15 lucruri fascinante pe care nu le ştiai despre vin

Vinul este inseparabil legat de istoria umanităţii, iar în ziua de astăzi tot mai mulţi cercetători susţin efectele benefice ale acestei băuturi asupra sănătăţii. Travel Zoom a selectat 15 lucruri fascinante despre cultura viţei de vie şi vin, din cartea celebrului nutriţionist Michel Montignac, unul dintre cei mai înfocaţi suporteri ai acestei băuturi.

1. Prima ţară din bazinul mediteraneean care a cultivat viţă de vie a fost Egiptul. Cu toate acestea, vinul era băut, mai degrabă, de demnitarii religioşi sau politici. Faraonul bea vin dar prefera berea, băutura supuşilor lui.

2. Vinul este o băutură interzisă în religia musulmană, dar nu pentru că ar exista în Coran o astfel de regulă. Dimpotrivă, în secolele XI- XII, cultura viţei de vie era înfloritoare în ţările musulmane. La originea abstinenţei musulmanilor din ziua de azi se află mai degrabă teama de beţie, considerându-se că omul nu este suficient de înţelept pentru a se opri din băut înainte de a se îmbăta.

3. Cuvântul symposion era folosit pentru denumirea ultimei părţi a cinei în Grecia antică, la care participau doar bărbaţii. La symposion se bea vin şi se mâncau doar câteva fructe uscate şi biscuiţi.

4. Cei care au inventat butoiul au fost galii în anul 62 î. Hr. Această invenţie, utilă pentru conservarea băuturii, a ajutat vinurile galilor să invadeze Italia, câştigând competiţia cu vinurile romane. Din această cauză, împăratul Domiţian a ordonat în 92 d. Hr să se distrugă jumătate din viile galilor. Din fericire, această măsură nu a fost aplicată niciodată cu adevărat, pentru că a fost nepopulară în imperiu şi considerată absurdă.

5. În Evul Mediu, cel mai bun ajutor pentru cultivarea viţei de vie a venit din partea bisericii. În anul 816, conciliul de la Aix-la- Chapelle a ordonat fiecărei episcopii să aibă vii în proprietate cu îndatorirea de a le asigura rodnicia. Pe vremea respectivă clerul reprezenta o cincime din populaţie, motiv pentru care viticultura a prosperat. În secolul al XIV, vinul a căpătat o asemenea importanţă pentru Biserică încât papii de la Avignon au decis chiar, potrivit lui Petrarca, să facă din vin al cincilea element alături de aer, apă, foc şi metal.

6. Şpriţul nu este o invenţie modernă. În secolul XVII, obiceiul diluării vinului cu apă era foarte răspândit. Este vorba însă despre vinurile de duzină, groase care se beau doar îndoite cu apă sau gheaţă.

7. În ajunul Revoluţiei Franceze, la Paris era mai mult vin decât apă. Potrivit statisticilor vremii, în oraşele franceze, consumul de vin pe cap de locuitor era de 400 de litri pe an. La Versailles consumul depăşea 500 de litri. În schimb, apa era mult mai rară. La Paris, de pildă, existau doar 16 fântâni pentru tot oraşul, cu un debit anemic. Astfel, fiecare orăşean nu putea spera la mai mult de un litru pe zi.

8. În prezent nu mai există soiuri de vie pure de origine europeană. Asta pentru că, după epidemiile (în special de filoxeră) care au decimat viile la sfârşitul secolului XIX, toţi butucii din Europa au fost altoiţi cu altoiuri americane, pentru a fi mai rezistenţi la boli.

9. Consumul de vin în Franţa este invers proporţional cu suprafeţele cultivate cu vii. Spre exemplu în Burgundia, procentul celor care beau vin este cel mai scăzut din Franţa (25%), iar în Picardia, unde viile sunt ca şi inexistente, procentul este de 46%.

10. Alcoolismul şi cultura viţei de vie. Potrivit statisticilor din Franţa, cu cât o regiune dispune de o cultură viticolă mai solidă (cum ar fi Bordelais sau Burgundia) cu atât este redus alcoolismul. Regiunile unde rata alcoolismului este mai ridicată sunt tocmai cele unde nu se produce vin, în special nordul Franţei şi Bretania. Se dovedeşte astfel că informarea, educaţia şi cultura gustului de a bea vin sunt cea mai bună formă de prevenire a abuzului de alcool.

11. Marele păcat al vinurilor albe este că prezenţa excesivă a sulfiţilor favorizează apariţia durerilor de cap. Concentraţiile actuale permise în UE  sunt 210 ml/litru pentru vinurile albe seci şi 210- 400 ml/litru pentru vinurile dulci care conţin 5 g sau mai mult de zahăr la litru. Specialiştii spun că aceste concentraţii trebuie revizuite în jos.

12. Consumul de vin şi bolile cardiovasculare. Potrivit studiului lui Bofetta din 1990, riscul cel mai scăzut pe plan cardiovascular se obţine bând 4 pahare de vin pe zi. La 5 pahare pe zi, mortalitatea cardiovasculară este redusă cu 15%, dar riscul mortalităţii generale creşte cu 22%. Concluzie generală: vinul băut zilnic (dacă e posibil la fiecare masă) în doze moderate are un nivel de protecţie optim în ceea ce priveşte riscul cardiovascular. Nu ajută, însă, cu nimic o alcoolizare masivă în weekend sau episodic. Dimpotrivă, un astfel de consum face mai mult rău.

13. Vinul la volan. Când vinul se bea pe stomacul gol, trecerea alcoolului în sânge se face în mai puţin de 20 de minute. Când vinul se bea în cursul unei mese, trecerea este progresivă. Alcoolemia va fi maximă la o oră după ultimul pahar de vin.

14. Vinul şi rasele umane. Asiaticii suportă mai prost alcoolul decât europenii. Acest lucru se datorează faptului că asiaticii au un ADH (enzima necesară metabolizării alcoolului) mai scăzut cu 85% decât europenii. O situaţie similară întâlnim şi în cazul eschimoşilor, amerindienilor sau aborigenilor din Australia. O explicaţie ar fi aceea că în cursul istoriei lor aceste popoare nu au consumat alcool, motiv pentru care nu au dezvoltat genetic enzima ADH.

15. Poştaşii sunt beţivi? „A avea nas de factor poştal” însemna, până acum vreo 30 de ani în Franţa, „a avea faţă de alcoolic”. Altădată, poştaşii de ţară erau aproape obligaţi să accepte un pahar de vin la fiecare fermă unde livrau corespondenţa.

 

Sursa: Michel Montignac, specialist în nutriţie şi inventatorul  conceptului de „indice glicemic”.