Teroriștii care pun la cale atentate în inima Europei nu sunt chiar așa de diferiți de noi, cum ne-ar plăcea să credem. Sigur, cei mai mulți dintre europeni nu se detonează în mijlocul unui aeroport aglomerat. Problema este însă alta, că nu poți să-i deosebești pe aia care poartă vesta explozibilă pe sub haină de toți ceilalți din mulțime.

Cel mai simplu pentru toată lumea ar fi fost ca teroriștii să facă parte dintre refugiați. Eventual, să fie negri din Somalia, zdrențăroși și morți de foame, abia coborâți de pe sicriele plutitoare cu care au traversat Mediterana. La fel de bine ar fi fost și ca atentatorii să fie musulmani cu turbane pe cap și îmbrăcați în mantale lungi. În ambele situații, criminalii ar fi fost remarcați de la distanță și, în mod sigur, mai ușor de urmărit și de prins de către serviciile de securitate europene. Din punct de vedere politic, varianta ca atentatorii să facă parte dintre sutele de mii de refugiați care au venit în Europa în ultimii ani ar fi fost chiar mană cerească. Criza migranților se rezolva într-o zi. Cu costuri zero: ”Europa își închide granițele în fața terorismului” și, gata, toată lumea ar fi mulțumită.

Dacă te uiți la teroriștii de la aeroportul și metroul din Bruxelles sau la fața lui Salah Abdeslam, creierul atentatelor de la Paris, realizezi că nu prea știm cu cine ne luptăm. ISIS revendică fiecare atentat, dar Statul Islamic e undeva departe, în mijlocul războiului, iar cei care ne pun bombe stau bine-mersi în Franța și Belgia în apartamente cu utilități, mănâncă croisante și ciocolată și, din când în când se detonează în locuri aglomerate. Sunt europeni prin naștere și stil de viață, dar sunt conectați la un creier comun aflat undeva în Siria. Sau la alte creiere mai mici împrăștiate probabil în toată lumea.

Pentru a înțelege ce anume ni se întâmplă ar trebui mai întâi să abandonăm toate prejudecățile, tot ce credeam că știm până acum despre terorism. Jihadiștii de astăzi nu mai deturnează avioane care vin în Europa din Africa sau Orientul Mijlociu. Nici măcar nu e obligatoriu să meargă la moschee sau să provină din familii ultrareligioase. Studiile arată că noii jihadiști provin mai degrabă din clasele de mijloc, din familii de atei și suferă de depresie. O boală a civilizației occidentale, culmea ironiei.

Pe teritoriul ei, Europa nu se luptă cu ISIS. Se luptă cu creațiile de la distanță ale ISIS. Prin intermediul unei propagande răspândite extraordinar pe internet, Statul Islamic și-a creat în Europa o armată eficientă și foarte ieftină de războinici. Iar răspândirea islamului radical în Occident se face exact cu aceleași instrumente cu care Occidentul răspândește la rândul său ceea ce numim noi civilizație: Facebook, Twitter, Yahoo!, Skype. Tinerii învățăcei în ale jihadismului sunt spălați pe creier, radicalizați în islam și învățați apoi să-și confecționeze bombe, stând în fața calculatorului, la ei în casă, departe de ochii serviciilor de informații.

În mod evident, teroriștii sunt la curent cu toate noutăți în ceea ce privește comunicațiile pe internet. Newsweek scria în urmă cu două zile că, imediat după atentatele de la Bruxelles, pe Telegram (un serviciu de comunicare la fel ca WhatsApp, dar care spune că folosește metode mai sofisticate de protecție a confidențialității convorbirilor) a apărut un mesaj prin care ISIS și-a sfătuit ”frații din Bruxelles” să nu mai folosească Internetul fără programele de criptare a convorbirilor considerate sigure.

Dacă tot răul vine pe Internet, atunci de ce nu le oprim Internetul?

Iată o întrebare legitimă. Dar cum să facem mai exact? Una dintre ideile vehiculate în spațiul public a fost pur și simplu decuplarea de la Internet a tuturor teritoriilor din Siria și Irak controlate de ISIS. Nu este totuși chiar în regulă să rupi legăturile cu lumea ale unei regiuni vaste pentru că astfel vor suferi și oamenii nevinovați, au apărut imediat criticile. E adevărat, însă lucrurile pot fi făcute mult mai selectiv. O investigație publicată anul trecut în decembrie de Spiegel Online demonstrează că firmele care furnizează Internet în zonă le-ar putea tăia în orice moment accesul ISIS. Dar nu o fac.

Pe scurt, lucrurile stau cam așa: dacă ești în Siria sau Irak și vrei să beneficiezi de Internet, trebuie să-ți cumperi o antenă de satelit dintr-o provincie turcească care se cheamă Hatay, aproape de granița siriană. Echipamentul nu e chiar ieftin, costă în jur de 500 de dolari, dar e o mană cerească pentru zonele rurale care se pot astfel conecta la lume sau pentru dizidenții și activiștii din Siria. Dar nu numai pentru ei. Vânzările de antene au explodat între 2013 și 2014 și o mare parte din acestea nu au rămas în Turcia, ci au trecut granița în Siria. Întrebarea ar fi acum de unde știm totuși că nu le-au cumpărat oamenii obișnuiți, ci exact membrii ISIS. E foarte simplu să aflăm, arată Spiegel Online. Asta pentru că atunci când îți instalezi antena parabolică și vrei să te racordezi la Internet trebuie să-ți introduci coordonatele GPS. Altfel, nu ai acces la serviciile satelitului sau acestea vor funcționa foarte prost. Iar documentele obținute de Spiegel arată clar că, între 2014 și 2015, mai multe astfel de echipamente au fost localizate în zone controlate de ISIS, Aleppo, Raqqa sau Mosul. Iar după cum se știe, în respectivele orașe nici frunzele din copaci nu mișcă fără acordul unui șef din Statul Islamic.

Și acum urmează partea cu adevărat interesantă. Echipamentele de Internet ajung să fie vândute în Hatay, după ce trec prin mai mulți intermediari, dar la capătul acestui lanțul se află operatori europeni de sateliți de prim rang precum Eutelsat (Franța), Avanti Communications (Marea Britanie) și SES din Luxemburg. Aceste mari companii investesc între 300 și 400 de milioane de euro pentru a construi și lansa pe orbită sateliți de comunicații și trebuie să-și scoată cumva banii. Chiar dacă aceștia vin de la ISIS. Așa că preferă să închidă ochii.

De ce nu le tăiem accesul la Facebook sau Twitter?

O altă întrebare de bun simț. Pe care și-a pus-o evident multă lume. Și atât Facebook, cât și Twitter au răspuns. În primul rând ne-au explicat că închid foarte multe conturi care promovează jihadismul, numai că apar altele în loc cu aceeași viteză cu care dispar. Astfel, potrivit unei cercetări făcute de Brookings Institute, adepții ISIS au folosit nu mai puțin de 46.000 de conturi de Twitter între septembrie și decembrie 2014. Mult, puțin? E mult chiar și pentru o companie ca Twitter. Apoi, mai avem o problemă. Atât Facebook cât și Twitter și-au făcut un țel din promovarea libertății de expresie în lume. Cu alte cuvinte, cum nu există o graniță fixă între libertatea de expresie și propaganda jihadistă e greu să te apuci să judeci la grămadă. Și, inevitabil, vor apărea criticile. După cum spunea și jurnalista franceză Anna Erelle, cea care a scris sub acest pseudonim cartea ”In pielea unei jihadiste”, nu toți adolescenții care îndeamnă la război sunt asasini în devenire. ”Pentru unii, Jihad 2.0 este doar o modă. Pentru alții reprezintă însă prima etapă a radicalizării lor”. Iată că și din acest punct de vedere avem o problemă. Și nu știm încă cum s-o rezolvăm.

După fiecare atentat revendicat de ISIS, Internetul se umple de comentarii revoltate. Internetul reușește astfel să ne unească fantastic în momentelele triste. Ca și în cele fericite. Tot Internetul însă ne-a adus și terorismul în Europa. Așadar, cine are curajul să le taie cablul jihadiștilor?

 

Previous post

Wizz Air lansează zborurile directe Târgu Mureș- Baden-Baden (Germania)

Next post

Rețeta zilei. Cum se face Thai red curry cu pui

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.