Oamenii chibzuiți nu se duc niciodată în vacanță în august, în același timp cu toată populația planetei. Unii, mai chibzuiți decât chibzuiții, nici în luna iulie nu găsesc motive să plece de acasă. Dar cei mai inteligenți dintre călători sunt aceia care știu deja că primăvara este anotimpul ideal pentru o mulțime de locuri din lumea asta. Din motive care variază de la caz la caz: vreme ideală, lipsa aglomerației, prețurile mai mici sau evenimentele speciale care, în sine, merită să le vezi. Eu, spre exemplu, știu cel puțin șapte locuri în care aș vrea să fiu în luna aprilie. În același timp, dacă se poate 🙂

Bătaie cu apă în timpul Songkran (yaychiangmai.com)
Bătaie cu apă în timpul Songkran (yaychiangmai.com)

1. Thailanda. Între 13 și 15 aprilie, în Thailanda este Songkran, sau Anul Nou thailandez. Localnicii au liber în cele trei zile și, de regulă, se duc să le petreacă acasă, cu familiile. Songkran înseamnă schimbare, transformare și, în tradiția budistă, este un moment în care oamenii trebuie să se spele de ghinioanele trecutului și să treacă într-un nou an mai bun. De aceea, un obicei în aceste zile este stropitul cu apă, chiar și pe stradă. Chiar și între necunoscuți.

Dincolo de această sărbătoare, aprilie este perfectă pentru a vizita Thailanda. Încă nu încep ploile, iar un motiv în plus ar fi acela că este plin sezon pentru mango galben, cel mai gustos din toate soiurile acestui fruct.

Prețurile la biletele de avion pentru Thailanda au scăzut simțitor în ultima perioadă.

Sărbătoarea florilor de cireș (sursa: sakuraspins.wordpress.com)
Sărbătoarea florilor de cireș (sursa: sakuraspins.wordpress.com)

2. Japonia. La sfârșitul lui martie și început de aprilie în Japonia este așa-numitul ”sakura season”, perioada în care înfloresc cireșii. Evenimentul nu durează decât două săptămâni, dar presa locală acoperă evenimentul cu mare atenție. Primii cireși înfloresc în sudul arhipeleagului, apoi fenomenul se întinde în tot restul țării. Festivalul florilor de cireș a devenit și o atracție turistică, existând ghiduri locale care explică unde pot fi văzute cele mai spectaculoase ”erupții”.

Dezavantajul Japoniei ar fi acela că, din cauza distanței mari față de Europa (dar nu numai), prețurile la biletele de avion sunt destul de ridicate. Chiar și în aprilie.

Hikkaduwa, Sri Lanka
Hikkaduwa, Sri Lanka

3. Sri Lanka. La fel ca thailandezii și alte popoare din sudul- estul Asiei, singalezii celebrează trecerea într-un nou an tot în luna aprilie. În Sri Lanka, sărbătoarea este asociată cu fertilitatea, prosperitatea și coincide cu strângerea recoltei de orez. În perioada 13-14 aprilie, când sunt zile libere, ar putea fi aglomerație în mijloacele de transport din cauza localnicilor care călătoresc acasă pentru a petrece cu familiile. Totuși este o perioadă foarte bună pentru a merge în Sri Lanka: în partea de sud a insulei, unde se află principalele resorturi turistice, sunt mai puțini vizitatori decât în sezonul de vârf (decembrie-martie). În schimb, vremea este foarte bună de plajă, cu o temperatură medie de 32 de grade.

În Sri Lanka se ajunge destul de ieftin cu companii aeriene low-cost, prin Dubai.

4. Sicilia. Chiar dacă nu este vreme de plajă, nici de înotat în Mediterană, lunile martie-aprilie sunt perfecte pentru a merge în Sicilia, cel puțin din două motive zdrobitoare: lipsa aglomerației și prețurile mai mici. Pentru că nu sunt foarte mulți străini, obiectivele turistice pot fi vizitate în condiții mai bune, adică să și înțelegi ceva din ceea ce vezi. În general, Sicilia este o destinație scumpă, dar în această perioadă prețurile la cazare pot fi reduse și la jumătate, ceea ce chiar contează dacă te cazezi, de pildă, într-un oraș istoric și exclusivist precum Taormina. În aprilie, natura explodează în Sicilia, iar temperatura medie este între 14 și 18 grade, adică exact cum trebuie pentru o plimbare până la vulcanul Etna sau prin orașele istorice Taormina și Siracuza.

Tenerife
Tenerife

5. Tenerife. Insulele Canare din Oceanul Atlantic aparțin doar administrativ de Europa (Spania), geografic fiind mai apropiate de Africa. Din acest motiv, se bucură de o climă ideală, cu temperaturi constante tot timpul anului, între 20 și 30 de grade Celsius. Cu toate acestea, în aprilie sunt mai puțini turiști, ceea ce reprezintă un mare avantaj pentru niște insule vulcanice relativ mici pe care ajung anual peste 11 milioane de străini. Nu e aglomerație, prețurile sunt mai mici, vremea tocmai bună de plajă. Ce poți să-ți dorești mai mult?

6. Maroc. Și dacă am vorbit de Tenerife putem să mergem 100 de kilometri spre est și să ajungem în Maroc. În aprilie, este vreme ideală pentru a merge la Marrakesh sau Casablanca. Temperatura medie este în jur de 18 grade, dar ajunge și la 24 de grade. Numărul de turiști nu este atât de mare în această perioadă, sezonul de vârf abia începe.

Cuba (sursa: engagecuba.org)
Cuba (sursa: engagecuba.org)

7. Cuba. Sezonul umed, cu ploi și uragane, începe în luna mai, așa că aprilie poate fi o perioadă excelentă de mers în Cuba,  ca și în alte destinații din Caraibe. Temperatura medie este 24 de grade, excelent pentru bronzat la soare și înotat în mare, dacă ne gândim că în restul anului este foarte cald. De asemenea, prețurile sunt mai scăzute acum decât în perioada iulie- august sau de Crăciun și Revelion.

În ceea ce privește biletele de avion am văzut în ultima perioadă oferte bune pentru Cuba. În orice caz, cu mult mai bune decât pentru sezonul de vârf.

Previous post

1900 km prin Cambodgia (3). Phnom Penh, închisorile secrete ale khmerilor roșii și povestea Bophanei

Next post

Cele mai bune 11 feluri de mâncare din lume

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.