Turismul de azi nu mai înseamnă să vizitezi țări și ruine istorice, ci să mai degrabă să trăiești experiențe. Sigur, nu e nimic rușinos să te duci într-un resort de cinci stele, din Cuba sau Seychelles, și să zaci zece zile pe un șezlong la plajă. Dar din ce în ce mai mulți oameni vor cu totul altceva de la o vacanță: să se conecteze cumva la prezentul și trecutul locurilor pe care le vizitează.

Comunismul a exercitat întotdeauna o atracție perversă pentru occidentali. În anii 80, o treime din planetă era guvernată de regimuri comuniste. Unele au supraviețuit până astăzi, foarte multe au dispărut la sfârșitul anilor 80, dar au lăsat urme adânci. Regimurile au creat și multă confuzie, în special în rândul celor care nu le-au cunoscut: dacă asta e singura cale spre societatea prosperă visată, unde nu există oameni săraci?

În perioada de început a Cortinei de Fier, mulți călători din vestul Europei își doreau să vină în est ca să vadă cu propriii ochi cum se construiește o nouă lume. Evident, că mulți nu reușeau din cauza restricțiilor de călătorie. Cu mult înainte de Cortina de Fier, în anii 30, vorbele jurnalistului american Lincoln Steffens, după o vizită în URSS, au făcut istorie: „Am văzut viitorul și funcționează!”.

Well, viitorul ăsta așa frumos s-a prăbușit între timp, iar pe ruinele sale se construiește o altă industrie: „turismul roșu”. Comunismul nu a fost niciodată mai appealing decât acum, când țările care încă mai experimentează această formă de organizare și-au deschis porțile către turismul de masă. Vietnam, Cambodgia, China, Cuba sunt în topul destinațiilor turistice considerate cool în vremurile noastre. Probabil că dacă și-ar deschide acum porțile pentru străini, Coreea de Nord ar da la rândul său lovitura. Ce ar fi mai interesant pentru un hipster din Germania sau Franța decât să vadă magazine goale și oameni slabi, cu privirea pierdută, care stau la coadă să-și cumpere pâine?

Citește și: 1900 KM PRIN CAMBODGIA (3). PHNOM PENH, ÎNCHISORILE SECRETE ALE KHMERILOR ROȘII ȘI POVESTEA BOPHANEI

Sigur că viața de acum din Cambodgia nu mai e la fel ca în timpul khmerilor roșii. Iar Vietmanul este acum mai apropiat de SUA decât de China, fratele comunist din nord. În cealaltă parte a lumii, Cuba, deși nu și-a normalizat încă legăturile cu SUA, se transformă într-o destinație turistică de top pentru restul țărilor occidentale. Și nici lipsurile nu mai sunt atât de mari ca în așa-numita „perioadă specială” din anii 90, când prăbușirea URSS i-a lăsat pe cubanezi fără singurul partener economic de pe planetă.

Cinci milioane de turiști se duc anual în Cuba comunistă și mulți dintre ei își fac selfie cu zidurile acoperite cu poza lui Fidel, își cumpără șepci cu steaua roșie, tricouri și eșarfe cu Che Guevara. Asta în timp ce mulți localnici îți spun deschis că, în opinia lor, comunismul e o prostie. Dar, dacă aduce bani, atunci asta e, ne folosim de comunism ca să avem ce pune pe masă (un salariu mediu lunar în Cuba nu depășește 40-50 de euro pe lună, în timp ce localnicii implicați în turism trăiesc mai bine decât restul cubanezilor).

„Turismul roșu” a fost inventat însă de chinezi în 2005. Pe măsură ce țara se îndrepta spre economia de piață, iar chinezii cunoșteau apetitul călătoriilor în străinătate, partidul comunist s-a gândit că oamenii nu trebuie să uite totuși de unde au plecat. 13 orașe mari din China, cu relevanță în instaurarea comunismului chinez, au semnat chiar un acord de a promova „turismul roșu”. Printre acestea, Shaoshan, locul unde s-a născut Mao Zedong sau Yanan- punctul final al Marelui marș. Evident, nu toată lumea a privit cu ochi buni mișcarea asta de marketing, iar mulți veterani ai Partidului Comunist Chinez au spus că este inacceptabil să scoți bani din suferința poporului chinez.

Citește și: CUM AU SCHIMBAT HIPSTERII CUBA ȘI DE CE TURISMUL GLOBAL E MAI TARE DECÂT POLITICA

Situația este totul alta în țările din estul Europei. După căderea Cortinei de Fier, guvernele din estul Europei au făcut tot ce le-a stat în puteri să-și ascundă trecutul comunist. O diferență majoră față de „turismul roșu” din China este aceea că în România, Ungaria, Polonia etc turiștii străini sunt cei care doresc să vadă embleme ale comunismului, nu localnicii, care (mare parte dintre ei) vor să uite că a existat această perioadă din istoria țării lor. Un exemplu este Palatul Parlamentului din București, Casa Poporului, pe care mulți au vrut-o demolată pur și simplu, piatră cu piatră, ca să nu le mai aducă aminte de Ceaușescu. Teama că, prin promovarea turistică a acestor locuri s-ar putea uita cumva suferințele oamenilor din timpul dictaturii, este prezentă și astăzi.

Totuși, multe inițiative private din România răspund acestei cerințe a din ce în ce mai multor turiști care vin în București și caută să vadă și să înțeleagă ce a însemnat comunismul românesc. Și, dimpotrivă aș punea spune, genul ăsta de turism clarifică la fața locului niște lucruri care altfel ar rămâne confuze. Sau, mai rău, ar rămâne uitate: cozile la alimente, distrugerea satelor, urbanizarea forțată, lipsa de libertate.

Un exemplu de proiect este Ferestroika: un apartament din Militari, transformat într-un muzeu al vieții în comunism. Într-o zi friguroasă și ploioasă de ianuarie, doi americani din Texas au intrat în acest apartament și au ascultat fascinați povestea unui tânăr istoric care le povestea cum se trăia în România înainte de 89: foame, minciună, frica de Securitate, Europa Liberă ascultată în surdină de frica vecinilor. Și au plecat după ce au înțeles mai multe despre trecutul urât al României decât dacă ar fi mers să vadă Palatul Parlamentului și ar fi ascultat un ghid care le trecea în revistă recordurile clădirii: ce volum, ce suprafață, câte tone de marmură și câți kilometri de perdele a comandat Ceaușescu ca să-și satisfacă megalomania. Când am fost într-un astfel de tur, cu mulți ani în urmă, nu am auzit nimic de la ghid despre munca forțată de pe șantierul Casei Poporului, nici despre muncitorii morți, nici despre cheltuielile exorbitante care au înfometat un popor.

Cu cât apar mai multe inițiative gen Ferestroika, cu atât mai bine. Bucureștiul și-ar putea găsi o nișă tot mai căutată pe piața turistică globală. Că tot ne plângeam că vin puțini străini în România.

Pe mine mă poți urmări și pe Facebook și Instagram.

 

Articol precedent

Cei 7 factori care duc la prăbușirea unui avion. Accidentul de la Balotești

Articol următor

Tot ce trebuie să știi despre avioanele Boeing 737 Max, interzise de UE

Nu sunt comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.