Categorii: CulinarePonturi

De ce uneori este mai bine să cumperi un Cabernet Sauvignon australian decât unul de Bordeaux

Dacă ți-ar cădea ochii pe eticheta unei sticle de Cabernet Sauvignon din Australia, la un preț rezonabil, de unde vei ști că vinul respectiv este bun și merită cumpărat sau dimpotrivă? Cum ai putea să-ți dai seama, înainte de a scoate banii din buzunar, că producătorii australieni chiar se pricep să facă vinuri din acest soi, poate la fel de bine ca omologii lor din Bordeaux, dar le vând la prețuri mult mai bune? Ei bine, Jim Gordon, editor al unor publicații cunoscute din domeniul vinului precum Wine Spectator și Wines and Vines, s-a gândit că oamenii ar trebui să afle cumva răspunsul la întrebările astea și, cu ajutorul unor specialiști renumiți, a realizat ghidul ”1000 de vinuri excelente, la prețuri rezonabile, de la cei mai buni producători din lume”. Astfel, spre exemplu, am reușit să aflăm unde se produc cu succes cele mai importate 10 soiuri de vinuri de pe această planetă. Ca să știm data viitoare când privim o etichetă dacă ne aflăm în fața unui chilipir adevărat sau a unei țepe.

1. Cabernet Sauvignon s-a născut în Bordeaux. În această regiune franceză se cultivă cele mai faimoase și scumpe vii care produc Cabernet Sauvignon, dar în același timp există și suficiente variante mult mai rezonabile ca preț. Vinurile care costă mai puțin poartă pe etichete denumirea simplă ”Bordeaux” sau denumirile unor apelațiuni ca Bordeaux Superieur, Medoc, Haut- Medoc, Entre-deux-Mers, Cotes de Bourg și Cotes de Blaye. Potrivit autorilor volumului ”1000 Great Everyday Wines from the World’s Best Wineries”, următoarele regiuni din lume sunt printre cele mai bune în privința vinurilor Cabernet Sauvignon: Medoc/ Haut Medoc, Pauillac (Franța), Napa Valley (California) și Australia (spre exemplu vinurile marca Hilltops de la Domeniul Chalkers Crossing).

Cabernet Sauvignon, Australia

2. Merlot a apărut, de asemenea, în Bordeaux, fiind cel mai cultivat soi din celebra regiune viticolă franceză. Soiul Merlot este important mai ales în districtele Pomerol și St. Emilion. Totuși și în alte regiuni de pe glob se produc vinuri Merlot de bună calitate, cum ar fi Chile (spre exemplu, Natura Merlot al producătorului Emiliana din Colchagua), statul Washington (Columbia Crest Winery) sau Africa de Sud.

Merlot, SUA

3. Pinot Noir este nativ tot din Franța (Burgundia), mai exact din regiunea Cote de Nuits care, alături de Cote de Beaune, au impus standardul în acest soi de vin. Pinot Noir este, în general, un vin mai scump deoarece recoltele sunt scăzute. Există totuși în lume și alte zone care produc un vin Pinot Noir bun, iar acestea sunt Oregon- SUA, (un exemplu este producătorul A to Z Winework) și Noua Zeelandă (Ara din Marlborough este doar o variantă).

Pinot Noir, Noua Zeelandă

4. Sangiovese este unul din acele soiuri de struguri care preferă pământurile natale. Toscana este patria soiului de vin roșu Sangiovese, dar acesta s-a extins și în alte regiuni din centrul Italiei. Printre vinurile seci de masă care conțin acest soi de struguri, la prețuri rezonabile, cele mai bune sunt cele etichetate astfel: Chianti Classico, Chianti Classico Riserva și Brunello din Montalcino.

5. Pinot Gris s-a născut în regiunea franceză Burgundia, dar s-a răspândit și în alte zone, cum ar fi Alsacia. Italienii fac, de asemenea, vinuri bune Pinot Gris (Pinot Grigio) în Trentino Alto Adige și Friuli Venezia Giulia. O altă regiune bună pentru Pinot Gris este Oregon (SUA), iar în Noua Zeelandă este al treilea cel mai plantat soi alb. Printre vinurile Pinot Gris neozeelandeze de bună calitate se numără cele marca Bilancia de la Hawkes Bay.

Pinot Gris, Noua Zeelandă

6. Tempranillo este un soi de struguri din Spania, din care se face vinurile de Rioja și Ribera del Duero. Tot în Spania se mai cultivă Tempranillo și în regiunea Navarra. În alte regiuni din lume, soiul nu s-a bucurat de un succes similar ca în Spania.

7. Riesling. Germania pretinde că este inventatorul vinului alb Riesling. Cu toate acestea, în regiunea franceză Alsacia acest soi reprezintă cam 20% din podgorii. Adevărul este că Rieslingul este de sute de ani cel mai cultivat soi de struguri din Germania. În lume, rezultate bune au fost obținute și în statul New York (spre exemplu, Chateau LaFayette Reneau), precum și în Austria, Africa de Sud, Chile și Canada.

Riesling, SUA

8. Vinurile Chardonnay au fost inventate în Burgundia, Franța, dar s-au răspîndit aproape în toată lumea. Cele mai bune regiuni pentru Chardonnay au rămas în continuare Cote de Beaune, Cote Chalonnaise, Maconnais (Franța), dar și Sonoma County, California.

9. Shiraz/Syrah. Vinificatorii australieni fac Shiraz din secolul al XIX-lea, dar acest soi are o istorie mai lungă în Valea Ronului din Franța, unde este cultivat de cel puțin 1000 de ani. Australia are totuși cele mai bune exemplare de Shiraz la prețuri accesibile, dar vine puternic din urmă și California (în Sonoma County).

Shiraz, Australia

10. Sauvignon Blanc s-a născut în Franța, dar cei care au reușit să-i aducă popularitatea globală au fost neozeelandezii. În Noua Zeelandă are note ierboase și arome de grepfruit. În zonele mai calde din California și Chile poate fi ierbos sau mai complex și amplu, cu note de pepene galben. Cele mai bune regiuni pentru Sauvignon Blanc sunt: Bordeaux, Valea Loarei, Napa Valey (California) și Noua Zeelandă (de exemplu, Blind River, Marlborough).

Vinuri românești

Un singur producător de vinuri din România a fost inclus în ghidului lui Jim Gordon și anume Halewood, care deține domenii la Dealu Mare, Murfatlar Cernavodă și Sebeș- Apold. Vinurile recomandate sunt Cantus Primus (Cabernet Sauvignon) și Single- Vineyard (Pinot Noir).

 

 

 

 

George Iacob

Recente

Tunisia. Oamenii deșertului și planeta lui Luke Skywalker din Războiul Stelelor

Vremurile tulburi prin care trece acum Tunisia, după ce președintele ales Kais Saied a dizolvat…

4 luni in urma

“MAdC e și despre tine!” – o campanie de colectare de obiecte cu povești, demarată pentru Muzeul Amintirilor din Comunism din Brașov

“MAdC e și despre tine!” este o campanie de colectare a unor obiecte însoțite de…

6 luni in urma

Cum a fost la cea mai intensă cursă de Formula 1 din 2021 și cum e în Budapesta contrastelor

Când începi să crești în era Schumacher versus Hakkinen, iar două decenii mai târziu vine…

6 luni in urma

Istanbul în pandemie. Un scurt ghid, cu ponturi și senzații, pentru o călătorie în orașul dintre Europa și Asia

Dacă vrei câteva zile de vacanță în vara lui 2021, când pandemia a trecut și…

7 luni in urma

Pe urmele lui Anthony Bourdain la Roma sau un mic ghid pentru gusturi și alte plăceri în capitala Italiei

Poate nu toate drumurile duc la Roma, dar în mod cert ar fi bine să…

7 luni in urma

Maroc își deschide turismul. Ce condiții trebuie să îndeplinească românii

Zborurile internaționale spre Maroc vor fi reluate pe 15 iunie 2021, ceea ce înseamnă că…

8 luni in urma