Am avut șansa să călătoresc în multe locuri din această lume, în Europa, Asia, America de Sud sau Africa și am ajuns la concluzia că Bucureștiul este printre orașele care-și tratează cel mai prost locuitorii. Toate capitalele care mi-au plăcut aveau câteva lucruri în comun ce lipsesc cu desăvârșire în București: o infrastructură bine pusă la punct și mijloace de transport public ireproșabile.

În ultimii 25 de ani, primarii Bucureștiului nu au făcut altceva decât să-și mituiască alegătorii cu băncuțe publice, uneori așezate unele lângă altele în locuri inutile, coșuri de gunoi, spații verzi arătoase, toate cumpărate însă la prețuri de câteva ori mai mari, sperând că astfel vor fi lăsați în pace să-și ia parandărătul de la firmele care le vând. Aproape fără nici o excepție, toți au sperat că alegătorii vor închide ochii la șmenurile lor, după principiul românesc ” a furat el, dar a și făcut ceva pentru cetățeni”. Și în mare măsură, lucrurile au funcționat așa pentru că vedem cum foști primari precum Piedone, Vanghelie candidează acum pentru un nou mandat, purtați de valul unor sondaje care-i scot câștigători detașați ai sectoarelor unde candidează. Pe Sorin Oprescu a trebui să-l prindă DNA cu șpaga în mână (nu că ar conta foarte mult acest lucru în ochii alegătorilor) pentru a se retrage tactic din fața unor alegeri pe care le-ar fi câștigat detașat.

Când oamenii se mulțumesc cu puțin, nu avem de ce ne mira când vedem ce nulități, penali sau simpli politruci fără nici o viziune candidează cu șanse reale la primăriile din București. Nu avem de ce ne mira, atâta vreme cât sună oamenii din sectorul 4 la emisiunile radio în care se discută despre imoralitatea lui Piedone de a candida în sectorul în care a avut loc una dintre cele mai mari tragedii din istoria acestei țări și pentru care este anchetat penal și îl ceartă pe realizatorul emisiunii că manipulează ascultătorii spunând că primarul este vinovat pentru drama de la Colectiv.

Lipsa noastră de exigență în ceea ce privește conducătorii orașului în care ne plătim taxele este motivul principal pentru care ducem o viață chinuită în București. O viață în care ne petrecem în trafic câteva ore pe zi, în timp ce ne înjurăm unii pe alții sau înjurăm cu toții administrația locală pentru lipsa străzilor, semafoarele stricate, gropile din asfalt. Și apoi ajungem acasa, în cartierele noastre de tip dormitor, unde ne uităm la televizor ca să avem din nou motive de înjurat când auzim cât a mai furat unul sau altul dintre cei pe care i-am votat.

Avem slujbe bune, mașini străine și case frumoase, pe care le plătim în rate la bancă, și ni se pare că l-am prins pe Dumnezeu de picior pentru că trăim în Capitala României și nu în cine știe ce oraș dezindustrializat de la marginea țării.

În realitatea, merităm să fim compătimiți pentru naivitate. Dar ne merităm soarta pentru că mergem cu toții prin străinătate și vedem cum trăiesc alții, dar nici prin cap nu ne trece să le cerem și primarilor noștri să facă la fel.

În marile orașe ale lumii, lucrurile s-au schimbat de mult, pentru că majoritatea populației planetei trăiește acum în mediul urban, iar fericirea acestor oameni este grija principală a primarilor și administrațiilor locale și centrale. Fie că vorbim de capitalele Europei, de Bangkok, de Singapore, de orașele americane, sau sud-americane, construirea infrastructurii și transportul public sunt priorități absolute ale administrației pentru că ajutându-i pe oameni să se miște liber și ușor prin orașul în care locuiesc se crează ideea de comunitate. Exact ce nu a făcut nimeni în București, de parcă România ar fi de pe altă planetă, din altă galaxie, și toată această dezbatere planetară despre cum să interconectăm cartierele din marile orașe are nevoie de ani lumină să ajungă și la urechile unuia ca Oprescu, Piedone, Vanghelie, Onțanu și cine s-a mai perindat prin administrația Bucureștiului.

Măcar dacă i-am fi citit cu adevărat pe autorii plagiați de doctorii noștri din politică am înțelege de ce Bucureștiul rămâne în urmă, iar alte orașe mult mai disperate în trecut ajung să fie exemple de dezvoltare. Laureatul premiului Nobel pentru Economie, Joseph E. Stiglitz (zis și Apud Stiglitz, potrivit domnului ministru Petre Tobă) vorbește spre exemplu de cazul orașului Medellin, care în anii 90 era plin de oameni săraci ce trăiau izolați în mahalale abandonate de autorități și trecute sub controlul unora ca Pablo Escobar sau alți lideri ai cartelelor de droguri și care acum a ajuns model de dezvoltare urbană, dat exemplu pe la formurile mondiale. Ce s-a întâmplat? Din 2004, în acest oraș columbian s-a investit masiv în infrastructură, s-a construit metrou suspendat, căi de acces, mijloace de transport în comun moderne, astfel încât distanțele dintre periferie și centru orașului s-au scurtat, au ajuns la câteva minute. Fostul primar Anibal Gaviria a construit clădiri publice de avangardă în cartiere mărginașe, a renovat străzile astfel încât oamenii au ajuns să prețuiască spațiul și amenajările din jur, au devenit mândri de orașul lor.

”Atunci când individul locuiește foarte aproape de alți indivizi, nu poate evita problemele sociale majore: extinderea inegalității, degradarea mediului și inadecvarea investițiilor publice. (…) Fără planificare și fără investiții în infrastructură, transport în comun, parcuri și fără furnizarea apei potabile și salubrizare, orașele nu vor fi locuibile”, scrie Stiglitz în cartea ”Marea Divizare”, de unde am extras și cazul de mai sus.

Medellin este doar un exemplu, ne putem uita la fel de bine la ce se întâmplă lângă noi, în Budapesta, Praga, Bruxelles și ce exemple mai vreți dumneavoastră. Nicăieri parcă nu este mai greu să ajungi din centru la periferie și invers ca în București și parcă nicăieri nu auzi atâtea scuze ale primarilor (că durează mult licitațiile, că exproprierile nu merg cu trebuie) ca în capitala României, atunci când vine vorba de construirea unor mari lucrări de infrastructură.

Și pentru că vin alegerile locale, mă gândesc cu groază că mulți dintre noi vor accepta din nou mita în panseluțe, coșuri de gunoi și băncuțe oferită de candidații la primăriile Capitalei, uitând că merităm mult mai mult. Mult mai mult decât au de oferit unii ca Firea, Piedone sau Vanghelie sau Adrian Severin (Doamne sfinte, ce oroare să fii pus să alegi pe unul care ne-a făcut în așa hal de râs la Bruxelles). Adică, dacă poate să mă lămurească cineva că eu nu am înțeles niciodată: ”Dacă ne place cum este la alții, noi de ce nu le cerem primarilor noștri să facă la fel?”

P.S. Și așa îmi aduc aminte că la ultimele proteste împotriva administrației din București, din Prelungirea Ghencea sau din cartierul Floreasca, au participat câteva sute de oameni. Probabil că ceilalți se gândesc să emigreze în curând, că altfel nu-mi explic.

Acest articol a fost publicat inițial pe RomâniaCurată.ro

 

Previous post

Ofertă Wizz Tours care promite reducerea prețului unei călătorii cu 10-15%

Next post

Hotelierii au pus gând rău site-urilor precum Booking.com sau Hotels.com. Unde găsești, de fapt, cea mai ieftină cazare?

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.