După un road trip în Turcia și vreo 4.200 de km pe șosele, scriu aici câteva lucruri pentru prietenii care se întreabă nu doar cum a fost, ci, mai ales, cum ar putea să fie dacă-i tentează o experiență similară. Adică încerc să mă fac util, că tot mi-a cerut lumea detalii și mă gândesc că prind bine niște vorbe post-vacanță, colea, în feed. Citiți și voi ce vă înteresează, eu încerc să notez pe puncte.

De Andrei Stanca via Facebook. Fotografiile aparțin autorului.

De ce anul ăsta sau la primăvară și nu altcândva

Pentru că pandemia a cam golit Turcia de turiști. La caravanseraiul din Sultanhani, într-o zi turistică obișnuită, se perindau zilnic chiar și 100 de autocare pline cu turiști, după cum a povestit un localnic. L-am găsit cu porțile deschise, fără nimeni la intrare, am umblat de colo-colo, ne-am cățărat în turn, am avut la dispoziție un caravanserai întreg, fără alt suflet de om și doar cu suflete de porumbei prin preajmă.

Peste tot pe unde-am umblat, câțiva turiști turci și foarte puțini turiști străini, inclusiv în locurile despre care site-urile turcești de știri scriau că era haos bahaos acum un an.În 2020, te plimbi ca vodă prin lobodă pe-acolo pe unde, în alți ani, te-ai fi simțit ca-ntr-o cutie cu sardele.

Pe unde-am umblat în Turcia

Turcia e mare. Am văzut o bucățică din ea. Fiecare turist ar putea recomanda altceva, o altă bucată dintr-o țară cât vezi cu ochii. Noi am văzut Istanbulul (patru nopți), apoi am vizitat Iznik, fosta Niceea (nu merită), iar în drum spre Bursa, unde doar am înnoptat, am vizitat satul Cumalikizic (merită, foarte pitoresc), și satul Golyazi, dincolo de Bursa (drăguț, la apus).

Apoi, am renunțat la Afyonkarahisar (care are o colină mare în mijloc și cică e mișto s-auzi rugăciunea de sus, cântată de pretutindeni) pentru mult mai celebrul Pamukkale, despre care toată lumea știe câte ceva (și merită).

Citește și: DRUMUL CĂTRE VACANȚA DIN GRECIA ÎN 2020: VAMA KULATA, TESTELE COVID ȘI RĂSPLATA

Apoi, am mers către Sultanhani, nu neapărat pentru caravanseraiul ăla, ci pentru c-am fi condus prea mult în drumul spre Cappadocia. Există un camping lângă caravanserai, iar când am ajuns acolo, eram singurii turiști. Ulterior, târziu în noapte, au mai poposit niște europeni.

În zonă, spre Goreme, am vizitat Ilhara Valley (merită) și orașul subteran Derinkuyu (cred că e în funcție de mood, pe mine nu prea m-a prins, chiar dacă-mi plac astfel de locuri; dacă ești prea înalt, o să te cam chinui, căci m-am chinuit și eu, în unele tuneluri, și am doar 1,75).

Apoi, Cappadocia, unde fiecare se poate documenta și poate vizita ce-l taie capul. Am renunțat la zborul cu balonul, dar am văzut răsăritul, când se ridică baloanele, și oricât am înjurat, în gând, că mă trezesc la 5 jumate, a meritat. Nu regret că nu m-am dat cu balonul, dar data viitoare m-aș da.Cappadocia merită fiecare secundă petrecută acolo, iar Goreme e .

În Cappadocia am stat 4 nopți. Am avut ce face și mai și simțeam nevoia unui buffer între niște distanțe lungi, parcurse cu mașina, și alte distanțe lungi, parcurse cu mașina. Apoi, am mers spre Lacul Sărat (Tuz Golu), care e drăguț, merită să oprești acolo în drum spre altceva, și am înnoptat la Safranbolu (nord), unde highlight-ul popasului au fost gazdele noastre. Dacă mergeți acolo, îmi scrieți în privat și vă spun unde să stați. Din orășelul ăla n-am înțeles nimic altceva decât că-n el trăiesc două suflete minunate, cu povești fascinante și cosmopolite, într-o casă la fel de minunată și cu o grădină ca-n povești.

La întoarcere, campat quite random pe o plajă din Yalikoy, aproape de bulgari, la Marea Neagră (patru corturi pe toată plaja aia imensă), apoi două nopți în Krapets, în Bulgaria.

Cum sunt șoselele și cum conduc turcii

Oameni buni, șoselele sunt mișto. Din orice punct relativ important către orice alt punct relativ important, ai cel puțin două benzi pe sens, cu asfalt impecabil.

Ne-am bucurat de autostrăzi ca niciunde altundeva, iar în Istanbul, într-o miercuri seara, am intrat ca-n brânză până aproape de Piața Taksim, întâlnind un singur semafor, iar ăla era verde. Turcii au o infrastructură rutieră de Occident. Și, în ciuda legendelor valahe, conform cărora turcii conduc aiurea și că șoselele lor sunt periculoase, mie, personal, mi s-au părut mai civilizați și mai previzibili în trafic decât românii și decât bulgarii.

Când am traversat Istanbulul la întoarcere, am prins niște coloane care păreau infinite, dar nimic de nesuportat pentru un om care a mai condus și prin București, la orele de vârf. Și vorbim despre o metropolă cu o populație cât a României.

Atenție la giratoriu. Spre deosebire de România, dacă semnul de circulație nu spune altceva, ai prioritate la intrare și dai prioritate de dreapta când ești în rond. De vreo două ori ne-au cam ferit ei, că-s băieți finuți și au reflexe bune, Allah să-i aibă în pază. E țara perfectă pentru un road trip.

Cum e cu Covid-ul în Turcia

Pentru o țară cu niște aglomerări urbane de neimaginat pentru România, turcii stau bine la cifre. Am văzut foarte mulți oameni în Istanbul purtând mască non-stop, chiar și în aer liber, pe canicula aia. În magazine, cu foarte puține excepții, cam toată lumea poartă. Ai dezinfectant peste tot.

Par mult mai disciplinați decât românii la capitolul ăsta și nu se smiorcăie nimeni că nu poate să respire 5 minute cu mască. M-am simțit, uneori, ghiolbanul străzii că nu-mi puneam masca sub cerul liber, enervându-mă că mi se aburesc ochelarii când respir și sâcâit de căldura de-afară.

Mâncarea

În Turcia, se mănâncă bine. Aproape oriunde. În Istanbul, recomand restaurantul Ficcin, dar și niște băieți cu street food, de la baza Podului Galata, spre Turnul Galata, care prepară un wrap divin de pește.

Într-o zi îi găsești în dreapta, în altă zi îi găsești în stânga. Unul dintre ei seamănă leit cu un unchi de-ai mei din partea mamei, dar nu știți voi cum arată unchi-meu.

Oriunde ceri o cafea, ți se va da o cafea mică, tare și bună. Dacă nu-ți place cafeaua cu zaț în ceașcă, mergi în Iordania. Mie mi-a plăcut mult cafeaua turcească, chiar și la o bodegă random, pe marginea drumului. Oamenii ăia chiar își respectă clienții, peste tot, oriunde.

Cum sunt prețurile

Chiar și în Istanbul, prețurile sunt mai mici decât în București. De multe ori, le comparam cu prețurile din Chișinău. Pentru două persoane care s-au îmbuibat și-au băut și bere, costul unei mese ajungea, în raiul de la Ficcin, la mai puțin de 60 de lei. Wrapul ăla de pește costa vreo 9 lei. O plimbare de o oră jumate pe Bosfor, la apus, costa vreo 15 lei de persoană. Într-un cătun uitat de lume, un ceai a costat 70 de bani, iar într-un alt cătun uitat de lume, o ciorbă de fasole și o cafea au costat 3,6 lei, fără bacșiș.

Există diferențe enorme de prețuri între zonele cu expunere turistică și locurile prin care nu trece nici naiba, dar prețurile sunt mici oriunde în Turcia.

Cu excepția berii, care ajunge la vreo 7-8 lei la magazin și dublu la restaurant.

Cum sunt oamenii. E safe?

Aș compara turcii cu grecii la capitolul „ospitalitate”, cu diferența că turcii n-au umorul grecesc sau ironia aia balcanică. Sunt oameni fair, direcți, și cam știi de unde să-i apuci. Dar sunt la fel de calzi și de săritori, chiar și-n cazul celor care n-au treabă cu turismul sau cu localul în care intri (să spunem că sunt clienți, la fel ca tine), și vor doar să ajute un turist străin, să fie utili. Turcia e o țară safe.

De ce ai nevoie ca să intri în Turcia

Pașaport. Viza ți-o iei la intrare. Nu te controlează nimeni pe bune, te întreabă doar de electronice și cam pe-aici ți-e drumul. În Edirne am mers la PTT (poșta lor, care închide la 17) și am schimbat euro în lire. Tot de la PTT iei așa-numitul HGS, un fel de rovinietă, o chestie electronică pe care o lipești de parbriz și pe care o încarci, să spunem, cu 50 de lire, iar când treci printr-un punct cu taxă pe autostradă, îți trage automat din cât ai tu în contul de HGS. N-am înțeles prea bine cât a tras, pentru că uneori apărea suma pe niște monitoare în punctele alea de trecere, iar alteori nu existau monitoare (o dată au tras 4,5 lire, altădată parcă 6 etc).

Am avut și surpriza neplăcută să fim taxați cu 100 de lire cash la un punct de trecere, unde, aparent, HGS-ul a fost inutil.

Precizare importantă:

În cazul în care călătoriţi în Turcia cu un autovehicul, condus de către o altă persoană decât proprietarul acestuia, intrarea în Turcia va fi permisă de către Autorităţile vamale numai după prezentarea unei împuterniciri (procură), tradusă în limba turcă, din partea proprietarului autoturismului (persoană fizică sau juridică), pentru a putea conduce autoturismul respectiv din România în Turcia şi retur. Vezi aici: procură auto Turcia. (P)

Mai ai nevoie de o cartelă cu net. Am dat aproximativ 100 de lei pe o cartelă Vodafone cu 20 de Giga de net, din care am făcut hotspot și din care am consumat jumate.

Cam atât, deși aș mai scrie multe, în special despre câteva locuri și despre câțiva oameni care mi-au rămas în suflet prin naturalețea și prin frumusețea lor. Și, da, a meritat fiecare bănuț și fiecare clipă petrecută acolo. Recomand.