Încă de la finalul lui 2019, stabilisem să plecăm într-o vacanță în Albania în urma unei recomandări făcute de o cunoștință. Astfel, am început o documentare asupra zonelor de interes: Sarande și Ksamil. Pe internet apăreau multe opinii ale unor români care au explorat cele două locuri. Zis și făcut, am realizat un traseu.

Un articol de Andrei Vlășceanu. Fotografii din arhiva autorului

București – Sarande înseamnă cam 1100 km și, fiind singurul șofer, am ales să împart drumul în două bucăți: București – Salonic și Salonic – Sarande.

Am rezervat cazarea prin Airbnb, pentru un apartament cu 2 camere cu bucătarie open space, dar mai ales pentru balconul cu privire la mare astfel încât să mă pot bucura de priveliște 24/24. Prețul: 390 USD pentru 6 nopți în Sarande.

Am plecat din Bucuresti pe 10 iulie, in jurul orei 22, astfel încât să pot traversa Bulgaria pe răcoare și să nu stau în vama greco-bulgară, mai ales că în urmă cu o săptămână erau anunțate cozi kilometrice, plus testele de Covid-19 făcute pe loc.

În cazul meu, am ajuns la vama greacă în jurul orei 6 și am intrat în Grecia o oră și jumătate mai târziu, fără test. Am continuat spre Salonic și ne-am oprit pe plajă lângă oraș, la Agia Triada, până la check-in. În Salonic am stat tot prin Airbnb, într-un mic studio la prețul de 47 USD pentru o noapte, foarte aproape de mijlocul orașului. Am revizitat Salonicul după 20 ani.

Pe 12 iulie am plecat spre Albania trecând pe langa Ioanina (fosta capitală a pașalâcului) către frontiera greco-albaneza la Kakavia, pe care am traversat-o în decurs de 10 minute.

Albania, fost stat comunist, membru NATO și posibil viitor candidat pentru aderarea la UE, este foarte strâns legată economic de Grecia și Italia (via strâmtoarea Ortranto).

Sarande, Albania și cei 40 de sfinți

Sarande se găsește în zona sudică, vis-a-vis de insula Corfu, în cadrul “județului” Vlora și are o istorie milenară, zona fiind parte componentă din regatul antic al Epirului, de unde se tragea Olimpia, mama lui Alexandru Macedon.

Inițial, în perioada antică, se numea Onchesmos, traducerea fiind “portul lui Anchise” (tatăl lui Enea, supraviețuitorul căderii Troiei și fondatorul liniei Iulia din Roma antica). Ulterior, a fost redenumit Saranda, nume preluat din italianul “santa quaranta” care se traduce în “40 de sfinți”.

Este un oraș-port turistic, iar felurile principale din meniuri se bazează pe fructele de mare și sortimente de pește, iar “deasupra” orașului se regăsește castelul Lekuresi, fondat de sultanul Soliman Magnificul pentru a proteja zona. Castelul a fost transformat într-un restaurant de unde poți admira o priveliște senzațională care îmbină marea cu munții.

Pe 13 iulie am plecat mai în sud, într-o scurtă excursie de explorare și vizitare a parcului național Butrint, unde se regăsesc ruinele orașului antic cu același nume. Orașul a fost fondat de către coloniști greci și are o vechime de peste 2500 ani (aproape la fel de vechi ca Tomisul), fiind ulterior cucerit de romani, apoi controlat de bizantini, de Angevinii francezi ai Albaniei, fiind chiar colonie venețiană în relație strânsă cu Corfu și ulterior cucerit de imperiul otoman.

După vizitarea orașului antic, am plecat spre Ksamil, un fel de Costinești albanez, cu plaje minunate și pline ochi de tineri întinși la soare numai pe șezlonguri sub umbrele, costul fiind 1000 LEK = 39 RON pentru 2 persoane.

Pe 14 iulie, de ziua mea de naștere, am plecat spre nord, la vreo 60 km, pentru a vizita castelele din Borsh, Himare și fortăreața lui Ali Pasha din golful Palermo.

Fiind un pasionat de istorie, nu am dorit să ratez șansa de a vedea castelele amintite, însă am simțit un gol în stomac când am văzut că cele două cetăți din Borsh si Himare erau complet abandonate și neîngrijite; în același timp, am putut să mă delectez cu priveliștea geostrategică a fiecărui castel fiind înălțate în vârful unor dealuri stâncoase care dominau zona până în valurile mării.

Restul zilelor le-am petrecut în Sarande, unde m-am bucurat de plajă, soare și mare, fiind un oaspete al resortului Santa Quaranta, unde trebuie să plătești câte 800 LEK (31 lei) pentru 2 șezlonguri pe plajă sau 1500 LEK pentru 2 șezlonguri în zona VIP.

În fiecare seară am dorit să experimentăm câte un restaurant nou:
⁃ Limani, aflat în portul turistic, unde am savurat supa de fructe de legume, pastele cu fructe de mare și risotto cu fructe de mare;
⁃ Mama’ Kitchen, pe lângă Santa Quaranta, unde ne-am delectat cu o salată de fructe de mare și supă de fructe de mare;
⁃ Beer House, în aceeași zonă, unde am dorit o bere nefiltrată pentru un platou de fructe de mare și peste;

În medie, o masă la restaurant, pentru 2 persoane, a însemnat cam 35-40 EURO, cu bacșiș inclus.

În același timp, am făcut și cumpăraturi de produse: roșii, castraveți, brânză, mezeluri, cașcaval, cafea, lapte, etc pentru micul dejun servit la cazare. Pot spune, cu mâna pe inimă, că am regăsit gustul de roșii de acum 20 ani, cu același parfum, iar lactatele albanezilor sunt delicioase.

Un lucru foarte important, pentru cei care vor să călătorească în Albania, vă recomand oferta Vodafone locală: cartela cu 20 GB internet 4G, valabilă pentru 2 săptămâni, la prețul de 1500 LEK = 59 RON.

Nu am avut probleme de rețea sau de conexiune, astfel încât am putut folosi social media, Google maps și alte aplicații fără probleme.

La granița Kakavia, dintre Albania și Grecia, plus alte aventuri

Pe data de 18 iulie am făcut check-out-ul și am plecat înapoi spre Grecia. Am ajuns la Kakavia pentru a traversa granița greco-albaneza, însă poliția de frontiera greacă nu m-a lăsat să intru in Grecia.

Motivul? Numai cetățenii greci sau europeni cu reședința în Grecia aveau voie să intre, conform legii, iar singurul punct de intrare era Koulata-Promachonas, la granița bulgaro-greacă. Ofițerul grec mi-a spus să ocolesc prin Macedonia astfel încât să intru în Bulgaria și ulterior în Grecia. Însă, făcând acest ocol, nu-și mai avea rostul traseului prin Grecia, eu dorind sa mă întorc în România.

Astfel, am reintrat în Albania, iar un ofițer albanez m-a ajutat să fac un traseu pentru a traversa Albania către lacul Ohrid, unde se afla granița albanezo-macedoneană, urmând ca apoi să traversez Macedonia de Nord către Bulgaria, iar singurul punct de frontiera deschis pentru români era Deve Bair pentru traversarea terestră.

Citește și: DRUMUL CĂTRE VACANȚA DIN GRECIA ÎN 2020: VAMA KULATA, TESTELE COVID ȘI RĂSPLATA

Pe scurt, orice provocare e o oportunitate, deoarece am putut să fac o excursie și prin Macedonia de Nord în drumul meu catre România, iar timpul de traversare a fost de 7 ore, combinând autostrăzi cu drumuri naționale de o calitate excepțională.

Astfel, la ora 00:30 am ajuns la frontiera cu Bulgaria, unde ni s-a luat temperatura și am semnat declarații pe propria răspundere și am continuat drumul către Sofia, unde am ajuns în jurul orei 2:30 pentru a ne caza pentru câteva ore de somn. La ora 11 am plecat mai departe spre Romania.

Povestea merge mai departe, iar la anul mă întorc înapoi în Albania, în altă zonă și alt oraș pentru alte castele, alte mâncăruri și alte experiențe albaneze!