Nu prea e loc de poezie pe litoralul bulgăresc. De altfel, mă amuză teribil cei care folosesc în exces expresii de genul ”loc desprins din basme”, când vorbesc de o stațiune precum Balcic. Probabil că basmele pe care le-au citit în copilărie oamenii ăștia au fost puțin cam banale, după gustul meu. Pe litoralul bulgăresc te poți aștepta, în schimb, să fii tratat corect: cât plătești, atât primești. Dar cum nu mi-am propus să fac vreo analiză a stațiunilor vecinilor de la sud, am să mă rezum la un hotel destul de bine văzut în România și anume Regina Maria Spa Hotel. Un hotel de 4 stele despre care am auzit numai lucruri bune. Așa că, într-un week-end de la începutul lunii august, am fost să văd despre ce este vorba. Iată, mai jos, câteva observații:

regina maria bun 4

1. Pentru început, am să-ți spun că hotelul nu este deloc ieftin. Pentru două nopți am plătit în jur de 670 de lei pentru o cameră de două persoane, cu mic dejun inclus. Spre mijlocul lunii prețul a mai crescut, ieri spre exemplu cazarea costa în jur de 350 de lei pe noapte.

2. În ceea ce privește locul, hotelul este amplasat în cea mai frumoasă zonă din Balcic și anume lângă Palatul Reginei Maria și grădina botanică, în capătul dinspre Albena al stațiunii. Camerele au vedere spre mare și restaurantele de pe faleză.

3. Din punct de vedere al arhitecturii, ”Regina Maria” se încadrează bine în zonă, încearcă să se armonizeze cu palatul, iar camerele sunt amenajate cu bun gust.

4. Pe site-ul resortului scrie că primești parcare gratuită, numai că acest lucru e puțin discutabil. Pentru a ajunge la hotel trebuie să conduci câteva sute de metri pe promenada îngustă de pe faleză, printre turiștii în costume de baie, care se vor uita urât la tine. Pe bună dreptate, pentru că e o alee pietonală. Din fericire, nu ești singurul, pentru că pe aleea sunt parcate sute de alte mașini. Îți găsești și tu un loc cât mai aproape de hotel și se cheamă că ai primit parcare gratuită :).

5. Serviciile sunt în general bune. Personalul vorbește engleză și română, la recepție ești întâmpinat cu un pahar de șampanie.

6. Clienții sunt români și bulgari, deci te vei simți ca acasă. Chiar și când vei vrea să ieși din hotel dimineață și descoperi că aleea e blocată de o mașină uriașă cu numere de București.

regina maria bun 2

7. Micul dejun nu este în regim de bufet suedez, cum s-ar cuveni la un hotel de patru stele din inima litoralului bulgăresc. Trebuie să-ți alegi ceva din cele 4 variante din meniu, dar poți să le și combini. De asemenea, sunt 4 feluri de băuturi: apă, suc, ceai și cafea din care trebuie să alegi doar 2. Cam ciudat pentru pretențiile hotelului, dar cel puțin mâncare e decentă. Ceea ce e mare lucru, vă spune cineva care a avut tot felul de experiențe neplăcute, inclusiv la Hiltonul din Nisipurile de Aur.

8. Piscina exterioară cu bar are dimensiuni acceptabile, ai loc unde să înoți, iar acesta este un atu al hotelului, într-o stațiune fără plajă cum este Balcicul. De asemenea, resortul are un fel de ponton cu șezlonguri, de pe care poți coborî în mare pe o scară din metal.

Una peste alta, nu am plecat dezamăgit deși, având în vedere prețul și reputația m-aș fi așteptat la mai mult. În opinia mea, resortul e cam overrated, dar dacă totuși vrei cu orice preț să cheltuiești banii ăștia la Balcic, atunci poți să-i dai și la Regina Maria Spa Hotel. Măcar nu o să ai senzația că ai fost jefuit.

regina maria bun 3

 

 

Previous post

Ofertă Wizz Air: 20% reducere pentru toate rezervările făcute astăzi

Next post

5 întrebări simple despre interzicerea burkini pe plajele din Franța

1 Comment

  1. […] 4. Pe site-ul resortului scrie că primești parcare gratuită, numai că acest lucru e puțin discutabil…citește continuarea pe travelzoom.ro […]

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.