Că unii dintre tinerii britanici care au votat pentru Brexit s-au trezit a doua zi că regretă ce au făcut nu ar trebui să mire pe nimeni. Așa se întâmplă când poporul ia decizii fără să înțeleagă pe deplin care va fi impactul acestora pe termen lung. Acum faptul e consumat și probabil că în doi ani Marea Britanie va finaliza procedurile de extragere din UE. Cum vor fi afectate însă călătoriile din Europa spre Marea Britanie și invers, atunci când divorțul dintre cele două se va materializa? Iată câteva posibile efecte.

1. Cursul de schimb

Prima veste proastă pentru britanici (dar bună pentru călătorii europeni) este că lira sterlină a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani. Astfel, o liră a fost cotată vineri la 1,33 dolari și 1,25 euro, ceea ce înseamnă că, cel puțin pe termen scurt, cetățenii europeni care călătoresc în Marea Britanie au de câștigat. În ceea ce-i privește pe britanicii care vin pe continent, aceștia au acum de pierdut, dar pe termen lung- când în insulă va curge doar lapte și miere iar celelalte state din UE vor sărăci, după cum proclamă acum adepții Brexit-ului- vor avea numai de câștigat.

2. Zborurile spre Marea Britanie

O veste proastă, atât pentru noi, cât și pentru ei este că zborurile din UE către Marea Britanie și invers s-ar putea scumpi. Nu știu dacă ați remarcat, dar easyJet, compania britanică low-cost (a doua ca mărime din Europa) s-a opus din răsputeri ieșirii Regatului Unit din UE. Oficialii easyJet recunosc faptul că reducerea prețurilor la bilete cu aproximativ 40% și creșterea numărului rutelor cu 180%, din ultimii ani, au fost posibile doar datorită facilităților primite în UE. E clar că în interiorul Uniunii prețurile au scăzut în general ca urmare a scutirilor de taxe și a concurenței. După cum a recunoscut pentru The Guardian, Andrew Swaffield, director executiv de la compania aeriană low-cost Monarch Airlines: ”Un exit este mai probabil să ducă la creșterea prețurilor și reducerea numărului curselor regulate dintre UE și Marea Britanie”.

3. Compensațiile în caz de anulare sau întârziere a zborurilor

Încă o veste proastă pentru călătorii britanici și, posibil, și pentru noi: faptul că în acest moment există niște valori rezonabile ale compensațiilor la care avem dreptul în caz de anulare sau de întârziere a zborurilor este urmarea unei directive UE. Și vorbesc în cunoștință de cauză pentru că am cerut unei companii aeriene despăgubiri după ce am pierdut un avion din cauza acesteia și le-am primit fără comentarii. După ieșirea din UE, companiile aeriene britanice nu vor mai fi obligate să respecte directiva europeană respectivă, asta dacă nu va fi reprodusă cumva în legislația națională.

4. Asigurarea în caz de falimentul agenției de turism

Tot o directivă europeană, una din 1992, este ”responsabilă” și pentru faptul că suntem protejați în cazul în care o agenție de turism dă faliment după ce i-am plătit serviciile, dar nu le-am folosit. Evident, asta nu înseamnă însă automat că, după ieșirea Marii Britanii din UE, această regulă nu va mai fi valabilă. Cert este că directiva nu va mai fi obligatorie pe teritoriul britanic.

5. Cardul european de sănătate

În acest moment, cadrul european de asigurări de sănătate este valabil pentru toți rezidenții, ceea ce înseamnă că britanicii au acces garantat la servicii locale de sănătate atunci când se află pe teritoriul unei țări UE. La fel și noi, când ne aflăm pe teritoriul britanic. După ieșirea efectivă din UE a Marii Britanii, aceste înțelegeri vor trebui renegociate.

6. Vize și controale la granițe

Un lucru important în discuțiile ce vor avea loc între UE și Marea Britanie va fi cel referitor la vize. Dacă se vor reintroduce vizele, ceea ce e totuși puțin probabil, atunci călătoriile din și către Marea Britanie vor deveni mai complicate. Vestea cu adevărat proastă pentru Europa ar fi însă aceea ca Brexitul să fie doar începutul dezintegrării UE. Iar dacă exemplul va fi urmat și de alte state de pe continent efectul imediat va fi dispariția spațiului Schengen. E drept că noi, românii, nu eram în Schengen, dar cu toții ne-am bucurat de lipsa controalelor de la celelalte granițe europene.

7. Comunicații și roaming

După cum se știe, în Uniunea Europeană au fost introduse recent prețuri mici la serviciile de roaming și se așteaptă ca acestea să dispară complet până în aprilie 2017. E posibil ca acest lucru să nu fie valabil și pentru Marea Britanie, după ce această țară va părăsi UE.

 

Sursele acestui articol: The Guardian, The Telegraph.

Previous post

TAROM lansează curse directe Iași-Madrid

Next post

Turul piscinelor din București. Unde am găsit cel mai bun raport preț/calitate

1 Comment

  1. […] Încă o veste proastă pentru călătorii britanici și, posibil, și pentru noi: faptul că în acest moment există niște valori rezonabile ale compensațiilor la care avem dreptul în caz de anulare sau de întârziere a zborurilor este urmarea unei directive UE. Și vorbesc în cunoștință de cauză pentru că am cerut unei companii aeriene despăgubiri după ce am pierdut un avion din cauza acesteia și le-am primit fără comentarii. După ieșirea din UE…citește continuarea pe travelzoom.ro […]

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.