Românii se plâng mult și cu pasiune. Nu știu dacă ăsta e un lucru neaparat rău. Până la urmă trebuie să fii puțin nemulțumit de viața ta ca să reușești să faci un pas înainte. De la un moment dat încolo însă, pasiunea românilor de a se plânge poate fi enervantă. Mai ales când întrebi străini care vin în România cum li s-a părut aici și ăsta e primul lucru pe care-l remarcă: „românii se plâng foarte mult de țara lor”.

În topurile mondiale ale fericirii suntem pe la jumătatea clasamentului, în urma multor țări din Uniunea Europeană, dar înaintea altora mai prospere. Semn că nemulțumirea planetară nu ține (doar) de banii din buzunar.

Noi ne plângem de politicieni, de corupție, de salariile mici sau că nu avem autostrăzi. Dar care sunt lucrurile care le lipsesc altor popoare? Ce motive au alții să fie nemulțumiți? Iată mai jos niște exemple.

Oamenilor din Cuba le lipsește internetul

Pentru că ultima călătorie pe care am făcut-o a fost în Cuba, o să încep cu oamenii de aici. Sunt o grămadă de nevoi în această superbă insulă din Caraibe, dar lipsa internetului îi doare în special pe tineri. Gândește-te că, în timp ce tu ai un abonament de câțiva euro pe lună și primești net nelimitat, cubanezii trebuie să plătească 1-2 euro pe o cartelă cu fix o oră de internet. Asta într-o țară în care salariile nu depășesc 40-50 de euro pe lună. În marile orașe din Cuba, sunt locuri publice cu wifi, în parcuri sau în hoteluri, și deși dau o avere pe distracția asta, tinerii cubanezi adoră să stea pe Facebook și pe Instagram. Nici cozile la alimentară nu par a fi atât de deranjante precum faptul că internetul este încă un produs de lux în Cuba.

Palestinienilor din Fâșia Gaza le lipsește libertatea

Fâșia Gaza este considerată o veritabilă închisoare în aer liber, din cauza restricțiilor de călătorie impuse de vecinii israelieni. Am fost în urmă cu un an în Fâșia Gaza și toți, dar absolut toți palestinienii cu care am stat de vorbă, s-au plâns de faptul că nu pot ieși sau intra când vor în țara lor. Celelalte nemulțumiri erau legate de embargoul comercial, de lipsa apei potabile, de restricțiile la curent electric (patru ore pe zi) sau de aglomerația care tinde să se transforme într-o criză umanitară. Există două puncte de trecere a frontierei în Gaza, unul către Egipt, Rafah, care stă mai mult închis, iar celălalt către Israel, Erez, unde palestinienii sunt puși pe o listă de așteptare cu mii de nume și uneri trec luni, sau ani, până când primesc un răspuns. Care de foarte multe ori este „Nu”, din „motive de securitate”. Fâșia Gaza este condusă de Hamas, organizație considerată teroristă, atât de Israel, cât și de majoritatea statelor occidentale.

Oamenii din Kenya stau la coadă la apă

Kenya este o super destinație turistică, o țară cu resorturi luxoase și safari, animale și vegetație spectaculoasă. Dar nimic nu mi s-a părut mai deprimant în toate călătoriile mele decât să-i văd pe kenyeni în timp ce stau la coadă la apă. La întoarcerea dintr-un safari în Parcul Național Tsavo East, ghidul nostru a vrut să ne facă o surpriză și a ieșit de pe autostradă ca să ne bage pe niște drumuri locale, prin satele din apropiere de Mombasa. În fiecare localitate exista un puț de apă, iar localnicii așteptau cu orele să-și umple bidoanele cu apă, pe care s-o ducă acasă la familie. Sigur, existau și oameni bogați care aveau propriul puț, dar majoritatea localnicilor trebuiau să-și cumpere apa. Cu care se spălau, își făceau mâncare sau o beau.

Tinerii din Zanzibar aveau nevoie de educație ca să se poată angaja

În România, cică dacă nu ai carte nu ai parte, dar în Zanzibar dacă nu ai carte ești prost și nu te angajează nimeni. Deși sunt o grămadă de resorturi turistice în arhipeleag și, prin urmare, multe joburi în turism, majoritatea angajaților sunt aduși de pe continent, din Tanzania. De ce nu muncesc localnicii, care altfel trăiesc mizerabil cu câțiva dolari pe lună?

„Unii nu vor să aibă de-a face cu străinii, alţii nu pot fi angajaţi pentru că nu au nici un fel de pregătire. Este drept că, există regula ca hotelurile să caute mai întâi angajaţi locali, dar ce să faci dacă ai nevoie de o cameristă și nu găseşti pe nimeni care să aibă o şcoală de cameriste? Sau măcar să știe să scrie și să citească? Logic, aduci pe cineva din altă parte”, mi-a explicat unul din ghizii cu care am stat de vorbă.

Un amănunt interesant aici este că locuitorii din Zanzibar sunt în majoritate musulmani, iar mulți dintre ei cred că este interzis de religie să intre în contact cu turiștii „impuri”. Eu pun chestia asta tot pe seama lipsei educației.

Masaii din Tanzania vor joburi, nu turiști care să-și facă selfie-uri cu ei

Când îi vezi cum arată- înalţi, bine clădiți, îmbrăcaţi în haine colorate (shuka), sandale, cu săbii scurte şi bâte din lemn la cingătoare- te gândești că masaii din Tanzania și Kenya sunt fericiți în pielea lor: au grijă de animale, se pozează cu turiștii, vând suveniruri. Masaii cu care am vorbit eu voiau însă să ajungă în Europa și să aibă joburi normale. Stilul de viață al masailor este pe cale de dispariție, nici statul nu-i mai lasă să se plimbe dintr-un loc în altul cu turmele de vite, așa că trebuie să se reprofileze. Keiya, un masai din Arusha (Tanzania), mi-a spus că nu a ajuns nicio zi din viață la școală, s-a săturat de turism, de vite și de viața de nomad pe care ar da-o oricând la schimb pentru o slujbă normală cu salariu într-o țară din Europa. Oriunde, inclusiv în România.

Oamenilor din Bali le lipsesc joburile bine plătite

Pentru un străin, Bali nu este altceva decât un paradis turistic, unde ar vrea să rămână toată viața. Pentru localnici, Bali este un loc unde se trăiește greu. Asta chiar dacă, în general, viața de aici este mai bună decât în restul Indoneziei. Un salariu de aproximativ 100 de dolari pe lună e tot un salariu de 100 de dolari, chiar dacă prețurile sunt mult mai mici decât în Europa. Agricultura și turismul sunt singurele mijloace de existență în Bali. Agricultura înseamnă însă multă muncă și bani puțini.

Într-un ziar local din Bali, citeam că autorităţile sunt îngrijorate de faptul că mulţi dintre locuitorii insulei renunţă să mai cultive orez, ca părinţii şi bunicii lor, şi îşi vând terenurile dezvoltatorilor imobiliari care construiesc resorturi pentru turişti. Îngrijorarea provenea tocmai din faptul că, o dată cu renunţarea la agricultură, se pierd şi ritualurile legate de această cultură, adică exact mândria localnicilor din Bali.

Oamenii din Seychelles se plâng că viața este îngrozitor de scumpă

Cu greu ai putea să te gândești că cineva se poate plânge că locuiește în Seychelles. Dar, da, locuitorii din acest paradis din Oceanul Indian sunt foarte nemulțumiți de viața pe care o duc, pentru că totul este mult prea scump pentru ei. E cam complicat să trăiești într-o țară în care salariul mediu e de 500 de dolari pe lună, dar aproape toate produsele din magazine sunt aduse din import. Și nu de oriunde, ci de la prietenii șeici din Emiratele Arabe. Prețurile din Seychelles sunt mari, nu numai pentru turiști, dar și pentru localnici. Iar explicația e simplă: turismul și conservele de pește sunt singurele domenii productive în arhipeleag. Restul se cumpără de la arabi și de la vecini.

Localnicii din Mauritius se plâng de discriminare 

Alt paradis turistic de pe planetă, alte motive de nefericire. Deși Mauritius este un model de dezvoltare economică armonioasă, dat ca exemplu de laureatul premiului Nobel pentru Economie, Joseph E. Stiglitz, această țară nu este chiar una a fericirii veșnice. Cel puțin din punctul de vedere al populației creole, minoritară, care se consideră discriminată de majoritatea hindusă. Hindușii cultivă la greu nepotismul, în toate domeniile, la stat sau la privat, așa că lucurile în insulă sunt împărțite în felul următor: hindușii conduc în administrație și dețin cele mai importante business-uri, iar creolii au rămas cu joburile prost plătite.

Locuitorii din Cape Town au nevoie de apă

Orașul sud-african Cape Town se confruntă cu cea mai mare criză de apă care a existat vreodată în această parte de lume, așa că restricțiile sunt severe. Din cauza secetei prelungite, orașul sud-african se îndrepta, la un moment dat, veritiginos către Ziua Zero, adică ziua în care va rămâne fără nicio picătură de apă și ne-am fi aflat în fața unei crize umanitare. Între timp, lucrurile s-au mai rezolvat (pentru că a plouat), rezervele de apă au ajuns la 65%, dar frica de sete a rămas.

Femeilor cu gâtul lung din Thailanda le lipsește o țară unde viața să nu le fie pusă în pericol

Femeile din tribul Karen trăiesc în nordul Thailandei în sate turistice, considerate de critici adevărate „human zoo”. Înainte de a trage concluzii, trebuie să știi că minoritatea Karen vine din Myanmar și, de-a lungul ultimilor decenii, a fost măcelărită de majoritarii birmanezi. În loc să ajungă detectoare umane de mine pentru soldații din țara lor, oamenii Karen s-au refugiat în nordul Thailandei, unde își câștigă existența zâmbind frumos la turiști și făcând poză cu ei. Criticii spun că turiștii ar trebui să evite satele astea, chiar dacă tradiția gâturilor lungi este spectaculoasă, pentru că încurajează astfel „human zoo”. Eu nu sunt așa tranșant. Ce-o fi mai grav oare? Să fii terorizat de armata birmaneză sau de turiștii chinezi care vor să-și facă selfie cu tine?

Oamenii din Singapore trăiesc bine, dar se tem să nu ajungă la închisoare

Singapore e o țară prosperă, în care oamenii trăiesc bine. Numai că nu există democrație, în sensul pe care-l are această noțiune în Occident. Am stat de vorbă cu singaporezi care mi-au spus că preferă să se mute în alte țări, cum ar fi SUA, pentru că se simt mult mai în siguranță acolo. În Singapore dacă protestezi împotriva guvernului poți să ajungi la închisoare. Sau dacă scrii împotriva puterii. Strigi „muie guvernul” pe stradă, Doamne ferește, nu mai vezi lumina soarelui mult timp de acum încolo. Explicația, din câte mi s-a spus, constă în folosirea abuzivă a unei legi, Internal Security Act se numește, care dă dreptul guvernului să acționeze când consideră că securitatea țării este amenințată.

Nu există pe planetă oameni pe deplin mulțumiți de viața lor sau cel puțin nu am întâlnit eu. Inclusiv suedezii aveau motive să se plângă, în august când am fost pentru o săptămână la Stockholm. Era foarte cald, iar apartamentele lor nu sunt dotate cu aparate de aer condiționat (pentru că până acum nu au avut nevoie). Așa că se plângeau toată ziua că sunt 35 de grade și transpiră în continuu. E încălzirea globală, nu ai ce să faci.

Unul din lucrurile pe care le caut în călătoriile mele este să descopăr oameni fericiți și care să nu aibă motive să se plângă. Nu i-am găsit încă. Dar încă îi mai caut.

Pe mine poți să mă urmărești și pe Facebook sau pe Instagram.