Masina lasa in urma cartierul Barra da Tijuca, cu aerul sau modern, american, si o apuca pe un drum intunecat, strajuit de palmieri. Strada este din ce in ce mai pustie. Este ora 10 seara. Casele, unele cu etaj, sunt netencuite, strazile sunt inguste, pavate cu piatra. Doar ici-colo mai arde cate un felinar de la iluminatul stradal. Un indicator ne semnaleaza ca tocmai am intrat in cartierul „Cidade de Deus”. „Burme”, ghidul nostru, incetineste masina, stinge farurile si aprinde plafoniera, astfel incat din afara sa poata fi observata orice miscare a noastra. Burme ne avertizeza ca nu cumva sa scoatem aparatele de fotografiat, care raman intr-un rucsac bagat sub bancheta. Tinem mainile la vedere si nu facem nici o miscare brusca. „Cei de aici trebuie sa se convinga de faptul ca suntem prieteni, ca nu am venit sa le facem vreun rau. Patrulele trebuie sa ne vada si sa ne recunoasca. Altfel, riscam sa se traga in noi”, spune Burme.
Masina se prelinge discret pe stradutele pline de gropi si trecem pe langa un teren de fotbal luminat, unde vreo zece pusti bat mingea cu pasiune. Burme opreste langa o casa cu etaj aranjata, neterminata. In fata ei trandavesc pe scaune de plastic doi barbati tineri, la vreo 30 de ani, imbracati lejer, cu bermude, tricouri si slapi. Afara sunt in jur de 28-30 de grade Celsius. Burme ii saluta, cei doi ii raspund la fel de prietenos. Coboram din masina, ni se aduc scaune si pahare in care ni se toarna bere.

Acasa la Robson Cunha, directorul hotelului „All Suite Paradiso”
Burme Merdin, ghidul nostru din Cidade de Deus, este un turc din Mangalia care s-a stabilit la Rio de Janeiro in 1995 si care acum este directorul a doua hoteluri de lux din Rio de Janeiro. Gazda noastra din Cidade de Deus este unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Burme, se numeste Robson Azevedo Cunha si este, la randul sau, directorul „All Suite Paradiso”, un alt hotel din Rio de Janeiro, cu 128 de camere. Stam in fata casei lui din favela si, prin intermediul lui Burme, il tragem de limba sa ne spuna daca filmul „Cidade de Deus” reflecta fidel realitatea. „Povestea este reala, fara discutie, in cartier chiar s-au intamplat crimele acelea. Din pacate, insa, filmul arata doar violenta, nu viata de zi cu zi de aici. In Cidade de Deus traiesc si oameni care nu sunt banditi si nici traficanti de droguri”, spune Robson. „Cartierul este impartit in doua zone, fiecare controlata de cate o banda, dar acum acestea nu sunt rivale, este pace aici. Toate problemele, disputele se rezolva fara interventia autoritatilor, nu exista controlul statului. De altfel, cum ar putea politistii sa se bage, daca multi dintre ei locuiesc aici? Se supun si ei regulilor favelei”, completeza si Burme. Robson ne invita in casa neterminata, dar cocheta. Peste tot insa este un exces de gresie si faianta, motivat insa, dupa cum ne explica Burme, de faptul ca aceste materiale de constructie pastreaza racoarea in lungile veri tropicale din Rio de Janeiro. Burme ne spune ca ar vrea sa mai salute un prieten din favela, zice ca este unul dintre fostii lui angajati, pe care nu l-a mai vazut de ceva vreme. Omul sta la vreo 20 de metri de casa lui Robson, mergem pe jos pana acolo. Pe langa noi trece o masina cu farurile stinse, din care doi mulatri ne privesc cu curiozitate. Unul dintre ei lasa sa i se vada pistolul de la brau. Nu le trezim nici o suspiciune celor doi, iar masina isi vede de drum. Prietenul lui Burme pe care-l vizitam este un negru cu fata numai un zambet. Ticul de a-si trage nasul tot timpul il tradeaza ca fiind consumator de cocaina. „El e un baiat de treaba, a lucrat la hotel, dar nu-i mai place munca”, ne explica Burme, apoi incepe sa vorbeasca in portugheza cu negrul. La un moment dat, acesta arata spre noi, dupa care intra in casa. Prin usa intredeschisa, observam livingul: spatios, curat, aranjat. O „plasma” cu diagonala uriasa troneaza intr-un colt al camerei, semn ca nu suntem in vizita la un om sarac. „Vrea sa va dea o tigara cu marijuana si o doza de cocaina. Fara bani, gratis”. Refuzam politicos, Burme ii transmite negrului, care pare dezamagit, dar nu insista. Burme incearca sa „ne scoata” spunandu-i ca ne e frica sa nu avem probleme cu politistii brazilieni. Traficantul aproba din cap, semn ca a acceptat scuza. „I-am zis ca am o slujba pentru el la mine la hotel. Nu a vrut insa sa primeasca”, ne explica Burme dupa ce ne luam la revedere de la traficant.

