Imaginează-ți că ești într-un avion, adormi și-ți alunecă masca de pe față. Și, mai grav, te apucă o tuse seacă, de-l faci pe pasagerul de lângă tine să sară de pe scaun, speriat că tocmai l-ai infectat cu coronavirus. În avion se iscă un mic scandal, iar echipajul va trebui să intervină și să aplaneze conflictul dintre tine și colegul de scaun. În același timp va trebui să-i liniștească și pe ceilalți pasageri. „Stați liniștiți, toată lumea e ok, nu are nimeni COVID-19, ne pregătim să aterizăm pe aeroportul de destinație”.

Scenariul de mai sus este foarte plauzibil în lumea care ne așteptă după ridicarea restricțiilor de călătorie. Atât de plauzibil încât companiile aeriene sunt avertizate de instituțiile europene să-l ia în calcul și să organizeze traininguri speciale cu angajații. Operatorii trebuie de acum înainte să aibă protocoale clare de intervenție în cazul în care pasagerii se acuză unii pe alții că nu respectă măsurile de protecție anti-COVID-19 sau în cazul în care panica se răspândește printre aceștia.

Pe 21 mai 2020, Agenția Europeană de Siguranță în Aviație (EASA) și Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) au emis un ghid, „COVID-19 Aviation Health Safety Protocol”, adică un set de reguli privind călătoriile cu avionul în timpul pandemiei COVID-19. Ghidul este valabil pentru țările din UE dar, cu siguranță, vom avea parte de reglementări similare în toată lumea.

E de ajuns să răsfoiești protocolul ca să înțelegi că intrăm într-o nouă eră a călătoriilor cu avionul. Așa cum s-au schimbat multe după atentatele din 11 septembrie 2001, la fel de multe se vor schimba și acum. Partea bună este că cele două instituții, EASA și ECDC, încearcă să răspundă pericolului COVID-19 prin „măsuri proporționale și eficiente”.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că se face apel la bun simț. De pildă, nu se impune companiilor aeriene să vândă mai puține bilete, astfel încât zborurile să nu mai poată fi rentabile, dar se recomandă ca distanțarea fizică să fie respectată acolo unde este posibil.

Un alt exemplu: cele două instituții europene recunosc limitele termoscanării pasagerilor în aeroporturi. Dacă, să zicem, pasagerul are peste 38 de grade nu este poftit pe ușă afară, se mai face o dată verificarea temperaturii, apoi omul este îndrumat către un control de specialitate, tot în aeroport. Nu se pleacă din start de la premiza că pasagerul cu temperatura ridicată este bolnav de COVID-19.

În fine, sunt multe reglementări în acest ghid, le-am selectat pe cele pe care va trebui să le știm cu toții înainte să călătorim cu avionul. Ca să nu fim luați prin surprindere.

Reguli de călătorie anti-COVID-19 ÎNAINTE de a ajunge la aeroport

Principiul de bază este că persoanele cu simptome de COVID-19 trebuie descurajate să ajungă la aeroport. Cum se face aceste lucru?

Una din recomandările făcute de EASA/ECDC companiilor aeriene este să ramburseze contravaloarea biletului pasagerului care dovedește, pe baza unui certificat medical, că este confirmat cu COVID-19. Rambursarea se face cu până la 6 ore înainte de zbor.

De asemenea, companiile aeriene trebuie să-și informeze pasagerii în legătură cu simptomele COVID-19, înainte ca aceștia să se prezinte la aeroport: când își fac check-in-ul online, prin SMS etc. Dar nu cu mai mult de 24 de ore înainte de zbor.

Pasagerii vor completa o declarație pe propria răspundere că nu sunt bolnavi de COVID-19, înainte de a primi boarding pass-ul (biletul de avion). Preferabil este ca această declarație să poată fi completată atunci când își fac check-in-ul.

Pasagerii își vor asuma faptul că, dacă mint în această declarație, există posibilitatea să nu fie lăsați să urce în avion.

