După câteva zile petrecute în Beirutul cel sufocant, cu peste un milion de oameni și probabil tot atâtea mașini, am luat-o către nord, unde sunt orașele antice de pe malul Mediteranei. Pentru o țară mică (de 20 de ori mai mică decât România), este surprinzător în câte direcții poți să o apuci pentru a vedea lucruri interesante și a înțelege ce înseamnă astăzi Libanul: spre nord, către Tripoli, unde treci prin Jounieh, Byblos, Batroun și ajungi în Tripoli, aproape de granița cu Siria; spre sud, către orașul istoric Sidon și plaja celebră din Sour; spre est, către Valea Beqaa și templul roman de la Baalbek.

Jounieh, Liban

Din Gemmayzeh, cartierul unde am fost cazat, pleacă, cam din jumătate în jumătate de oră, autobuzele către Tripoli. Dar nu am ales drumul către nord doar din comoditate.

Cât am stat în Beirut am citit puțin despre „Fenicianism”, un curent naționalist din Liban, care înclină să minimalizeze moștenirea arabă și musulmană, în favoarea celei feniciene. Pentru că istoric, Libanul a fost mai întâi fenician și mult mai târziu arab. După ce timp de 200 de ani a trecut și pe sub ocupația cruciaților veniți din Europa.

Citește și: AM FOST ÎN BEIRUT CA SĂ VĂD CE E DINCOLO DE RĂZBOIUL CIVIL ȘI DE REFUGIAȚI

„Fenicianismul” este îmbrățișat, evident, de mulți creștini libanezi și poți să-l înțelegi mai bine în contextul războiului civil din Liban dintre 1975 și 1990 și a conflictelor inter-religioase care au avut loc ulterior. Mulți libanezi disprețuiesc sincer Hezbollahul, mai ales brațul înarmat al partidului care, din când în când, atacă Israelul determinând de fiecare dată riposta militară a acestuia.

Batroun, Liban

Religia este un subiect extrem de delicat în Liban, numai și dacă ținem seama de faptul că din 1932 nu s-a mai făcut un recensământ confesional, tocmai pentru a nu stârni animozități între principalele culte: creștini maroniți (un fel de catolici), musulmani suniți și musulmani șiiți. Totuși, o lege nescrisă spune că președintele țării trebuie să fie creștin maronit, premierul- musulman sunit, iar șeful Parlamentului- musulman șiit.

Orașul Byblos, Liban

În prezent, libanezii sunt amestecați, au moschei și biserici una lângă alta și se laudă că trăiesc în pace și prietenie unii cu alții. Totuși, orașele istorice din nordul Beirutului, Jounieh, Byblos și Batroun sunt, în proporție covârșitoare, creștin maronite. Am vrut să văd cum arată moștenirea culturală creștină din Liban. O țară care, din păcate, ajunge mult prea des în presa occidentală din cauza organizației șiite Hezbollah.

Distanțele sunt mici, orașele sunt aliniate, unul după altul, pe autostrada dintre Beirut și Tripoli. De altfel, prețul călătoriei cu autobuzul este unic, 5000 de lire libaneze, adică vreo 3 dolari. Trebuie să fii însă foarte atent la drum, pentru că șoferii libanezi sunt haotici, trebuie să le spui din timp unde vrei să cobori, dar chiar și așa, uneori uită de tine. Pe mine, un aiurit din ăsta m-a lăsat în câmp, la vreo 5 kilometri de Batroun, a trebuit să trec pe partea cealaltă a autostradei și să fac cu mâna unui microbuz care m-a întors în oraș. Dar asta e ceva obișnuit în Liban, atât în Beirut cât și în afara acestuia. Orice mașină cu numere roșii este taxi, sunt mii de șoferi care numai cu asta se ocupă, transport de persone. Deci nu ai nici o problemă să ajungi dintr-un loc în altul cu „ia-mă nene!”

Statuia Fecioarei Maria, Jounieh, Liban

Jounieh este la poalele Muntelui Liban, pe malul Mediteranei, și este cunoscut pentru viața de noapte și pentru resorturile turistice. În Jounieh sunt așa-numitele „super night clubs”, cu dansatoare de striptease unde, în special în sezonul turistic, se strânge lumea care vrea să facă și altceva decât să admire biserici, peisaje și situri arheologice. Interesant este că orașul cu desfrâu și voie bună al Libanului este vegheat de sus, de pe munte, de o statuie impunătoare a Maicii Domnului (Our Lady of Lebanon). La statuie se ajunge cu un teleferic, locul se cheamă Harissa și aici există și o biserică celebră unde creștinii maroniți vin în pelerinaj. Cum ar veni, sus sunt cei cu credința, jos- păcătoșii. Perfect logic, dacă te gândești și din perspectivă biblică.

Orașul Byblos, Liban

Byblos este una dintre cele mai vechi așezări de pe pământ și, totodată, unul din cele mai scumpe locuri din Liban. Orașul vechi este plin de restaurante, baruri și magazine de suveniruri, dar prețurile sunt mai mari decât în Beirut. Am dar 18 mii de lire libaneze (12 dolari) pe un falafel și un suc de portocale, la o terasa plină de pisici atât de prietenoase încât veneau să-ți mănânce din farfurie. Din fericire, magazinele din Byblos sunt de vis, deci dacă vrei să-ți cumperi ceva cu adevărat frumos din Liban, atunci păstrează-ți banii pentru Byblos.

Batroun, Liban

Batroun, este următorul oraș după Byblos și aș putea spune că este tot ce are mai frumos Libanul, în materie de turism, plaje, orașe istorice. Batroun este și foarte bine organizat, există o mașinuță cu remorcă gratuită pentru turiști, care te duce dintr-o parte în alta a stațiunii. Batroun are de toate: biserici catolice vechi de sute de ani, biserici ortodoxe, zidul fenician (un perete de pe vremea fenicienilor păstrat intact, pe malul mării), cluburi de noapte, magazine, restaurante. Și mulți refugiați sirieni care cerșesc.

Restaurant pescăresc în Batroun, Liban.

În Batroun vin și modelele din revistele glossy din Liban și pozează printre casele din piatră de pe vremea fenicienilor. Dacă ai pus mâna pe vreo revistă libaneză, cu fete frumoase care promovează haine ale unor case de modă celebre, să știi că în Batroun sunt făcute pozele.

Mai departe de Batroun este Tripoli, aproape de granița cu Siria. Tripoli este faimos, de asemenea, pentru centrul vechi și pentru bazar.

Pe mine poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram.

Orașul Jounieh, Liban

Orașul Byblos, Liban

Batroun, Liban
Orașul Byblos, Liban

Previous post

Am fost în Beirut ca să văd ce e dincolo de războiul civil și de refugiați

Next post

11 lucruri despre Liban pe care nu le găsești în ghidurile turistice

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.