Cum se organizează haosul sau de ce drumul din Bangkok la Siem Reap trece prin cel mai prietenos loc din lume

Nu o dată mi s-a întâmplat să constat pe propria-mi piele că, atunci când pleci într-o călătorie- lungă sau scurtă, nu contează- socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Dar nu în sensul la care vă gândiți, ci că, în realitate, lucrurile au fost mult mai ușoare, mai firești, mai bine organizate, decât citisem eu pe niște site-uri bine intenționate înainte de a pleaca în locul respectiv. Și exemplul pe care vreau să-l tratez în acest articol se referă la, probabil, cel mai gugălit punct de trecere a frontierei din Asia de Sud-Est și anume cel de la Aranyaprathet/Poipet, dintre Thailanda și Cambodgia.

Nu vă mai încarc acum memoria cu articolele alarmiste, citite pe internet, despre ce haos domnește la granița dintre cele două țări (inclusiv MAE al nostru ne avertizează că există ”un grad ridicat de risc datorat disputelor de frontieră, soldate cu ciocniri armate”), despre escrocii și hoții din vamă, falșii polițiști de frontieră cambodgieni care-ți cer taxe de viză suplimentare etc. Pe de altă parte nici nu vreau să demonstrez că cei care trag semnale de alarmă nu au dreptate. Vă spun doar cum mi s-a părut mie și trageți voi concluzia.

De ce e important punctul de frontieră de Aranyaprathet/Poipet?

Pentru că pe aici trece drumul cel mai scurt cu autobuzul dintre Bangkok și Siem Reap (aproximatix 400 de kilometri), drum pe care-l fac anual sute de mii de turiști din toată lumea. Majoritatea își petrec vacanța în Thailanda și trag o fugă până în Siem Reap să vadă templele de piatră de la Angkor Wat. În mod firesc, în zonă s-a dezvoltat și o faună de mici profitori, specifică locurilor ultraturistice din toată lumea, dar partea cea mai frumoasă este că, atât thailandezii pe jumătatea lor (Aranyaprathet), cât și cambodgienii pe a lor (Poipet) au luat fauna de gât și au organizat-o militărește, de unul nu mai mișcă acum în front. Iar dacă vrei să vezi cu orice preț haos, atunci nu ai decât să mergi la Gara de Nord, în București. Sigur nu mai găsești așa ceva în Poipet. Ca să ajung însă la concluzia asta, am făcut câteva lucruri, banale zic eu. Iată-le mai jos:

1. Vizele luate din țară. După cum spuneam și cu alte ocazii, dacă te organizezi bine de acasă, poți scăpa de multe bătăi într-o călătorie. În acest caz eu mi-am luat viza de Cambodgia din România, de pe internet. E-visa se cheamă, costă vreo 30 de dolari în total și se poate obține de aici. Am completat formularul, am trimis actele cerute și am plătit cu cardul, iar viza mi-a venit pe mail după două zile. Am dat două printuri. Musai îți trebuie două copii, prima o dai la intrarea în Cambodgia și a doua la ieșire.

Al doilea lucru pe care l-am făcut tot la București a fost să obțin viza de tranzit cu două intrări în Thailanda, de la ambasadă (cinci zile lucrătoare durează și costă 25 de dolari pentru fiecare intrare). Desigur, atât pentru Cambodgia, cât și pentru Thailanda puteam să-mi iau viza de la intrarea în cele două țări. Există această posibilitate pentru cetățenii români (”Visa on arrival”, valabilă 15 zile pentru Thailanda și 30 de zile pentru Cambodgia), dar de ce să stau la coadă, să completez formulare prin autobuz etc?

2. Rezervarea locului în autobuz din România. Sunt atât de multe companii de transport care fac drumul din Bangkok la Siem Reap, încât regula asta pare o naivitate. Ei bine, nu o să mai fiți de aceeași părere când o să vă spun că există doar o firmă The Transport Co,Ltd (și Nattakan, când vii din sens invers, din Cambodgia în Thailanda) care are cursă directă între cele două orașe. În cazul celorlalte, trebuie să schimbi autobuzul în graniță, ceea ce înseamnă să mergi pe jos cu bagajele în brațe vreo câteva sute de metri, între cele două orașe, Aranyaprathet și Poipet. De altfel, agențiile de turism din cartierul Khaosan vând bilete de autobuz către Siem Reap, dar prețurile afișate nu au nici o legătură cu realitatea (190 de bahți, spre exemplu). Prețurile reale sunt 450-500 de bahți pentru cursele în care schimbi autobuzul la graniță și 750-900 bahți cu autobuzul direct. În fine, eu mi-a rezervat aici biletul și, cu rezervarea scoasă la imprimantă, m-am prezentat în autogara Mo Chit 2 din Bangkok, am mers la ghișeul pe care scria ”Thaiticket Major Travel” și am primit biletul de autobuz. Scrie că trebuie să ajungi cu o oră înainte de plecarea cursei, dar în realitate poți să vii când vrei tu, numai să prinzi autobuzul. M-a costat 800 bahți, adică vreo 80 de lei.

