Oamenii chihlimbarului şi povestea bogaţilor din comuna Colţi

800 de grame a cântărit cea mai importantă descoperire a lui Gheorghe Cărăbuş, un căutător de chihlimbar din comuna Colţi. „Am luat 8000 de lei pe ea de la un bucureştean”, se laudă fostul miner, acum un pensionar pasionat încă să sape după preţioasa fosilă. Un bolovan de 800 de grame de chihlimbar este însă o excepţie pentru că localnicii găsesc, în general, bucăţi mici printre rocile din Munţii Buzăului, multe dintre ele fiind păstrate acasă doar ca amintire a vremurilor prospere de altădată.

Rumanitul, aşa cum a fost denumit chihlimbarul românesc de către geologul Oscar Helm, a fost descoperit întâmplător în secolul XIX în Munţii Buzăului, între Valea Sibiciului şi Valea Boului. Încă de atunci chihlimbarul a fost exploatat organizat, cu rezultate bune. Spre exemplu, în 1925, de la cele 39 de puncte din judeţ s-au scos aproximativ 120 de kilograme din această spectaculoasă răşină fosilă, folosită pentru realizarea de podoabe şi bijuterii încă de acum 12.000 de ani. Comuniştii au organizat şi ei o exploatare sistematică a chihlimbarului în comuna Colţi, între 1981 şi 1986, dar nu există prea multe informaţii despre ce s-a întâmplat cu producţia din acea perioadă. Probabil „s-a pierdut” prin diferite colecţii private, din România sau străinătate. Unul dintre minerii care au lucrat în acea perioadă la extracţia rumanitului, Gheorghe Cărăbuş, spune că mina era bine organizată şi dotată cu utilaje performante, iar producţia era de ordinul a „zeci de kilograme” pe lună.

„Piatra săracului”

În prezent, chihlimbarul se vinde pe piaţa neagră cam cu 10 lei gramul. Acum nu mai există nici o exploatare organizată, pentru că, din cine ştie ce motive, comuniştii au închis minele respective, iar acestea nu au mai fost deschise niciodată. Rumanitul a continuat însă să reprezinte o sursă de venit, din ce în ce mai nesemnificativă, pentru oamenii din Colţi care, uneori, mai iau la pas, cu târnăcopul în mână, pantele din zonă, în încercarea de a găsi bucăţi cât mai mari din preţioasa răşină.

„Chihlimbarul se mai numeşte şi piatra săracului pentru că, atunci când au nevoie de bani, oamenii din comună vând bucăţile păstrate în casă pentru zile negre”, explică ghidului Muzeului de Chihlimbar din Colţi, singurul de acest gen din România. Desigur, este o exagerare pentru în ziua de azi nu mai există prea mulţi căutători de chihlimbar în Colţi, comună în care au mai rămas vreo mie de suflete, în general bătrâni. Tinerii au plecat, de mult, să muncească la oraş sau în străinătate, pe bani adevăraţi. Aşa a făcut şi fiul cel mic al lui Gheorghe Cărăbuş, omul care a găsit anul trecut un bolovan de 800 de grame de chihlimbar pe care l-a vândut cu 8000 de lei, potrivit propriilor afirmaţii. Băiatul lui Cărăbuş este poştaş în Danemarca, iar tatăl său nu se sfieşte să recunoască faptul că primeşte bani frecvent de la acesta pentru a-şi mai completa pensia de fost miner.

„Piatra săracului” este mai mult o pasiune pentru Cărăbuş, care spune că sunt zile întregi în care umblă degeaba pe munţi şi sapă după chihlimbar. Răşina stă bine ascunsă printre straturile de rocă şi trebuie să ai noroc să dai peste ea, fără mijloace industriale. Deşi legendele spun că nu e bine să divulgi niciodată locul în care ai găsit rumanit, fostul miner nu crede în „aceste prostii” şi ne arată bucuros locurile în care a săpat zilele trecute. „Uite, vedeţi şanţul acela? A mai venit cineva aici să caute chihlimbar”.

Cărăbuş nu s-a temut nici o clipă de hoţi sau de vecinii invidioşi, după ce s-a întors în sat cu teancul de bani luaţi pe bolovanul de 800 de grame, pentru că, spune el, „Colţi este atât de liniştită încât au desfiinţat până şi postul de poliţie din comună”. Cum ar fi putut fostul miner să păţească ceva când o bună parte din comuna poartă numele „Cărăbuş”?”Toţi cei din partea asta a satului se numesc aşa, de mulţi ani. Suntem într-un fel rude între noi”, explică omul.

Lucrurile ar fi mai bune pentru oamenii din zonă, dacă localitatea nu ar fi fost pur şi simplu abandonată de autorităţi. Drumul de 12 kilometri dintre oraşul Pătârlagele şi Colţi este asfaltat numai pe jumătate. Ultimii 5 kilometri au fost lăsaţi baltă, astfel încât este o adevărată aventură să vrei să ajungi în ţara chihlimbarului. Este trist ce se întâmplă aici mai ales că vorbim despre o zonă aflată la 150 de kilometri de Bucureşti, care s-ar putea dezvolta frumos cu ajutorul turismului. Oaspeţi mai vin totuşi în zonă, au chiar şi o pensiune în satul vecin, Aluniş, unde se pot caza.

Aşezările rupestre

Nu vin pe aici doar căutători de chihlimbar, ci şi turişti care au auzit de biserica săpată în piatră de la Aluniş sau de aşezările rupestre din Aluniş (Colţi), Bozioru sau Brăeşti, unele dintre cele mai misterioase amenajări făcute de mâna omului în România. În zonă există în jur de 30 de peşteri săpate de oameni, despre care unii spun că datează din secolele III-IV, alţii că ar fi mult mai vechi, judecând după inscripţiile nedescifrate găsite pe pereţii acestora. Aşezările rupestre sunt menţionate pentru prima dată în secolul XVI de voievozii Radu de la Afumaţi şi Mihnea Turcitul, fără să se da prea multe detalii despre apariţia acestora. Locuinţele sunt impresionante însă, având în vedere precizia cu care a fost tăiată piatra şi amplasarea acestora în locuri greu accesibile. Oamenii din zonă vă vor spune tot felul de legende despre aceste aşezări, care continuă să înfierbânte imaginaţia călătorilor aflaţi în trecere. Ca şi povestea chihlimbarului pe care localnicii o mai umflă, cu umor, ca să-şi îndulcească sărăcia, în faţa unui rachiu ieftin, la cârciuma din sat. (Gabriel Bejan, Răzvan Chiruţă)

Info

– chihlimbarul este o răşină fosilă, provenită din specii de pin, şi are o vechime de 60-40 de milioane de ani.

– culoarea caracteristică este galbenă ca mierea sau ceara, fiind uneori brun-roşcat sau verde negru

– în România, cele mai importante resurse de chihlimbar au fost descoperite la Colţi. Astăzi nu se mai exploatează organizat această resursă.

– chihlimbarul mai este folosit şi în farmacia homeopată (exemplu: unguent împotriva durerilor reumatice)

– lustruit cu glaspapir şi o pânză dură, chihlimbarul prinde strălucire şi poate fi transformat în bijuterii deosebite