previzibil, regele thailandez i-a snopit pe toţi bătăuşii cu care a fost pus să se lupte, iar conducătorul duşman a fost nevoit să-i dea drumul acasă.

Dacă trecem de aceste poveşti frumoase, există realitatea zilelor noastre care arată că boxul thailandez este unul dintre cele mai dure sporturi din lume , iar luptătorii nu au, de regulă, o carieră prea lungă. Cele opt arme ale corpului omenesc, folosite în muay thai (pumnii, genunchii, coatele si picioarele), provoacă răni şi dureri care nu mai trec niciodată. Copiii încep să se antreneze de la 5-6 ani şi să se bată în ring de la 8-9 ani iar, adesea, termină meciurile inconştienţi (după cum puteţi vedea mai jos, în filmul al treilea). Se spune că mulţi dintre ei ajung să aibă peste 100 de confruntări până la vârsta de zece ani.

Dansul

Înclinaţia spre sacru a thailandezilor îşi face simţită prezenţa încă din momentul în care luptătorii păşesc în ring. In faţa unor spectatori occidentali nedumeriţi, boxerii îşi încep dansul ritualic, mâinile şi picioarele desenează parcă în aer simboluri războinice. Sportivii se apropie apoi de fiecare din cele patru colţuri ale ringului şi spun o rugăciune înainte de a îngenunchea în faţa publicului. Asistăm la ceea ce se cheamă „wai kroo”, dansul luptatorilor, care arată respectul faţă de instructor, muay thai, adversar, Thailanda şi spirite. Fiecare şcoală de box are propriul dans, iar acesta trebuie executat cu seriozitate, înaintea fiecărei lupte, pentru că, altfel, sportivul va fi considerat fără onoare.

Foarte important pentru un boxer este mongkol-ul, inelul pe care-l poartă în jurul capului înaintea unei partide şi care, de regulă, este binecuvântat de un călugăr pentru a purta noroc. Mongkol-ul se scoate întotdeauna pe deasupra capului, niciodată altfel, si este păstrat cu sfinţenie de antrenori pe toată durata luptei.

 

 

Wai kroo durează câteva minute, după care arbitrul îi cheamă pe cei doi luptători în centrul ringului, le spune scurt câteva cuvinte şi lupta începe. Pe aceeaşi muzică ritmată care răsună din difuzoare şi acompaniată de strigătele şi încurajările pariorilor înflăcăraţi.  Meciul ţine cinci reprize (a câte două minute) sau până când unul dintre combatanţi nu se mai poate ridica de jos.

 

 

 

 

Boxul face parte din societatea thailandeză şi joacă uneori roluri cel puţin ciudate.  Ziarul „Bangkok Post” scrie despre un politician local din oraşul Buriram care obişnuieşte ca, de Songkran (Anul Nou thailandez), să strângă scandalagii din oraş, care s-au luat la bătaie în timpul festivităţilor, şi să-i pună să se lupte cu sportivii profesionişti de muay thai. O pedeapsa cel puţin ciudată, dar probabil eficientă având în vedere reputaţia luptătorilor de box thailandez. Iar înainte de a vă indigna, gândiţi-vă că Asia de Sud-Est trăieşte, în general, după alte reguli decât ale noastre.  (Travel Zoom)

Previous post

Ao Nang - Krabi, cum arată Thailanda pentru începători. PLUS: Culorile unui apus de soare perfect

Next post

Cartierul Sukhumvit sau Turnul Babel din Bangkok

2 Comments

  1. 2 mai 2017 at 3:57 — Răspunde

    There are surely a whole lot of particulars like that to take into coitedirasnon. That may be an incredible level to bring up. I supply the ideas above as normal inspiration even so clearly there are questions like the a single you bring up the place essentially the most important factor can be working in trustworthy great faith. I don?t know if ideal practices have emerged around items like that, nevertheless I’m certain that your job is clearly recognized as a fair game. Both boys and girls really feel the impact of only a second’s pleasure, for the remainder of their lives.

  2. […] și să te îndrepți undeva spre Asia, Thailanda te așteaptă de asemenea cu fotbal, Muay Thay, un sport similar cu boxul, dar și cu golf, fiind desemnată chiar capitala golfului pe continentul […]

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.