Când eram mic și trăiam la Galați, dacă voiai să compari cu ceva un cartier cu străzi pline de gropi și clădiri cu fațade scorojite, spuneai că „arată ca-n Beirut”. N-am idee de unde știau gălățenii cum este capitala Libanului, mă gândesc că altă explicație nu e decât că au văzut la televizior știrile despre războiul civil din această țară. Între 1975 și 1990, creștinii și musulmanii libanezi, plus țările vecine, și-au aruncat reciproc bombe în cap și au ras de pe fața pământului o mare parte din ceea ce pe vremuri se numea Micul Paris al Orientului Apropiat.

Beirutul nu prea beneficiază nici în ziua de azi de publicitate pozitivă: libanezii sunt certați rău cu Israelul, iar chestia asta o simți din primele minute după ce aterizezi pe aeroportul Rafic Hariri, când polițistul de frontieră îți răsfoiește pașaportul, filă cu filă, să vadă dacă ai vreo viză de Israel. Dacă descoperă vreo ștampilă evreiască atunci, la revedere, nu ai ce căuta în Liban, de altfel, chestia asta scrie și pe site-ul MAE. Regula mi se pare totuși un pic stupidă, în condițiile în care israelienii nu-ți pun viză în pașaport, ci îți dau un cartonaș la intrarea în țară și unul la ieșire, pe care după aia le poți arunca la gunoi. Dar, mă rog, trebuie să existe totuși niște consecințe pentru confruntările dese și sângeroase care au loc între organizația Hezbollah, de pe teritoriul Libanului, și armata israeliană (ultima în 2006, dacă nu mă înșel).

Cartierul Gemmayzeh, Beirut

După aia, a mai apărut și filmul Capernaum, în care un băiat sărac din mahalalele Beirutului își dă în judecată părinții pentru că l-au născut, deși nu sunt capabili să-și crească copiii. Și toată acțiunea filmului se petrece printre blocuri dărăpănate și maghernițe, de zici că ești în Siria vecină, nu în Liban.

Beirutul și Libanul, în general, trăiesc o mare nedreptate. Am descoperit o țară bogată, incredibil de frumoasă, prietenoasă și foarte sigură. Libanezii nici nu mai vor să-și aducă aminte de războiul civil, au reconstruit tot ce au putut să reconstruiască, au autostrăzi, mașini scumpe, puburi și cluburi de noapte, cu milioane de turiști, mai ales vara, cu orașe istorice și resorturi care se întind pe malul Mediteranei, din Beirut spre nord, până la Tripoli.

Cartierul Zaitunay Bay, Beirut

Libanezii trăiesc acum cu rușinea că, într-un moment nefast al istoriei, s-au omorât unii pe alții, ca și cum ar fi vorba de o boală venerică de care s-au vindecat și despre care nimeni nu mai vrea să mai vorbească. Și dau vina pe alții pentru ce li s-a întâmplat: pe palestinieni, pe luptătorii Hezbollah, pe sirieni sau pe israelieni.

La Muzeul Național de Istorie din Beirut, istoria se oprește la cucerirea otomană, cu multe sute de ani în urmă, iar când am întrebat-o pe ghidă de ce nu găsesc nimic despre războiul civil, mi-a zis, amuzată, că nu o să aflu acolo nimic despre „cum s-au omorât libanezii cu libanezii”. Ăsta nu e subiect de mândrie națională și să-mi cumpăr o carte dacă am astfel de curiozități. La fel mi-a zis și un taximetrist, unul din puținii care știau engleză, că toți localnicii sunt rușinați de subiectul ăsta: străinii au fost de vină pentru război, iar libanezii au picat ca proștii. Totul e politic în Orientul Apropiat și la mijloc sunt doar interesele țărilor din jur care vor să se bage în treburile Libanului. Mă rog, așa înțelesese el situația, dar, dacă citești istoria recentă a țării, nu e departe de adevăr.

