Când începi să crești în era Schumacher versus Hakkinen, iar două decenii mai târziu vine docu-serialul Netflix să pună capac, rămâi fără orice imunitate.

Un articol de Vlad Marko Tollea

Pe la cotitura mileniului, după-amiezile de duminică ale miilor de tați, bunici și băieți din țară erau rezervate motorsportului.

Ne puneam frumos în fața TVR sau a ProTV. Deși eram pasionat și înțelegeam chestiile de bază ale sportului, eram din fericire prea mic pentru ca Miki Alexandrescu să aibă vreun efect asupra mea. (Ca să înțelegi, poveștile cu cinele pe care le lua el cu Schumacher și alte comentarii irelevante sau stângace din timpul curselor l-au făcut unul dintre mai contestați comentatori ai sportului. Dar era cam tot ce aveam pe-atunci.)

Mă mai uitam la cursă, mai frecam parchetul cu mașinuțe de F1 din Happy Meal-uri (Jaguarul verde și BMW-ul alb-albastru), iar verile mergeam la vară-mea care avea PC și-mi imaginam cum inaugurez monoposturi roșii ale sezonului.

Campionatele succesive luate de Schumi făcuseră competiția plictisitoare, așa că mi-am văzut de altele pe măsură ce anii de gimnaziu înaintau spre sfârșit. Până anul trecut, când un prieten mi-a reactivat virusul latent printr-o simplă sugestie: „să te uiți la Drive to Survive pe Netflix”.

Iar trucul a funcționat nu doar la privitorii care renunțaseră, ci și la oameni care nu s-au uitat la vreo cursă în viața lor

Ok, călătorie la Budapesta să fie! (Ziua 1)

Cam asta a fost reacția atunci când un prieten m-a anunțat că-și ține petrecerea burlăcească la Budapesta, chiar cu ocazia Marelui Premiu al Ungariei (pentru simplitate – HUGP). Ne-am luat aproape toți biletele cele mai ieftine (~110€). Acestea însă îți dădeau acces la trei zile (antrenamente vineri, calificări sâmbăta și cursa în sine, duminica), și am marcat weekend-ul în calendar.

Două luni și jumătate trec în mai puțin de-o clipire. Iată că e joi, 29 iulie, și plecăm din Timișoara la 12 (ora României), ca să ajungem în capitala maghiară la 15:20 (cu ora câștigată din diferența de fus). Patru persoane care s-au organizat să meargă c-o dubiță VW Transporter T5 pentru un weekend distractiv de băut, băiețeală și mulți cai putere, unul mai supărat ca altul.

La coada vamei Nădlac am stat doar douăzeci de minute. Nu a trebuit să arătăm vreun document legat de COVID. Discuția dintre polițistul frontierei maghiare și șofer a decurs așa:

— Aveți vaccin?

— Da.

— Ok, zice polițistul.

După trecerea frontierei, am oprit la prima benzinărie. Se pare că nu doar noi aveam de gând să lăsăm orice sticlă ne ieșea în cale curățat-uscată. Atenție, însă! Nu bea și șofa. Pe bune. 

Patru amici angrenați într-o călătorie a veseliei de sticle deschise cu bricheta și audiții în bas, limbajul universal al muzicii electronice. Sictiriți de monotonia propriului oraș, și însetați de una dintre ultimele zvâcniri ale tinereții. Luăm și-un spumant de pe autostradă, că și-așa suntem oameni buni.

Ungaria zilelor noastre, Budapesta în particular, aduce mai degrabă a bipolaritate greu de explicat. E ca o lucrătoare sexuală care merge să voteze cu Coaliția pentru Familie într-o duminică de referendum, după o seară de lucru în care au vizitat-o șapte bărbați căsătoriți.

Hoteluri cu nume de eră digitală, precum Netizen, vizavi de firme vechi ale domeniului, ca Ibis sau Novotel. Un om al străzii dormind pe banca de la cinci metri de Aldi.

Aproape nimeni nu poartă mască, nici măcar înăuntru, și nici în mijloacele de transport n-am văzut. Cu excepții la persoane care-mi păreau mai vulnerabile în fața COVID-19. Pe de altă parte, datorită politicii de vaccinare a guvernului și a dorinței în cadrul populației, vecinii vestici aproape c-au atins pragul de 60% a persoanelor complet imunizate împotriva SARS-CoV-2.

Ajungem în cartierul odinioară evreiesc să revendicăm cazarea. E ofertant în ocazionalul miros acru de pișat, vorba piesei, și de oameni ai străzii pe la bazele blocurilor. Părăsiții unui sistem care se laudă că economia duduie, al căror lideri vor să se folosească de ură, panică și diviziune pentru a rămâne în putere.

Poate că evreii au plecat din cartier, dar diversitatea etnică a lui 2021 a venit să-i ia locul. Vietnamezi super zâmbitori te poftesc la un orez cu vită, pui și creveți pe 2100 de forinți – HUF (5,92€). Persoane aparent de Orient Mijlociu, solide și tatuate tribal, care se dau în opturi cu trotineta. Lângă, din magazinul pentru tutun, intră și ies hipsteri, rockeri și alte nații de alți tatuați.

Joi noaptea am mers cam cinșpe mii de pași și unșpe kilometri, inclusiv c-un om cu cârjă, pe urmele distracților maghiare. Aici luam o pauză.

După masă, mergem pe la LIDL-ul din apropiere și am notat aici niște prețuri la bere, ca să-ți faci o idee de ce Budapesta este, într-adevăr, printre capitalele UE cele mai ieftine.

Băuturi:

Dreher Gold Vilago (5% lager) – 260HUF (0,73€)

Soproni Ostavos Duh (4,5% lager) – 280HUF (0,78€)

JAM2 (5,2% APA) de la Mad Scientist – 800HUF (2,23€)

Gentle Bastard (6,5% IPA) de la Horizont Brewing – 600HUF (1,67€)

Și, pentru că mă aflu în țara care-a dat lumii paprikás-ul, gulyás-ul și renumitul Erős Pista, am aruncat în coș și-un sos bun pentru cei care iubesc iuțeala până la limita obsesiei.

Îi zice Bring the Pain; e cotat ca „inferno” din punctul de vedere al tăriei; și chiar dacă nu se compară cu extracte precum The Final Answer the la The Bomb sau un ardei Carolina Reaper în sine, e un sos dulce-sărat și de-o iuțeală care nu te va speria, dacă ai experiență în domeniu. (E produs de LIDL Ungaria și e comercializat cel puțin și-n Slovacia. Un sos mai DIY ar fi fost de preferat, dar probarea lui va fi o misiune pentru o vizită viitoare.)

După ce au venit și restul prietenilor via mașină și avion, am luat viața de noapte la puricat. Nu mi-am luat notițe de-atunci. Dar am remarcat că, dacă-n Timișoara vineri e noua sâmbătă, pentru unguri și turiști, joi e noua vineri.

Mini-ghid despre starea actuală a Formulei 1

În ziua de azi, două echipe se bat pentru titlul constructorilor – Mercedes-Benz și Red Bull Racing. În campionatul piloților, doi conduc detașat – britanicul Lewis Hamilton (HAM) de la prima echipă, și respectiv olandezul Max Verstappen (VER) de la a doua.

Experimentatul HAM (36 de ani) a depășit record după record și s-ar putea să devină prima persoană din lume care să câștige opt sezoane de-a lungul carierei în F1. E campionul en titre, lucru ce l-a adus la egalitate cu Schumacher în acest sens.

VER (23), pe de altă parte, are toate șansele să devină emblema generației următoare. E un pilot extraordinar, și ca să-l citez pe un unchi amator de F1 de decenii, „are nebunia aia pe care o avea și Schumacher, doar că e oarecum mai fair play”.

Așadar, în joc nu e doborârea unui record pe care orice pilot din lume și-l dorește. Discutăm, practic, despre apusul unei ere. Și, în funcție de anul acesta și cei care vor urma, fie de-o rivalitate intensă, fie de sfârșitul rapid al dubletului de campioni HAM+M-Benz.

Așa arată probabil cel mai sofisticat volan din lume, cel de F1. 

Suntem pe la mijlocul campionatului. Înainte de cursă, VER îl conduce pe HAM în clasament cu 185 de puncte la 177, iar Red Bull pe Mercedes cu 289-285.

HUGP se ține anual, încă din 1986, la Hungaroring. A fost prima pistă de curse de după Cortina de Fier inclusă în Formula 1. Se află pe teritoriul unei comune la douăzeci și trei de kilometri de centrul Budapestei. Pista are aproximativ 4,4 kilometri, așa că pentru a depăși minimul de 300 de kilometri ce trebuie parcurși în oricare cursă (minus Monaco), piloții trebuie să treacă de start de 70 de ori.

Este printre cele șapte cele mai vizitate circuite – cele care reușesc, pe parcursul weekend-ului, să adune în unele sezoane peste două sute de mii de oameni. Am făcut un calcul și mi-a rezultat o medie aritmetică de peste 202 mii de oameni în șapte ani de dinainte de pandemie. Mă refer la toate cele trei zile, căci în duminica cursei sunt în la marele show 70-100 de mii de oameni.

Într-o declarație de presă, CEO-ul Hungaroring estimează că 70-80% dintre ei sunt străini.

Ziua doi – o tură cu barca pe Dunăre și odihnă

Nu știu exact ceilalți cum se trezesc, dar eu-s un pic istovit. Ies din casă înainte de lăsarea serii, pentru rezervarea pe care au făcut-o companionii la o tură cu barca și trei cocktail-uri. 24€ de persoană. Nu e multă lume, și ne trântim pe puntea din față a vasului, spre provă. 

Cuburile de gheață ne scad pe dinăuntru temperatura. La nivelul pielii, adierea datorată vitezei e foarte apreciată, în condițiile în care nu avem aer condiționat în camere (asta pare să fie o chestie în general valabilă în Ungaria, în afară de Bolt-uri și hoteluri).

„Bucură-te de răcoare, că nu mai prinzi sejuru’ ăsta!”, îl îndeamnă unul din grup pe frate-su’. Zâmbesc și eu pe moment, fără să mă gândesc cât ne vom înșela cu toții.

În depărtare, pe-un deal, statuia lui Szent István Király (Regele Sf. Ștefan, conducătorul care a creștinat Ungaria), ne mai spală și ea păcatele nocturne cu crucea, în timp ce alunecăm pe sub podurile care unesc Buda și Pesta. După un burger (recomand locul, prețuri de ~10€ pentru un meniu cu bere craft), nu rămâne decât să mă trântesc în pat, să spăl și eu nesomnul.

Ziua trei – Brățări, calificări și exasperări caniculare

„Stai să pun un pin, să știm unde-am parcat”, zice colegu’ Lix, mai răsărit dintre noi.

E sâmbătă. Nori de lut uscat și măcinat se ridică-n zare. Suntem într-un câmp amenajat în parcarea de lângă Hungaroring. Acuși urmează calificările de la 15, după ce am fentat autostrada și ambuteiajul cu ajutorul Google Maps și-un zâmbet amabil la o polițistă maghiară.

(Pentru a face rost de brățările de acces necesare pe mai multe zile pe lângă bilet, am mers înainte de asta în parcarea unui supermarket. Acolo ne-au pozat buletinele și ne-au scanat codul QR de pe certificatul european de vaccinare. Dacă nu-l aveai, mergea și-un test PCR recoltat până-n 72h înainte.)

Când treci de poarta arenei și cobori de pe deal spre tribune, e fior pur. Se aud motoarele celor mai puternice mașini c-un singur scaun din lume, conduse de niște oameni-mașinării în arta șofatului.

