Dacă ai impresia că acum este scump să te plimbi prin lume, atunci nu știi ce eforturi ar fi trebuit să faci în urmă cu 20-30 de ani doar ca să treci oceanul din Europa în America. Sau să petreci două săptămâni de vacanță în Asia și Africa. Ca să fiu sincer până la capăt, probabil că oamenii ca mine nu ar fi călătorit niciodată dacă se nășteau cu 20-30 de ani mai devreme.

Există mai multe motive pentru care în 2019 pot călători în jurul lumii și alți oameni decât bogații planetei. Turismul global este un concept generos care a făcut posibil ca țări izolate, îndepărtate, de multe ori scufundate în sărăcie extremă, să iasă la lumină și să se dezvolte. Chiar dacă turism global înseamnă de multe ori uniformizare- adică exact ce servicii primești în Asia, vei primi și în Africa sau în Caraibe, de multe ori de la aceiași operatori transfrontalieri- avantajele sunt numeroase: bani, dezvoltarea afacerilor locale, creșterea numărului de locuri de muncă etc.

1,3 miliarde de oameni au călătorit în străinătate în 2017, cu 86 de milioane mai mulți decât în anul precedent (potrivit World Tourism Organisation) iar trendul este de creștere accelerată. Nu doar occidentalii își petrec acum vacanțele la mii de kilometri depărtare de casă, ci și chinezii sau sud-americanii. De fapt, foarte mulți oameni din lume care câștigă un salariu lunar pot să călătorească în 2019, dacă-și propun acest lucru.

Dar această explozie nemaiîntâlnită a turismului global nu ar fi fost posibilă fără trei mari…să le zicem invenții, deși nu sunt. Iată-le.

Ieftinirea biletelor de avion

Am găsit mai demult o comparație pe site-ul Airline Ratings care-mi arată ce vremuri fericite trăim în ceea ce privește prețurile biletelor de avion. Jurnaliștii de aici au luat ca exemplu ruta Londra-Sydney și au urmărit evoluția prețului începând cu 1945. În anul respectiv, biletul de avion costa echivalentul salariului mediu pe 130 de săptămâni al unui australian. În banii de astăzi ar fi fost vorba de 204.000 dolari australieni, adică 155.543 dolari americani.

În 1965, prețul a coborât la echivalentul a 21 de săptămâni de muncă, iar apoi, la începutul anilor 70, costul s-a redus la 8 săptămâni de muncă.

În 1991, cursa Londra- Sydney reprezenta echivalentul a 5 săptămîni de muncă pentru un australian, iar în 2013 o săptămână de lucru. Dacă acest trend de ieftinire a zborului cu avionul va continua în 2020 prețul biletului de la Sydney la Londra va ajunge la echivalentul a trei zile de muncă.

Dacă mai vrei comparații, mai avem: în 1977, ai fi plătit 1000 de lire sterline, în banii de acum, ca să treci Atlanticul de la Londra la New York. Astăzi ai nevoie, în medie, de doar 223 lire.

Inclusiv în ultimii zece ani prețurile au scăzut foarte mult. Îmi aduc aminte că în 2008 plăteam în jur de 300 de euro pentru un bilet de avion dus întors București-Lisabona, la o companie low-cost (nu-mi mai aduc aminte care). Anul trecut cu 390 de euro de persoană, tot dus-întors, am zburat în Chiang Mai, Thailanda, cu Qatar Airways.

Nu știu cum reușesc companiile aeriene să scadă prețurile atât de mult și totuși să facă milioane de euro profit anual dar, din punctul meu de vedere, aceasta este cea mai bună chestie care s-a întâmplat în ceea ce privește călătoriile.

Răspândirea internetului în cele mai ascunse colțuri ale planetei

A doua super invenție, ca să-i spun așa, este explozia internetului. Chiar dacă mai sunt unele țări rămase în urmă, cum ar fi spre exemplu Cuba, acestea recuperează terenul mai repede decât îți poți imagina. Chiar și în Cuba, unde internetul este încă scump, am avut wifi în cameră în casele particulare unde am stat. Nu mai vorbesc de Asia, Thailanda, Cambodgia, Sri Lanka, unde aproape fiecare cameră, bar, bodegă are wifi la care te poți conecta gratis.

Dacă nu realizezi cât de important e internetul atunci când călătorești, atunci imaginează-ți cum era în urmă cu 20-30 de ani, când plecai de acasă și nimeni nu știa de tine 2-3 săptămâni. Acum poți inclusiv să muncești din Thailanda pentru firma ta din București. Tot ce ai nevoie este o bună conexiune la net, iar în Thailanda sigur găsești asta.

Dar dincolo de nevoia de a rămâne tot timpul conectat, explozia internetului este în strânsă legătură cu altă mare invenție care a făcut călătoriile accesibile pentru foarte multă lume:

Site-urile de cazări de tipul airbnb.com, couchsurfing.com sau homestay.com. Plus Facebook-ul 

Apariția acestor site-uri a obligat hotelurile să scadă prețurile. Sigur, o grămadă de oameni preferă în continuare să stea la hotel, inclusiv eu în multe situații, dar apariția unei concurențe reale a determinat marile companii de cazare să se adapteze pieței. Asta dacă vor să țină pasul cu lumea nouă și, din nou aș da exemplul Cubei, unde lucrurile se întâmplă mai repede decât pot autoritățile comuniste să înțeleagă. Hotelurile sunt încă foarte scumpe, în general, nu găsești în Havana o cameră sub 100 de euro pe noapte, în timp ce la „casa particular” prețul e maxim 25-30 de euro pe noapte. Dar în multe alte locuri în care am fost prețurile la cazări au coborât foarte mult, împinse de la spate de concurența airbnb sau a celorlalte platforme de cazare. Și pentru că oamenii în ziua de azi caută mai mult experiențe decât locuri de vizitat, cazarea acasă la localnici le oferă exact ce vor.

Sigur mai sunt și alte invenții care au schimbat pentru totdeauna turismul, poți să mi le scrii în comentarii. Dar dacă nu ar fi existat cele trei de mai sus, sigur nu am fi ajuns aici: gândește-te că unul din cinci oameni de pe planetă a plecat într-o țară străină anul trecut. Și încă nu s-a inventat teleportarea.

Pe mine poți să mă urmărești și pe Facebook sau pe Instagram.

 

Previous post

Ce le lipsește altora? 11 motive de nemulțumire din lumea largă

Next post

De ce călătoriile te fac mai deștept (și merită să investești în ele)

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.