3. Călătoria. Drumul a durat în total 9 ore, din care o oră am petrecut-o în graniță. Autobuzul a fost confortabil, cu aer condiționat, iar în banii respectivi am primit suc, apă și o masă caldă, orez cu pește. Înainte de ajunge la punctul de trecere a frontierei, un angajat al agenției a împărțit formulare celor care aveau nevoie să-și ia viză pentru intrarea în Cambodgia. Cei mai mulți din autobuz erau în această situație, unii nici măcar nu avea fotografii la ei pentru a fi lipite pe formularul de viză. A rezolvat șoferul problema, contra cost evident. Oferta locală nu avea cum să sară peste acest serviciu, util de bună seamă miilor de puștani europeni cu capul în nori care vin în Cambodgia.

4. Granița. Chiar înainte de punctul de trecere a frontierei din partea thailandeză am coborât din autobuz, lăsând bagajele înăuntru, dar nu înainte ca șoferul să ne dea fiecăruia un ecuson galben, pentru a fi recunoscuți printre sutele de turiști dintre cele două granițe. După ce thailandezii ne-au pus ștampila de ieșire din țară, am mers pe jos vreo câteva sute de metri până la granița cambodgiană. Multe cazinouri, restaurante, case de schimb valutar și tuk-tuk-uri vei întâlni în acest no man’s land, surprinzător de bine organizat însă. Dar vei vedea și mulți localnici care fac micul trafic de frontieră cu mărfuri cărate dintr-o parte în alta. Nu ai cum să te rătăcești aici, nici să pătești ceva, în condițiile în care zona este plină de polițiști de frontieră, agenți de turism, șoferi de autobuze și de tuk-tuk care te îndrumă unde ai nevoie, fără măcar să le ceri ajutorul.

5. Cambodgia. La punctul de trecere a frontierei cambodgian am văzut un indicator pe care scria ”e-visa”, am mers la ghișeul respectiv, am prezentat printul, am primit o ștampilă pe pașaport și apoi am trecut, fără nici un control de securitate. M-am felicitat încă o dată că m-am ocupat din țară de viză, după ce am văzut ce coadă imensă era la ghișeul unde se acorda ”visa on arrival”. Șoferul autobuzului ne-a așteptat pe fiecare, după care am plecat spre Siem Reap.

6. Întoarcerea. Singura companie care face curse directe din Cambodgia spre Bangkok este Nattakan, așa că în Phnom Penh am căutat această firmă la agențiile de turism. 26 de dolari a costat călătorie de 13 ore dintre Phnom Penh și Bangkok, fiind singurul alb, alături de un grup de chinezi și câțiva cambodgieni, într-un autocar ultramodern, cu aer condiționat . De data aceasta, la Poipet/Aranyaprathet nu a fost la fel de simplu ca la sosire, pentru că, spre deosebire de cambodgieni, thailandezii îi controlează și-n fund pe turiștii care intră în țară, dând sens astfel sloganului ”Good guys in, bad guys out”, afișat deasupra Oficiului de Imigrări.

La granița cambodgiană am lăsat și al doilea print cu e-visa, după care mi-am luat rucsacul în spate și am luat-o spre punctul de trece a frontierei thailandez. Aici, după ce am stat vreo jumătate de oră la coadă, la punctul de verificare al pașapoartelor, toate bagajele au fost trecute printr-un scaner. Autocarul ne-a așteptat la ieșirea din graniță, și după ce a trecut toată lumea formalitățile de frontieră am plecat spre Bangkok.

În concluzie, chiar nu înțeleg de ce a ajuns atât de rău-famat acest punct de trece a frontierei. Dar, după cum spuneam, multe afli când dai căutare pe google. Trebuie numai să știi să faci selecție.

Citește și: 1900 KM PRIN CAMBODGIA (PARTEA 1). ANGKOR WAT ȘI ZGÂRÂIE-NORII DIN BAMBUS DE PE LACUL TONLE SAP

1900 KILOMETRI PRIN CAMBODGIA (2). PLAJELE DIN SIHANOUKVILLE, KHMERII CINSTIȚI ȘI POVESTEA BANCNOTEI DE 10 DOLARI

1900 KM PRIN CAMBODGIA (3). PHNOM PENH, ÎNCHISORILE SECRETE ALE KHMERILOR ROȘII ȘI POVESTEA BOPHANEI