Am fost întrebat de prea multe ori cât costă o vacanţă în Africa sau în Asia, ca să nu fiu acum convins că primul motiv pentru care mulţi oameni din jurul meu nu au ieşit niciodată din Europa este gândul că s-ar putea să nu-şi permită o asemenea „extravaganţă”. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că mulţi dintre cei care m-au întrebat nu au avut niciodată vreo reţinere să dea 100 de euro pe noapte la Mamaia, atunci e clar că suntem în faţa unei uriaşe neînţelegeri. În aceste condiţii, o discuţie sinceră cu un consilier în turism, specializat pe vacanţe exotice, trebuie să lămurească lucrurile. Rareş Laţcu de la compania Aerocenter ne explică ce poţi face dacă ai 1000 de euro în buzunar (şi nu vrei neaparat să o spargi pe litoralul românesc), care sunt destinaţiile exotice la modă în 2015 şi multe alte ponturi foarte utile. Toate acestea în interviul de mai jos.

Rareş Laţcu
Rareş Laţcu

Care ar fi cele mai potrivite vacanţe exotice pentru perioada imediat următoare, iunie- septembrie? Când zic „potrivite” mă refer la preţuri, vreme, sezon turistic etc.

Dacă vrei să folosim termenul „potrivit”, trebuie să vă spun că un preţ mic este incompatibil cu sezonul uscat, pentru că atunci este de obicei vârful sezonului turistic, iar tarifele cresc faţă de altă perioadă a anului. Aşa că alegerea se face în funcţie de ce vrea fiecare: dacă vrei un preţ mic, îţi asumi că ai putea avea vreme ploioasă. Dacă vrei să fii sigur asupra vremii bune, alegi sezonul uscat care, în majoritatea destinaţiilor exotice, ţine din noiembrie până în aprilie, când la noi este iarnă.

Zanzibar

Ce îi sfătuiesc eu pe cei mai mulţi turişti: să aleagă preţul mic atunci când îşi planifică vacanţa exotică şi să nu se îngrijoreze atât de mult de cum va fi vremea în sezonul ploios. De ce? Pentru că, de regulă, ploile într-o ţară exotică sunt de scurtă durată, de cca 5 minute şi sunt ca nişte duşuri calde. Temperaturile nu scad pe timp de ploaie, cum e la noi, când aerul se mai răcoreşte. Acolo temperaturile sunt constante, iar ploile  sunt chiar binevenite. Mai mult, în sezonul ploios şi vegetaţia este mai bogată, iar verdele pădurilor tropicale este minunat. Din experienţă va spun că am avut turişti care au ţinut morţiş să călătorească în Republica Dominicană în sezon uscat, în luna ianuarie, şi erau foarte împăcaţi cu alegerea făcută. La întoarcere, însă, m-au sunat şi mi-au spus că, din 7 zile, 4 au fost cu ploaie, lucru pe care nu l-au văzut pe niciun site de prognoză meteo, toate arătând soare în perioada călătoriei lor. Concluzia este că previziunile meteo de pe diverse site-uri sunt înşelătoare şi, cel mai adesea, chiar pe dos faţă de cum este vremea la faţa locului.

Pentru perioada iunie-septembrie, cele mai populare destinaţii exotice sunt Maldive, Thailanda, Bali, Sri Lanka, Mauritius, Seychelles, Zanzibar. Exceptând Bali, în toate destinaţiile menţionate este sezon ploios, însă tarifele sunt imbatabile, pentru că în low-season companiile aeriene au promoţii la biletele de avion, iar tarifele la cazare sunt mai mici. In concluzie, perioada cea mai bună pentru vacanţă este cea în care puteţi călători.

Ao Nang, Thailanda
Ao Nang, Thailanda

– Care ar fi un preţ cinstit, în care să fie inclus transport, cazare, mese (mic dejun sau demipensiune), pentru o persoană care vrea să plece 10 zile într-o ţară din Asia sau Africa în această vară? Mă refer la un confort mediu, nu la variantele de lux…

Trebuie să împărţim puţin continentul asiatic, pentru ca preţurile diferă de la o destinaţie la alta. Dacă ne referim la Thailanda, Vietnam, Bali şi Malaezia, un preţ corect se încadrează între 1100 şi 1300 euro de persoană, fiind incluse biletul de avion dus-întors, cazarea de 10 zile cu mic dejun şi transferul de la aeroport. Cazarea este la hoteluri de 4 stele, care oferă un raport calitate-preţ corect. Acum trebuie şi să detaliem ce înseamnă un sejur în fiecare din aceste destinaţii. Daca vrei să mergi in Vietnam la banii aceştia, atunci poţi alege un sejur de 10 nopti la plajă în Phan Thiet sau poţi să-l împarţi, să stai în capitala Saigon 2-3 nopţi, iar apoi să te îndrepţi spre hotelul de la plajă. Dacă ne referim la Thailanda, cu 1300 de euro poţi să faci multe… Poţi alege plajele din Krabi, Phuket, Pattaya, Hua Hin şi Khao Lak sau poţi, de asemenea, să rezervi un sejur combinat, care să includă şi câteva nopţi în Bangkok. In Kenya, se pot rezerva vacanţe la plaja în Mombasa, la un cost de 1140 euro de persoana, preţ ce include biletul de avion dus-întors, cazare de 7 nopti cu demipensiune la un hotel bun de 4 stele si transferuri.

Desigur că variantele de sejur  menţionate mai sus sunt din categoria medie, fiind însă cele mai populare printre turiştii din România. Aceştia preferă să rezerve la agenţie o variantă de acest fel, cu câteva nopţi într-o capitală asiatică şi restul la un hotel situat pe plaja unei insule exotice. Celelalte activităţi de recreere şi vizitare a obiectivelor turistice sunt luate apoi de la agenţiile de turism locale, atât pentru că acestea au preţuri mai convenabile, dar şi pentru că se poate negocia preţul, mai ales când e vorba de grupuri mai mari de turişti. Sunt costuri şi mai mici de atât, de exemplu pentru sejururile de 7 nopti în Bali poţi plăti sub 1000 de euro, dacă prinzi o promoţie la biletele de avion. Ce vreau să spun este că aceste programe nu îţi vor dezvălui o destinaţie exotică cu totul. Dar cu siguranţă îţi vor deschide apetitul pentru călătorii şi o mică portiţă spre înţelegerea şi diversitatea acestei lumi.

Kenya
Kenya

– Rareş, hai să dăm un exemplu concret. Cineva are în buzunar 1000-1200 de euro şi vrea să plece într-o vacanţă în Thailanda, Indonezia sau undeva în Africa. Kenya, să zicem. Cum poate să-şi atingă visul?

În primul rând, trebuie să-şi planifice foarte bine acest vis căutându-şi vacanţa din timp, chiar cu 6 luni înainte, când sunt cele mai mari şanse să gasească un tarif bun la biletul de avion şi reducere de Early Booking la cazare. Sigur că mai este varianta unor oferte speciale care pot apărea la companiile aeriene cu puţin timp înainte de călătorie, însă aceasta este o chestiune de şansă ce presupune un grad mare de impredictibilitate. În general, cei care-şi planifică luna de miere o fac din timp, cu câteva luni înainte de data nunţii. La fel, cei care visează mult la o vacanţă exotică, studiază ce pot face acolo şi nu vor să mai amâne momentul rezervării acesteia. Cred că rezervând din timp, cumva simţi că ai făcut primul pas spre îndeplinirea visului, iar restul timpului stai linistit şi îţi imaginezi ce minunat va fi când vei ajunge acolo. Intr-adevăr, bugetul este foarte important şi un punct de pornire spre creionarea vacantei. Dar la fel de importante sunt  preferinţele şi aşteptările pe care le are clientul de la vacanţă. Aici intervin specialiştii în vacanţele exotice personalizate care ascultă, dar si consiliază clienţii, împărtăşind cu aceştia informaţii, sugestii şi experienţa lor personală, pentru a-i ajuta să-şi dea seama dacă acea vacanţă li se potriveşte şi este întocmai ce caută. Deci visul poate fi atins foarte usor: un telefon sau e-mail adresat specialiştilor în vacanţe exotice de la o agenţie de turism. Şi cu ceva timp înainte. De acolo, lucrurile merg usor, aşa că visul are toate şansele să devină realitate.

Zanzibar
Zanzibar

– Mulţi se gândesc că, dacă plătesc mai puţin, vor călatori în Asia sau în Africa cu companii low-cost şi se tem pentru siguranţa lor (vezi cazul prăbuşirii avionului Air Asia). Ce trebuie să ştie aceşti oameni?