Reguli de călătorie anti-COVID-19 ÎN AEROPORTURI

Aeroportul din Roma, Leonardo da Vinci
Angajată a aeroportului Leonardo da Vinci, Roma, cu un dispozitiv de măsurare a temperaturii pasagerilor. FOTO: Roberto Monaldo/LaPress via Profimedia Images

Fiecare aeroport va avea o persoană anume desemnată pentru a coordona activitățile și implementarea măsurilor de siguranță anti-COVID-19.

Accesul în aeroporturi va fi permis doar pasagerilor, personalului navigant și personalului aeroportului. Nu și persoanelor care însoțesc pasagerii. Prin excepție, va fi permisă intrarea în aeroporturi a persoanelor care însoțesc pasageri cu dizabilități, minori etc.

Pasagerii sunt îndemnați să-și facă check-in online pentru a evita cât mai mult formalitățile de pe aeroport.

Pasagerii vor purta mască de la intrarea în aeroportul de decolare și până la ieșirea din aeroportul de destinație. Excepții: la controlul de securitate („security checks”) și la controlul de la frontieră („border control”). De asemenea, sunt exceptate persoanele cu probleme de sănătate dovedibile și copiii sub 6 ani.

Termoscanarea (măsurarea temperaturii)

Măsurarea temperaturii se va face, potrivit protocolului EASA/ECDC, doar pe aeroporturile unde există legislație națională în acest sens. Deci este posibil să nu ne întâlnim cu această procedură peste tot în lume, e bine să știm și de ce.

Termoscanarea este recomandat să se facă chiar la intrarea în aeroport (sau foarte aproape de intrare), în baza unui protocol încheiat între aeroporturi și autoritățile sanitare din țara respectivă.

Controlul temperaturii trebuie să identifice pasagerii cu temperatura corpului mai mare de 38 grade. În cazul în care se descoperă un pasager aflat într-o astfel de situație, procedura se repetă cel puțin o dată pentru a avea o confirmare.

Pasul următor: pasagerul nu este trimis acasă, ci va fi consultat de personal medical de specialitate. Acest interviu/ consult trebui făcute în locuri special amenajate în interiorul aeroporturilor, atât pentru a păstra confidențialitatea, cât și pentru a preveni răspândirii virusului (în caz că persoana respectivă chiar e infectată).

Ghidul EASA/ECDC precizează însă că trebuie avut în vedere faptul că screeningul termic are multe limitări în detectarea cazurilor de COVID-19:

  • Multe persoane simptomatice nu au febră și un procent mare de transmitere a COVID-19 apare prin cazuri asimptomatice sau pre-simptomatice;
  • Febra poate fi ușor tratată cu medicamente;
  • Poate da o impresie falsă de siguranță, cu efect negativ asupra respectării altor măsuri.

Cu alte cuvinte, temperatura ridicată nu poate fi decât un indiciu, nicidecun un motiv suficient pentru a refuza urcarea în avion a unui pasager.

Alte măsuri și reguli în aeroport

Pasagerilor li se va reaminti, prin mesaje video și audio, că trebuie să-și schimbe măștile după 4 ore sau când acestea devid ude sau murdare. De asemenea, li se va reaminti că au nevoie de provizii de măști, în special cei care au de făcut zboruri mai lungi.

În aeroporturi vor exista coșuri speciale pentru aruncarea măștilor schimbate.

Aeroporturile trebuie să ia în calcul amplasarea de puncte (automate) de unde pasagerii să-și poată cumpăra măști.

Purtatea măștilor nu-i vor scuti pe pasageri de respectarea celorlalte măsuri cum ar fi: păstrarea distanței fizice de 1,5 metri, igiena mâinilor, acoperirea gurii și nasului cu șervețele în timp ce strănută etc.

Citește și: GHIDUL PENTRU CĂLĂTORIILE ÎN EUROPA DUPĂ PANDEMIA COVID-19

Personalul aeroporturilor care interacționează cu pasagerii în mod direct trebuie să poarte mască și mănuși.

Personalul care se ocupă de controlul de securitate corporal al pasagerilor va purta viziere, pe lângă măști.

Excepție fac angajații care interacționează cu pasagerii din spatele geamurilor (la controlul pașapoartelor, de exemplu). Ei nu vor purta măști tot timpul.

Aeroporturile vor trebui să adopte măsuri pentru asigurarea distanței fizice dintre pasageri de 1,5 metri. Va trebuie evitată formarea cozilor sau, dacă nu este posibil, oamenii vor trebui asistați/îndrumați să păstreze distanța de 1,5 metri.

Unele servicii „non-esențiale” nu se vor mai redeschide în interiorul aeroporturilor, în special acolo unde nu se va putea asigura distanțarea socială. Probabil că unele baruri, restaurante sau magazine vor dispărea de pe aeroporturi.

În cazul în care îmbarcarea se face cu autobuze, aeroporturile trebuie să suplimenteze numărul acestora pentru a putea respecta distanțarea socială.

O altă recomandare esențială: Operatorii aerieni trebui să-și informeze chiar din aeroport pasagerii dacă au identificat persoane cu simptome de COVID-19. Iar aceștia au dreptul să refuze îmbarcarea.

Ce se întâmplă dacă pasagerii vor refuza să se conformeze regulilor?

Nu vor fi primiți în aeroport sau în avion sau, dacă refuzul se petrece după îmbarcare, vor fi coborâți din avion de autoritățile aeroportului, în conformitate cu legislațiile în vigoare.

Reguli anti-COVID-19 ÎN AVIOANE

Pasagerii vor trebui să primească instrucțiuni clare despre: purtarea măștii, igiena mâinilor, limitarea contactului cu suprafețele din avion, limitarea serviciilor de la bordul avionului etc.

Membrii unei familii sau cei care călătoresc împreună vor sta unii lângă alții. Se va încerca pe cât posibil păstrarea distanțierii fizice în avioane.

Companiile aeriene vor reduce serviciile la bord și vor evita contactele cu pasagerii. Nu se vor mai vinde produse duty-free la bord și se va renunța la alte servicii considerate non-esențiale.

De preferință, pasagerii vor primi mâncare prea-ambalată și bături răcoritoare la cutie.

În avioane vor fi saci de unică folosință unde pasagerii își vor arunca măștile înainte de coborâre.

Plata în avioane se va face doar cu cardul.

În cazul zborurilor lungi, operatorii aerieni vor trebui să aibă suficiente măști pentru a le da pasagerilor să le schimbe după patru ore (în caz că aceștia nu și le-au procurat singuri înainte de urcarea în avion).

Ce se întâmplă dacă la bord este identificat un pasager cu simptome de COVID-19?

În cazul în care la bord este depistat un pasager cu simptome de COVID-19 acesta va fi izolat de restul pasagerilor, iar companiile vor trebui să aibă un protocol strict pentru această situație. Pasagerul va fi mutat într-o zonă a avionului, cu locuri libere în jurul său. Există chiar posibilitatea ca una dintre băile avionului să fie dedicată pentru astfel de situații.

Pasagerii care au stat până la maxim două scaune distanță de pasagerul suspect de COVID-19 sunt considerați „contacți” (dacă cazul se va confirma ulterior), iar la destinație vor fi înștiințate autoritățile sanitare din țara respectivă.

Membrii echipajului care au intrat în contact cu pasagerul suspectat de COVID-19 se vor autoizola la destinație, iar dacă cazul este confirmat vor intra în carantină.

Reguli la coborârea din avion

Pasagerii avionului trebuie să știe că operatorii aerieni vor furniza autorităților sanitare din țara respectivă următoarele date despre ei: nume complet, scaunul alocat și datele de contact (telefon, e-mail etc). Scopul îl reprezintă realizarea „contact tracing-ului” în cazul în care unul din pasageri este confirmat cu COVID-19.

Termoscanarea la sosirea pe aeroport: dacă pasagerii au trecut prin această procedură în aeroportul de plecare nu ar mai trebui să fie termoscanați și la sosire. Aceasta este recomandarea EASA/ECDC dar, din nou, va depinde de la țară la țară.

Previous post

Ghidul pentru călătoriile în Europa după pandemia COVID-19

Next post

10 motive pentru care Columbia mi-a amintit de România anilor 2000

1 Comment

  1. […] Citește și: CE REGULI ANTI-COVID-19 VOM RESPECTA CÂND CĂLĂTORIM CU AVIONUL […]

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.