Mașina lui Sainz, scoasă chiar în fața noastră, după ieșirea-n decor.

Locul pe care l-au ales tipii din grup care au mai fost e înainte de ultima curbă a traseului, de unde se văd și starturile din ziua cursei. Aleg să merg cu încă doi din grup prin alte părți destinate publicului, așa încât în sesiunea Q2 prindem, chiar în fața ochilor, ieșirea lui Carlos Sainz în decor.

Pentru Q3, ne-am mutat în partea nord-estică a circuitului, înainte de-o curbă cu marcaje rezonatoare. Sunetul acestor bestii de o mie de cai putere, norul olfactiv de pneu, cât și posibilitatea să ajungi să distingi între toarcerea diferită a motoarelor (mai ascuțită la accelerare pentru Red Bull și Mercedes, mai puțin așa pentru vehiculele mai slab cotate), plus posibilitatea să stai atât de aproape de-o mașină F1 în mișcare fac deja ca toată călătoria să merite fiecare cent.

HAM obține prima poziție (P1) pentru mâine. E huiduit lung de marea portocaliu-olandeză (susținătorii lui VER) la interviurile post-calificări. Botas, colegul lui HAM, obține P2, iar VER pe P3.

Din conferința de presă de mai apoi, înțeleg că au existat și afișe cu „Sir cheat – karma is on its way” prin tribune, dedicate lui HAM. Dramă unde nu-i cazul, mare fleoșcăială.

Lando Norris (NOR) e favoritul meu. Copilandrul născut în ‘99 pilotează pentru echipa portocalie McLaren, și obține P6.

În 2017, chiar pe acest circuit, când încă era pilot de teste la ei, a scos al doilea cel mai rapid tur în a doua zi de probe. De-acolo și până la a fi contractat în 2019 ca pilot secundar, alături (atunci) de Carlos Sainz, n-a mai fost decât un pas.

De ce să ții cu NOR? Ar fi multe motive – constanță și talent, atitudinea binefăcătoare, gaming-ul în scop caritabil – dar evident că cel mai important e numele. Lando (Carlissian, ca-n Star Wars V) plus Chuck (Norris). Combinația perfectă.

Am revenit la cazare. Notez câteva trăiri până-n noapte, și apoi decid să ies în oraș, pentru un reportaj vox pop despre cum percep tinerii propaganda guvernului afișată în stradă, dar și ca să joc un pic de biliard, o plăcere a adolescenței.

Înainte de a o lua înapoi acasă, aerul devine respirabil. Ciudat.

Și apoi, seara, a venit ea. Ploaia.

Ca de obicei, totul începe cu ceva adieri și un sentiment de răcoare. Apoi luminile pocnesc în spatele tău, așa încât cele cu care împarți micul dejun de 3:34 îți zic că n-ai vrea să știi ce se întâmplă acolo. „Nu nu, stai liniștit, nu-ți dă cineva cu bâta-n cap. Dar s-au văzut ca niște artificii”, te reconfortează ele.

Nu doar afișele cu propaganda conservatoare a guvernului evidențiază contrastul din Budapesta cosmopolită, ci și însemne fasciste cu „FCK LIBERALS” și crucea celtică.

Apoi, în drum spre casă, un puf de microparticule umede. Mă uit în sus. Nori da, dar nu și marele show. Asta până când sunetul ca de război vine să confirme că urmează un catharsis. Lucrul ăla despre care vorbeau mătușile bătrâne de la țară când îi descântau, ademenindu-l, cu „dă-o, Doamne, caldă și curată”. Printre puținele salvări care mai pot veni într-un oraș care pare atât de certat cu aerul condiționat.

Când se rupe cerul vara, ceva amuzant se întâmplă. Fiorii reci te iau pe dinăuntru și ploaia caldă din sens opus vine și spală, în doar câteva zeci de minute, chiar și-un an întreg de ghinion și suferință.

O plimbare în plină furtună e o purificare și o amintire a inocenței care te-a caracterizat odată. Și căreia, într-o capitală care să hrănească poftele scumpe ale păcătoșilor la orice pas, alegi o bucurie la îndemâna oricui, valsând din baltă în baltă, în mijlocul străzii, până la adăpostul de la etajul 3, de pe strada Bezerédi nr. 4.

Călătoria dinăuntru are legătură, ca-n orice punct intens, cu călătoria de-afară, împărtășită cu grupul. Marele final al celei din urmă va fi cursa. Iar dacă plouă când se iese pe pista maghiară, la fel ca-n alți ani, spectacolul e garantat.

Hungaroring time, baby! (ziua 4)

Surse din grup care au venit acasă și s-au culcat mai târziu ca mine au zis că a mai plouat o dată pe la 7. A ținut până pe la 10, când încă-ți mai tuna prin vis. Acum e 11:30 și reușesc să fac grupul să se trezească. La Hungaroring sunt 75% șanse de ploaie la 16:00 ora locală, când s-ar atinge maxima zilei. Super entuziasmant, asta ar însemna că ploaia vine spre finalul cursei. Dar datele se pot schimba de la un minut la altul.

HAM pe ecran, înainte de cursă. Imaginile erau însoțite de comentarii în engleză, germană și maghiară.

Ajungem la ring cu câteva zeci de minute înainte de start. Arenalina crește, iar pelerinele și umbrelele se deschid, căci prognoza se mută pentru startul cursei.

E 15 fix. Semafoarele roșii se închid succesiv. O iau la goană săgeți, tauri, ponei și pantere, căluți și cotețe. Publicul zbiară, suflă-n vuvuzelă sau dă din talangă. Dar, ce să vezi, Bottas, depășit de două mașini, frânează prea târziu și intră în dulcele nostru băiat NOR, care lovește mai departe în doi, ca o bilă care tocmai a primit impulsul din partea bilei albe. Separat, în aceeași blestemată de primă curbă, alți trei piloți intră-n coliziune. Show total, dar din păcate cu victime pe care nu le-aș fi dorit.

Până la urmă, nu s-au schimbat decât vociferări. Se dă steagul roșu. Se oprește cursa pentru curățarea pistei, și cinci piloți sunt nevoiți s-o părăsească. VER e printre cei care rămân, dar cu o mașină prea avariată încât să fie competitivă.

Așa că atunci când văd că scumpul nostru băiat este retras, decid că e momentul oportun pentru băut și plimbări. Oricum, rezultatele contează mai puțin și se vor vedea la sfârșit. Asta, plus huiduirea lui HAM din partea fanilor VER la fiecare final de tură devine plictisitor rapid.

Colegul Lix, logo-ul F1 și pe fundal tribunele de lângă linia de start/finiș.

Dacă ești curios de mărfurile oficiale și originale dinăuntrul ringului, află că 11.500HUF (32,5€) e o șapcă F1 standard gri cu logo roșu. Pe-o pelerină cu Ferrari dai 61.000HUF (172.4€), sau poți opta pentru o ofertă specială „two for one” de 20.000HUF la tricouri. Un șnur de ecuson e 2.500HUF (7€) în timp ce o simplă chingă cu design F1 te scapă de vreo 5€.

Extra pont: dintr-un șir de toi-toi-uri, ultima e întotdeauna* cea mai curată. Asta dacă nu vrei să irosești câteva mii de forinți dați pe prânzul de adineauri.

Mă întâlnesc cu un prieten timișorean, venit cu alt grup. Stând la bere și bucuroși de revedere, îl întreb care-i cel mai bun lucru pe care-l face venitul la curse. „Importanța generațiilor crescute în spiritul ăsta, de a veni și de-a aprecia motorsport-ul”, îmi spune în timp ce arată cu ochii spre părinții dimprejur veniți cu copiii.

Rezultatele

Până la final, HAM revine de pe ultimul loc, pe 3. Avea să mai urce unul după ce Vettel, locul 2, e descalificat pentru c-a rămas cu prea puțin combustibil. Păcat, că-i băiat bun. VER ia și el un punct de pe locul 10 (2 plus locul 9, după ce Vettel e eliminat). În clasament, patru dintre cei implicați în accidentele din start rămân în general pe poziții, inclusiv NOR (3). HAM și VER fac rocadă, iar trecerea britanicului înapoi pe 1 anunță o a doua jumătate de campionat foarte strânsă.

Fără doar și poate, cel mai entuziasmant lucru de la HUGP e victoria lui Esteban Ocon, pilotul de doar 24 de ani de la Alpine. Aceasta este echipa de curse de la Renault. Fie ea, fie vreo subsidiară de-ale lor n-au mai câștigat vreun mare premiu din 2008. Pentru Ocon, a fost prima victorie de la cea din Barcelona în 2015, în campionatul GP3 (înainte să acceadă la F1).

O luăm înapoi spre mașină.

Într-o mare de oameni cu tricouri portocalii pe care scrie pe diagonală, din zona abdomenului inferior și până-n pectorali „MAX” (VER) sau 33 pe spate, e o senzație aparte să socializezi cu rarul grup de fani McLaren, cu care să te consolezi că putea fi o cursă mai bună pentru echipă. Mai ales când îi auzi mustăcind în râs ușor după ce treci pe lângă ei și-i auzi citind „4 (not Max)”. E ca familiaritatea pe care o ai cu un văr cu care te vezi prima oară după ce l-ai cunoscut doar pe Facebook c-un friend request, după ce bunica ți-a povestit despre existența lui.

Costul producției tricoului? Sub 3.000HUF (8,5€), incluzând pixu’ care i-a creat inscripția. Original F1®? Nu. Unicat? Fără dubii.

Un gulaș, un pește și dorul de casă

Ultima masă înainte de drumul spre casă am luat-o la Drum Cafe, unul dintre cele la care poți băga ungurească, tradițională. Ieftin și bun. Ca idee, vreo 2.700HUF (7,9€) e o supă gullyaș de deschis apetitul, plus gulaș cu orez la felul doi, plus o înghețată cu vanilie, fulgi de migdale și-o mură.

— I saw that you’re not Max, and I wanted to ask you about that, zâmbește un hipster către mine într-o engleză de peste baltă.

— Yeah, well this was in order to discern myself from 90% of the orange people at the track, îi răspund, într-o engleză de baltă cu sonoritate est-europeană.

Tipul stătea spate-n spate cu mine și de-acolo mi-a observat comentariul de pe tricou. Împărțea masa cu o gagică cu ochelari identici ca lui, de ramă alb-transaprentă, și cu manierisme la fel de prietenoase. Aflu de la ei că-s recent căsătoriți și că urmează să vină în Timișoara peste două zile. „Da, am auzit de el”, după care le explic că mi-e casă și că putem atârna câteva zile pe-acolo.

Părăsim Budapesta contrastelor și adormim, unul câte unul, în Transporterul cel fidel. Autostrada e aproape goală, iar pe măsură ce ne apropiem de casă, fulgeră din nou în zare.

Realizez că noua mea bucurie estivală e când, pe caniculă, vine caldă și curată. Zâmbesc cu dor de casă și mă uit pe geam spre negura spartă de milioane de volți.


„Ferească Pulitzer ca jurnalismul să fie nu doar ascuțit, ci și ilariant!”, imploră Vlad-Marko Tollea zeii jurnalismului. Îl găsești pe VICE, Libertatea, Inclusiv și in.TM. A mai scris și pentru Scena9 sau alte publicații.

Previous post

Istanbul în pandemie. Un scurt ghid, cu ponturi și senzații, pentru o călătorie în orașul dintre Europa și Asia

Next post

This is the most recent story.

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.