La sfârșitul lui mai, când temperatura e suportabilă iar numărul turiștilor se află abia la baza pantei pe care o va urca în următoarele luni, am petrecut patru zile la plajă în Cipru, în însoritul oraș Larnaca. Obișnuiți cu drumurile lungi și complicate până în Africa sau Asia, cele două ore de zbor cu Wizz Air în puterea nopții au trecut fără să ne dăm seama. La ora 8 am aterizat la Larnaca, iar la 8,30 eram deja în taxiul care ne ducea de la aeroport la apartamentul închiriat pe booking.com, cu vedere la mare și amplasat exact la jumătatea distanței dintre cele două plaje principale din Larnaca, Finikoudes și Mckenzie.

La 9,30 am ajuns pe plaja publică din Finikoudes, iar la 12 o boare de ploaie ne-a alungat pe teresa de la Tuck Inn, o cârciumă locală de pe faleză a căror bucătari gătesc la fel de bine și mâncăruri tradiționale cipriote dar și asiatice, semn că nu degeaba Insula Afroditei este, din punct de vedere geografic, mai aproape de Asia decât de Europa.

Nu prea ai de ce să pierzi timpul în Larnaca. Distanțele sunt scurte, lucrurile ordonate, traficul acceptabil (înțeleg totuși că prin iulie-august se sparge conducta cu ruși în vacanță și orașul se aglomerează) iar serviciile excelente. Un lucru perfect logic, atâta vreme cât turismul e sursa principală a prosperității de astăzi a Ciprului.

plaja larnaca
Plaja Finikoudes

Mai jos sunt zece observații despre Larnaca care te-ar putea ajuta dacă vrei să mergi acolo în vara asta.

1. Larnaca nu este cel mai mare oraș din Cipru (e al treilea, cu 86.000 de locuitori), dar pretinde că este cel mai vechi. Strălucește de curățenie, cel puțin în partea lui turistică. Nu am văzut picior de cerșetor, lucru inedit pentru un oraș plin de turiști. Am remarcat în schimb prin cartiere containerele speciale unde poți dona haine și lucruri pentru  oamenii săraci.

 

2. Pisicile de pe străzile orașului sunt atât de multe, încât nu poți să faci o poză fără să nimerești și o mâță în cadru. Sunt blânde, le vezi pe tomberoanele de gunoi, în fața curților sau printre picioarele turiștilor. O încăierare pisicească a reușit totuși să ne trezească în miezul nopții, deși camera noastră era la etajul patru.

3. Plaja principală din Larnaca e Finikoudes. Aici găsești cele mai multe restaurante, baruri, cluburi. Finikoudes începe de la Fortul Medieval și ține până la port. Tot în Finikoudes găsești și centrul de informare turistică, unde primești toate sfaturile de care ai nevoie, hărți, orarul autobuzelor și chiar cărți despre Cipru. Toate gratis.

4. La 2-3 kilometri de Finikoudes, la capătul unei promenade spectaculoase e plaja Mckenzie, un loc excelent pentru plane spotting, fiind foarte aproape de aeroport. Cum Larnaca e principala poartă aeriană a Ciprului, avioanele aterizează cam din zece în zece minute, deci nu prea ai mult de așteptat.

biserica Sfantul Lazăr
Biserica Sfântului Lazăr

5. În oraș și în apropiere sunt câteva situri istorice de valoare planetară, pe care nu strică să le vizitezi dacă tot ești prin zonă. Biserica Sfântului Lazăr spre exemplu, este la câteva sute de metri de plaja Finikoudes. Este un lăcaș de cult construit în secolul 9 de împăratul bizantin Leo al VI deasupra locului unde a fost îngropat Lazăr, cel despre care se spune că a fost înviat de Isus. Lazăr ar fi trăit în Cipru timp de 30 de ani, unde ar fi ajuns episcop, iar mormântul poate fi văzut acum în biserică. Aproape de biserică este și Fortul medieval din Larnaca, făcut de otomani. Mai sunt și altele, le găsești la fața locului.

Pe malul Lacului Sărat se află moscheea Hala Sultan Tekkesi construită în 648 acolo unde ar fi murit Umm Haram o rudă apropiată profetului Mahomed și care a participat la incursiunile arabe în Cipru. Pentru musulmanii din toată lumea, moscheea Tekkesi este, ca importanță religioasă, imediat după Mecca, Medina și Al Aksha (Ierusalim). Moscheea se află pe malul Lacului Sărat la câțiva kilometri de Larnaca (se poate ajunge cu autobuzul sau pe jos, e mai aproape dinspre plaja Mckenzie).

moschee Larnaca
Hala Sultan Tekkesi

6. Un loc ideal pentru drumeții este Lacul Sărat. Pe perioada iernii pe lac trăiesc păsări flamingo care pleacă însă la sfârșitul lunii februarie. În restul anului, în special în verile călduroase, apa lacului seacă și lasă în urmă o crustă de sare, oferind un peisaj oarecum straniu.

7. Mâncarea locală e diversă și gustoasă, cu influențe grecești și turcești. În afară de fructe de mare și de pește, sunt câteva delicatese locale pe care musai trebuie să le încerci. Prima ar fi brânza tradițională, halloumi, din lapte de capră și oaie. Apoi ar fi sheftalia (niște cârnați fără membrană din carne de porc sau miel) și souvlaki (știi ce e, nu-ți mai spun eu). Ar mai fi gogoșile vândute pe plajă de vânzători ambulați, foarte gustoase, unele umplute cu cremă, altele cu miere. Berea locală Leon e foarte bună și costă 2,5 euro la un bar fix de pe plajă.

 

8. Prețurile la mâncare sunt acceptabile, pentru o țară unde salariul mediu este de aproape 1600 de euro pe lună. Două persoane pot mânca foarte bine cu 25 de Euro în buricul târgului, iar în marketurile de cartier alimentele costă la fel ca în România.

9. Transportul local se bazează în principal pe autobuze, numai că la începutul verii frecvența acestora era cam redusă (între o oră și o oră și jumătate). Taxiurile sunt rare, dar din fericire distanțele sunt scurte, deci pot fi parcurse și pe jos (sau cu bicicleta).

avion larnaca

10. Ofertele de cazare sunt pentru toate buzunarele. Noi am  găsit pe booking.com un apartament cu bucătărie mobilată și utilată, la 40 de euro pe noapte, situat la jumătatea distanței dintre Finikoudes și Mckenzie. Cu siguranță există și alte oferte mult mai avantajoase. Sau mai confortabile.

 

Citește și 8 motive pentru care merită să mergi în Cipru în noiembrie

 

 

Articol precedent

Ofertă verificată Qatar Airways pentru 24 de destinații exotice: 2 bilete la preț de unul

Articol următor

10 ponturi despre Santorini pe care nu le găsești în ghidurile turistice

1 Comentariu

  1. […] 3. Plaja principală din Larnaca este…citește continuarea pe travelzoom.ro […]

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *