Într-o cuşcă de doi metri lungime şi un metru lăţime, o pisică ciudată se frământă speriată de colo-colo, privind cu groază la zecile de oameni care trec pe alee, se opresc în dreptul ei, fac nişte poze, vorbesc ceva, apoi pleacă mai departe.  Suntem pe plantaţia „Tebasari Agrotourism” din insula Bali, iar animalul înspăimântat din spatele gratiilor este responsabil pentru cea mai scumpă cafea din lume.

Probabil, am fi avut puţine şanse să auzim de cafeaua Luwak dacă, în 2007, nu ar fi apărut filmul „The Bucket List”, cu Jack Nicholson şi Morgan Freeman. Este vorba despre doi bolnavi, aflaţi în fază terminală, care încearcă să-şi satisfacă ultimele dorinţe înainte de a muri, iar una dintre acestea este de a bea cafea Luwak. Ideea unei băuturi produsă din boabele de cafea mâncate de o pisică care trăieşte în junglă şi care apoi, parţial digerate, sunt defecate pe câmp i-a amuzat teribil pe cei doi protagonişti ai filmului, dar totodată a făcut şi o nesperată publicitate acestei „delicatese”.

Datele oficiale arată că, în fiecare zi, în ţările din Asia de Sud-Est (Indonezia, Vietnam, Filipine etc) se produc aproximativ 50 de tone de cafea Luwak. Consumul a explodat în ultimii ani, în condiţiile în care un kilogram de boabe costă în Indonezia cam 130 de dolari, dar ajunge să se vândă mult mai scump în Europa sau SUA. Astfel, o ceaşcă de cafea se bea în oraşe precum Londra sau New York în schimbul unor sume cuprinse între 30 şi 100 de dolari.

Ca în orice industrie exclusivistă, şi în acest domeniu s-au depăşit pe alocuri barierele ridicolului, astfel încât, în unele magazine de lux din Marea Britanie, se vinde cafea Luwak împachetată în ambalaje placate cu aur de 24 de carate, la preţul de…10.000 de dolari. Motivul acestui preţ aberant ar fi acela că respectiva cafea provine doar de la animale care trăiesc în sălbăticie deci, pe cale de consecinţă, este foarte rară, după cum scrie revista Time într-un articol pe această temă.

O poveste cu nişte colonialişti răi şi ţărani exploataţi

Ce-ar fi fost însă cafeaua Luwak dacă nu ar fi avut în spate şi o poveste tristă, despre occidentalii nemiloşi care au stăpânit odată Indonezia? Astfel, se spune că ideea de a face cafea din boabele eliminate pe cale naturală de mangustele Luwak a apărut în perioada colonială, când Indonezia era sub stăpânire olandeză, iar localnicii munceau pe plantaţiile de cafea deţinute de europeni. Pentru că nu aveau voie să strângă, pentru consum propriu, cafea de pe plantaţiile pe care munceau, ţăranii au găsit în junglă boabe semidigerate în excrementele lăsate de pisicile sălbatice (manguste sau civet), le-au preparat şi şi-au dat seama că sucurile gastrice din aparatul digestiv al animalelelor dau cafelei o savoare deosebită. Personal, cred că este doar o poveste de marketing, ştiută fiind aplecarea unei bune părţi a bogătaşilor din lumea occidentală de a condamna, în discuţii în restaurante şi cafenele de lux, trecutul colonialist al propriilor ţări.

Animalele din cuşcă

Cafeaua Luwak are totuşi o poveste tristă, dar aceasta nu are nici o legătură cu istoria Indoneziei, principalul producător al acestei băuturi exclusiviste.  Pur şi simplu este vorba despre condiţiile îngrozitoare în care sunt ţinute animalele cărora le datorăm gustul acestei cafele. Fermele de cafea din tot sud-estul Asiei păstrează mangustele în cuşti închise, uneori mai mici de 2 metri lungime şi un metru lăţime, şi le hrănesc aproape exclusiv cu boabe de cafea. Luwak-ul trăieşte în mod normal în junglă iar un singur exemplar are nevoie, spun specialiştii, de cel puţin 17 kilometri pătraţi de spaţiu. Din cauza vieţii în captivitate şi a hranei nepotrivite animalele se îmbolnăvesc şi mor foarte repede şi trebuie să fie înlocuite cu noi exemplare prinse în junglă.

Într-un articol din Time, „The World s Most Expensive Coffee is a Cruel Cynical Scam”, fondatorul Asociaţiei Producătorilor de Cafea Civet din Indonezia, Teguh Pribadi, recunoaşte că tratamentul crud al animalelor este răspândit în rândul fermierilor: „Mulţi fermieri nu înţeleg cum trebuie ţinute animalele. Asociaţia recomandă ca animalele să fie ţinute în cuşti de 2 metri pe 1,5 metri şi 2,5 metri înălţime pentru o perioadă de maxim 6 luni”.

Evident că lucrurile nu se întâmplă aşa în realitate, în condiţiile unei cereri atât de mari de cafea Luwak.

O cafea obişnuită

Vizitatorii fermei Tebasari din Bali erau trecuţi de la o plantaţie la alta, iar ghidul le explica turiştilor care este procesul de fabricaţie al tipurilor de cafea produse aici. Astfel am aflat că boabele eliminate de pisicile ţinute în cuşti sunt doar parţial digerate şi, după ce sunt spălate cu grijă, sunt uscate, prăjite şi transformate în „cea mai bună cafea din lume”. Momentul culminant al vizitei a fost servirea unei ceşcuţe în restaurantul fermei. Pot să spun că, pentru echivalentul a 10 dolari, am băut o cafea puternic aromată, dar, în esenţă, nimic mai mult decât… o cafea. Ce-i drept, una cu o poveste interesantă în spate. (Gabriel Bejan)