Thailanda- o țară care în 2019, înainte de pandemie, a primit aproape 40 de milioane de turiști străini- își va redeschide granițele în 2021, dar în etape.

Începând cu 1 iulie, turiștii vaccinați vor putea intra în Phuket, fără obligația carantinei de șapte zile, iar de la 1 octombrie vor fi redeschise și alte cinci destinații din Thailanda: Krabi (Ao Nang), Phang Nga, Koh Samui, Chonburi (Pattaya) și Chiang Mai. 

Procesul de vaccinare anti-COVID a populației a început în Thailanda, aproape ca peste tot în lume, cu personalul medical și cu persoanele în vârstă sau vulnerabile. A existat însă o singură mare-mică excepție: personalul care lucrează/ are legătură cu turismul.

Citește și: TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII DACĂ VREI SĂ PLECI ÎN VACANȚĂ ÎN THAILANDA

În acest moment, în Phuket, principala destinație turistică a Thailandei, se desfășoară o amplă operațiune de vaccinare care-și propune ca, până pe 1 iulie, să imunizeze 460 de mii de oameni, adică majoritatea populației insulei.

Citește și: 7 MOTIVE PENTRU CARE AR TREBUI SĂ MERGI ÎN THAILANDA ÎN 2019

Explicația este aceea că Phuket va fi prima destinație care se redeschide, de la 1 iulie, iar turiștii străini vaccinați vor putea veni în insulă, direct pe aeroport, fără să mai fie obligați să stea în carantină.

Deși turismul reprezintă unul dintre cele mai importate domenii economice, Thailanda a impus reguli stricte în pandemie pentru vizitatorii străini, ceea ce a ajutat-o să înregistreze doar 29 mii de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19 și 95 de decese.

Numărul turiștilor străini care au venit în Thailanda s-a prăbușit de la 40 de milioane în 2019, la 6,7 milioane în 2020, iar cheltuielile făcute de aceștia, de la 61 de miliarde de dolari în 2019, la 11 miliarde în 2020.

Citește și: 6 LUCRURI PE CARE SĂ LE FACI ÎN CHIANG MAI, THAILANDA

Thailandezii au încercat niște programe de stimulare a turismului pe termen lung (astfel încât carantina de șapte zile să nu mai fie un impediment) dar acestea nu s-au bucurat de succes. Unul dintre programe a fost acela că turiștii puteau să petreacă zilele de carantină într-un resort de golf.

Potrivit autorităților locale, primii turiști așteptați în Phuket sunt din Europa, Emiratele Arabe Unite și Statele Unite.

Citește și: TOP 10 FELURI DE MÂNCARE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNCERCI ÎN THAILANDA

Citește și: AO NANG – KRABI, CUM ARATĂ THAILANDA PENTRU ÎNCEPĂTORI. PLUS: CULORILE UNUI APUS DE SOARE PERFECT

Previous post

FOTO/VIDEO din Paradis. Ngorongoro/Serengeti sau locul de unde au început oamenii

Next post

Tot ce trebuie să știi dacă vrei să pleci în vacanță în Thailanda

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.