Prinţul Charles al Marii Britanii a făcut o treabă excelentă pentru promovarea turismului în satele săseşti din Transilvania, dar acesta nu poate face toată treaba românilor. Este trist ca la opt ani de când fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a şi-a cumpărat o casă în Viscri şi a început să vorbească în lume despre frumuseţile zonei, singura strategie de turism să fi rămas aceeaşi: „satul în care şi prinţul Charles se simte acasa!” Şi ce facem dacă totuşi turiştii nu vor avea, în totalitate, aceleaşi gusturi cu prinţul?

 

O cerere banală

Când am întrebat-o pe femeie dacă există televizor în camera de oaspeţi pe care voia să ne-o închirieze, aceasta ne-a privit nedumerită, de parcă i-am fi cerut o mare năzdrăvănie. Încăperea nu avea televizor, evident, iar baia era atât de mică, încât un om de dimensiuni obişnuite nu ar fi putut să se spele decât cu uşa deschisă. Mobilierul din cameră era, de fapt, doar un pat dublu. Nu exista nici dulap pentru haine, nici masă, nici scaune. Nimic, în afară de câteva tablouri pe pereţi. Preţul acestui „răsfăţ”, 150 de lei pe noapte. Ce-i drept, casă era tradiţional săsească, frumos decorată, cu piatră şi lemn şi avea o curte largă, cu ziduri înalte şi alei pietruite. Am fugit totuşi, cât am putut de repede, din această pensiune aflată într-unul din satele din apropiere de Viscri şi am înnoptat în motelul de la drumul european, pe raza localităţii Mihai Viteazu (comuna Saschiz). Aici, în schimbul a 80 de lei am primit o cameră curată, spaţioasă, de dimensiuni normale şi acea cutie cu ecran color, numită televizor, la care să vedem meciurile din Campionatul Mondial de Fotbal. Ştiu, unii vor strâmba din nas dar, ce să-i faci, aşa suntem noi orăşenii, avem nevoie de o baie normală şi de un televizor în cameră ca să ne simţim bine în timpul liber.

Viscri 8

Unde englezul vede o mină de aur…

În 2006, când şi-a cumpărat casa din Viscri, prinţul Charles al Marii Britanii a dat peste o comunitate locală săracă, din care foarte mulţi locuitori plecaseră în străinătate, dar încărcată de o istorie pe care foarte puţini oameni încercaseră să o scoată la iveală. De fapt, era istoria vechilor aşezări săseşti din sudul Transilvaniei, cu bisericile lor fortificate, unele vechi de aproximativ 1000 de ani, gospodării spaţioase şi înconjurate de ziduri înalte şi cu un stil de viaţă parcă încremenit în timp. Din 1999, satul Viscri şi cetatea de aici erau incluse în patrimoniul UNESCO, fără însă ca acest lucru să le fi adus vreun avantaj locuitorilor. Prinţul a vorbit în toată lumea despre frumuseţile din sudul Transilvaniei şi a înfiinţat o fundaţie care să ajute la conservarea zonei, a caselor, tradiţiilor şi stilului de viaţă local. Toate acestea se dovediseră a fi pe gustul lui Charles, venit dintr-o ţară în care modernitatea a pătruns în cele mai ascunse colţuri, iar acesta s-a gândit probabil, cu mintea lui de englez, că un astfel de loc uitat de lume, aflat la trei ore de mers cu avionul de Londra, ar putea fi o adevărată mină de aur pentru localnici. Ei bine, se pare că prinţul Charles i-a cam supraestimat pe români.

Curtea gospodăriei cumpărate de Prinţul Charles la Viscri
Curtea gospodăriei cumpărate de Prinţul Charles la Viscri

..noi ne descurcăm cum putem

Înconjurată de un grup de turişti din Marea Britanie, doamna Sara Fernolend, o săsoaică sadea, vorbeşte despre istoria bisericii fortificate din Viscri. Înainte de a intra în detalii, ghidul le mulţumeşte vizitatorilor că doar prin contribuţia lor- plătind cei 4 lei, preţul biletului- acest monumet istoric, construit la începutul secolului XII şi preluat de coloniştii saşi pe la 1185, mai poate avea un viitor. Doamna Sara nu-i uită nici pe politicienii care conduc România şi le spune englezilor că aceştia nu numai că nu dau nici un ban pentru întreţinerea cetăţii, dar nu s-au preocupat nici măcar să repare drumul de 8 kilometri, rupt şi plin de gropi, care leagă şoseaua europeană Târgu Mureş- Braşov de satul Viscri, în ciuda faptului că „aici vin turişti din toate ţările, din America, Noua Zeelandă şi chiar din Nepal”.

Câţiva dintre excursionişti vor să urce şi în turnul cetăţii, lucru deloc simplu, pentru că cea mai mare parte din drum trebuie să-l faci pe o scară improvizată din lemn, prost luminată. De altfel, chiar de la început un panou te anunţă în română, germană şi engleză că dacă urci în turn o faci pe propria răspundere. Un alt mod frumos, specific românesc, de-a le spune turiştilor „Bine aţi venit la noi! Puteţi să vă rupeţi gâtul, dar noi nu suntem vinovaţi de asta!”.

De sus priveliştea e adorabilă, se văd casele frumos aliniate, păşunile şi pădurile din jur, dar ce păcat că doar vreo 6-7 din grupul de englezi s-au încumetat să urce. După câteva ore petrecute în Viscri, turiştii se urcă în autocarul cu care veniseră, nu înainte ca doamnele să strâmbe puţin din nas că nu prea au ce să-şi cumpere din sat, şi pleacă mai departe către următoarea destinaţie românească.

Biserica evanghelică din Viscri mai găzduieşte încă slujbe pentru enoriaşii din sat
Biserica evanghelică din Viscri mai găzduieşte încă slujbe pentru enoriaşii din sat

„Ridicarea standardelor”

Prinţul Charles vorbeşte elogios despre satele din sudul Transilvaniei, despre stilul de viaţă al oamenilor de aici, despre peisaje şi tradiţii. A făcut-o şi recent, într-un interviu acordat PRO TV, dar nu a uitat să precizeze că una din condiţiile pentru ca aceste locuri să se poată dezvolta este „ridicarea standardele spaţiilor de cazare şi a ofertelor turistice.” În acest moment, pe o rază de zeci de kilometri, se poate vorbi de turism, cel mult în satul Viscri. Şi nu pentru că aici localnicii şi autorităţile ar fi făcut mare lucru, dar reuşesc cumva să profite totuşi de imaginea familiei regale a Marii Britanii. Există ce-i drept câteva pensiuni bune în acest sat, dar, în general, acestea sunt scumpe (240 de lei pe noapte cu demipensiune este un preţ mare pentru România). Nu există însă un loc unde să mănânci decent în timpul zilei, dacă eşti doar în trecere prin sat, şi nu prea ai ce amintiri locale să-ţi cumperi, în afară de ciorapii şi pâslarii din lână făcuţi de unele femei din sat şi care au cunoscut o oarecare celebritate în Occident, graţie unei familii din Germania.

Dacă în Viscri lucrurile s-au mişcat cât de cât, în celelalte sate săseşti, turismul este doar o poveste. Sunt în jur de 150 de cetăţi fortificate între Braşov, Sighişoara şi Sibiu, din care 6 incluse în patrimoniul UNESCO, dar, în afara unor indicatoare rutiere, aceste obiective sunt ascunse de ochii lumii. Pe uşile multora dintre ele găseşti pus lacătul, deşi, oficial, sunt deschise publicului. La Criţ, Saschiz sau Mălâncrav nu dai, în general, decât peste călători rătăciţi, mai mult străini decât români, chiar dacă, în ultimii ani, au existat şi alte încercări timide de a promova turismul, independent de cea asociată familiei regale britanice. Se pare, totuşi, că prinţul Charles ar fi trebuit să-şi cumpere câte o casă în fiecare din satele săseşti, dar nici acest lucru nu ar fi garantat că turismul va depăşi stadiul de îndeletnicire ocazională a localnicilor şi va trece la profesionism. Mai este mult până acolo, mai este mult până când ofertele din zonă vor încerca să fie pe placul unor clienţi cu gusturi diferite, aşa cum se face turism în toată lumea. Va trece şi mai mult timp, poate, până când vom fi convinşi să ne cheltuim banii în satele săseşti şi cu alte argumente decât deja obositorul „aici şi prinţul Charles se simte acasă”. (Gabriel Bejan)

 

Articol precedent

Minuni din bucătăria asiatică. Cum se găteşte "Red curry cu pui şi bambus"

Articol următor

3.000 de kilometri prin Argentina. Acolo unde mi-am aruncat la gunoi ghidul Lonely Planet

10 Comentarii

  1. manole
    21 iunie 2014 la 11:19 — Răspunde

    Ce bou s-ar duce acolo sa se uite la campionatul mondial de fotbal? apoi boul nu e bou destul daca nu emite si pareri despre imbecilitatea lui.

    Inapoi in Bucuresti, tarane!

    • Buratino
      22 iunie 2014 la 6:07 — Răspunde

      Manole, dupa cum te exprimi, esti inca la stadiul de vitel… Se vede ca esti plimbat, nu gluma. Multe porti noi ai vazut la viata ta.

  2. 21 iunie 2014 la 12:42 — Răspunde

    un prieten strain a inchiriat o masina din bucuresti si inarmat cu un ghid turistic a plecat spre transilvania unde a gasit… nimic. lacate pe porti peste tot, informatii turistice: zero. a vizitat clasicele bran, peles, sibiu si castelul din hunedoara, intrebandu-ma dupa aceea de ce mai sunt toate bisericile si satele alea in ghid.

  3. tofu
    21 iunie 2014 la 14:23 — Răspunde

    Cam asa! Plus ca poate nici netu’ nu merge cum trebe, cam nasol. Te plictisesti repede, sa te plimbi pe dealuri, sa respiri aer curat, sa fie liniste, WTF, nu ne trebuie. Noi vrem gratarelu balcanico-pontic, maneaua, tembelizor, net sa surfam, sa aratam pe FB unde suntem, sa fim plini de fite.

  4. PP
    21 iunie 2014 la 16:30 — Răspunde

    Am fost de doua ori la Viscri, unde a stat in casutele sasesti renovate de Fundatia Pro Patrimonio chiar vizavi de casa Printului Charles. Am stat extrem de comod intr-un loc simplu, mobilat cu obiecte traditionale, copiii s-au distrat la maxim pentru ca au dormit intr-un sertar. Dimineata, m-am trezit devreme si l-am vazut pe vacarul satului adunând vacile. Plimbare draguta, vizita la artizani, zâmbet politicos la babele care vând sosete groase sau bluze care nu s-au mai purtat in oras din 1950, mâncare extraordinar de gustoasa in curtea casei (dar si destul de plictisitoare dupa 3 mese), socata, tuica si palinca de cazi pe jos. Supriza sefului: am avut sansa sa stau de vorba la mic dejun, total intamplator, cu Printul Cantacuzino, impreuna Domnul si Doamna Ion Ratiu, oameni extrem de draguti pe de alta parte, care au facut si ei foarte mult pentru Viscri, probabil mult mai mult decat Charles of Wales.

    Vizita satelor sasesti din jur te lasa totusi cu gânduri amestecate: totul este frumos, exotic, linistit si pretos in epoca asta de stres si de poluare. Dar pe de alta parte, bisericile sunt pe pragul prabusirii, copiii iti alearga dupa masina aruncând pietre, drumurile sunt de disperat.

    Un turism de calitate presupune sa existe oferta pentru toate gusturile: case simple si tipice, pensiuni cu TV si gratar, B&B luxuoase, dar si o infrastructura ca lume, care sa si respecte atmosfera pe care o cauta turistii. Daca Bran si Peles au fost transformate intr-un Draculaland de cel mai prost gust, saturile ca Viscri au nevoie sa ramâna asa cum sunt: mici si dragute, inlocuite de tarani adevarati nu de actori deghizati in tarani, cu gâste, vaci, cai, oi… Dar si curate, intretinute, cât de cât zugravite, sigure.

    Eventual cu 3G, sa gaseasca omul explicatii despre cetatea sau biserica pe Wikipedia.

    Salutarii prietenoase familiei Fernolend, daca citeste aceste comentari.

  5. PP
    21 iunie 2014 la 16:33 — Răspunde

    Corectare: a fost numai Doamna Ion Ratiu. Pe Domnul Ratiu, sa-l iarta D-zeu, era deja plecat din lumea aceasta.

    • PP
      21 iunie 2014 la 16:38 — Răspunde

      Hai ca m-am facut de râs. Este vorba de Domnul si Doamna Indrei Ratiu! Getting old.
      V-am lasat acum cu povestile mele…

  6. santi
    21 iunie 2014 la 18:00 — Răspunde

    exista .o categorie periculoasa de indivizi care stramba din nas chiar cand vad louvre.un NIMINEA dintr-asta vrea turism diversificat chiar cand ar urca pe everest..sunt multi ca el,unii factori de decizie care zic ca pana la sarmizegetusa trebuie autostrada.

  7. GHIOLBAN
    22 iunie 2014 la 3:08 — Răspunde

    pe vremea raposatului majoritatea caselor sasesti parasite au fost ocupate de tigani. Calatorind intre Sighisoara, Agnita- Fagaras sau Sibiu pe ulite nu vezi altceva decat puradei broneti. Doamne fereste sa se strice masina in vreun sat dinasta noaptea.

  8. tofu
    22 iunie 2014 la 5:09 — Răspunde

    Mergeti la Albena daca nu va place la noi! Se fac reduceri mari, potolul e ca intodeauna mult si de proasta calitate, romani, va ordon, treceti Dunarea!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *