Plaja din Sulina este exact ce trebuie în vara lui 2020, când zilnic se bate record după record de îmbolnăviri de COVID-19, iar autoritățile nu scapă prilejul să ne facă să ne simțim vinovați că vrem o vacanță la mare în plină pandemie.

2020 nu e anul în care să pleci din țară cu inima împăcată. Eu, de pildă, nu am niciun chef să fiu privit cu suspiciune pe undeva ca fiind „străinul care poate aduce covidul”. Deci, clar, ăsta e anul când trebuie să redescopăr frumusețile României și, dacă se poate, să o fac fără să fiu dat la televizor într-o mulțime de oameni împreună cu comentariul „uite, domle, cum se îngrămădesc ăștia pe plajă, din cauza lor crește numărul de îmbolnăviri cu COVID-19”.

În condițiile astea, am început să experimentez plăceri locale. Mai întâi, comuna Sarichoi, de pe malul lacului Razelm, după aia, Sulina, adică niște locuri superbe din Dobrogea pe care le știam din adolescență, dar de care uitasem complet în ultimii ani, când umblatul prin Asia sau Africa mi s-a părut mult mai sexi.

Sulina este exact ce trebuie în perioada asta: nici prea scumpă (dar nici ieftină) într-un context economic cu multe semne de întrebare și nici prea aglomerată pentru că, totuși, ne aflăm în mijlocul unei pandemii mondiale. La mijlocul lui iulie, când am fost în Sulina, localnicii nu cunoșteau încă pe nimeni cu COVID-19, că tot asta este marea întrebare a națiunii. Statistic, până la momentul respectiv nu se înregistrase, ce-i drept, niciun caz de îmbolnăvire în Sulina.

Citește și: REDESCOPERĂ DOBROGEA. RĂSĂRITURILE DIN SARICHIOI, PE MALUL LACULUI RAZELM

N-am să vorbesc despre istoria locului, au scris alții mai avizat din acest punct de vedere, mă voi rezuma la câteva lucruri utile pentru cei care vor să meargă în vare lui 2020 în Sulina.

Cum se ajunge în Sulina

Delta Dunării, Sulina

Pe Dunăre. Din Tulcea există mai multe curse rapide către Sulina, călătoria durează cam o oră și jumătate, iar biletul costă 60 de lei de persoană. Recomandabil este să se facă rezervare din timp la șalupă, numerele de telefon ale firmelor de transport pot fi găsite pe internet. Unele pensiuni se ocupă și de partea asta, deci atunci când îți rezervi cazarea ar fi bine să întrebi gazda dacă te poate rezolva și cu transportul.

Mai este și cursa regulată de pasageri Tulcea-Sulina, costă mai puțin, 46 de lei de persoană, dar călătoria durează patru ore. Este o cursă pe zi care pleacă la 13,30 din Tulcea.

Unde te cazezi

Plaja Sulina

Sulina este plină de pensiuni, sunt chiar și hoteluri, numai că în perioada verii, este destul de greu să găsești ceva disponibil de pe o zi pe alta. Deci trebuie rezervare făcută cu ceva timp înainte.

Am văzut oameni care veniseră cu barca la plesneală iar acum mergeau din pensiune în pensiune și se ofticau că nu găseau nicio cameră liberă.

Iar cu cortul pe plajă este exclus. Plaja din Sulina este în rezervație naturală și nu este permisă camparea. Păcat, aș putea spune, ar astea sunt regulile.

Prețurile la cazări nu sunt mici, dar nici exagerate. Cu 200-250 de lei pe noapte găsești o cameră mai mult decât decentă, chiar pe malul Dunării.

Ce mănânci în Sulina

Casă din CA Rosetti, lângă Sulina

Răspunsul scurt este pește. Plachie, borș, saramură etc. Dacă nu mănânci pește, oferta locală este slăbuță. Dar, hei, pentru pește ai venit la Sulina, nu?

