Nu știu dacă ai văzut documentarul Minimalism de pe Netflix, dar dacă nu, atunci trebuie să-l vezi. Ideea principală a filmului este că o grămadă de oameni din lumea asta s-au răsculat împotriva consumerismului și încearcă să trăiască cu strictul necesar. Să dea banii doar pe lucrurile care contează: mâncare, câteva haine, un acoperiș deasupra capului. Fără stres, rate la bancă, case inteligente și mașini cu pilot automat.

Ce legătură este între minimalism și Breb din Maramureș?

Nu mai auzisem de mult cuvântul „minimalism”, până când, zilele trecute, am ajuns în Maramureș, mai exact în așa-numita zonă „Eco Maramureș”, formată de triunghiul Mara-Cosău-Creasta Cocoșului. La poalele Munților Gutâi, pe drumul dintre Budești și Ocna Șugatag, se află satul Breb. Unul din localnici a folosit cuvântul „minimalist” atunci când s-a referit la un străin care se mutase în sat cu câțiva ani în urmă.

Breb a ajuns destul de cunoscut în Europa după ce un englez, William Blacker, a scris o carte despre localitatea asta, care se cheamă Along the Enchanted Way: A Romania Story.

Satul a mai fost vizitat în 2004 și de Prințul Charles, iar fundația pe care acesta a patronat-o, Mihai Eminescu Trust, a cumpărat două case aici pe care le-a restaurat.

Nu știu care dintre cei doi, scriitorul William sau prințul Charles, a fost mai „influencer”, cert este că mulți străini și români ajung acum în Breb, măcar pentru câteva zile, ca să se rupă complet de lume, să trăiască fără internet, televizor și mașini, să urce pe Creasta Cocoșului din Munții Gutâi, să mănânce chestii locale, să facă poze și să se holbeze la localnicii îmbrăcați în haine tradiționale. Când mergi pe ulițele neasfaltate ale satului, prin noroaie sau praf, o să vezi mai mulți turiști străini cu harta în mână, decât localnici.

Pe lângă turiști, mai sunt însă și „viniturile”, adică oamenii de la oraș care și-au cumpărat sau închiriat o casă în Breb, ca să-și înceapă o nouă viață.

Am fost în Breb la începutul lui iunie, cu membrii Asociației Ecologic din Maramureș, iar cu ocazia asta i-am cunoscut pe Irina și Radu, un cuplu care a plecat din Oradea ca să trăiască sănătos în inima Maramureșului rural. Am mâncat la restaurantul lor, „Breb 148- Local Food and Garden” și am stat puțin de vorbă despre viața în sat și noua comunitate de străini de aici, care crește de la an la an.

TravelZoom.ro: Formați o comunitate? Sunteți mai mulți oameni care v-ați mutat aici?

Irina: Sunt vreo 15 oameni, fără noi: trei familii de olandezi, două familii de australieni, mai sunt francezi, nemți, americani, maghiari.

Cum ai aflat de Breb?
A fost o întâmplare. Acum cinci ani, când am ajuns prima dată aici, nu citisem de locul ăsta. Am vrut doar să vin în Maramureș și am luat-o la pas, printre dealuri. Așa am ajuns în Breb și mi-a plăcut.

Ce făceai înainte? Lucrai într-o corporație?
Da, lucram într-o corporație, într-o companie farmaceutică, dar nu mai avem răbdare, nici banii nu mă mai motivau, nimic.

Din ce ați trăit în prima perioadă, tu și Radu?
În prima perioadă ne-am băgat într-un proiect de restaurări de case, un mic sat de vacanță în Maramureș, după aia a trebuit să ne despărțim și să dăm proiectul și am continuat cu alte proiecte. A fost un proiect finanțat și din fonduri europene și din alte surse.

Noi am vrut să facem un sat de vacanță. După aceea ne-am apucat de mâncărică, făceam mâncare pentru pensiuni și pentru turiști. Toată lumea care a trecut pe aici a mâncat la noi, că nu prea aveau unde să se oprească la o mâncărică sau o cafea.

E rentabil restaurantul? Poți să trăiești și să-ți plătești facturile?
Momentan, da. Vara cât e sezon muncești foarte mult, dar apoi te odihnești și ai grijă de prieteni, de vecini.

De câți bani ai nevoie pe lună ca să trăiești în Breb?
Păi dacă ai grădina ta și tot ce-ți trebuie și cămara plină, poți să trăiești și cu 200 de lei pe lună. Plătești curentul, care e până în 50 de lei pe lună, apoi mai e telefonul…Deci dacă stai liniștit și ai tot ce-ți trebuie atunci e bine. Noi am avut si o sută de oi înainte. Dar toți vecinii ne-au ajutat. Dacă-i ajuți cu ceva, ei îți lasă la ușă o sticlă de lapte. Dacă, de exemplu, îi duci la târg cu mașina, ei îți dau brânză sau o bucată de carne.

Și nu ți-e dor să te întorci la viața dinainte?

În primii doi ani mi-a fost dor de părinți și de prieteni. Dar după ce ne-am format comunitate asta, de oameni de aceeași vârstă și cu aceleași preocupări…

Vă cunoșteați înainte?
Nu. Dar așa, treptat și natural, ne-am legat mult unii de alții. Iernile ni le petrecem aproape zilnic împreună, mergem la plimbări, cu cățeii, gătim împreună, stăm la povești. De când ne-am închegat comunitatea asta ne-am sălbăticit, nu mai vrem să ieșim de aici, nu mai simțim nevoia.

Cum sunt iernile aici?
Foarte faine. Grele, dar sunt ca-n povești. Dacă ai sobă bună și lemne, nu ai treabă. Citești 20 de cărți sau câte vrei într-o iarnă și în rest te plimbi cu cățeii, stai la povești. Ce poți să vrei mai mult?
Cum sunt, de pildă, olandezii de lângă noi (n.r.- e vorba de olandezii care au deschis campingul Babou din Breb). Și ei sunt sezonieri, au campingul care e deschis doar vara, în timpul iernii își petrec tot timpul cu copiii, de dimineață până seara sunt la săniuș.

Olandezii din ce trăiesc?
Din camping. Când e gata sezonul, gata, nici nu-și doresc mai mult, pentru că vor să-și păstreze echilibrul ăsta.

„Viniturile” au transformat foarte mult satul Breb, după cum recunoaște și Laura Zaharia, membră a Ordinului Arhitecților din România, care se ocupă de restaurarea bisericii din lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. Turnul bisericii este de la 1530 și este considerat cel mai vechi turn din lemn din România. Pe pereții interiori ai bisericii mai sunt picturi de la 1600.

„Avantajul satului este că nu este la circulație, are și un peisaj foarte frumos. Fundația Eminescu Trust, a prințului Charles, a avut un rol bun pentru că a atras foarte mulți străini. Străini nu numai de sat, dar și de țară. Satul este într-o continuă transformare. Sunt aceste vinituri care se așează în sat și fac turism”, mi-a spus Laura Zaharia.

Brebul nu este doar un sat îndepărtat, la 12 ore de mers cu mașina de București, în care s-au mutat corporatiști obosiți de muncă și de viața stresantă de la oraș. E drept că nu prea întâlnești localnici pe străduțele satului, dar în spatele porților de lemn, înalte, lucrate manual, vezi case aranjate în care s-au investit bani frumoși. Și dacă tot am adus vorba de porțile din lemn, am fost și curtea unui meșter local care, împreună cu echipa sa, lucra la o astfel de poartă care costa nu mai puțin 15 mii de euro. Bine, toată munca se întindea pe vreo trei luni: șase oameni, trei luni de muncă, nu mai pare o sumă atât de mare.

„Dar cine are bani în Breb să-și facă poartă de 15 mii de euro?”

„Oamenii din sat”, mi-a spus meșterul. Unii au fost la muncă în străinătate, alții s-au apucat de turism, au pensiuni mari, cu multe camere. Dacă ai casa mare, musai trebuie să fie și poarta pe măsură.

Satul se dezvoltă, nu doar cu ajutorul „viniturilor”, ci și al localnicilor.

Eu nu mai fusesem în Maramureș până acum, iar motivul e unul foarte simplu: nu am găsit niciodată timpul și dispoziția să conduc din București 12 ore dus, 12 întors. E mai ușor și de multe ori mai ieftin să mergi la Otopeni și să iei avionul către alte locuri frumoase din această lume. România nu a fost capabilă până acum să asigure infrastructura necesară astfel încât oamenii să poată ajunge decent în cele mai îndepărtate (și probabil mai frumoase) colțuri ale sale. Dar, chiar și așa, rupți de București, maramureșenii au mers înainte și și-au găsit singuri drumul în viață. Un drum care are din ce în ce mai puține lucruri în comun cu sudul României. Când am intrat într-un magazin de suveniruri din Săpânța, proprietarul avea instalată pe telefon o aplicație pentru învățat limba engleză.

„Pentru străinii care vin aici?”, l-am întrebat.

„Nu, pentru atunci când plec în vacanță”, mi-a răspuns omul.

Ce poți să faci în Eco Maramureș?

După ce ți-am spus povestea „bogaților” din satul Breb, am să-ți explic acum și ce poți face aici ca turist. În primul rând, trebuie să-ți descarci pe telefon aplicația Eco Maramureș.

Să petreci câteva zile într-o pensiune din Breb, Ocna Șugatag (eu am stat la Pensiunea Țiplea), în campingul Babou sau în celelalte localități din zonă. Cazarea e relativ ieftină și foarte confortabilă.

Să urci în drumeție pe Creasta Cocoșului, Munții Gutâi, șapte kilometri dus, șapte kilometri întors. E un drum de vreo șase ore printr-o rezervație naturală superbă care începe din comuna Desești.

Să faci traseele de bicicletă (le găsești cu ajutorul aplicației). Drumul Măriuței este mai cunoscut în zonă, e marcat cu bandă albastră și este numit așa după împărăteasa Maria Tereza.

Să mănânci la păstrăvăria Pintea Haiducu din Mara, iar în Breb la localul Irinei și al lui Radu.

Să-ți cumperi de la localnicii din Maramureș covoare și cergi tradiționale. Sunt scumpe, dar dacă ești pasionat merită banii. Sunt lucrate doar manual și spălate în vâltori.

Pe mine poți să mă urmărești și Facebook și Instagram.

Mai jos poți să vezi și alte fotografii din Maramureș: