În primul rând, uită cam tot ce ai citit până acum pe Facebook despre Palestina. În fine, nu chiar tot, dar ideea e că dacă în capul tău Palestina e doar locul ăla, unde israelienii și arabii se împușcă unii pe alții, iar teroriștii se detonează ziua în amiaza mare în locurile aglomerate, atunci e clar că nu ai nici un motiv să-ți trimiți acolo vreun membru al familiei.

Adevărul este însă un pic diferit pentru că Palestina, în ciuda frământărilor politice reale, este o destinație turistică faimoasă, cu peste 3 milioane de vizitatori în fiecare an (potrivit datelor oficiale ale Ministerului Turismului și Antichităților din această țară). Iar românii sunt undeva pe locul trei în topul țărilor de unde vin turiștii- 25 442, în 2016. E drept că o mare parte dintre ei înnoptează în hotelurile din Israel și trec dincolo de zidurile israelienilor doar ca să viziteze așa-numitele locuri sfinte de pe teritoriile palestiniene, dar asta ține deja de războiul economic și politico- propagandistic dintre cele două state. Israelienii au tot interesul să prezinte Palestina ca pe o țară nesigură (și să tragă astfel tot business-ul spre operatorii lor), în timp ce palestinienii răspund (și) prin construcția de hoteluri și restaurante luxoase sau tratându-i pe turiști cu o amabilitate și cădură pe care rar le întâlnești în altă parte.

Ierusalim, Valea Plângerii

De altfel, dacă te plimbi prin bazarele din Ierusalim vei vedea că cele două tabere se înțeleg de minune, atunci când vor să-ți schimbe banii din buzunare cu tot felul de prostioare locale (să le zicem, generic, suveniruri). Omenirea nu a cunoscut până acum un instrument mai eficient de a pacifica popoarele decât banii, deci, iată, de ce nu ar reuși turismul acolo unde au eșuat zeci de ani de negocieri și conflicte dintre palestinieni și israelieni? Știu, sunt naiv, ar zice cu dispreț „analiștii” de pe Facebook, dar eu mă bazez pe dovezi când zic asta: un soldat israelian mi-a distrus din greșeală rucsacul cu o petardă lacrimogenă, în timpul unui protest în Betleem, și a trebuit să-mi cumpăr altul de la un vânzător stradal palestinian, care mi-a cerut o avere pe unul nou (în fine, l-am scos la jumătate de preț până la urmă). Iată, un exemplu de asociere profitabilă israeliano-palestiniană, eu zic că se poate mult mai bine.

Protest palestianian în Betleem

Dar, da, Palestina e o țară sigură pentru turiști. Atâta vreme cât nu participi la proteste. Nu ai ce căuta la manifestațiile de stradă îndreptate împotriva soldaților israelieni, în primul rând pentru că nu e lupta ta acolo și, în al doilea rând, oricum nu ai vrea să-ți pui pe Facebook poze din vacanță cu lacrimi în ochi (de la lacrimogene).

Dacă dai la o parte toată politica și propaganda, o să vezi că Palestina are multe locuri sacre în loc de „teritorii disputate”, are biserici și moschei ce mustesc de istorie, humus și falafel, oameni mișto, orașe cam haotice dar care amintesc de începurile omenirii. Și, da, are și ziduri care-i țin separați pe israelieni de arabi, plus check-pointuri cu soldați înarmați până-n dinți. Dar n-ar trebui să te deranjeze prea mult. „Make hummus not walls”, cum frumos scria într-un magazin de suveniruri din Betleem.

Și apoi, așezările omenești de aici s-au construit din piatră, cu multe mii de ani în urmă. Cât crezi că vor rezista plăcile astea de beton, ridicate de israelieni? Mă îndoiesc că la scară istorică vor conta prea mult.

Beduini în Deșertul Iudeei

Ce fel de turism se poate face în Palestina?

Dacă ar fi trăit maică-mea, ți-ar răspunde fără să clipească: turism religios. Știa chestia asta de la biserica la care mergea duminică de duminică și unde „Basilica Travel” avea stand permanent cu oferte de pelerinaje în Israel și Palestina. Cam scumpe după gustul meu, dar când a fost BOR ieftină? În fine, adevărul e că aproape toate locurile sacre ale creștinilor se află în Cisiordania plus Ierusalim (aflat sub autoritatea israeliană): Biserica Sfântului Mormânt, Drumul Crucii, Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani (Ierusalim), Biserica Nașterii Domnului, Grota Laptelui (Betleem), Mănăstirea Sfântului Sava (în pustiul Iudeei, la 15 kilometri de Betleem), Muntele și Mănăstirea Ispitei (Ierihon), Qumran (locul unde au fost descoperite celebrele Manuscrise de la Marea Moartă) sau râul Iordan (locul unde a fost botezat Isus). Astea sunt doar câteva exemple, pe toate celelalte le găsești pe net.

Pelerini care așteaptă să intre la mormântul lui Isus din Ierusalim

Deci dacă ai vrea să o faci fericită pe maică-ta ai putea să o trimiți într-un pelerinaj în Palestina. Pentru mine continuă să fie ciudată, dar fascinantă în același timp, atracția irezistibilă pe care o au locurile astea pentru părinții noștri. Cât am stat în Palestina, am văzut oameni în toată firea, prăbușiți lângă lespedea de piatră pe care se zice să a fost așezat Isus după ce a fost dat jos de pe cruce, frecându-și hainele aduse de acasă și sperând să primească astfel mântuire. A văzut alți oameni în toată firea izbucnind în plâns în biserica din Grădina Ghetsimani, unde Isus și-ar fi petrecut ultima noapte. Și, la fel, am văzut femei mature băgându-și mâna până la cot în gaura unde se spune că ar fi fost înfiptă crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Ce speră să obțină toți acești oameni? Bănuiesc că sănătate și mult noroc în viață. În același timp, mi-au plăcut însă foarte mult pelerinii care cântau în cor și spuneau „Tatăl Nostru” în timp ce stăteau la coadă să intre la Sfântul Mormânt. Bunul mers al cozii era asigurat de un preot care avea grijă să nu tragă nimeni de timp la locul sacru, grăbindu-i pe pelerini cu îndemnul blând, dar ferm: „Touch and go!”.

Mânăstirea Sfântului Sava din Deșertul Iudeei. Potrivit unei tradiții vechi, de pe vremea împăratului bizantin Constantin, femeile nu au voie să intre în mânăstire.

Prin toate locurile astea, unii pelerini plângeau, alții își făceau selfiuri. Probabil că, până la urmă, toată lumea își atinsese scopul pentru care era acolo. Mai puțin o domnișoară din România care-i spunea furioasă mamei sale la ieșirea din Grădina Ghetsimani că i-a făcut numai poze proaste, cu părul răvășit, și că de acum încolo nu o mai lasă să-i facă fotografii: „O să mi le fac singură!”. De unde rezultă că și la locurile sfinte pot apărea probleme în familie.

Dar nu e doar turism religios în Palestina. Poți să te lași pierdut pe străduțele orașului vechi din Betleem, să mânânci falafel și șaorma de la vânzătorii stradali, să bei o bere pe una din terasele cu wifi, de lângă Biserica Nașterii Domnului, să stai de vorbă cu localnicii, să-ți cumperi alune și năut, plus nimicuri de dus acasă. După aia mai este hotelul butic al lui Bansky, cu vedere la zidul construit de israelieni la marginea Betleemului și cu toți pereții decorați cu lucrările artistului.

În apa Iordanului.

Și acum o să-ți dau și câteva informații utile pentru buzunarul tău

Prima ar fi că prețurile sunt destul de mari, în special la chestiile vitale pentru tine (probabil, nu și pentru maică-ta): băutura și țigările. O bere la halbă, cea mai ieftină, la o terasă, e cam 18-20 de shekeli, adică 18-20 de lei în bani românești. Palestinienii au și un vin local foarte bun, Cremisan se cheamă, dar și ăsta e scump. Adică nu-l găsești în magazine sub 33-35 de shekeli. Țigările sunt la fel de scumpe, cam 23-25 de shekeli cel mai ieftin pachet (să zicem Winston). Vestea bună e că există și țigări locale, care se vând la bucată și sunt mult mai accesibile ca preț, numai că mie nu mi-au plăcut la gust. Prin comparație însă, în orașul israelian Jaffa am cumpărat un pachet de Winston cu 35 de shekeli.

Mâncarea în Betleem e ieftină dacă o cumperi de la vânzătorii stradali. Nu și fructele care sunt potop de scumpe: 30 de shekeli kilogramul de cireșe, că tot se discuta în România de chestia asta.

A doua veste proastă e că magazinele nu prea au prețuri afișate, deci nu poți ști dacă suma pe care ți-o cere vânzătorul nu e scoasă din burtă pe loc sau chiar atâta costă produsul respectiv.

A treia e că în Palestina sunt rare locurile unde poți să plătești cu cardul. De multe ori, ți se cer doar bani cash, chiar dacă există și un POS pe tejghea. Bănuiesc că mulți dintre vânzători nu iubesc deloc contabilitatea transparentă, dar asta e doar o presupunere.

A patra veste proastă e că bancomatele de la care poți să scoți shekeli sunt o raritate, chiar și în marile orașe. Multe bancomate de pe stradă emit doar bani iordanieni, deci trebuie să le cauți doar pe cele roșii, pe care scrie „Bank of Palestine”. Nu e chiar comod, dar nici vreo muncă herculiană să găsești bancomatul potrivit.

Și, în sfârșit, a cincea chestie pe care trebuie să o știi este că excursiile astea în Palestina sunt destul de scumpuțe. O doamnă din Cluj care venise cu un astfel de grup și a nimerit în același hotel din Betleem mi-a spus că a plătit 850 de euro pentru o săptămână, cu toate cheltuielile incluse.

Cam astea ar fi câteva chestii generale, dar voi reveni în zilele următoare cu alte articole despre teritoriile palestiniene.

Ierusalim. În Israel, fetele fac armata obligatorie de doi ani.
Valea Plângerii. Cel mai scump cimitir din lume.

 

Articol precedent

Am fost într-un township din Cape Town și am văzut cum trăiesc oamenii Xhosa

Articol următor

Opt lucruri false pe care le știai despre Palestina

1 Comentariu

  1. Stefan
    6 iunie 2017 la 2:00 — Răspunde

    Banksy 🙂

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *