Am citit de multe ori, numai în ultimul an, opinii revoltate despre nepăsarea publicului occidental, deci şi cel românesc, în legătură cu masacrele, catastrofele şi, în general, suferinţele oamenilor din ţări considerate exotice. Concluzia generală era aceea că occidentalii au devenit egoişti, s-au închis în globuri de cristal şi nu se mai gândesc decât la propria bunăstare, fiind deci incapabili să empatizeze cu semenii lor de la mii de kilometri distanţă. Este exclusiv vina omului modern, spun criticii revoltaţi. Dar dacă lucrurile nu stau chiar aşa?

O ştire ratată din Nigeria

La începutul lui ianuarie 2015, în lume au avut loc, aproape simultan, de două tragedii uriaşe: atacul terorist de la Paris împotriva caricaturiştilor de la Charlie Hebdo, în care au murit 17 oameni, şi măcelul din Nigeria, când militanţii islamişti din gruparea Boko Haram au ucis peste 2000 de localnici dintr-un orăşel de provincie. Se cunosc deja valurile produse de atacul din Paris, cu marşul de solidaritate la care au participat lideri de state şi personalităţi publice şi indignarea mondială împotriva uciderii ziariştilor francezi. Măcelul din Nigeria nu a scos însă pe nimeni în stradă şi nu s-au trimis nici mesaje de solidaritate cu rudelor celor ucişi (care, de frică să nu fie omorâte la rândul lor au stat ascunse, lăsând cadavrele fraţilor, surorilor sau părinţilor să zacă zile întregi pe străzile oraşului). Cum e posibil să fim atât de nepăsători faţă de oamenii din Nigeria, au strigat atunci suficiente voci, inclusiv din România?

Exemplul de mai sus nu este singular. Când un cutremur devastator a lovit Nepalul în luna aprilie, provocând moartea a peste 5000 de persoane, cele mai prizate relatări pentru publicul european au fost cele referitoare la alpiniştii (cei mai mulţi occidentali) surprinşi de avalanşe, în timp ce urcau pe vârful Everest.

Iar dacă vorbim despre crize umanitare, trebuie să spunem că numărul cititorilor care se declară cel puţin îngrijoraţi când citesc ştiri despre numărul mare de imigranţi, majoritatea musulmani, ce ajung în Europa pe Mediterană este infinit mai mare decât al celor afectaţi sincer de soarta miilor de somalezi sau libieni care sfârşesc pe fundul mării după ce au fugit de războaiele de la ei de acasă.

Şi dacă am ajuns aici trebuie, din nou, să recunoaştem că am devenit cu adevărat interesaţi de atrocităţile făcute de ISIS în Siria şi Irak, doar după ce această grupare teroristă a început să decapiteze ostatici occidentali şi s-a transformat într-o ameninţare reală pentru lumea occidentală. Lucru pe care, de altfel, îl cunosc cel mai bine teroriştii din Statul Islamic, având în vedere strategia de comunicare pe care şi-au ales-o.

Cum se explică, aşadar, această lipsă de interes evidentă faţă de tragediile altor oameni şi cine ar fi de vină?

Ce arată numărul de vizualizări de pe site-ul BBC

Una dintre cele mai interesante teorii pe care am citit-o pe această temă este cea a scriitorului Alain de Botton, expusă în cartea „The News. A User’s Manual” (Ştirile. Manualul Utilizatorului). Ca mulţi alţi consumatori de media, scriitorul elveţian (rezident în Marea Britanie) îşi pune întrebarea ce anume este în neregulă cu ştirile externe de suscită un interes minor, în comparaţie cu articolele despre evenimentele locale. De Botton ia ca reper topul vizualizărilor de pe site-ul BBC, dintr-o anumită zi, care arăta în felul următor:

1. Ducesa de Cambridge va naşte în iulie- 5,82 milioane de vizualizări

2.Căderi de zăpadă aşteptate în toată Marea Britanie- 4,34 milioane vizualizări

….

– 19 oameni ucişi într-un atac asupra unei biserici din Nigeria- 9920 vizualizări

– Estul Republicii Democrate Congo se confruntă cu  criză umanitară- 4450 vizualizări

De la început, De Botton pleacă de la premiza că nu este vina audienţei pentru „această surprinzătoare nepăsare” faţă de tragediile din alte ţări: „Dacă adevăratul motiv nu este acela că cititorii sunt superficiali, nici măcar că evenimentele descrise acolo sunt plictisitoare? Dacă motivul este că ştirile respective nu sunt prezentate într-un mod atrăgător? Dacă am devenit neinteresaţi de ce se întâmplă în lume din cauza unor presupuneri greşite a organizaţiilor media în legătură cu modul de prezentare a informaţiile externe?”

În opinia scriitorului, mass-media fac trei mari presupuneri greşite, atunci când relatează despre evenimente aflate în locuri considerate „exotice”.

Teoria celor trei greşeli

Prima ar fi aceea că principala problemă a audienţei este… ignoranţa iar, în mod logic, pentru a-i învinge ignoranţa trebuie să-i dai, în primul rând, informaţii corecte. Mergând mai departe cu raţionamentul, se presupune că principala calitate a jurnalistului de externe trebuie să fie aceea de a oferi publicului informaţii cât mai corecte.

Alain de Botton este de cu totul altă părere. El crede că principala problemă a audienţei nu este ignoranţa, ci indiferenţa, deci adevărata problemă a ştirilor este cum să provoace un interes sincer despre ce se întâmplă în ţările respective. Cum îi faci, aşadar, pe consumatorii de media chiar să le pese de oamenii ucişi într-un atac al unor grupări radicale islamiste din Nigeria, sau într-un cutremur devastator din Nepal?

Soluţia propusă ar putea fi considerată de unii cel puţin ciudată. De Botton crede că ziariştii ar trebui să apeleze la tehnicile scriitoriceşti atunci când relatează despre astfel de evenimente, uneori chiar în detrimentul acurateţii relatării pe care o fac: ” să adapteze faptele, să comprime citatele şi chiar să schimbe unele date”, dacă aceste lucruri îi vor ajuta în câştigarea interesului cititorilor.

A doua presupunere greşită a organizaţiile de ştiri, în opinia lui De Bottom, este aceea că ştirile, cu cât sunt mai şocante iar evenimentele prezentate mai sângeroase sau tragice, cu atât mai mare va fi interesul audienţei. „Un bombardament care ucide 30 de persoane este mai valoros ca ştire, decât o zi liniştită într-un sat pescăresc de pe Valea Iordanului. Izbucnirea unei epidemii tropicale care face ravagii este considerată de mai mare interes, decât strângerea paşnică a recoltei de pe câmp”.

Efectul acestei strategii greşite, spune De Botton, este acela că audienţa va avea mari probleme să-şi imagineze cum arată viaţa de zi cu zi dintr-o astfel de ţară. „Vom fi cu adevărat impresionaţi despre tragediile lăsate în urmă de un eveniment nefericit, doar dacă ştim ce se întâmplă în locul respectiv în condiţii normale, despre cum arată viaţa obişnuită şi care sunt aspiraţiile reale ale populaţiei”.

În general, organizaţiile media dau foarte puţine informaţii despre întâmplări obişnuite. „Nu ştim cu arată o zi normală în Republica Democrată Congo, cum este să mergi la şcoală în Bolivia, viaţa de birou în Turkmenistan sau ce fac oamenii în week-end în Algeria. Ştirile ne paraşutează doar în aşa-numitele evenimente importante- cutremure, violuri, distrugeri şi asasinate în masă făcute de grupări teroriste- şi se presupune că ar trebui să fim impresionaţi de ceea ce se întâmplă.”

Ştirile nu vor obţine efectul scontat, atâta vreme cât oamenii care le citesc presupun că aşa arată viaţa de zi cu zi a acelor oameni. Or, lucrurile evident nu stau deloc aşa.

Soluţia văzută de De Botton este ca media să prezinte şi aspectele vieţii de zi cu zi din aceste locuri îndepărtate pentru a le putea astfel înţelege. „Ştiind câte ceva despre petrecerile stradale din Addis Ababa sau despre dragostea din Peru, audienţei ar putea să-i pese mai mult dacă aceste ţări ar fi lovite de un taifun devastator sau de un val de violenţă”.

A treia greşeală făcută de media este presupunerea că oamenii care citesc ştiri externe sunt interesaţi doar despre evenimente din sfera militară, comercială sau umanitară. „Ştirile externe vor să ne spună cu cine şi unde ar trebui să luptăm, să facem comerţ sau să simpatizăm”. În realitate, scrie De Botton, ar trebui să se pună mai mult accent pe „umanizarea” locuitorilor unor ţări atât de îndepărtate.

În asemenea condiţii, crede autorul „The News”, poate fi justificată şi respingerea afluxului de imigranţi de către occidentali. O asemenea atitudine nu este „un semn al Satanei”, ci o reacţie aproape naturală a unor oameni împotriva unor semeni pe care-i asociază cu toate nenorocirile din această lume.

Poţi fi de acord sau nu cu Alain de Botton, care în cartea „The News” vorbeşte exclusiv din perspectiva unui consumator de ştiri. Cert este însă că detaşarea publicului de la noi de acasă de evenimente care se întâmplă peste mări şi ţări- şi care nu-l afectează în mod direct- este din ce în ce mai vizibilă. Şi mai deranjantă. Nu e vina publicului, spune răspicat De Botton: Suntem aceiaşi oameni care, cu secole în urmă, se îngrămădeau să asculte fascinaţi povestiri despre ţări exotice.

Oare chiar suntem aceiaşi? 🙂