Copil sirian care lustruiește pantofi, în Raouche, Beirut

Străinii se bagă însă în continuare în treburile țării, adică servesc prin cafenele și restaurante, vând în mall-uri, lustruiesc pantofii pe străzi și cerșesc.

Sunt peste două milioane de refugiați în Liban, vreun milion jumate de sirieni și jumătate de milion de palestinieni. Cel puțin așa știa un chelner din Hamra, cartierul bogat și musulman al Beirutului. Un sirian de vreo 25 de ani care, ca să vorbească cu mine, scria pe telefon în arabă și traducea apoi în engleză, cu google translate.

Chelnerul l-a alungat pe un copil care venise să cerșească la masa mea și, când l-am întrebat de ce-l ușuiește, mi-a răspuns că cerșetorii ăștia îl fac de rușine și că ar trebui să plece acasă, în Siria. „Multor sirieni le e frică să lupte, de aia cerșesc în Liban”, mi-a scris băiatul pe telefon. „Dar tu de ce nu pleci acasă să lupți, stai în Beirut la adăpost?” „Eu am job aici, dar toată familia mea e în Siria”, mi-a răspuns sirianul și nu am putut să nu mă gândesc la românii noștri care au fugit de sărăcie din România și acum, de la adăpostul prosperității din Italia, Anglia sau Spania, își varsă ura pe internet împotriva străinilor care vor să facă exact la fel ca ei.

Oameni care se roagă pe o plajă în Raouche, Beirut

Dar de ce oare toată lumea simte nevoia să vorbească despre războiul civil, refugiații sirieni și palestinieni sau despre confliectele dintre musulmani și creștini, când se cazează în cartierele moderne și frumoase ale Beirutului: Gemmayzeh, Mar Mikhael sau Achrafieh? Asta era și dilema lui Jad, gaza mea de pe Airbnb, din Gemmayzeh, când nu am găst altceva mai bun de întrebat decât unde sunt centrele de refugiați palestinieni și dacă am ce să fac acolo?

Cartierul Gemmayzeh, Beirut

Pentru că probabil fiecare dintre noi are, undeva, în corp, o genă ascunsă care-l împinge să caute mizeria și urâtul lumii, chiar și atunci când trăiește bine, călătorește și vede în jurul său prosperitate și oameni fericiți. Dar Jad a luat un pix și o hârtie în mână și mi-a scris tot ce e de văzut „turistic” în Beirut și în Liban. Și am luat hârtia aia, plus o hartă, și cinci zile am făcut-o pe turistul chinez cu aparatul de fotografiat în mână. Am mers prin cartiere frumoase, cu pereți desenați cu graffiti, puburi și cluburi, iar din cinci în cinci minute, m-am întrebat de unde au libanezii ăștia atâția bani, că nu am văzut în viața mea, la un loc, atâtea Lexus, Porsche, BMW, Lamborghini și alte nebunii de mașini care costă zeci și sute de mii de euro? Am văzut și clădiri care mai poartă încă urme de gloanțe, dar, în general, distrugerile războiului au fost ascunse.

Cartierul Gemmayzeh, Beirut

Iar pe străzile aglomerate din Beirut (Doamne, ce trafic îngrozitor e în capitala Libanului) am uitat complet de săracii refugiați, iar viața de turist mi s-a părut brusc scumpă. La 4-5 dolari berea, nu prea ai cum să te pui în cap în Beirut, poate doar dacă renunți la mâncare sau la cadourile pentru acasă. Și prețul ăsta era în Mar Mikhael, cartierul hipsteresc al Beirutului, unde, dacă vrei să te simți om, musai trebuie să bei o bere în Bohemian Pub sau în Lockstock.

Numai că barurile astea sunt atât de șmechere, încât îți trebuie rezervare, eu m-am așezat la o masă și a venit chelnerul la mine să-mi spună că pot să stau doar 45 de minute că de la 10 încolo masa e rezervată. Eu nu am înțeles niciodată de ce unele baruri sunt pline, în timp ce altele, la doi metri, sunt goale, dar în fiecare seară am băut o bere în altă cârciumă din Mar Mikhael. Și am mâncat alune, că în Liban când ceri bere, poate de rușine că e atât de scumpă, îți aduc și un castron cu crănțănele. Și uneori și câteva felii de morcov. Oare cine a descoperit că berea merge cu morcovul? Mare om a fost.

