În credința străveche a masailor se spune că toate vitele de pe pământ sunt ale lor, pentru că așa a hotărât Dumnezeu.

De aceea probabil, în 1899, în perioada în care Tanzania era colonie germană iar doi frați aventurieri nemți s-au stabilit în Craterul Ngorongoro și au întemeiat o fermă de vite, noii-veniți au intrat foarte repede în conflict cu localnicii.

Masaii nu puteau concepe că cineva, nu contează cine, ar putea pretinde să crească vite pe pământul lor. De aici, se spune, s-a tras și moartea unuia dintre frații germani, care ar fi fost lovit mortal de o suliță a masailor. Celălalt frate, a sfârșit și el tragic, la el în țară, sărac lipit, după primul război mondial, când Germania a cedat Tanzania Marii Britanii, iar foștii coloniști au trebuit să plece acasă.

Povestea de mai sus, pe care am descoperit-o într-o carte de istoria a Tanzaniei scrisă de istoricul Graham Mercer, ilustrează o realitate incontestabilă: între masai, vite și Ngorongoro există o legătură pe care nicio putere străină sau locală nu o poate desface.

Citește și: VACANȚĂ ÎN ZANZIBAR ÎN 2021. UN GHID SINCER PENTRU ÎNCEPĂTORI

Asta chiar dacă pământul masailor s-a restrâns de multe ori de-a lungul anilor. În 1959, au trebuit să plece din Serengeti, după ce zona a fost declarată parc național, iar mai recent au fost nevoiți să părăsească și Craterul, pentru ca turmele lor să nu intre în conflict cu animalele sălbatice de aici. Sau mai degrabă să nu afecteze în vreun fel activitatea turistică.

Chiar și așa însă, nomazii au rămas cu un teritoriu vast, unde pot trăi în continuare exact la fel ca acum două sute de ani, atunci când s-au stabilit definitiv prin locurile acestea.

În martie 2021, am petrecut patru zile în Ngorongoro și Serengeti, două părți ale unui ținut imens de aproape 30 de mii de kilometri pătrați, în partea de nord a Tanzaniei. Ngorongoro are statut de „Conservation Area”, ceea ce înseamnă că au voie să trăiască și oamenii alături de animalele sălbatice. Cu excepția Craterului.

Și nu sunt doar masaii în Ngorongoro, ei sunt doar majoritari, mai trăiesc aici și triburile Datoga, tot nomazi și crescători de vite, dar și hadza- vânători-culegători. Și mari cultivatori și fumători de marijuana, după cum ne-a spus David, ghidul nostru de la compania Monkey Adventures.

Serengeti este rezervație naturală, aici doar animalele sălbatice își pot face de cap. Masaii au fost evacuați din Serengeti deși ei sunt cei care au denumit locul „Câmpiile nesfârșite”.

În cele patru zile petrecute aici am văzut unele dintre cele mai frumoase locuri din lume. Și de ce nu ar fi chiar Paradisul, având în vedere că în Ngorongoro s-au descoperit cele mai vechi urme ale omului pe pământ, vechi de 3,6 milioane de ani?

Într-o dimineață am plecat din Arusha, însoțiți doar de ghidul nostru local, David, și de mașina lui minunată, un Land Cruiser 4×4 fără de care nu am fi putut răzbi, pe drumuri desfundate, până în mijlocul Serengeti, unde era camp-ul de safari Tortilis.

Din cauza pandemiei, nu mai venise nimeni demult să se cazeze la Tortilis, așa că am fost singurii clienți într-un camp cu 14 corturi.

La răsăritul soarelui ne-am trezit în mijlocul unui grup de antilope impala care și-a croit drum exact pe lângă cortul nostru. 

Cei trei băieți care aveau grijă de Tortilis s-au bucurat atât de tare că a mai venit cineva pe la ei încât, a doua zi dimineață, la plecare, au cântat și au dansat și ne-au spus că speră ca venirea noastră, primii turiști pe 2021, să însemne startul noului sezon. Le urez din toată inima să se întâmple așa.

Am plecat apoi prin Serengeti spre Ngorongoro, iar seara am ajuns la Serena, un hotel aflat exact pe marginea Craterului, cu o priveliște și un răsărit cum nu am mai văzut vreodată.

Dacă Paradisul chiar există, atunci nu este oare el acesta? 

Vezi VIDEO aici:

Mai multe fotografii, mai jos: