Să zicem că nu știi nimic despre revoluție, Castro, Che, embargoul american și, în general, despre tot ce s-a întâmplat în Cuba în ultimii 60 de ani. Ajungi în Havana și începi să te uiți la mașinile de pe stradă: unele sunt modele americane din anii 50, altele sunt Lada și Volga din anii 60-70, iar cele mai noi sunt mașini chinezești, mărci de care nu ai auzit în viața ta, plus ceva europene din zilele noastre, Renault, Peugeot. În acel moment realizezi că, de pe străzile Cubei, lipsesc zeci de ani de industrie mondială de automobile. Ce s-a întâmplat aici de la sfârșitul anilor 50 și până în zilele noastre?

Despre Cuba se spune, în general, că este o țară suspendată în timp și că trăiește ca acum 60 de ani. Nimic mai fals. Dacă sunt suspendați în timp, atunci de ce tinerii cubanezi stau cu orele pe Facebook și pe Instagram, de ce proprietarii de „casas particulares” își pun ofertele de cazare pe internet, pe airbnb sau pe homestay, iar agenții de turism au conturi pe Trip Advisor?

Cuba își deschide acum porțile către lume, face primii pași spre capitalism, chiar dacă revoluția anti-imperialistă a lui Castro și Che e încă prezentă în sloganurile ridicole scrise pe toate zidurile, iar embargoul american (pe care Trump l-a resuscitat în 2017) are grijă să le amintească localnicilor că trăiesc încă într-o țară izolată. Și mai sunt și cozile la alimente luate pe cartelă. Da, cozile la magazinele de bunuri de larg consum care arată lumii ce înseamnă de fapt comunismul.

Dar să revenim la mașini.

Sunt puține autoturisme pe străzile din Havana, dar cu toate astea aerul are un miros greu, de gaze de eșapament. Cică în 2017 ar fi fost în total puțin peste 60 de mii în toată Cuba, la 11 milioane de cubanezi, dar eu cred că acum sunt mai multe. Cu cât te depărtezi de Havana, pe una din autostrăzile care leagă capitala de principalele orașe, către Sancti Spiritus sau, în partea cealaltă, către Pinar del Rio, vezi din ce în ce mai multe mașini noi, chinezești, și din ce în ce mai puține americane. Și aerul e mai curat în Trinidad, Vinales, Cienfuegos decât în capitală. Dar la 2-300 de kilometri de Havana lumea mai merge și cu căruța și uneori și călare, chiar și pe autostradă, pe banda întâi, elegant, fără să-i deranjeze pe șoferi.

Mașinile vechi, de colecție, sunt în principal pentru Havana sau Varadero, pentru că aici vin turiștii din Canada care plătesc 40 de euro pentru un „vintage car tour” al orașului într-un Chevy sau Cadillac din anii 50. În restul insulei nu mai contează atât de mult marca de mașină. Hipsterii din Europa vin în Cuba pentru altfel de experiențe.

În plus, multe dintre mașinile astea vechi nici nu mai sunt chiar americane, sunt de fapt niște mașini Frankenstein, cum mi-a zis amuzat un taximetrist din Havana.

Citește și: CUM AU SCHIMBAT HIPSTERII CUBA ȘI DE CE TURISMUL GLOBAL E MAI TARE DECÂT POLITICA

Pentru că prima întrebare care-ți vine în minte când vezi autoturisme vechi de 60-70 de ani, este de unde au avut proprietarii piese de schimb dacă importul acestora din America a fost blocat ? Păi nu prea au avut de unde să cumpere piese noi, așa că au apelat la tot felul de improvizații, uneori cu piese de mașini sovietice pe care le-au adaptat la mașini americane. Alții, puțini, s-au descurcat cu ajutorul fraților și verilor din America, numai că acest comerț ilegal a fost atent supravegheat. E puțin probabil ca piesele de contrabandă să fi ținut în viață măcar o parte din cele 125 de mii de mașini fabricate în Detroit care în anii 50 au ajuns în Cuba, iar în 1959 au fost abandonate de americanii goniți din țară după ce a venit la putere revoluționarul Castro.

Un șofer din Havana mi-a spus că superbul lui Ford din 53, cu care m-a dus la autogară, avea motor de Mercedes, mai schimbase și alte piese, nici cutia de viteze nu mai era originală. Un alt taximetrist din Varadero care conducea un Ford din 1927 a recunoscut și el că mașina are motor de Volkwagen. De fapt, nimic nu mai era original la Fordul ăla, doar caroseria. În Trinidad în schimb am dat peste un Buick, tot din anii 50, cu motor original sau cel puțin așa se lăuda proprietarul. Era însă greu s-o mai numești mașină, era practic o carcasă vopsită în roșu, cu un motor sub capotă și cu două uși care se deschideau numai pe afară. Și care lăsa un fum negru în urmă.

Trinidad. Niște băieți repară un Buick din anii 50

În toată această perioadă, sarcina cea mai grea a căzut pe umerii mecanicilor auto, adevărații magicieni ai Cubei socialiste, care au ținut în viață mașini ce de mult trebuiau să ajungă la fier vechi. Mecanici din ăștia am avut și noi în România în timpul comunismului care, cu o sârmă și un patent, puteau să-ți pornească Dacia atunci când credeai că nu mai e nimic de făcut.

În general, motoarele americane au fost schimbate cu motoare Diesel vechi de la mașini germane. Și când mai afli și că, în Cuba, limita pentru noxe la motoarele Diesel e de 8 mii ppm (parts per million) în timp ce în UE este 350 ppm poți să înțelegi și mirosul greu, de gaze de eșapament, din Havana.

Probabil că mulți își imaginează că s-ar putea îmbogăți dacă ar cumpăra mașini de colecție și le-ar vinde în Europa sau în America. În primul rând, mașinile astea, chiar și așa de tip Frankestein, nu sunt ieftine nici în Cuba, proprietarii au învățat capitalismul mai repede decât și-ar dori autoritățile comuniste. Și apoi nu știu ce colecționar ar da banii pe un Plymouth cu un motor de Volga, spre exemplu. În fine, nu înțeleg nici cum ai putea să înmatriculezi o astfel de mașină în Europa, dar nu aș vrea să joc acum rolul de Gică Contra, probabil că sunt soluții pentru toate problemele astea mărunte.

Citește și: APROAPE TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII DACĂ VREI SĂ CĂLĂTOREȘTI ÎN CUBA

Pentru mine însă, mașinile de pe străzile Havanei sunt importante pentru că vorbesc despre istoria Cubei. Mașinile americane reprezintă perioada în care această țară făcea parte de facto din America, era sora mai exotică a Floridei. Aici veneau americanii să cumpere zahăr din trestie, să se distreze, să-și facă vacanțele. De aia și-au adus în Cuba Chevrolet, Ford, Plymouth, Buick și tot ce aveau în anii ăia la ei acasă. Ca să se simtă ca în America.

Volga și Lada arată că, după ce au plecat americanii, pe insulă au venit sovieticii nu numai cu rachete nucleare, ci și cu mașinile care erau la modă în URSS în anii 60-70. Iar mașinile chinezești și europene din zilele noastre vorbesc despre prezent și viitor. Nu știu cât de repede va cădea embargoul comercial american, cert este că în Cuba au ajuns deja chinezii și europenii. Aici erau deja canadienii, cu turiștii și business-urile din turism, iar mexicanii au adus Coca Cola. Chinezii mai lipseau și iată-i acum prezenți pe străzile Cubei cu mașinile lor ciudate.

Cuba nu mai este suspendată în timp, doar mașinile din anii 50 mai vorbesc despre trecutul îndepărtat. Cât or mai vorbi pentru că zilele lor sunt numărate.

Pe mine poți să mă urmărești și pe Facebook sau pe Instagram.

Mai jos poți vedea o galerie de fotografii cu mașini de colecție, văzute pe străzile Cubei în noiembrie 2018.

Havana, Buick, anii 50
Varadero
Varadero, Ford 1927
Trinidad
Trinidad, Chevy din anii 50
Varadero
Varadero, Ford din 1927
Havana
Santa Marta
Varadero, Ford 1927
Trinidad, Ford anii 50
Havana, Buick și Chevy din anii 50
Havana
Santa Marta
Santa Marta, Chevy anii 50
Centrul Havanei
Trinidad, Mercedes din zilele noastre
Eu într-un Chevy din 57, în Trinidad.

 

Articol precedent

Aproape tot ce trebuie să știi dacă vrei să călătorești în Cuba

Articol următor

Ce le lipsește altora? 11 motive de nemulțumire din lumea largă

Nu sunt comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.