E plin de restaurante pescărești în Sulina (poți să găsești și pește din import, nu e obligatoriu să fie pescuit local), dar dacă vrei să mergi la sigur ar trebui să alegi unul din centrele gastronomice locale, unde se gătește tradițional. Aceste centre nu pot fi găsite pe stradă, sunt în casa omului, dar dacă întrebi gazdele de la pensiune vor ști sigur unde să te trimită.

Altfel, la plajă, sunt vreo trei restaurante, plus câteva chioșcuri cu clătite sau hotdog, dar recomandată este cherhanaua „La Cristi”, unde se gătește exact ce se prinde în ziua respectivă. Ca să dau un exemplu, într-o zi oferta de la cherhana a fost exact asta: hamsii, guvizi, rizeafcă ( o scrumbie mai mică), calcan.

Cum te deplasezi de la pensiune la plaja Sulina (și înapoi)

Catedrala Sfântul Alexandru și Sfântul Nicolae din Sulina

Plaja din Sulina este la vreo patru-cinci kilometri de partea centrală a orașului. Se poate ajunge însă mai bine cu un microbuz local care trece din oră în oră, la și jumătate, cu taxiul 10-15 lei cursa (sunt vreo 13 taxiuri autorizate în Sulina) sau cu bicicleta închiriată.

Cum este plaja Sulina

Plaja Sulina

După cum ziceam la început, este ideală dacă vrei să păstrezi o distanță decentă față de alți oameni. Plaja are o porțiune amenajată, cu umbreluțe și șezlonguri care costă 15 lei pe zi, iar restul înseamnă câțiva kilometri de libertate și sălbăticie.

Ce mai poți să faci în Sulina

Câmp de nuferi la Sulina

Excursii în Deltă. Faleza este plină de afișe cu oferte de excursii cu barca. Două excursii sunt însă mândria localnicilor:

  • cea de la Pădurea Letea care costă 60 de lei barca pe canalele Cardon și Bărbosu până la satul pescăresc Cardon, plus 25 de lei transportul cu o mașină de safari până la pădure și 5 lei intrarea în rezervație (e puțin probabil să vezi caii sălbatici pe timpul zilei, în miezul verii, s-ar putea să fii dezamăgit din punctul ăsta de vedere). În Cardon există și un restaurant unde poți să mânânci la prânz două feluri de mâncare din pește cu 60 de lei de persoană;
  • a doua excursie importantă este cea de la vărsarea Dunării în mare și la farul nou. Excursia costă cam la fel cu cea de la Letea, aici piesa de rezistență este apusul de soare (plecarea cu barca are loc după-amiaza).
  • se mai poate pleca cu barca la pescuit, la lacul Roșu, la Sfântu Gheorghe etc.

Teoretic, mai sunt și alte lucruri de făcut prin Sulina, de pildă să mergi la muzeul „Farul Vechi” sau la cimitirul internațional, „cu morminte de pirați” de lângă plajă. Eu nu le-am găsit însă disponibile: muzeul „Farul vechi” era în renovare, iar cimitirul avea un lacăt pe poartă, mare cât calcanul de la cherhana.

Poți să te plimbi în schimb prin oraș, să stai de vorbă cu localnicii să le asculți poveștile despre cum a fost jefuită această parte de țară după anii 90, de ce nu mai este la fel de mult pește ca înainte, cum au sărăcit oamenii și au murit de la băutură și multe altele.

Delta Dunării este un loc pe cât de frumos pe atât de trist, dar asta este deja o altă poveste și nu este una de vacanță.

Acest articol face parte din seria „Redescoperă Dobrogea”. Episodul I poate fi citit aici: REDESCOPERĂ DOBROGEA. RĂSĂRITURILE DIN SARICHIOI, PE MALUL LACULUI RAZELM

Previous post

Redescoperă Dobrogea. Răsăriturile din Sarichioi, pe malul lacului Razelm

Next post

Caia și Bejan. Călătorii. Episodul 7: Ce poți să faci în România în timpul pandemiei

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.