Deși se apropie pe zi ce trece de statutul de destinație turistică de top, Cuba poate fi încă o țară grea pentru occidentali. Asta înseamnă că trebuie să te pregătești un pic înainte de a pleca într-o vacanță în Cuba, ceva mai mult decât să-ți pui rucsacul în spate, biletul de avion, telefonul, pașaportul și cardul bancar în buzunar. Sigur, cea mai mare insulă din Caraibe este într-o schimbare accelerată, ce spun acum s-ar putea să nu mai fie valabil pentru 5 ani, așa cum ghidurile turistice de acum 10 ani nu mai au nicio legătură cu ce se întâmplă în prezent.

Havana

Iar ăsta e primul lucru șocant când intri în republica cubaneză, viteza cu care se diversifică infrastructura de turism și profilul călătorului: dacă ieri Cuba era cunoscută doar pentru stațiunile impecabile precum Varadero sau Cayo Santa Maria, unde interacțiunea localnicilor cu străinii tindea către zero, iar canadienii veneau cu pachete all-inclusive și primeau exact ce aveau și acasă, acum autobuzele și „taxiurile colective” care merg din Havana spre Trinidad, Santa Clara sau Vinales sunt pline cu hipsteri din Europa, care vin să experimenteze chestii exotice, nu doar să viziteze locuri. Anul ăsta, numărul turiștilor străini va depăși 5 milioane, iar turismul a ajuns a doua sursă de venit după producția de trestie de zahăr.

Am petrecut aproape o lună în Cuba, în noiembrie 2018, și am trăit atât momente confortabile și frumoase, dar și momente în care m-am simțit înconjurat de ziduri. Am să-ți explic așadar Cuba, cu bune și cu rele, așa cum am înțeles-o eu, încercând să evit comparațiile cu locurile din Asia și Africa care-mi sunt mai familiare. Pentru că locurile și experiențele nu trebuie comparate, ci trăite ca atare.

Câți bani trebuie să pui deoparte pentru biletul de avion și cu ce ajungi acolo?

Trinidad, Cuba

Am să trec rapid peste acest aspect deoarece, în cazul meu, răspunsul e simplu: Air Canada. 600 de euro de persoană, dus-întors, București-Havana, prin Toronto, singurul dezavantaj, ca să zic așa, transferul foarte lung, de 6 ore, în Toronto. Prețul e foarte bun, iar explicația simplă: Canada trimite cei mai mulți turiști în Cuba, 40% din total. Evident, există și alte variante de zbor, unele prin Moscova, altele prin Madrid, dar mai ieftin de 600 de euro de persoană eu nu am văzut.

Viza o poți lua de acasă, de la ambasadă, trebuie să plătești o taxă și să faci vreo două drumuri până în nordul Capitalei, dar dacă mergi cu canadienii (probabil și cu celelalte companii aeriene) vei primi în avion, înainte de aterizarea în Havana, cartonașul (tarjeta turistica), care-ți dă dreptul să stai în Cuba 30 de zile. Ok, nu merită să riști, mai bine iei tarjeta de acasă, ce vreau să spun e că asta e doar o formalitate și, deși am auzit povești cu securiști cubanezi care te urmăresc imediat ce pui piciorul în țară, sunt doar povești…

Unde dormi în Cuba?

Havana

Cea mai proastă idee este să te cazezi la hotel. În general, hotelurile sunt scumpe și proaste, dar există totuși niște nuanțe importante. Acolo unde turismul s-a dezvoltat pentru a oferi pachete all-inclusive, resorturile sunt bune, serviciile de asemenea. În Varadero am stat în hotelul Star Fish din lanțul spaniol Grand Caribe (în general, afacerile din turism sunt mixte, între statul cubanez și un investitor străin), unde managerii erau unul mexican, celălalt cubanez, iar chefii de la restaurant- unul cubanez, celălalt spaniol. Lucrurile funcționau ca unse, turismul global a uniformizat serviciile, dar puteai să zici foarte bine că ești în Thailanda sau pe malul Oceanului Indian, într-un resort din Kenya, numai că în jurul tău se vorbea spaniolă. Prețul, undeva la 350 de lei pe noapte camera pentru două persoane. Serviciile justificau banii, fără discuție.

Havana

În rest, nu prea merită să stai la hotel. În Havana, cea mai mare țeapă din viața noastră s-a numit Deauville Hotel, în Old Havana, pe șoseaua Malecon: vreo 570 de lei pe noapte așa-numita „cameră de lux”, pe care nu am primit-o din prima zi pentru că liftul era stricat, camera noastră era undeva la etajul 10, iar singura deosebire dintre camera normală și cea de lux a fost că prima mirosea a mucegai, a doua avea gândaci. Oricum și angajații hotelului erau conștienți că vând o mare țeapă așa că ne-au ajutat să ne mutăm la o casă particulară, în Old Havana, la câteva străzi în spatele hotelului, unde am plătit 25 de euro pe noapte pentru un apartament modern, cu aer condiționat și wifi în cameră.

Dacă mergi în Cuba, indiferent unde, merită să stai în așa-numitele „casas particulares”, adică acasă la oameni. Pe lângă faptul că îți asigură o interacțiune directă cu localnicii, care până în 1997 era interzisă de guvern, sunt mult mai ieftine și mai confortabile decât hotelurile.

Havana

În Trinidad, am locuit într-o astfel de pensiune cu 15 euro pe noapte, iar în Vinales tot cu 15 euro, dar cu micul dejun inclus (am aproximat 1 CUC, moneda cubaneză convertibilă = 1 euro, deși la bancă rata de schimb corectă era 1 Euro= 1,1 CUC. La hoteluri schimbul era 1 la 1). Casele particulare sunt autorizate de guvern, când te cazezi, gazda te trece într-un registru, cu număr de pașaport și țara din care provii, totul e legal și pare controlat de autorități.

Poți să-ți dai seama de chestia asta pentru că dotările din camere sunt aproape identice, indiferent de oraș (cred că sunt făcute după un ghid, ceva, pus la dispoziție de stat), la fel și meniul de la micul dejun: ouă, fructe, pâine prăjită, unt/margarină, fresh de fructe, cafea, lapte. Standard.

Cum găsești „casas particulares”?

Nu trebuie să le cauți prea mult, mai degrabă vin ele la tine. Pe stradă, apartamentele care oferă cazare sunt semnalizate cu o plăcuță pe care e „T” albastru și scrie „arrendador divisa”, dar îți poți face rezervare pe airbnb sau pe alte site-uri care au oferte din Cuba. Găsești pe internet case particulare din toate orașele, chiar și din sate, ăsta e unul din lucrurile care funcționează foarte bine în Cuba. Și nu te îngrijora dacă, la exterior, casa arată rău- o Doamne, cât de jalnic arată clădirile din Old Havana! Pe interior, camerele de închiriat sunt curate, confortabile, au baie proprie. Și au reguli stricte, m-a amuzat când proprietara din Vinales mi-a zis, când m-am cazat, să nu aduc nicio „chica” în cameră pentru că e interzis și ea va răspunde în fața legii, dacă fata îmi fură banii.

Cu ce bani să mergi în Cuba? Poți să plătești cu cardul sau numai cu bani cash?

Havana

Pe scurt, răspunsurile sunt următoarele: Euro și bani cash. Dacă vrei să elimini orice element de neprevăzut din călătoria ta, du-te în Cuba cu Euro cash în buzunar. Și acum răspunsul pe larg: sistemul bancar cubanez are niște limite. Nu lucrează cu bănci americane, din cauza embargoului, iar dacă te duci cu dolari la tine ieși în pierdere. Orice schimb este comisionat cu 10%, iar cursul este de 1 dolar= 0,9 CUC. Foarte prost.

A doua chestie pe care trebuie s-o știi e că băncile cubaneze nu acceptă cardurile emise de bănci americane. Și, așa cum am constatat pe pielea mea, nici pe cele emise de unele bănci europene. Eu am plecat la mine cu un card de debit (Visa) ING și un card de credit (Master Card) Raiffeisen, iar pe cel de la ING nu l-am putut folosi deloc.

„Banca asta are vreo legătura cu vreo bancă americană?” m-a întrebat funcționara de la Banca Financiero International, după ce POS-ul mi-a respins cardul. Nu am știut ce să-i răspund. Nici la bancomat nu am putut folosi cardul ING, așa că e clar că exista o problemă cu banca olandeză. Din fericire am putut scoate bani cash de pe cardul Raiffeisen, altfel aș fi trăit niște momente foarte amuzante, fără niciun ban în buzunar în „țara cashului”.

În principiu, în Cuba funcționează atât Visa cât și Master Card, dar contează ce bănci au emis cardurile, iar chestia asta trebuie documentată de acasă, nu ca mine, la fața locului. ATM-uri sunt relativ puține, de regulă prin centrul orașelor sau la bănci. Poți să stai la coadă, dar important e că există.

Havana

Și încă un lucru important. Cubanezii nu prea au chef să plătești cu cardul, chiar dacă, teoretic, au ce le trebuie pentru asta. Într-un magazin din Havana, cu rom și trabucuri, aflat în spatele Capitoliului, adică în buricul târgului, vânzătorul mi-a spus direct că trebui să cumpăr de cel puțin 100 de euro ca să pot plăti cu cardul, „pentru că sunt costuri suplimentare și altfel nu merită efortul”.

Într-un alt magazin, mi s-a spus că POS-ul nu merge atunci când am vrut să cumpăr un tricou de 15 euro, deși văzusem mai devreme cum un canadian a plătit cu cardul. Probabil era vorba de o sumă mai mare.

Nici măcar în aeroportul din Havana nu poți să plătești cu plasticul ăla atât de util în Europa, așa că păstrează-ți niște cash la tine dacă vrei să cumperi ultimele suveniruri în drum spre casă.

În ceea ce privește moneda locală, în Cuba există pesos adică CUP, banii folosiți de localnici și care nu sunt convertibili, și CUC- banii pe care-i primești în schimbul dolarilor sau Euro. Oficial, 1 CUC înseamnă 25 de CUP, dar asta nu înseamnă că dacă vezi într-un magazin că ceva costă 4 CUC, automat va costa și 100 CUP. Ideea e că CUC sunt pentru turiști, CUP pentru localnici, care au salarii de 20-50 de euro pe lună, deci automat prețurile în CUP vor fi mult mai mici.

Dacă vrei s-o arzi interesant, poți să schimbi CUC pe CUP și să încerci apoi să cumperi chestii la prețuri pentru localnici, numai că pe fruntea ta scrie „gringo”, oricât de mult ai fi stat la soare, și nu știu dacă poți să păcălești pe cineva. Oricum încearcă și te rog să-mi povestești după aia. Eu am refuzat când un cubanez a vrut să-mi dea restul în CUP pentru simplul motiv că banii ăia nu erau pentru mine, iar într-o țară străină e bine să respecți regulile locale.

Cum te deplasezi prin Cuba și în orașe?

Trinidad. Un Chevy superb din 1957

Transportul local de stat este foarte bine pus la punct, iar compania de autobuze cu care poți să străbați insula dintr-un cap în altul se cheamă Viazul. Poți să-ți rezervi biletele pe net, eu le-am cumpărat din autogară, prețurile sunt cam ca în Europa. De la Havana la Varadero am plătit cam 18 euro de persoană, de la Vinales la Havana 12 euro, Trinidad-Havana ( 300 de kilometri, drum de 6 ore) costa 25 de euro biletul. În Havana și în alte orașe există autobuzele Hop on-hop off, care merg pe cele mai importante obiective turistice, biletul costă 5 sau 10 euro, depinde de traseu, și e valabil toată ziua.

Mult mai interesant este însă să mergi cu un taxi colectiv, adică să te combini cu alți turiști și să împarți costul cursei. Rețelele astea de taxi colectiv sunt organizate de localnici și funcționează fără greș. I-am spus gazdei mele din Trinidad că a doua zi vreau să merg la Vinales, a dat niște telefoane și m-a combinat cu trei spanioli, care mergeau până la Havana, după care am schimbat mașina, cu un microbuz, cu englezi și nemți, și am plecat la Vinales. Tot drumul a costat 40 de euro, dar călătoria a fost ok, mai ales că- da, doamnelor și domnilor- cubanezii au autostrăzi. Cam goale- de unde atâtea mașini într-o țară aflată sub embargou comercial american?- și cai și căruțe uneori pe banda întâi, dar există totuși autostrăzi.

În ceea ce privește celebrele mașini de epocă, marca înregistrată a Cubei, m-am bucurat să văd la fața locului că au început să fie înlocuite cu mașini noi, în special din China. Totuși, încă poți să mai mergi cu Chevy sau cu Buick din anii 50, cu motor original, ceea ce chiar e o experiență.

Trinidad, plaja Ancon

M-am plimbat prin Trinidad cu o astfel de rablă magnifică, ușa din dreapta se deschidea singură în mers, bordul nu mai avea nici un ceas, iar când semnaliza, șoferul trebuia să dea cu mâna stângă dintr-o manetă, în sus și jos, în timp ce cu dreapta ținea volanul ca să nu ajungem în șanț. Mașinile astea poluează îngrozitor, deși sunt puține pe străzi, Havana miroase a gaze de eșapament de te sufoci (ok, exagerez, nu e ca în Prelungirea Ghencea la oră de vârf), iar dacă vrei să fii amuzant nu ai decât să întrebi un băiat din ăsta dacă a trecut ITP-ul pe bune.

Citește și: CUM AU SCHIMBAT HIPSTERII CUBA ȘI DE CE TURISMUL GLOBAL E MAI TARE DECÂT POLITICA

Poți să faci turul Havanei cu celebrele mașini roz de epocă, numai că sunt ale dracului de scumpe, au motoare schimbate, de Mercedes sau VW, iar șoferii niște fițoși care-ți cer cu tupeu 15 euro pe o călătorie de 7 euro, iar unii sunt atât de plini de bani încât refuză curse mai scurte de 10 euro. Prin multe locuri din Cuba , de fapt mai mult în capitală, există un turism de haiduceală, străinul trebuie jupuit cu orice preț, numai că și tu ești român, trecut prin multe, nu-mi fac griji că te vei lăsa păcălit prea ușor.

Pe de altă parte, poți să-i înțelegi și pe cubanezi. Un șofer de taxi din Varadero care conducea un superb Ford din 1927, recondiționat și cu motor de VW, mi-a zis că aia e mașina statului și, ca să facă taximetrie cu ea, trebuie să plătească 1000 de CUC pe lună. Îi mai rămân să trăiască undeva la 150-200, asta într-o lună bună, ceea ce e ok pentru Cuba, dar destul de enervat când muncești 10-11 ore pe zi, iar cea mai mare parte din bani se duc la stat.

În Trinidad mare chestie era să mergi cu bicicleta. Gazda mea îmi oferea una cu 5 CUC pe zi. Am preferat să merg pe jos sau cu tovarășul care avea Chevy-ul de de vremea lui Hemingway. Bicicletă am și acasă.

Cum sunt localnicii?

Cubanezii sunt foarte deschiși cu străinii. Au trăit foarte mulți ani în izolare, iar acum vor recupeze. Din păcate, nu prea știu limba engleză. Dacă nu pleci la tine cu câteva expresii spaniole în cap, s-ar putea să te simți acolo înconjurat de ziduri.

Au fost zile întregi când nu am vorbit decât cu alți turiști străini, din Germania, Canada, Franța, Singapore, dar și zile în care m-a simțit ca între prieteni. În Trinidad, am stat acasă la niște oameni foarte cumsecade, îi găseam în fiecare seară în living, se uitau la televizor, și mă pofteau să iau un loc pe fotoliu lângă ei, să mai povestim de una și de alta. Reușeam să ne înțelegem doar pe baza celor 10-15 cuvinte și expresii pe care le știam eu în spaniolă, ei nu știau nici un cuvânt din altă limbă. În schimb în Vinales, am cunoscut oameni care vorbeau bine engleză, mi-am făcut prieteni, am mers împreună să dansăm la centrul cultural, unde se dădeau petreceri cu muzică cubaneză, m-au învățat salsa și am vorbit despre politică.

De ce oamenii nu știu engleză, deși SUA e la 150 de kilometri distanță? Pentru că școala cubaneză e foarte proastă. „Nu rămâi cu aproape nimic după patru ani de școală, că atât se predă limba engleză”, mi-a spus gazda din Vinales, un tip care lucra la Grădina Botanică, interacționa mult cu turiștii de la care învățase bine limba engleză.

Trinidad

Lucrurile însă se schimbă rapid, tot mai mulți cubanezi renunță la slujbele lor prost plătite ca să-și deschidă o mică afacere în turism, cum era și cazul gazdei mele din Havana, o fostă asistentă medicală de 34 de ani din Matanzas care a venit în capitală, a cumpărat un apartament pe care acum îl închiria cu 25-30 de euro pe noapte. Banii ăștia îi făcea într-o lună la spital, acum îi face într-o zi.

Poate fi o experiență chiar intelectuală să te lași agățat de cubanezi pe stradă. Într-o seară în Trinidad a venit la mine un negru care mi-a cerut un foc, și-a aprins un trabuc, mi-a dat și mie să încerc, cică era Monte Cristo, marca preferată a lui Fidel, dar nu l-am crezut pentru că trabucurile astea sunt scumpe, nu prea-și permit localnicii să dea 10 euro pe unul. În fine, nu s-a lăsat până nu m-am dus în cârciuma unde era chelner și mi-a pregătit un sendviș cu pui și un cuba libre, apoi, pentru că eram singurul lui client, am stat de vorbă vreo două ore, despre Cuba și România, trabucuri și cubanezii care muncesc în SUA în timpul săptămânii și se întorc acasă, cu bani, în fiecare weekend.

Trinidad

Nu prea ai de ce să-ți faci griji în Cuba, chiar dacă te prinde noapte printre străduțele întunecate din Old Havana, infracționalitate e scăzută, poliția e vigilentă când vine vorba despre siguranța străinilor, pedepsele pentru furt, tâlhărie sunt mari am înțeles.

Eu m-am dus cu localnicii și în cluburi și în cârciumi, nu m-am simțit nicio clipă amenințat. Doar plictisit la un moment dat de șmenarii și prostituatele din Old Havana- jineteras, în slang-ul local- care apăreau din toate direcțiile, parcă ieșeau din pământ, indiferent dacă mergeai singur pe stradă sau erai însoțit. Havana poate fi obositoare la un moment dat, din cauza băieților tatuați, cu lanțuri de aur la gât și ceasuri de firmă fake la mână, care trag de tine să-ți vândă plimbări scumpe cu mașini roz, trabucuri (în general contrafăcute, în care frunzele de tutun sunt amestecate cu frunze de bananier), fete, băutură sau cartele de internet la suprapreț. Dar asta nu se întâmplă peste tot, oamenii din Vinales sau Trinidad sunt mult mai relaxați și mai cuminți decât ăia din Havana. Iar capitala Cubei asta este în acest moment: o destinație turistică aglomerată, nerușinată, în care mulți localnici caută să facă bani din sex, mașini de epocă, trabucuri contrafăcute sau orice îi dorește sufletul turistului occidental.

Cum stau cubanezii cu curățenia?

În casele localnicilor este, în general, curat, iar cubanezii miros frumos, nu ies din casă nespălați și fără să se dea cu parfum. În locurile publice însă este murdar. Dacă-ți aduci aminte de România anilor 90, atunci înțelegi ce spun. Chiar și într-un restaurant scump, toaleta poate fi mizerabilă, să nu aibă apă cu care să te speli pe mâini sau hârtie igienică. Și cu toate astea, să ți se ceară la intrare 1 CUC pentru „servicii”.

Partea veche a capitalei, așa-numita Old Havana, unde sunt și cei mai mulți turiști, străzile sunt murdare, pline de rahați de câine și miros a pișat și a gunoi. O diferență de la cer la pământ față de Varadero sau Vinales. La fel de curat era și în Trinidad, un oraș colonial vechi, aflat în patrimoniul UNESCO, cu străzi și case vechi de  o sută de ani și păstrate ca atare.

Capitala e murdară, orașele mai mici sunt curate, Varadero e deja de pe altă planetă.

Ce poți să mănânci și să bei în Cuba?

În ceea ce privește mâncarea, well, aici nu prea sunt multe de spus. Cubanezii nu știu să gătească, iar mâncarea la restaurant e scumpă. Fiecare restaurant are cam aceleași 3-4 feluri de mâncare din pește, pui, vită și porc, cu orez negru și fasole și cam aia e tot. Uneori mai găsești și fructe de mare.

Dacă stai într-un loc mai mult de 5 zile, după primele 3 ajungi să repeți meniul. Am mâncat și celebru homar cubanez la grătar, am plătit 15 euro pe el, dar nu m-a impresionat deloc. Destul de fad și prost făcut. Desigur, există și restaurante unde poți să mânânci bine, dar în general sunt mai scumpe decât media, și nu prea fac banii. Cum sunt și restaurante ieftine, poți să mânânci pui fript cu orez și salată cu 3 CUC, dar nu trebuie să ai pretenții: puiul e fie nefăcut, fie prea ars.

Sunt convins însă că asta e doar o chestiune de timp pentru că afacerile mixte din turism, între statul cubanez și investitori privați străini, vin la pachet și cu know-how-ul. Chiar și așa subțire, mâncarea e totuși proaspătă, în aproape o lună cât am stat în Cuba nu am avut parte de indigestii sau alte probleme.

Aș recomanda un singur restaurant, este celebru și contrazice regula lui Bourdain cum că acolo unde se duce toată lumea se mănâncă prost și scump. Este vorba despre Bodeguita del Medio, care a devenit destinație turistică faimoasă, după ce s-a scris că a fost locul preferat al lui Hemingway (în realitate, lucrurile nu stau chiar așa), iar aici s-ar fi inventat mojito (asta cică e pe bune). În Havana era coadă, nu am avut cum să intru, în schimb am fost la Bodeguita del Medio din Trinidad unde am mâncat cel mai bine din toată Cuba. Și la un preț ok. Am dat 10 CUC pe un pui la cuptor, înăbușit în vin, cu orez și salată plus un cuba libre și o cola.

Havana, orașul vechi.

În schimb, altă destinație faimoasă, barul Floridita din Havana, a cărui celebritate e tot pe bază de Hemingway și cockteil cu rom, daiquiri în cazul ăsta, este exact cum zicea Bourdain: stai la coadă ca să intri și primești servicii proaste. Am așteptat 5 minute ca un chelner să-mi aducă un scaun la bar și să beau minunata licoare, care mai costa și 6 CUC paharul, dar am plecat după ce am realizat că aștept degeaba.

În magazine nu găsești mâncare. Nici dulciuri. De fapt, e chiar deprimant să intri în magazine, doar dacă vrei să-ți aduci aminte de vremurile când și la noi mâncare era pe bază de cartelă și stăteai cu zilele la rând ca să-ți cumperi oase de porc. În Cuba poți să-ți cumperi însă la liber, din piață, fructe deliciose: ananas, banane, papaya și alte delicii de la mama natură.

Ce bei în Cuba?

Eu am băut multe cuba libre și bere. Dacă e făcut cu rom Havana, cuba libre e mai scump, 3 CUC, dacă e cu alt rom, mai ieftin, e 2 CUC. În ambele cazuri e bun. Cubanezii fac rom din toate pozițiile, au o grămadă de mărci bune, deși lumea știe doar de Havana Club. O cubaneză mi-a spus că marca Santiago e mult mai apreciată de localnici decât Havana, care e pentru turiști, și, după ce mi-am cumpărat o sticlă, i-am dat dreptate. În ceea ce privește berea, cubanezii au două tipuri de bere: Bucanero, fuerte, adică mai tare, și Cristal, light. Ambele sunt decente la gust și costă 2-2,5 CUC cam în toate cârciumile.

Ai net în Cuba ca să-ți pui poze pe Instagram de la fața locului?

În momentul ăsta marea chestie din Cuba, de care vorbește toată lumea, este internetul. Aici e granița dintre izolare și deschidere. Ai net- ai intrat în lumea civilizată, nu ai- ești încă în vechea Cubă. Deocamdată e scump, 1-2 CUC cartela de o oră și poate fi accesat doar în locurile cu wifi: parcuri, hoteluri și chiar în unele casas particulares. Gazda mea din Havana avea internet în casă la care mă conectam cu o cartelă, care avea o serie și o parolă.

Cartelele de net se pot cumpăra de la unele magazine, de la hoteluri sau de la șmenarii de pe stradă. Numai că în ultimele două cazuri sunt mai scumpe, 2 CUC în loc de 1 CUC. În general locurile cu internet sunt semnalizate prin numărul mare de tineri care stau pe acolo, cu telefoanele în mână în timp ce vorbesc pe mess, scriu pe Facebook sau pun poze pe Instagram.

Lucrurile se schimbă însă rapid. În Vinales, un localnic mi-a zis că-și trage luna asta internet în casă și va plăti 15 CUC pentru 30 de ore de net pe lună. Un român care muncea în Havana mi-a spus că are abonament la internet acasă și-l costă cam 170 de dolari pe lună. Sigur, e foarte scump acum, dar sunt sigur că peste câțiva ani va fi ca la noi.

Unde să te duci în Cuba?

Nu o să-ți scriu aici despre locurile pe care le vizitezi în Cuba, sunt atâtea site-uri care fac asta mult mai detaliat decât aș putea să o fac eu. Am fost 8 zile în Havana, 10 în Varadero, 3 în Trinidad, 3 în Vinales. Unii zic că astea sunt cele mai importante locuri unde poți să simți savoarea Cubei. Unde poți să întâlnești oameni interesanți, să înțelegi lucruri, să experimentezi. Hipsterii cu care am vorbit pe drum ziceau de locurile astea. Dacă ai fost în Trinidad musai trebuiai să mergi și în Vinales. Eu cred că sunt și altele. Am vrut să ajung și în Santiago, în sudul insulei, dar între Havana și Santiago sunt peste 900 de kilometri. Cam departe.

Sper să-ți fi folosit articolul ăsta. Îți mai spun doar un singur lucru: Cuba nu seamănă cu niciun alt loc în care ai mai ajuns până acum, în călătoriile tale. Dacă ai asta în cap, vei fi pregătit pentru toate ce le vei întâlni aici, bune sau rele.

Pe mine poți să mă găsești și pe Facebook și Instagram

Mai jos poți să vezi mai multe fotografii din Cuba. De asemenea, poți să citești și CUM AU SCHIMBAT HIPSTERII CUBA ȘI DE CE TURISMUL GLOBAL E MAI TARE DECÂT POLITICA

 

Un cerșetor din Havana se uită în vitrina unui magazin cu produse scumpe pentru străini
Havana, bulevardul Malecon

Havana, Malecon
Varadero

 

 

Havana
Trinidad
Havana

 

Previous post

Cum au schimbat hipsterii Cuba și de ce turismul global e mai tare decât politica

Next post

Ce înțelegi despre comunism de la mașinile americane de pe străzile Cubei

2 Comments

  1. […] AmericaExoticFeaturedPonturi […]

  2. […] am mers în Cuba, primele zile le-am petrecut în Havana. Deși toate site-urile pe care le-am consultat spuneau că […]

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.