Deși nu există încă o concluzie oficială a prăbușirii zborului MS 804 Paris- Cairo, al companiei EgyptAir, ipoteza unui atentat terorism pare a fi cea mai plauzibilă. De altfel, există tot mai multe dovezi că filtrele de securitate din aeroporturi pot fi învinse, deci suntem mult mai puțin protejați de atacuri teroriste decât ne-am imaginat după 11 septembrie 2001.

Indiferent care este adevărul în ceea ce privește dispariția în Mediterană a zborului MS 804, există și alte dovezi care arată că în ultima perioadă teroriști au găsit metode să urce bombe în avioane. Robert Liscouski și William McGann de la The Combating Terrorism Center, o asociație afiliată West Point, scriu că grupările teroriste, de la cele din Yemen până la organizațiile din Siria sau Estul Africii, caută tot timpul metode noi pentru a strecura bombe printre pasagerii unui avion. Fie încearcă să păcălească sistemele de securitate de pe aeroporturi, fie recrutează insideri. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care sistemele de detectare de la aeroporturi sunt formate din mai multe niveluri, astfel încât teoretic este foarte dificil pentru teroriști să urce bombe în avioane. Există aparate cu raxe X foarte performante și sisteme care pot detecta inclusiv dacă pe obiectele sau pe hainele pasagerilor sunt urme de explozibil. Dar, spun autorii, multe aeroporturi din țări mai puțin dezvoltate, fie nu și-au procurat încă această tehnologie, fie nu au făcut și un training riguros cu cei care o folosesc.

Liscouski și McGann dau ca exemplu un incident care a avut loc pe 2 februarie, la bordul unui avion care pleca de la Mogadishu, Somalia. Doi muncitori de la aeroport au reușit să strecoare un laptop conținând un device exploziv prin aparatul cu raze X de la punctul de control, apoi l-au înmânat unui pasager care trebuia să zboare cu un avion Turkish Air. Când zborul a fost anulat, el s-au urcat într-un alt avion spre Djibouti. La 20 de minute de la decolare, laptopul a explodat și a produs o gaură mare în fuselaj, aspirându-l afară din avion pe pasager. ”Doar faptul că avionul nu ajunsese încă la altitudinea de croazieră a salvat viețile a mai mult de 70 de pasageri de la bordul aeronavei, care a reușit să aterizeze de urgență. Atacul a fost revendicat de Al-Shabaab, organizație somaleză afiliată la al Qaeda”.

Varianta atacului terorist, mult mai probabilă decît cea a defecțiunii tehnice

În cazul zborului MS 804, Sherif Fathi, ministrul aviației din Egipt, spune că varianta atacului terorist este mult mai probabilă decât cea a defecțiunii tehnice. Totuși, nici o grupare nu a revendicat resposabilitatea atentatului, iar anchetatorii se gândesc că ar putea fi vorba despre un atentator singuratic.

AirlineRatings.com vorbește și despre o altă posibilitate și anume să fie o bombă cu ceas care să fi fost amplasată la bordul avionului în ultimele 24 de ore înainte de explozie. Înainte de zborul Paris-Cairo, avionul a făcut o cursă din Asmara (Eritrea) la Cairo, apoi Cairo-Tunis, înainte de a ajunge la Paris de unde a plecat din nou spre Cairo. AirlineRatings.com speculează că, în timp ce securitatea aeroportului Charles de Gaulle este la un nivel foarte ridicat, lucrurile stau oarecum diferit pe aeroporturi din nordul Africii. Astfel, bomba ar fi putut fi plasată la bord de un angajat care încarcă bagaje sau de unul din cei de la serviciul de catering.

Autoritățile din Egipt asigură acum întreaga lume că a ridicat nivelul de securitatea după prăbușirea avionului Metrojet în octombrie, anul trecut, când au murit 224 de oameni pentru că o bombă a fost strecurată în avion, probabil de către cei de la serviciul de catering. ISIS a revendicat atentatul și a anunțat că a reușit să amplaseze o bombă la bordul aeronavei, după ce a păcălit sistemul de securitate al aeroportului din Sharm el-Sheikh și a publicat chiar o fotografie a unei presupuse bombe. Fotografia arăta o cutie de suc și două componente, un detonator și un întrerupător, după cum au explicat experții.

Nu trebuie să uităm însă că recent un pasager cu probleme mintale a reușit să treacă prin filtrul de securitate o jachetă explozivă falsă și a deturnat zborul Egypair spre Cipru după care s-a predat.

Concluzia acestor incidente ar trebui să ne alarmeze: teroriștii au început să găsească soluții împotriva filtrelor de pe aeroporturi, mult mai performante în ultimii ani. Iar asta e chiar o veste tristă.

 

 

 

Articol precedent

Cum se face pui cu ananas în stil thailandez

Articol următor

Wizz Air a lansat două noi zboruri din București în Europa

1 Comentariu

  1. […] Liscouski și McGann dau ca exemplu un incident care a avut loc pe 2 februarie, la bordul unui avion care pleca de la…citește continuarea pe travelzoom.ro […]

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *