„Bali Confidential” (I). Cultul morţilor şi viaţa religioasă dintr-un Paradis Turistic

„Ceremonie religioasă.” Aceasta este prima expresie care-mi vine în minte atunci când mă gândesc la Bali. Sigur, vegetaţia este luxuriantă, plajele minunate,  mâncarea gustoasă şi resorturile confortabile. Totuşi, dacă este ceva care îţi rămâne clar în minte după ce vizitezi insula Bali, acesta nu poate fi decat aplecarea către sacru a locuitorilor săi. Balinezii trăiesc cu gândul la viaţa viitoare şi, prin tot ceea ce fac, se pregătesc pentru „marea trecere”.

Intr-un ziar local din Bali, citeam că autorităţile sunt îngrijorate de faptul că mulţi dintre locuitorii insulei renunţă să mai cultive orez, ca parinţii şi bunicii lor, şi, mânaţi de nevoile vieţii moderne, îşi vând terenurile dezvoltatorilor imobiliari care construiesc resorturi pentru turişti. Îngrijorarea provenea tocmai din faptul că, o dată cu renunţarea la orez, se pierd şi ritualurile legate de această cultură, cu adevărat venerată în Bali. Articolul chiar sublinia un paradox şi anume acela că, deşi culturile de orez sunt înlocuite cu locuri de cazare pentru turişti, aceştia vor fi tot mai puţin tentaţi să vină în Bali, tocmai din cauza dispariţiei ceremoniilor religioase ale orezului. Temerile autorităţilor balineze păreau exagerate, dar nu fac decât să sublinieze atracţia extraordinară pe care o exercită tradiţiile locale pentru călătorii din toată lumea.

Deşi fac parte dintr-o ţară majoritar musulmană, Indonezia, locuitorii insulei practică hinduismul balinez, o religie care împleteşte hinduismul indian cu unele credinţe străvechi locale. In principiu, balinezii cred că după moarte se reîncarnează într-un alt membru al familiei. De aici şi importanţa deosebită pe care balinezii o acordă familiei şi strămoşilor. Fiecare casă are propriul templu, în care sunt cinstiţi înaintaşii (la fel ca şi fiecare magazin, restaurant, etc)- dimensiunile acestuia depind, evident, de potenţa financiară a familiei sau proprietarului. De asemenea,  în fiecare sat există temple mari pentru cinstirea zeităţilor locale.

Bali mai este numită şi „Insula Zeilor” şi primul lucru pe care-l veţi remarca pe insulă sunt coşuleţele cu ofrande pe care localnicii le depun pe pământ în faţa casei sau a prăvăliei sau pe micile altare amenajate în copaci. In coşuleţe sunt flori, bomboane, ciocolată, ţigări sau chiar sticle de Coca Cola. Cele aşezate pe pământ sunt ofrande pentru spiritele din pământ care trebuie hrănite pentru a nu face rău oamenilor, iar cele din copaci pentru cinstirea strămoşilor. Nu este de mirare astfel că, pe străzile oraşelor şi satelor din Bali, în fiecare seară, se formează un covor de coşuleţe cu ofrande adunate de peste zi şi care sunt călcate în picioare de trecători, care dispar însă peste noapte, pentru ca ziua următoare ofrandele să reapară în faţa clădirilor.

Tradiţia spune că cea mai bună mâncare din casă trebuie oferită zeilor şi strămoşilor, numai că, în timp, regula s-a diluat, în condiţiile în care nivelul de trai din insulă este totuşi destul de scăzut (un salariu mediu lunar este în jur de 1,2 milioane de rupii indoneziene, aproximativ 100 de dolari).

Ngaben- trecerea într-o nouă viaţă

Una dintre cele mai importante ceremonii religioase din Bali este „Ngaben”, ceremonia de incinerare a morţilor. In primul rând, balinezii pretind că moartea unei rude este un eveniment fericit pentru membrii familiei, deoarece se presupune că persoana decedată trece într-o noua viaţă. Mai mult chiar, tristetea este interzisă cu desăvârşire şi se spune că dacă rudele sunt supărate, mortul este împiedicat să ajungă într-o nouă viaţă. Incinerarea este un moment foarte important în viaţa unei familii şi presupune cheltuieli importante. Oamenii săraci îşi îngroapă mai întâi rudele moarte şi ajung la incinerare doar atunci când strâng suficienţi bani, uneori şi după mai mulţi ani. De cele mai multe ori, se fac incinerări colective, când mai mulţi oameni din sat pun bani la comun pentru a plăti ceremonia. Data este aleasă cu mare grijă de preotul satului (dacă putem să-i spunem aşa), în funcţie de calendarul balinez (care cuprinde 210 zile). Incinerări colective sunt frecvente şi pot fi văzute de turişti în oraşe precum Ubud sau în satele din jur. Membrii familiilor, frumos imbrăcaţi, îşi însoţesc rudele decedate, aflate în sarcoface construite în forma de animale, către locul de incinerare. Trebuie spus ca Ngaben trebuie organizată ireproşabil, pentru că în funcţie de aceasta sufletul mortului primeşte sau nu o altă viaţă.

Balinezii au ceremonii speciale pentru multe evenimente, de la ceremoniile de lună plină până la cea mai importantă sărbătoare, Galungan. Aceasta este un fel de celebrare a recoltei (de orez) şi are loc în ultima zi a calendarului balinez, care are 210 zile. Tradiţia spune că de Galungan, sufletele strămoşilor vin în vizită la familie (probabil cele care rămân nereîncarnate, ca altfel nu-mi explic 🙂 ), motiv pentru care balinezii sunt veseli, mănîncă şi se distrează bine şi se îmbracă cu cele mai bune haine.

Donaţii pentru temple

In Bali sunt câteva temple foarte importante, unele aflate în toate ghidurile turistice. Am vizitat două dintre acestea, Pura Besakih, care este cel mai mare din insulă şi Ulun Danu Beratan, amplasat pe malul unui lac, în partea de nord. Pura Besakih are o istorie spectaculoasă, fiind la un pas de a fi acoperit de lava în urma erupţiei vulcanului Agung din 1963. De altfel, unele corpuri de clădire păstrează şi acum urme de cenuşă, altele care au fost distruse au fost refăcute între timp. Pentru a vizita templul, la baza muntelui, vi se va recomanda să luaţi un ghid, pe care va trebui să-l plătiţi cu aproximativ 10 dolari şi nu vi se va permite accesul în curtea templului dacă nu purtaţi un sarong (atât băieţii cât şi fetele), pe care puteţi să-l cumparaţi de la unul din sutele de magazine de la poalele muntelui. S-ar putea să plecaţi de aici cu o impresie neplăcută, deoarece vi se va cere de la obraz să faceţi o donaţie cât mai consistenta la templu, în afara biletului de intrare. Ghidul nostru ne-a repetat de zece ori că trebuie să lăsăm cât mai mulţi bani în cutia milei, evident, pentru binele nostru, motiv pentru care l-am suspectat că urma să-şi împartă „prada” cu preotul de la templu. Apoi, la plecare, acelaşi ghid ne-a cerut  bacşiş de la obraz (pe care oricum aveam de gând să-l dam), spunându-ne ca duce o viaţă grea. De altfel,  momente în care vi se vor cere bani în faţă, jenante pentru mulţi europeni, sunt frecvente în Bali şi sunt motivate de faptul că localnicii sunt, în general, săraci iar turiştii sunt văzuţi deseori care adevărate ATM-uri umblătoare.

Dincolo de aceste detalii, Pura Besakih este un loc fermecător şi plin de viaţă, iar aici au loc cele mai multe ceremonii religioase din Bali.

Despre importanţa vracilor în cultura balineză, dar şi alte ponturi utile celor care vor să viziteze acest paradis tropical vom vorbi într-un articol viitor. (Travel Zoom)