Story
Povesti despre oameni si locuri

Cei 7 factori care duc la prăbușirea unui avion. Accidentul de la Balotești
Călătoria cu avionul nu a fost niciodată mai sigură decât acum. În anul 2018, pe toată planeta au murit 500 de oameni în accidente aviatice, în timp ce în 2017 numărul victimelor a fost de 13, cu precizarea că niciun avion comercial de linie nu a fost implicat într-un dezastru.

De ce călătoriile te fac mai deștept (și merită să investești în ele)
1,3 miliarde de oameni din toată lumea au călătorit în afara țării lor în 2017, după cum arată datele oficiale ale World Tourism Organization. Cu 86 de milioane mai mult decât în anul precedent. Nu am găsit încă cifrele pe 2018, dar presupun că se păstrează trendul. Cu alte cuvinte, unul

3 invenții datorită cărora poți să călătorești ieftin în 2019
Dacă ai impresia că acum este scump să te plimbi prin lume, atunci nu știi ce eforturi ar fi trebuit să faci în urmă cu 20-30 de ani doar ca să treci oceanul din Europa în America. Sau să petreci două săptămâni de vacanță în Asia și Africa. Ca să

Ce înțelegi despre comunism de la mașinile americane de pe străzile Cubei
Să zicem că nu știi nimic despre revoluție, Castro, Che, embargoul american și, în general, despre tot ce s-a întâmplat în Cuba în ultimii 60 de ani. Ajungi în Havana și începi să te uiți la mașinile de pe stradă: unele sunt modele americane din anii 50, altele sunt Lada

Am fost în Stockholm să văd dacă l-a distrus căldura și multiculturalismul
„Este cald. Wow, cât de cald este în Stockholm!”. Am auzit chestia asta de zeci de ori în acest început de august, în timp ce eram în capitala Suediei. Acum, serios, cât de cald putea să fie în Stockholm? Undeva la 30-33 de grade Celsius, în fiecare zi. Normal pentru

Ce-am înțeles despre femeile cu gâtul lung din nordul Thailandei (în afară că încurajez „human zoo”)
Trebuie să fac o confesiune: sunt și eu un turist de turmă. Unul din ăla care a ignorat boicotul promovat în „lumea civilizată a turismului” împotriva satelor din nordul Thailandei, unde trăiesc așa-numitele femei cu gâtul lung din tribul Kayan. Adică acele femei care, potrivit unui obicei vechi de sute de

Ce am înțeles din Fâșia Gaza, în afară de Hamas și războaiele cu Israel
„V-ați simțit vreo clipă amenințați sau în pericol de când sunteți aici?” m-a întrebat Gabriela Sultan, una din româncele care trăiesc în Fâșia Gaza. „Nu”, i-am răspuns femeii. Am fost sincer, numai că răspunsul meu nu e chiar relevant. Cât am stat acolo, eu și alți trei jurnaliști români, am

Cum arată Ierusalimul și Palestina, în timpul protestelor provocate de Trump
Câteva sute de palestinieni furioși se aruncă spre zidul format din soldații israelieni, pe străduțele Orașului Vechi din Ierusalim. Protestatarii agită steaguri palestiniene și strigă „Al-quds al-arabi”, adică „Ierusalimul este arab”. În spatele soldaților, zecile de ziariști străini și de gură-cască o iau la fugă, de frică să nu fie

Povești din Hebron, orașul turistic care nu are turiști
Copilul m-a văzut de departe și a luat-o la fugă spre mine. Ținea un băț în mână și-mi spunea ceva în arabă, pe un ton oarecum răstit. Când a văzut că nu înțeleg, m-a întrebat în engleză ce caut acolo. Nu eram în vreun cartier obscur din Palestina, nici în

Fotografii cu turiști care-și fac selfie ne arată că toți suntem la fel
„Nu știu de ce ne mai obosim să călătorim. Mergem mii de kilometri până într-o țară străină și acolo facem exact aceleași lucruri pe care le facem și acasă: ne îmbătăm, ne drogăm, ne luăm la bătaie, dansăm ca apucații pe aceeași muzică”, se întreba (aproximativ) retoric personajul Richard, jucat