Trebuie să ştie că 99% din zborurile din România către destinaţiile exotice sunt operate de companii de linie, nu de companii low cost, iar tariful mic se datorează promoţiilor companiilor aeriene de linie.  In celelalte situaţii care acoperă aproximativ 1% este vorba de companii aeriene low cost din Emiratele Arabe care au flote noi şi moderne şi niciun incident aviatic în istoria lor. Companiile low cost, cum este Air Asia, opereaza mai mult zboruri interne. Trebuie să spun însă că Air Asia a luat 6 ani consecutiv titlul de cea cea mai bună companie aeriană low cost. Tarifele mai mici la biletele de avion, în comparaţie cu Thai Airways şi Bangkok Airways nu au legatură cu calitatea Air Asia, de a fi o companie aeriană sigură sau  nesigură. Incidentele aviatice se pot întâmpla la orice companie aeriană, indiferent de renume, vechime pe piaţă sau înalta pregătire a personalului. Aceste incidente ţin, din păcate, de imprevizibil, la fel ca orice alt accident rutier sau feroviar.

Kenya
Kenya

– O altă teamă a unora ar fi că resorturile din Africa sau Asia, în care vor sta într-o astfel de vacanţă de 1000-1200 de euro, nu sunt la nivelul celor din Europa. Ce părere ai de această opinie?

Standardele calităţii şi serviciilor diferă de la ţară la ţară. Sunt multe hoteluri în Asia care nu se ridică la standardele de 4 stele cu care suntem noi obişnuiţi. De aceea, specialiştii în vacanţe exotice merg anual în excursii de informare unde pot să vadă cu ochii lor hotelurile şi să hotărască dacă le promovează sau nu. Mai mult, o agenţie de turism profesionistă trebuie să-şi aleagă cu grijă partenerii sau turoperatorii care au contracte cu hotelurile. Partenerii nemţi, de exemplu, sunt cei mai exigenţi. Sunt multe hoteluri care în ţara respectivă au 5 stele, dar în cataloagele nemţilor apar ca fiind de 4 stele. Mulţi clienţi sunt nedumeriţi şi ne întreabă de unde această neconcordanţă. Asta pentru că nemţii au propria grilă prin care evaluează facilităţile şi serviciile unui hotel din Africa sau Asia. Noi ca agenţie le vindem ca fiind de 4 stele, deşi ele au 5. Credem că este mai plăcut ca un client să primească mai mult decât se aşteaptă, decât atunci când se aşteaptă la mai mult şi primeşte mai puţin.  Există şi hoteluri de 4 stele bune în Asia şi Africa pe care le recomandăm cu încredere. Nu recomandăm însă niciodată hoteluri de 3 stele în destinaţiile exotice. Sunt însă cazuri în care oamenii vor să facă economie şi aleg hoteluri de 3 stele. In acest caz le spunem care ar putea fi inconvenientele, iar dacă oamenii şi le asumă este 100% decizia lor. Dar noi suntem datori să spunem oamenilor exact ce vor găsi la faţa locului.

Kenya
Kenya

Când aud de ţări exotice, mulţi români se gândesc la boli, conflicte interne, terorism, răpiri şi alte pericole. Ce le răspunzi în calitate de consultant de turism, cand îţi invocă astfel de obstacole?

Că este absolut firesc să-şi pună astfel de probleme, dar că, de fapt, nu sunt motive reale de îngrijorare care să ne facă să credem că sunt expuşi pericolelor, iar dacă acestea chiar există în zonele în care urmează să meargă, le oferim cele mai bune sfaturi şi rute ocolitoare. Este normal ca atunci când mergi într-o destinaţie exotică, la mii de kilometri distanţă de casă şi ai dat ceva bani pe această vacanţă, sa te ingrijoreze tot felul de lucruri. Şi la fel de normal este să-ţi iei toate măsurile de precauţie, să întrebi şi să te asiguri că mergi liniştit în vacanţă. Puţine destinaţii exotice necesită vaccinări pentru bolile tropicale şi asta în cazuri aflate la limită, cum sunt cele în care stai în junglă sau la cort în rezervaţii naturale din Africa.

In ce priveşte conflictele interne şi alte pericole legate de situaţia politică din ţara respectivă, de regulă, acestea au avut loc în capitale şi nu în zonele turistice, aşa că nu au existat pericole. De asemenea, noi primim ultimele informaţii de la partenerii locali care monitorizează situaţia zilnic. Când a avut loc criza politică din Thailanda, primeam informări de patru ori pe zi.

Zanzibar
Zanzibar

– Ce trebuie să ştie cei care nu au fost niciodată în Asia sau în Africa despre preţurile la mâncare? E scump, ieftin? Dacă este ieftin atunci este safe?

In majoritatea ţărilor din Africa, de cele mai multe ori, cumpărăturile pot fi făcute la preţuri foarte mici, însă trebuie să ţinem cont de faptul ca standardul calităţii este direct corelat cu preţul. Tuturor celor care merg într-o ţară de pe continentul african sau în insule ca Zanzibar le recomand să pună pe primul loc siguranţa lor, înaintea preţului. Deci condiţiile de igienă trebuie să primeze înaintea bugetului.

Nu la fel stau lucrurile în sud-estul Asiei, unde în ţări ca Thailanda, Malaezia, Bali poţi să mănânci foarte ieftin şi în condiţii de igienă şi siguranţă. 

Ca să-ţi dau un exemplu, în Kenya, mâncarea de la tarabele din stradă este foarte ieftină. Un fel de mâncare ce conţine ugali (un fel de făină de porumb), fasole, wiki sukuma (legume) şi puţină carne de vită tocată costă între 0,66-0,90 euro. Pentru Nyama Choma, un fel de carne prajită de vită sau capră, plăteşti între 2,30-4 euro (250-350 KES, Kenyan Shilling). Un ştiulete de porumb prăjit costă în jur de 0.20 euro.

Restaurantele cu meniu sunt însă recomandarea mea când vine vorba să mâncăm în Mombasa, Nairobi sau Zanzibar. In Mombasa sunt o multime de restaurante care servesc preparate de calitate superioară din bucătăria internaţională. Mâncarea indiană este una dintre cele mai populare si delicioase. O masă de prânz sau cină poate costa între 4,30 euro-8,90 euro (400-800 KES).  Mâncarea japoneză este mai scumpă, dar dacă vreţi să o încercaţi, o masă va costa în jur de 12 euro şi poate ajunge până la 30 de euro (1000-3000 KES).

La capitolul băuturi, apa îmbuteliată este cea mai ieftină, sticla de apă la un litru costă 0,50 euro (50 KES).O bere locală de 500 ml, într-un club sau bar costă între 1 euro şi 1,60 euro. Băuturile mai sofisticate în cluburile de noapte costă un pic mai mult, între 2-10 euro.

Ao Nang, Thailanda
Ao Nang, Thailanda

– Pentru cei care vor să fie în trend care sunt destinaţiile exotice ale anului 2015?

Costa Rica este o destinaţie în ascensiune pentru cei care vor să încerce ceva cu adevărat exotic, o ţară neafectată (încă, n.r.) de turismul comercial.

Goa de pe coasta sudica a Indiei începe să crească foarte mult ca popularitate, dovadă că, în toamna anului trecut, o companie aeriană de renume a lansat zboruri din Otopeni spre Goa. Aici au fost construite pe plajele aurii hoteluri noi din lanţuri internaţionale şi multe localuri de noapte, baruri, restaurante.

Zanzibar, insula cea mare a arhipelagului cu acelaşi nume este celebră pentru amestecul de istorie cu natura paradisiacă de aici. Recomand vizitarea pieţei centrale din Stone Town, fosta piaţă de sclavi cu Catedrala Anglicană, vechiul fort, Palatul Muzeului, fosta resedinţă a sultanului şi a prinţesei Salme şi ruinele Templului Maruhubi. Apele oceanului de culoare turcoaz cu recifuri de corali şi plajele cu nisip alb si fin fac din Zanzibar o destinaţie exotică provocatoare.

Insulele Cayo Coco si Cayo Santa Maria, situate în partea nordică a coastei cubaneze, sunt faimoase pentru plajele albe ca zăpada, pădurile de mangrove şi lagunele care atrag mii de păsări exotice.

– Poţi să faci un top 5 al destinaţiilor exotice, după gusturile tale, care să se încadreze în suma de 1200 de euro (minim 8 zile)?

1.Krabi, Thailanda – 7 nopti / 8 zile la 1005 euro / persoana, hotel 4 stele cu mic dejun

2.Mombasa, Kenya – 7 nopti / 8 zile la 1088 euro / persoana, hotel 4 stele cu demipensiune

3.Bali, Indonezia – 7 nopti / 8 zile la 1076 euro / persoana, hotel 4 stele cu mic dejun

4.Maldive – 7 nopti / 8 zile la 1173 euro / persoana, hotel 3 stele cu pensiune completa

5.Sri Lanka – 7 nopti / 8 zile la 790 euro / persoana, hotel 4 stele cu demipensiune

După cum se poate vedea, ne-am încadrat în bugetul de 1200 euro şi chiar ne-au mai rămas bani de cheltuială când ajungem în destinaţia mult visată. (Gabriel Bejan)

Previous post

Reţeta zilei. "Devilled chicken" sau plăcerea care te face să scoţi flăcări pe gură în Sri Lanka

Next post

12 reguli ale lui Anthony Bourdain pe care trebuie să le ştii când mergi la restaurant

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.