Sportivi in favela
In Cidade de Deus (n.n. -fiecare strada poarta numele unui sfant) traiesc aproximativ 20 de mii de oameni. Printre acestia se afla si cativa dintre sportivii antrenati de Dragos Stanica, antrenorul roman al echipei de haltere a Braziliei. Liliane Menezes este de departe cea mai buna sportiva pregatita de Dragos, medaliata la campionatul sud-american si singura care ar fi avut sanse la olimpiada, daca un accident stupid la antrenamente nu ar fi scos-o pe tusa. Atat Liliane, cat si cei trei frati ai sai, toti sportivi de performanta, s-au nascut si au crescut in favela. „Stau de 20 de ani in aceasta favela. Aici este o zona mai ferita, luptele intre traficanti se dau dincolo de canal. Frecvent aud insa focuri de arma si uneori traficantii urmariti de politisti fug prin fata casei mele. Frica? Da, normal, dar ce putem face?”, spune Leticia Menezes. Dragos Stanica spune ca prin sport multi din acesti copii au o sansa sa paraseasca favela: „Unii dintre ei ajung la competitii in America sau Argentina, la concursuri de haltere. Vad alte lucruri, alta lume, mai putina violenta, au sansa sa-si schimbe viata. Vedeti, la fiecare colt de strada pe unde am trecut noi a murit cineva. Lucrurile s-au mai schimbat insa in bine in ultimii zece ani. Atunci vedeai des cadavre plutind pe canal, acum nu mai este chiar asa”, spune Dragos Stanica.

Copacabana
Copacabana

» Filmul care a scos favela in lume
Aparut in 2002, filmul „Cidade de Deus”, care a rulat la noi sub numele de „Orasul Zeilor”, a cunoscut un succes rapid in intreaga lume. Bazata pe un fapt real, pelicula a fost selectionata in cadrul Festivalului de la Cannes. A socat prin prezentarea unui loc dominat de violenta extrema a bandelor de traficanti care incercau sa controleze traficul de droguri din „Cidade de Deus”. si, implicit, viata locuitorilor din aceasta favela.
Filmul se deruleaza prin ochii unui singur narator: Buscapé, un copil sarac, de culoare, inspaimantat de perspectiva de a deveni complice la crima. El creste intr-un mediu dominat de violenta. Bande de tineri, aproape copii, incearca, cu arma in mana, sa controleze traficul de droguri. Adversarii sunt eliminati fara nici un fel de mila. Copiii asteapta moartea unora dintre membrii bandelor de traficanti de droguri pentru a le lua locul. Zé Pequeno isi va incepe drumul de stapan absolut al favelei printr-un asasinat in masa. Inconjurat de o gasca de amici din copilarie si protejat de o armata de baieti intre 9 si 14 ani, el e liderul necontestat… Pana intr-o zi, cand Mané Galinha, un controlor de bilete a carui prietena fusese violata sub ochii lui, se hotaraste sa-l ucida pe Zé Pequeno.

Rocinha- cea mai mare favela din lume
Rocinha- cea mai mare favela din lume

ISTORIC
Favela reprezinta singura sansa de supravietuire pentru multi locuitori. In aceste cartiere oamenii nu au acte de proprietate pe case, nu platesc impozitele si nici utilitatile, pe care le fura pur si simplu. In Rio exista aproximativ 750 de favele, in care traiesc peste 20 de procente din populatia metropolei, de peste 13 milioane de locuitori. Istoria favelelor incepe in 1895, cand armata braziliana a infrant trupele rebelilor care doreau independenta. Intorsi la Rio, 20 de mii de soldati au cerut autoritatilor sa le ofere un loc unde sa-si poata ridica o casa. Refuzati, s-au stabilit pe un deal cunoscut sub numele de Morro da Providencia. In amintirea luptelor din nord, soldatii au numit locul Morro da Favela, dupa numele unei plante. Cele mai multe cartiere ghetto au aparut in anii ’70 cand, in urma procesului de industrializare, taranii saraci au venit la Rio pentru un loc de munca mai bine platit. (Gabriel Bejan)

Copacabana
Copacabana
Articol precedent

Thailanda. De ce NU trebuie sa ratati un spectacol de "ladyboys"

Articol următor

Santiago de Chile. Intre Muntii Anzi si plajele de la Pacific

3 Comentarii

  1. Ionel Bejan
    14 februarie 2013 la 6:52 — Răspunde

    Bravo Gabi,
    Foarte frumos articolul. O experienta de neuitat cred. Probabil a ” tremurat lenjeria intima” pe voi un pic cand v-ati trezit printre banditi inarmati si drogati. Sper ca asta nu e o invitatie de a vizita astfel de locuri pe cont propriu.
    Oricum, felicitari pentru curaj si pentru articol!

  2. […] lor e dată uneori exemplu de creştere economică, o mare parte din populaţie trăieşte în favele* (cartierele săracilor), salariile profesorilor sunt mărunţiş, iar la spital trebuie să stai la […]

  3. Anca
    9 ianuarie 2016 la 22:33 — Răspunde

    Buna
    ,
    As avea nevoie de adresa de mail a domnului Burme. Cum ai dat de el? Am cateva intrebari ptr el legate de Brazilia si as vrea sa vb cu un roman care traieste acolo de ceva vreme.

    Multumesc.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *