Când am scris în urmă cu vreo trei ani că mi-a plăcut foarte mult cum s-au organizat cambodgienii pentru a arăta lumii fața odioasă a khmerilor roșii, un cititor mi-a atras atenția că ar trebui să merg și la Sighet, să văd ce au făcut românii pentru memoria victimelor comunismului.

Am ajuns, în sfârșit, în Maramureș și am fost la Sighetul Marmației, acolo unde se află Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Consider că este cel mai important muzeu pe care-l are România și că merită de unul singur un drum de 12 ore cu mașina până la celălalt capăt al țării. Dacă a ezitat mult, așa cum a făcut-o și Cambodgia, să-și condamne foștii torționari, România s-a descurcat mult mai bine în a-și prezenta lumii istoria recentă, cu tot dramatismul care o însoțește.

Memorialul din Sighet

Acesta este rolul Memorialului de la Sighet care, deloc întâmplător, a fost inclus de Consiliul Europei „printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia”.

Memorialul este amenajat în fosta închisoare a deținuților politici din anii 50

Muzeul este în centrul istoric din Sighetul Marmației, foarte bine semnalizat încă de la intrarea în oraș. Clădirea este o fostă închisoare de drept comun din 1897, care în 1948 a fost folosită pentru a fi închiși un grup de țărani, elevi și studenți din Maramureș care s-au opus regimului. În mai 1950, în penitenciarul de la Sighet au fost aduși aproape 200 de demnitari, politicieni, jurnaliști, intelectuali, unii condamnați la pedepse grele, alții nefiind nici măcar judecați.

În același an, în octombrie-noiembrie, la Sighet au fost aduși episcopi și preoți greco-catolici și romano-catolici, printre care și cei șapte episcopi beatificați luna trecută la Papa Francisc.

Închisoarea a fost una de exterminare, așezată strategic la doi kilometri de granița cu Uniunea Sovietică, astfel încât nimeni să nu poată fugi de acolo. Au existat totuși tentative de evadare, poveștile lor, însoțite de documente și fotografii, pot fi găsite într-una din fostele celule ale închisorii, astăzi transformate în săli de muzeu.

Fondatoarea Memorialului este Ana Blandiana, care în 1993 a prezentat proiectul Consiliului Europei. De altfel, poți auzi vocea fostei dizidente anticomuniste în prima încăpere a muzeului, când îți este prezentat locul și semnificația acestuia. Este un moment care te încarcă emoțional și te pregătește pentru ce urmează.

Fiecare fostă celulă este dedicată unui episod al represiunii comuniste

Memorialul are 48 de foste celule, unde dictatura comunistă este prezentată acum în cele mai urâte forme ale sale. De exemplu, una din săli este dedicată luptătorilor anticomuniști din munți, iar aici poți vedea, de exemplu, hainele unui partizat împușcat și înjunghiat de Securitate și care păstrează încă urme de goanțe și de cuțit. De asemenea, pe un televizior, într-o altă încăpere, rulează mărturia Elisabetei Rizea, o eroină a rezistenței din România.

Poți să intri în fostele celule ale deținuților care au fost exterminați aici, cum ar fi cea a liderului țărănist Iuliu Maniu. În altă încăpere, afli despre intelectualii trimiși la canalul Dunărea-Marea Neagră, de asemenea un loc de exterminare a elitelor românești de către regimul comunist. Tot în Memorial găsești informații, documente și fotografii despre deportații din Bărăgan și multe alte lucruri.

Celula lui Iuliu Maniu din Sighet

Nu-ți ajung nici două ore să parcurci toate sălile Memorialului, așa că trebuie să te înarmezi cu mult timp când vii aici, dar nu o să-ți pară rău pentru nicio secundă petrecută la Sighet.

Celula neagră, unde poți să experimentezi ce înseamnă izolarea totală

O încăpere folosită pentru „cei mai periculoși dușmani ai poporului” era așa-numita celulă neagră. Una dintre acestea a fost păstrată în Memorial ca atare: este o celulă fără ferestre, în beznă totală, și care are doar niște cătușe prinse de pardoseală. Aici deținuții erau ținuți cu lunile (sau chiar cu anii), fără niciun contact cu exteriorul.

Prezentările de pe pereți sunt, în principal, în limba română

Memorialul este vizitat și de foarte mulți străini

Un neajuns al Memorialului, din punctul meu de vedere, este acela că prezentările de pe pereții fostelor celule sunt doar în limba română. Străinii primesc la intrare un fel de catalog în limba engleză cu tot ce se află în muzeu. Am întrebat-o pe ghidă de ce nu există și audio-book-uri cu căști, cum am văzut, de pildă, în Phnom Penh, în mai multe limbi. Mi-a spus că se lucrează la un astfel de sistem, deocamdată nu e disponibil.

În unele încăperi, poți să-ți pui niște căști și să asculți mărturii ale supraviețuitorilor.

Cu toate acestea, am văzut foarte mulți străini în muzeu, semn că faima Memorialului a depășit granițele României. Ceea ce e bine.

Ce este Cortegiul Sacrificaților

Memorialul de la Sighet
Cortegiul Sacrificaților, Sighet

În curtea interioară a fostei închisori se află un ansamblu de sculpturi realizat de artistul Aurel Vlad, ce reprezintă mai multe persoane care se îndreaptă neputincioși către un zid. Ansamblul face trimitere la comunismul care a opturat orizontul a zeci de milioane de oameni.

Cimitirul Săracilor

În apropiere de Memorialul de la Sighet, la doi kilometri distanță, se află și Cimitirul Săracilor, un ansamblu arhitectural dedicat memoriei deținuților politici, morți sau executați în închisorile sau lagărele de muncă ale regimului comunist. În locul unde se află Cimitirul Săracilor a fost o groapă comună unde, în anii 50, au fost aruncate trupuri ale unor deținuți de la Sighet.

Mai jos poți vedea mai multe fotografii din Memorialul de la Sighet.

Pe mine poți să mă urmărești și pe Facebook sau Instagram.

Hainele unui fost deținut, Sighet
Memorialul de la Sighet
Previous post

Bogați și săraci în satul Breb, Maramureș

Next post

This is the most recent story.

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.