După aia, tot în Mar Mikhael am mâncat la Tawlet. Ăsta e un restaurant unde la prânz poți să mănânci cât poți, e stil bufet, și-ți pui în farfurie tot ce are bucătăria libaneză mai bun pe lumea asta, iar ce-ți rămâne poți să-ți iei acasă. Plătești o sumă fixă, vreo 33 de dolari, iar în banii ăștia intră și arak, un rachiu arăbesc pe care-l îndoi cu gheață.

Restaurantul Tawlet, Mar Mikhael, Beirut

Mâncare e în general scumpă, nu știu dacă poți să mânânci ceva sub 10 dolari. Shaorma și kebab am mâncat la Barbar, în cartierul Hamra, un restaurant faimos probabil, pentru că am văzut turiști chinezi care-și făceau selfie cu meniul.

Dar cel mai scump nu e în Gemmaizeh și Mar Mikhael, ci în Downtown, unde sunt și mall-urile, Beirut Souks, că așa arată acum bazarurile la arabi, ca mall-urile din Londra.

Și uite așa, din taxi în taxi (nu ai autobuze în Beirut, ieși în stradă și te uiți după mașinile cu numere roșii, faci cu mâna, mașina oprește și dacă șoferul merge în direcția bună, te ia și pe tine, dacă nu, nu) am luat toate punctele pe care mi le-a scris Jad pe hârtie. Și am fost peste tot și i-am văzut și pe bogații din Zaytunah Bay și pe ăia care se plimbau pe La Corniche, espalanada de pe malul mării.

Moscheea Al-Amin, Beirut

E mișto să fii turist în Beirut, toată lumea e prietenoasă cu tine. Bine, nu atât de prietenoasă încât să te lase să te plimbi cu aparatul de fotografiat în mână pe lângă clădiri pe care scrie „Securitatea Statului”. Când am ieșit din muzeul național cu camera în mână a venit imedit un soldat la mine și mi-a zis că să o bag repede în ruscac, că ce dracului e în capul meu, nu văd că e obiectiv militar acolo?

Și după ce am văzut Beirutul frumos, ăla care trebuie arătat turiștilor, am plecat zilele următoare în sus spre Tripoli, am fost la Jounieh cu cluburile lui de noapte și cu statuia Maicii Domnului în vârful muntelui, după aia la orașele istorice Byblos și Batroun, care stau mărturie că libanezii nu sunt sunt doar arabi, ci și fenicieni, cruciați, maroniți, francezi. Și am înțeles apoi din călătoriile astea și care e motivul pentru care nu s-a mai făcut un recensământ religios în Liban din anii 30, așa că nu se știe exact, în acest moment, câți sunt musulmani și câți creștini. Și am mai aflat de ce dracului, sunt atât de mulți libanezi care-și neagă moștenirea arabă și musulmană, dar despre asta într-un viitor articol.

Raouche, Beirut

Cât despre săracii care apar în filmul Capernaum și milioanele de refugiați sirieni și palestinieni, am citit zilele astea că reprezintă principala amenințare pentru economia Libanului. Totuși, patru milioane de libanezi au grijă în acest moment de două milioane de refugiați. Cum poți să nu-i respecți pe libanezi pentru asta?

Va urma.

Citește și: UNDE SĂ TE DUCI ÎN LIBAN, DINCOLO DE BEIRUT

Bar în cartierul Mar Mikhael, Beirut

Pe mine poți să mă urmărești și pe Facebook și Instagram.

Previous post

Tot ce trebuie să știi despre avioanele Boeing 737 Max, interzise de UE

Next post

Unde să te duci în Liban, dincolo de Beirut

1 Comment

  1. […] AsiaExoticFeatured […]

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.