Criza financiară din Grecia i-a determinat pe mulţi localnici să debuteze în meseria de hoţi de antichităţi, arată un articol din National Geographic.

Poliţia din Grecia a remarcat recent creşterea unui tip de infracţionalitate care poate părea surprinzătoare: oameni fără un trecut infracţional s-au apucat de jefuit antichităţi greceşti. O dovadă în acest sens este aceea că au crescut brusc cererile de permis pentru cumpărarea de detectoare de metale. Deoarece acestea sunt folosite pentru găsirea de monede şi artefacte vechi, guvernul grec ţine sub observaţie acest domeniu şi acordă permis pentru cumpărarea de detectoare doar cetăţenilor fară antecedente penale. „Numărul cererilor a crescut de când a izbucnit criza economică”, spune locotenentul Monovasios.

Cum criza grecească s-a intesificat în ultimii cinci ani, detectivii de la Departamentul de Antichităţi şi Patrimoniu Cultural au remarcat nu doar creşterea săpăturilor ilegale şi furturilor de artefacte arheologice dar şi schimbarea profilului tipic al jefuitorilor.

Înainte de criză, membrii reţelelor de crimă organizată, care se ocupau, de regulă, cu traficul de arme şi droguri, făceau şi trafic cu obiecte de patrimoniu. Acum au apărut oameni obişnuiţi care îşi procură instrumente sofisticate cu care dezgroapă obiecte de patrimoniu pe care le vând apoi pe bani cash.

Acest lucru vine în contextul în care agenţiile care trebuie să se ocupe cu protecţia antichităţilor de pe teritoriul Greciei sunt subfinanţate şi lucrează cu personal restrâns din cauza tăierilor bugetare operate de guvern.

Santorini
Santorini

Multe antichităţi de păzit, puţini poliţişti

„Avem nevoie de mai mulţi oameni”, spune Evgenios Monovasios, locotenent în Divizia de Poliţie din Attica. El estimează că, în toată Grecia, există doar 60 de angajaţi care lucrează exclusiv împotriva furtului de antichităţi. În condiţiile în care cooperarerea cu departamentele locale de poliţie de pe teritorului Greciei este dificilă, din cauza lipsei de personal, este greu să combaţi furtul de antichităţi de pe un teritorul atât de vast, care se întinde de la munţii din nord până la insulele din marile Egee şi Ionică.

„Ne-ar trebui o armată să-i depistăm pe toţi”, spune şi Elena Korka, directorul general al instituţiei care se ocupă de antichităţi şi patrimoniul cultural: „Este imposibil să nu găseşti antichităţi în Grecia. Sunt peste tot”

Pentru a combate furtul, autorităţile din Grecia folosesc o gamă de metode, care merg de la folosirea de poliţişti sub acoperire, până la negocieri internaţionale. Locotenentul Monovasios şi colegii săi fac muncă de intelligence adunând informaţii din reţelele de hoţi şi organizează raiduri pentru recuperarea de artefacte. Korka, care deţine un doctorat în arheologie, ajută la pregătirea profesională a celor care se ocupă de prinderea hoţilor şi recuperarea artefactelor care au părăsit deja Grecia.

Un fenomen complex

Grecia se confruntă cu provocări majore în ceea ce priveşte protecţia moştenirii sale culturale: o abundenţă de antichităţi, dar resurse limitate pentru protejarea lor, o puternică piaţă neagră cu o cerere pe măsură precum şi o criză economică majoră care a împins mulţi locuitori să se ocupe cu traficul ilegal de artefacte.

Ultimele cazuri celebre de trafic de antichităţi din Grecia au fost furtul unor manuscrise bizantine de la o mănăstire de la Muntele Athos şi recuperate apoi de la Muzeul Getty şi Universitatea Duke în 2014 şi 2015 şi capturarea unor figurine, vase şi fragmente de statuete din Neolitic confiscate în Attica şi a căror valoare estimată era de 20 de milioane de euro. Din păcate, pentru fiecare tranzacţie descoperită, multe alte artefacte trec graniţa grecească şi ajung în colecţii private.

Nu este uşor să stăvileşti acest fenomen. Monovasios şi echipa sa construiesc cazul strângând informaţii din interiorul reţelelor, oficialii din vamă şi din paza de coastă supraveghează ieşirile din ţară, iar ofiţerii sub acoperire penetrează reţelele de hoţi, în timp ce alţii joacă rolul de cumpărători. După aceea, urmează prinderea suspecţilor şi recuperarea obiectelor furate.

O comisie formată din trei arheologi inspectează apoi toate artefactele confiscate pentru a determina autenticitatea lor. Orice săpătură ilegală poate atrage o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani. Pedepsele sunt mult mai dure pentru obiecte care valorează peste 150.000 de euro.

Ruine Grecia

Visând la sume de basm

Monovasios şi sergentul Babis Melistas au schiţat şi portretul celor care fac parte din reţelele de hoţi de artefacte şi arată cum funcţionează acestea.

Prima verigă în lanţul traficanţilor e reprezentată, de regulă, de oamenii a căror muncă presupune săparea pământului. „Oamenii visează la sume mitice”, spune Melistas. Pentru cei care sapă în pământ în orice caz recompensa financiară este doar o fracţiune din preţul final. Intr-un caz recent în care a fost vorba despre statuia unei femei, hoţul grec a primit 50.000 de euro. Preţul final al artefactului a depăşit însă 1,1 milioane de euro.

Cele mai multe săpături au loc noaptea pentru a scădea riscul de a fi prinşi. După ce sunt găsite, obiectele sunt reîngropate sau ascunse în diverse locuri- într-un caz, artefactele au ajuns în ţarcul oilor- înainte de a fi vândute unui intermediar care, de regulă, deţine o afacere legală cu ajutorul căreia poate albi traficul de artefacte.

Obiectele din ceramică şi statuetele sunt de obicei sparte în mai multe bucăţi. Acest lucru nu numai că facilitează ascunderea şi vânzarea artefactelor, dar permite vânzătorilor de pe piaţa neagră să şantajeze cumpărătorii vânzându-le tot obiectul, dar păstrându-şi un fragment important din acesta. După aceea le cer cumpărătorilor o sumă uriaşă pentru bucata care lipseşte.

Deşi unii colecţionari privaţi tratează direct cu hoţii, multe obiecte sunt traficate prin intermediari. Irini Stamatoudi, procuror şi consultant specializat în traficul de antichităţi, spune că a descoperit obiecte care travarsează globul înainte de a fi oferite spre vânzare de casele de licitaţie sau galerii private.

„Un obiect poate pleca la Munchen, apoi să fie trimis în Japonia, apoi în Arabia Saudită, Elveţia sau China”, spune Irini. Un grad ridicat de mişcare crează aparenţa de legalitate. Intermediarii se folosesc de legislaţia diferită din aceste state pentru a obţine certificate de export şi alte documente necesare pentru a se pierde urma obiectelor. Odată ce se crează iluzia de legalitate, pasul final este ca aceste obiecte să ajungă uneori să fie împrumutate unor muzee mici pentru expoziţii temporare.

„Poate că dealerul trimite obiectul la mic muzeu din Texas pentru o expoziţie de 20 de zile”, explică Stamatoudi. „Dar după aceea, dealerii pot spune „Ohh, uite, obiectul a avut deja o expoziţie”. „Micile muzee nu au resurse să investigheze provenienţa artefactelor. De asemenea nici nu actualizează baza online cu colecţiilor lor, ceea ce face mai dificilă identificarea obiectelor furate.

Acropole

Acest tip de mascare a obiectelor furate face ca identificarea originii artefactelor pentru caselor de licitaţie mici să fie mult mai dificilă. Nu acelaşi lucru se întâmplă însă în cazul marilor case de licitaţie, cum ar fi Christie sau Sotherby, care au resurse să facă astfel de investigaţii. De altfel, acestea ştiu cât de mult ar avea de pierdut dacă ar fi implicate într-un proces legat de artefacte furate şi se feresc de astfel de probleme. Alte galerii nu sunt însă la fel de cooperante.

Întoarcerea la proprietarul de drept

În ultimii zece ani, s-a înregistrat totuşi un progres în ceea ce priveşte repatrierea obiectelor furate din Grecia. Din 2008 până acum s-au întors multe artefacte expuse în Marea Britanie, Statele Unite, Olanda şi Germania.

Locotenentul Monovasios crede că cea mai bună metodă pentru a scădea jaful de obiecte de patrimoniu este educaţia. Localnicii trebuie să conştientizeze cât de mult se pierde prin distrugerea siturilor arheologice.

„Criza economică va fi depăşită la un moment dat, dar efectele negative ale jafului obiectelor de patrimoniu vor fi permanente”, mai spune Monovasios.

Sursa: National Geographic

Articol precedent

10 vinuri şi 7 crame recomandate. De ce să facem o excursie în R. Moldova

Articol următor

Despre regula "orei cinci" şi turistul "walking ATM". Mic ghid de supravieţuire în Asia de Sud- Est

Nu sunt comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *