Marilyn stă cu un ochi pe telefon, în timp ce cu celălalt se uită pe stradă, în căutare de potențiali clienți pentru cârciuma la care lucrează. ”Hello sir, everything here is free for you!” îi strigă femeia unui hipster neamț care trece grăbit prin fața restaurantului. Turistul zâmbește, mă vede la o masă și mă salută, după care trece mai departe, spre centrului orașului Vinales, acolo unde e mai multă animație, salsa și viață de noapte adevărată.

„Tipul ăsta te cunoștea, de ce nu i-ai spus să intre să bea și el o bere aici?”, mă ceartă râzând Marilyn. I-am zis că nu ne știam atât de bine, doar am călătorit împreună de la Havana la Vinales cu același taxi colectiv dar, iată, poate ar fi o bună idee pentru afacere, să plătească niște străini ca mine care să stea toată ziua pe terasa ei.

„Turiștii intră în cârciumile unde sunt și alți turiști, așa funcționează lucrurile, unde vezi gol nu te așezi, sigur ceva nu e ok acolo, fie e mâncarea proastă, fie e băutura prea scumpă”. „Și din ce bani să-i plătesc, mă rog, pe străinii ăștia?” mă întrebă Marilyn, amuzată de ideea mea de business, care poate ar funcționa în Europa, nu la cârciuma asta din Vinales, unde toate încasările din ziua respectivă au fost de 5 CUC (aproximativ 5 euro), din care 2 CUC au fost de la mine, pentru o bere Bucanero.

„Hei, mă întreabă Marilyn, cu ochii în telefon, știi cumva germană? Uite, mi-au scris unii un review pe Trip Advisor, dar e în germană, nu înțeleg dacă e de bine sau de rău”. „E de bine sigur”, o încurajez, nu are de ce să fie de rău. Marilyn este înainte de toate ghid turistic, are o afacere împreună cu vărul său, au cont și pe Facebook și pe Trip Advisor, nu are cum să trăiască din ce câștigă la restaurant, unde concurența este foarte mare. Nu poți să faci bani, dacă lucrezi la un restaurant cum e ăsta, aflat la vreun kilometru de centrul orașului, dar asta e treaba patronului, mai zice femeia, noi i-am zis că ar trebui să închirieze ceva mai lângă biserică.

După ce mi-am terminat berea, am lăsat-o și eu pe Marilyn să-și citească review-urile de pe Trip Advisor  și am plecat spre centrul orașului, lângă biserică, mai exact la Centrul Cultural, unde la 9 urma să înceapă distracția pentru cubanezi și turiști, cu trupe de muzică locale, salsa și râuri de cuba libre.

În urmă cu zece ani probabil că Vinales, aflat la 180 de kilometri de Havana, în Provincia Pinar del Rio, era un orășel agricol obișnuit, cu case din lemn și plantații de tutun, cu localnici guralivi ce-și țin macetele la brâu și pălăriile de cowboy pe cap, unde turiștii veneau rar, pentru cel mult 2-3 nopți, să se bucure de frumusețea munților din jur, atrași de faptul că aici este o rezervație naturală inclusă în patrimoniul UNESCO. Acum Vinales are mai multe pensiuni, casas particulares, decât case obișnuite, iar oamenii din tot orașul sunt implicați, într-o formă sau alta, în turism. Dacă nu au o cameră pe care s-o închirieze pentru 10-15 CUC pe noapte (aproximativ 10-15 Euro), atunci au o rablă cu care să facă taximetrie sau o căruță cu cai sau boi, sunt ghizi montani sau fac drumeții călare pe munții din jur.

„Turismul a explodat în Vinales acum vreo câțiva ani, după ce New York Times a scris despre cele mai importante locuri care pot fi vizitate în Cuba. A fost o așteptare mare, după ce Obama a hotărât să normalizeze relațiile cu Cuba, au venit ceva americani, dar după aia Trump a reintrodus restricțiile de călătorie și nu prea mai vezi picior de american pe aici. Mai vin prin Mexic, dar oricum cei mai mulți turiști sunt din Franța și Germania. Și canadieni, dar ei preferă mai degrabă pachetele turistice din resorturi, spre exemplu Varadero”, mi-a explicat Yuri, gazda pensiunii la care am stat cu 15 CUC pe noapte, cu micul dejun inclus în preț. Yuri lucrează la Grădina Botanică din Vinales și, alături de Marilyn, face parte dintre puținii oameni din Cuba cu care am reușit să vorbesc în engleză, în cele trei săptămâni petrecute aici.

Cu sau fără americani, Cuba se schimbă fulgerător, poți să-ți arunci la gunoi ghidul de călătorie dacă e mai vechi de 5-6 ani, iar ăsta este exclusiv meritul turismului global. Până în 1997, cubanezii nu au avut voie să intre în contact cu turiștii, care veneau doar la resorturile all inclusive din Varadero și din celelalte stațiuni exclusiviste construite de Castro din nevoia de a aduce bani în țară după prăbușirea blocului sovietic, principalul partener economic al Cubei comuniste. În 2018 au fost aproape 5 milioane de turiști în Cuba, ceea ce reprezintă un balon de oxigen pentru o țară cu 11 milioane de oameni din care majoritatea câștigă între 20 și 50 de euro pe lună și nu ar putea supraviețui fără subvențiile de toate felurile date de guvern.

Dar cubanezii au luat-o oricum înaintea guvernului comunist, a fost nevoie doar de puțină deschidere și s-au apucat de treabă. Proprietarii de pensiuni și-au făcut conturi pe airbnb și pe alte site-uri de cazări, au creat rețele de transport private numite „taxi colectivos” cu care poți să ajungi în toate locurile interesante din insulă, la prețuri mai bune decât cele ale rețelei de autobuze de stat, Viazul. E de ajuns să-i spui gazdei din Trinidad sau din Vinales sau din Havana unde vrei să pleci mai departe, ea pune mâna pe telefon și-ți găsește rapid un loc într-o astfel de mașină.

Chiar și într-o țară în care internetul costă mult, 1-2 euro ora, e pe bază de cartelă și doar în locurile cu wifi, rețeaua globală de turism funcționează ireproșabil. Cobori din avion pe Aeroportul Jose Marti din Havana, stai câteva zile în capitală la o „casa particulara” pe care ai rezervat-o în prelabil pe airbnb, după aceea pleci spre Trinidad, un alt orășel inclus în Patrimoniul UNESCO.

„Nu ți-ai făcut cazare pe airbnb? Dacă nu găsești nimic disponibil acolo?” m-a întrebat în autobuz Ann din Singapore care își rezervase o cameră la 10 euro pe noapte, împreună cu încă două prietene, undeva într-un sat, în drum spre Trinidad, iar când au coborât din autobuz am zis „Doamne, fetele astea s-au cazat in the middle of nowhere, măcar eu merg într-un oraș”.

Dar și fără rezervare făcută pe net, am avut unde să stau în Trinidad, unde zeci de proprietari de pensiuni așteptau clienții la ieșirea din autogară cu pozele caselor în mâini și dacă nu era un lanț care să-i țină la 10 metri de autobuz năvăleau pur și simplu peste turiști.

Am ales la întâmplare o cameră cu 15 euro pe noapte, „la 2 minute de centru”, cu două paturi duble, baie cu apă caldă, aer condiționat, foarte curat, în casa unor oameni cu care m-au chinuit trei zile să schimb câteva vorbe pentru că nu știau deloc engleză. Când veneam seara acasă, îi găseam uitându-se la tv la campionatul cubanez de baseball, mă invitau să iau loc lângă ei, pe un fotoliu în sufragerie, și mă întrebau chestii în spaniolă pe care nu le înțelegeam, după care îmi arătau poze cu cele două fete și un băiat, copiii familiei.

Comunicarea era semi-imposibilă, noroc că știam eu câteva cuvinte în spaniolă „me gusta tu casa”, ei nu știau nici măcar ce înseamnă „water” sau „horse”. Doamna Juana se lansa într-un bâțâit amuzant în față și-n spate din care eu trebuia să înțeleg că dacă vreau să merg la călărie bărbatu-său știe pe cineva care poate să mă plimbe cu calul toată ziua pentru 20 de CUC sau ceva de genul ăsta. Aveau și bicicletă, mi-au spus că mi-o dau cu 5 CUC pe zi dacă vreau să merg la plaja Ancon, undeva la vreo 15 kilometri de Trinidad, să nu mai dau banii pe taxi. Și cam asta e fost toată comunicarea cu gazdele din Trinidad, mai mult am vorbit la micul dejun cu doi greci din camera de vis a vis care făceau și ei ca și mine turul Havana-Varadero-Trinidad-Vinales, am făcut schimb de impresii și ponturi de călătorie „niciodată în Cuba primul preț nu e și ultimul” și m-am gândit că grecii sunt tot greci, îți iau pielea de pe tine și când sunt în vacanță.

Pe de altă parte, nu-mi făceam griji nici pentru cubanezi că, în ultimii ani, de când a explodat turismul au învățat să-ți ceară 10 euro pe o cursă de taxi care face 5 euro sau te întreabă cu zâmbetul pe buze dacă nu-i lași 6 euro ca „tip” la o masă de 14 euro, dar chestiile astea se întâmplă mai ales în Varadero și Havana, unde se presupune că turiștii au mai mulți bani decât hipsterii care circulă pe ruta Trinidad-Vinales.

Cuba e o țară care poate fi în același timp și ieftină și foarte scumpă, și simplă și complicată (mai ales când vine de vorba de hoteluri sau de carduri bancare), cu oameni și foarte cinstiți dar și foarte șmecheri, în special în Havana unde băieți tatuați, cu lanțuri de aur la gât și ceasuri de firmă fake la mână te abordează cu tupeu și te întreabă ce cauți mai exact că ei îți pot oferi de toate, o călătorie cu o mașină de colecție (recondiționată și cu motor schimbat), cazare într-o casa particulara ieftină, intrare într-un club exclusivist, o fată cubaneză, orice numai să-i spui.

Dar despre Havana și lucrurile practice pe care trebuie să le știi înainte să mergi în Cuba, am scris într-un articol separat.

Deocamdată aș încheia amuzându-mă încă o dată de imaginea gazdei mele din Vinales, doamna Maria, care mă întreba în fiecare seară cum vreau să fie „el huevo” de la micul dejun, iar eu îi răspundeam în spaniolo-engleză că-l vreau „frito on both sides”, iar ea râdea ca un spiriduș, bucuroasă că a înțeles ceva din ce spun eu și nu mai trebuie să-o cheme pe fiică-sa să traducă. Și cum m-a avertizat ea la cazare, după ce mi-a luat pașaportul să-mi treacă datele într-un registru, că nu am voie să aduc nicio „chica” în cameră, că e interzis de guvern și mi-a făcut semnul internațional al cătușelor la mâini. „Sunt însurat doamnă”, am zis în engleză, nu știu dacă a înțeles, dar sper că am liniștit-o pentru că mi-a prăjit în fiecare dimineață oul pe ambele părți și de fiecare dată m-a întrebat dacă e bine. „E ok, totul e ok și dacă o să mă întorc vreodată în Vinales, tot la dumneavoastră o să mă cazez”.

Citește și: APROAPE TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII DACĂ VREI SĂ CĂLĂTOREȘTI ÎN CUBA

Pe mine poți să mă găsești și pe Facebook, Instagram sau Twitter.