„V-ați simțit vreo clipă amenințați sau în pericol de când sunteți aici?” m-a întrebat Gabriela Sultan, una din româncele care trăiesc în Fâșia Gaza. „Nu”, i-am răspuns femeii.

Am fost sincer, numai că răspunsul meu nu e chiar relevant. Cât am stat acolo, eu și alți trei jurnaliști români, am fost însoțiți tot timpul de niște medici palestinieni care au studiat în România. Ar fi fost aproape imposibil să pățim ceva, având în vedere că eram oaspeții unor oameni atât de respectați în Gaza și fără de care sistemul medical local nu ar putea supraviețui.

Fâșia Gaza nu există pe harta turistică a lumii. Mai mult chiar, ghidurile de călătorie te îndeamnă să eviți orice deplasare în zonă, din motive de securitate. Bucata de pământ de pe malul Mării Mediterane, lungă de 51 de kilometri, aflată între Egipt și Israel, s-a separat de restul lumii în 2007, după ce a intrat sub controlul organizației islamiste Hamas. Atât Israelul cât și țările occidentale (inclusiv România) consideră Hamas o grupare teroristă, deci nu au nicio relație oficială cu aceasta. Acolo ești pe cont propriu, cum s-ar spune. Dar în primul rând, ca turist, nu prea ai cum să ajungi în Fâșia Gaza. Accesul în această enclavă palestiniană se face prin două puncte, Erez, la granița cu Israel, și Rafah, prin Egipt.

Egiptenii țin mai degrabă închisă granița și apoi, ca să ajungi la Rafah, ar trebui să treci prin nordul Peninsulei Sinai, unde Statul Islamic este încă prezent și foarte activ. Ar fi o idee destul de proastă să faci asta.

Faleza din Gaza City. Un apartament aici costă peste 100 de mii de dolari

Cum am obținut cardul de acces în Gaza

Accesul este mai sigur prin Erez, adică prin Israel, numai că israelienii nu-i lasă pe străini să intre în Gaza decât în situații clar definite (ziariști, organizații umanitare etc). Ca jurnaliști a trebuit să ne acredităm din timp, cu aproape o lună înainte, la biroul de presă al guvernului israelian. Am completat online un formular, am atașat documentele solicitate și am așteptat să vedem dacă primim sau nu așa-numitul „GPO card”.

Nu am primit niciun răspuns până în ziua plecării, așa că, după ce am coborât din avion, ne-am dus direct la sediul biroului de presă din Ierusalim (adresa). Aici a trebuit să răspundem la niște întrebări foarte clare referitoare la scopul deplasării. Funcționarii de la Government Press Office sunt împărțiți pe zone geografice, noi am vorbit cu persoana responsabilă de Europa de Est și Rusia (Maria Elkin). Ce vreau să spun cu detaliul ăsta e că oamenii de la biroul de presă cunosc foarte bine media din țările de care se ocupă, adică ți-ar fi practic imposibil să pretinzi că ești ceva ce nu ești.

Citește și: CUM ARATĂ IERUSALIMUL ȘI PALESTINA, ÎN TIMPUL PROTESTELOR PROVOCATE DE TRUMP

Am fost puși în temă cu situația complicată din Gaza, după care ni s-au înmânat cardurile de presă. Fără acestea, soldații de la punctul de trecere a frontierei din Erez nu ne-ar fi lăsat să intrăm în ceea ce media internațională consideră „cea mai mare închisoare în aer liber de pe fața pământului”. O închisoare în care trăiesc aproape 2 milioane de palestinieni.

Gaza City

Formalitățile care pentru noi sunt oarecum simple, pentru palestinieni sunt ale dracului de complicate. Localnicii nu pot intra și ieși din Gaza când vor ei. Sunt puși pe o listă de așteptare cu mii de nume și uneri trec luni, sau ani, până când primesc un răspuns de la israelieni. Totuși pentru unii palestinieni e mai ușor să plece din Gaza, cum e, spre exemplu, cazul unor oameni de afaceri cu care am vorbit aici și care aveau business-uri în Cisiordania.

Pentru alții era însă mult mai greu. Medicul Salah Joudah are un cabinet stomatologic în București, pe Kisseleff, și venise în Gaza să-și vadă rudele. De câteva săptămâni însă aștepta ca israelienii să-i aprobe cererea de ieșire, ca să se întoarcă la viața din România. Nu știa când se va întâmpla asta. Doar aștepta.

Din Gaza totuși se mai pleacă și fără să fii om de afaceri. Când noi intram prin Erez, Riham tocmai ieșea spre România. După câteva luni de așteptare, fata primise în sfârșit aprobarea să meargă la Cluj, acolo unde avea o bursă de studii.

Lumea nu știe prea multe despre Fâșia Gaza. De regulă, despre zona asta se scrie doar când e război, când Hamas trage cu rachete peste zid și Israelul răspunde tot cu rachete. Exact cum scrie și Alain de Botton în The News, oamenii din exterior cred că într-un loc din ăsta nu există viață normală. Adică localnicii nu se duc la serviciu, nu au familii, nu se îndrăgostesc. Doar trag cu rachete și după aia își scot rudele dintre dărmături.

Am stat de vorbă cu femei din România, care trăiau acolo împreună cu soții lor palestinieni, despre viața lor normală. Despre islam și islamism, hijab, profesie, familie (poți să citești integral povestea lor aici).

Gaza City

Curentul electric circulă doar patru ore pe zi

În momentul ăsta nu războiul este principala problemă a oamenilor din Gaza. Izolarea în care trăiesc, de zece ani, cei 2 milioane de oameni se traduce în viața de zi cu zi astfel: aglomerație (ONU spune că, în curând, Gaza va fi de nelocuit), sărăcie, o grămadă de produse care lipsesc de pe piață, curent electric doar 4 ore pe zi.

Criza de electricitate e cea mai rea dintre toate relele. La ora 10 noaptea o pocnitură te anunță că s-a oprit curentul. Urmează să vină a doua zi. Casele, hotelurile, magazinele și centrele medicale au generatoare. Și spitalele, evident, cum ar putea altfel? Săracii stau la lumânare. Unii sunt săraci cu generator, așa că vând curent electric săracilor fără generator.

Bogații au și panouri solare, pentru că din fericire, soarele e sus pe cer tot timpul anului, nu are treabă cu embargoul israelian.

Citește și: OPT LUCRURI FALSE PE CARE LE ȘTIAI DESPRE PALESTINA

După apusul soarelui însă pe străzile din Gaza City e beznă totală, de poți să-ți bagi singur degetele în ochi. Nu trebuie să-ți dea nimeni în cap, te rănești singur. Dacă pentru toate celelalte rele palestinienii dau vina pe Israel, pentru lipsa curentului electric știu că asta e o problemă internă. Autoritatea palestiniană (AP) care guvernează în Cisiordania nu se înțelege cu Hamas, care deține puterea în Gaza, așa că pune presiune acolo unde poate: restricționeză curentul electric, reține o parte din salariile angajaților publici. Alții spun că banii din salarii sunt opriți de Hamas care dă apoi vina pe AP.

Spre exemplu, Mohammad Sultan, soțul Gabrielei de la începutul articolului, este medic la principalul spital din oraș și spune că, de câteva luni, primește doar 70% din salariu. Banii ăștia îi ajung doar ca să plătească rata la bancă pentru creditul luat ca să-și țină băiatul la facultate în România și pentru refacerea casei distruse în timpul bombardamentelor israeliene din 2009.

Gaza City. Un monument dedicat rachetei M75, cu care Hamas trage în Israel

Realitatea e că Hamas, care a ajuns la putere prin votul oamenilor, nu mai e acum deloc dorită în Gaza. Oamenii și-au cam dat seama că o mare parte din probleme sunt cauzate de organizația islamistă și abia așteaptă să scape de ea. Dar pentru asta trebuie organizate alegeri. La rândul ei, Hamas știe că a pierdut mult din popularitate și a renunțat la multe din regulile stricte pe care voia să le impună. Unele erau absurde cum ar fi spre exemplu interzicerea de manechine feminine în vitrinele magazinelor.

Dar în continuare alcoolul este interzis complet în Gaza. Intri seara într-o cafenea și vezi o grămadă de tineri adunați care beau ceai și cafea. Există probabil și alcool de contrabandă, dar puțini se încumetă să bea, pentru că pot ajunge la închisoare. Trăiesc și câteva mii de creștini în Gaza și, din câte mi se spune, nu au nicio problemă cu islamiștii de la Hamas.

Gaza City

Un turism fără turiști

Zona de litoral e însă superbă în Fâșie. Sunt 41 de kilometri de ieșire la mare. Cu nisip, campinguri pescărești, cherhanale. În Gaza City, zona de lângă plajă e plină de hoteluri înalte, frumoase, restaurante pescărești. Majoritatea sunt însă goale. De unde turiști într-o zonă care pur și simplu nu există pe harta turistică a lumii?

Iar izolarea în care trăiesc oamenii ăștia de cel puțin zece ani a făcut răni adânci în industria asta. Puțini dintre angajații hotelurilor știu să vorbească în engleză, deși palestinienii sunt prin cei mai educați oameni din lume.  Camerele din hoteluri sunt curate și spațioase, dar mobilate după gusturi care vin din alt secol. Palestinienii sunt însă amabili. Zâmbesc tot timpul și vor să-și facă selfie cu tine. Își pun după aia pozele pe Instagram, Facebook sau Snapchat și, cu ajutorul internetului, încearcă să uite de embargou și izolare. Se simt cetățeni globali.

Gaza City

În ciuda problemelor, am întâlnit însă aici și multă speranță în viitor. Pentru că dacă nu ar exista speranță de ce și-ar mai construi oamenii restaurante și hoteluri pe plajă? De ce și-ar mai cumpăra oamenii terenuri pentru construcții? De ce un apartament pe faleza din Gaza City ar costa peste 100 de mii de dolari, iar prețurile continuă să crească?

Desigur există și multă sărăcie în Gaza, centre de refugiați, unde apa potabilă are gust sărat și aproape nu poți s-o bei. Mai există încă și Hamas cu regulile lor stupide și, da, conflictul cu Israel care parcă nu se mai oprește niciodată. La câteva ore după ce am ieșit din Gaza, cel puțin trei rachete au zburat peste graniță, iar Israel a riposatat omorând niște oameni. Deja, asta e o chestie intrată în cotidian. Dar nu vreau să scriu acum despre nenorocirile din Gaza pentru că nu-mi face nicio plăcere. Vreau să mă întorc într-o zi acolo, după ce nu va mai exista Hamas și nici conflictul cu Israelul și voi scrie despre cum a explodat turismul în Gaza. Eu sunt convins că e doar o chestiune de timp. Popoarele nu pot trăi închise la nesfârșit între ziduri.

Poți să mă urmărești și pe Facebook sau Twitter

Gaza City
Copii din Gaza care protestează în apropierea graniței cu Israel împotriva anunțului lui Trump referitor la Ierusalim
Drumul dintre Gaza City și granița cu Egipt

Câteva linkuri utile despre Fâșia Gaza:

TravelZoom: Cum arată Ierusalimul și Palestina, în timpul protestelor provocate de Trump

VICE: Românce din Fâșia Gaza mi-au povestit cum e să trăiești între islamism și războaiele cu Israel

RFI: Deceniul de blocadă: Gaza, ruptă în Fâșii (reportaj special RFI)

 

 

Articol precedent

Cum arată Ierusalimul și Palestina, în timpul protestelor provocate de Trump

Articol următor

Ce-am înțeles despre femeile cu gâtul lung din nordul Thailandei (în afară că încurajez „human zoo”)

1 Comentariu

  1. Bucur vasile
    7 ianuarie 2018 la 19:30 — Răspunde

    Te vei intoarce cand nu v-a mai exist a hamas spui? Dar de ce nu spui ca te vei intoarce cand Israelul nu v-a mai ingradi drepturile palestinienilor de a circula liberi in propria tara. Spui ca Israelul raspunde la rachete. Nu era mai bine daca nu intra cu provoca razboiul din 67 care a provocat atata suferinta palestinienilor. Pana la urma Israelul a ocupat Palestina nu invers. Prezinti lucrurile ca si cum palestinieni sunt de vina pentru tot ce se intampla acolo. Cum ar fi daca rusii ar ocupa Romania iar romani care duc lupte de gherila cu armata rusa ar fi numiti teroristi.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *