Ce-ar fi prăjiturile fără scorţişoară sau vanilie? Sau ce bucătărie din lumea asta ar putea exista fără… piper? Sau cum ar putea să bea indienii un ceai masala, dacă nu ar avea cardamon, unul dintre cele mai importante ingrediente? Mirodeniile, fără de care viaţa de pe această planetă aşa cum o ştim acum nu ar putea fi concepută, sunt strâns legate de Oceanul Indian. Am găsit câteva dintre cele mai cunoscute condimente şi fructe din lume, la o fermă din estul Africii, şi le-am fotografiat ca să le ţin minte toată viaţa. (TravelZoom).

1. Cafea. Originară din sudul Arabiei, cafeaua este cultivată în prezent în aproape 100 de ţări.

Cafea
Cafea

2. Piperul negru, probabil cel mai cunoscut condiment de pe planetă. S-a născut în India, dar s-a extins în multe alte ţări din Asia şi Africa.

Piper negru
Piper negru

3. Scorţişoară. Se foloseşte în principal scoarţa copacului, dar şi frunzele şi rădăcina. Există mai multe tipuri de scorţişoară, unele originare din Arabia şi estul Africii, altele din Sri Lanka, Bangladesh şi India. Este un condiment cunoscut din cele mai vechi timpuri.

Scorţişoară
Scorţişoară

4. Lemongrass. Născută în India este una dintre cele mai răspândite mirodenii din bucătăria asiatică. Se foloseşte atât în supe, cât şi mâncarea curry.

Lemongrass
Lemongrass

5. Curcuma (Turmeric). Se foloseşte atât în bucătăria asiatică, dar şi în medicina tradiţională din această parte a lumii.

Curcuma
Curcuma

6. Vanilia. Este un condiment originar din Mexic, fiind printre cele mai scumpe din lume, pe locul doi după şofran. Valoarea ridicată este dată de gustul unic, dar şi de faptul că are nevoie de multă muncă şi investiţii. Mai multe specii de vanilie sunt cultivate în insulele din Oceanul Indian, cum ar fi Indonezia, Madagascar, Reunion.

Vanilie
Vanilie

7. Cardamon. Este un condiment originar din India. Seminţele de cardamon se pisează şi se folosesc pentru aromarea ceaiului indian, dar şi în diferite feluri de mâncare asiatică. De asemenea, cardamonul se amestecă cu alte mirodenii şi formează masala (chimen, cuişoare, scorţişoară, cardamon, piper negru), folosită în bucătăria indiană şi cea din estul Africii.

Cardamon
Cardamon

8. Ylang ylang. Originară din Filipine, ylang ylang este o plantă aromatică, iar uleiul extras din aceasta este folosit în fabricarea cosmeticelor şi în aromaterapie.

Ylang Ylang
Ylang Ylang

 

9. Carambola (Starfruit). Un fruct originar din Asia, cu gust dulce acrişor, care s-a răspândit în foarte multe ţări tropicale. Acum se cultivă inclusiv în sudul Statelor Unite.

Starfruit (carambola)
Starfruit (carambola)

 

10. Chinină. Scoarţa arborelui de chinină a fost mulţi ani cel mai eficient tratament împotriva unei boli tropicale care făcea ravagii: malaria. Proprietăţile deosebite ale chininei au fost descoperite de indigenii din America de Sud. Se mai foloseşte şi astăzi, în anumite zone ale planetei, pentru tratamentul unor boli.

Chinină
Chinină

11. Breadfruit (arborele de pâine). Fructul se numeşte aşa deoarece, dacă este copt, capătă un gust apropiat de cel al pâinii. Se foloseşte în multe ţări tropicale.

Breadfruit (copacul de pâine)
Breadfruit (copacul de pâine)

12. Aloe. Una dintre cele mai răspândite plante tropicale folosite atât în medicina tradiţională din Africa şi Asia, cât şi în bucătărie.

Aloe
Aloe

13. Guava. Este un fruct tropical nativ din America Centrală şi Mexic.

Guave
Guave
Previous post

Reţeta zilei. Cum se face Pilau masala, o mâncare tradiţională din estul Africii

Next post

Reţeta zilei. Cum se face "Rat Na" cu busuioc şi carne de porc

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.