Dacă englezii au avut „The Beach”, cartea cult a lui Alex Garland care le-a deschis apetitul pentru Thailanda încă din anii 90, românii au așteptat să ajungă pe acolo unii ca Poponeț, Cabral sau mai știu ce vedetă sau vedetuță, ca să fie loviți de revelația mistică: „De ce nu m-aș duce și eu în Thailanda (dacă tot am fost în Grecia și Turcia de șapte ori până acum)?”. Oricare ar fi fost resortul lor interior, numărul românilor care își fac vacanțele în Thailanda crește în fiecare an cam cu 15%, după cum mi-a zis Mădălina Nan de la biroul pentru România și Bulgaria al Autorității de Turism din Thailanda.

Iată câteva date* edificatoare:

– în primele nouă luni ale anului trecut 24 118 români au fost în Thailanda. În tot anul 2017- numărul a fost de 32 094.

– în 2017, românii au cheltuit în Thailanda 50 de milioane de euro, o medie de 1550 de euro de persoană. Evident, e vorba doar de cheltuielile care se înregistrează pe undeva (hotel, agenții de turism etc). Nu știe nimeni câți bani au dat unii sau alții pe masaj thailandez 🙂

– destinațiile principale unde merg românii sunt Bangkok, Phuket, Krabi (Ao Nang), Chiang Mai, nu neaparat în ordinea asta.

– durata medie a unei vacanțe în Thailanda este de aproape 14 zile.

– și, da, există o companie aeriană care a influențat covârșitor alegerea Thailandei ca destinație de vacanță și anume Qatar Airways, care de câțiva ani te duce din București, via Doha, direct în Bangkok, Chiang Mai sau Krabi. La prețuri foarte bune (eu am fost în 2018 în Chiang Mai cu 390 de euro de persoană, dus-întors).

Am tot fost în Thailanda din 2010 și până acum și o să mai merg, pentru că mai am încă multe locuri de văzut și experiențe de trăit. Îmi place și-n Africa, mi-a plăcut și-n Caraibe, sunt multe alte țări asiatice unde m-am simțit minunat, dar întotdeauna o să mă întorc în „Țara Zâmbetelor”. O să-ți dau mai jos câteva argumente pentru care cred că și tu ar trebui să mergi anul ăsta în Thailanda. Depinde doar de tine dacă le consideri importante sau nu.

Thailanda poate fi ieftină, chiar dacă e fix la 7700 de kilometri distanță

Chiang Mai, Thailanda

După cum ziceam, zborurile către Thailanda s-au ieftinit mult. Qatar Airways are frecvent promoții pentru Bangkok sau Chiang Mai, dar mai sunt și alte companii cu care poți face deal-uri interesante. Acum trei ani am zburat cu Aeroflot în Bangkok, la 600 de euro dus-întors, prin Moscova, ceea ce nu e deloc rău. Sigur, pentru a prinde cele mai avatajoase oferte trebuie să stai puțin cu ochii pe promoții (poț să te abonezi la newsletter-ul de la Qatar, de exemplu), dar așteptarea merită efortul. Asta înseamnă că nu ai cum să pleci de pe o zi pe alta, dar presupun că doar milionarii planetei pleacă în vacanță când vor ei: „baby, ce-ar fi să plecăm în Bangkok în noaptea asta?”. Noi, oamenii obișnuiți, spunem (în ianuarie): „baby, ce-ar fi mergem în Thailanda în aprilie?”

Citește și: TOP 10 FELURI DE MÂNCARE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNCERCI ÎN THAILANDA

Dincolo de biletele de avion, și celelalte cheltuieli sunt rezonabile. Trebuie să-ți spun totuși că, de când merg în Thailanda, prețurile au crescut de la an la an. Apoi, cursul de schimb este din ce în ce mai dezavantajos pentru români (acum un leu înseamnă 7 baht, în urmă cu 5-6 ani, 1RON=10 baht). Thailanda este mai scumpă decât țările din jur, Cambodgia, Vietman sau Laos, dar e și cea mai dezvoltată. Și mai orientată spre turismul de masă. Deci e logic să fie mai scumpă. Dacă vrei un ordin de mărime, în 2017 în Thailanda au fost 35,3 milioane de turiști, iar în Cambodgia mai puțin de 6 milioane.

Mâncarea, cazarea, serviciile sunt, în general, mult mai ieftine decât oriunde în Europa, chiar și în condițiile în care există diferențe semnificative de la un oraș la altul, de la plajă la munte, de la insule la partea continentală. În Chiang Mai, la munte, prețurile sunt aproape la jumătate față de Krabi-Ao Nang, la Marea Andaman. Dar dacă ai 1000 de euro în buzunar ești un rege oriunde în Thailanda, ceea ce nu prea mai e valabil demult în România.

Serviciile și infrastructura sunt de top

Bangkok

Din punctul ăsta de vedere, Thailanda e la mare distanță de alte țări din Asia de sud-est. Cunosc foarte bine atât Thailanda, cât și Cambodgia, dar când treci granița dintr-o țară în alta cu autobuzul e ca și cum ai trece din Germania în Republica Moldova. Mie îmi place foarte mult Cambodgia, pentru puritatea locurilor și a localnicilor, niște oameni atât de încercați de istorie, dar dacă vrei servicii bune mergi în Thailanda. Dacă vrei să vezi natură și locuri virgine, neafectate încă de turismul de masă, atunci mergi în Cambodgia. Sau mergi în amândouă, ca să ai experiențe cât mai diverse.

Thailanda e o poartă spre Asia

Femei cu gâtul lung venite din Myanmar. Nordul Thailandei

Eu am recomandat de fiecare dată Thailanda oamenilor care vor să-și înceapă aventura asiatică. Continentul asiatic poate fi șocant la prima întâlnire. Aglomerația din marile orașe, cerșetorii, căldura, poluarea, cultura, mâncarea, animalele de pe străzi, mirosurile din piețe, chiar și apa, s-ar putea să te facă să te simți agresat în primele zile. Ești un corporatist care nu a plecat niciodată din Europa, dar vrei să ajungi în Nepal sau în India? Părerea mea e să stai mai întâi o lună în Thailanda, pentru că e cea mai prietenoasă cu occidentalii, din toate punctele de vedere. Dacă ți-a plăcut, atunci treci la următorul nivel iar vacanța următoare du-te în Nepal.

Thailanda este frumoasă, diversă și ai ce să faci, indiferent unde te duci

Maya Bay, Thailanda

Dacă ai făcut școala generală în comunism, atunci sigur ai auzit că România este „singura țară din lume care are toate formele de relief”. Ei bine, și Thailanda le are pe toate. Plus multe alte chestii.

Thailanda e țară foarte mare. Ca să-ți faci o idee, de la Chiang Mai (nord) la Krabi (sud) zbori cu avionul o oră și jumătate. Rețeaua de autostrăzi a țării este super dezvoltată (70 de mii de kilometri), la fel ca rețeaua de zboruri interne (sunt vreo 11 aeroporturi internaționale și 20 domestice).

Citește și: 6 LUCRURI PE CARE SĂ LE FACI ÎN CHIANG MAI, THAILANDA

Am văzut plaje superbe în Koh Samui, Krabi-Ao Nang, iar dacă vrei prostituție și destrăbălare atunci mergi în Phuket. Dacă vrei la munte, unde clima este mai blândă, prețurile mai mici și vrei să cunoști hipsteri din toată lumea, plecați de acasă fără să se mai întoarcă, atunci mergi în Chiang Mai. Orașul ăsta, al doilea ca mărime după Bangkok, e o veritabilă poartă de intrare în regiunea nordică a Thailandei, unde poți să faci excursii către triburile din munte, Mekong, granițele cu Laos și Myanmar.

Dacă vrei să mergi pe urmele personajului Richard din utopia lui Garland, atunci du-te în Bangkok, în Khao San, cartierul backpackerilor, acolo unde nu există noapte și zi, unde toată lumea bea și petrece, după care se urcă în autobuzele care pleacă în toate colțurile Thailandei, în Cambogia, Laos sau Vietnam.

Este o țară sigură pentru turiști

Ladyboys in Thailanda

Știu că poate suna ciudat, dar Thailanda poate fi mai sigură decât multe țări din Europa. Din 2014, țara este condusă de o juntă militară. Care juntă militară tot promite că va organiza alegeri democratice, numai că nimeni nu știe când se va întâmpla asta, ultima promisiune fiind pentru 2019. Generalii care conduc Thailanda au suficiente probleme de legitimitate pe plan internațional, pentru că au preluat puterea într-un moment de criză și nu apoi nu au mai vrut să renunțe la ea, încât nu mai vor să fie arătați cu degetul și pentru, Doamne ferește, atentate sau nenorociri care li s-ar putea întâmpla turiștilor.

Turismul reprezintă aproape 18% din PIB-ul țării, iar dacă pățești ceva, o să scrie ziarele de întâmplarea asta, o să se sperie oamenii și… nu e bine. Asta e explicația cinică, dar mai e și cea soft: thailandezii sunt un popor foarte pașnic. De aceea i se spune Thailandei, Țara Zâmbetelor. Și mai sunt și foarte practici. Au nevoie de banii tăi, nu trebui însă să-ți dea în cap pentru ei. Oricum îi vei lăsa singur în Thailanda, cumpărându-ți chestii pe care le îndeși în bagaje și când ajungi acasă constați că nu-ți trebuie la nimic.

Citește și CE-AM ÎNȚELES DESPRE FEMEILE CU GÂTUL LUNG DIN NORDUL THAILANDEI (ÎN AFARĂ CĂ ÎNCURAJEZ „HUMAN ZOO”)

În ceea ce privește atacurile teroriste, acest pericol există ca peste tot în lume, cu particularitatea că în Thailanda chiar există o grupare militară, în provinciile din sud, musulmane, care luptă pentru independență. Dar, din nou, situația e oarecum sub control, nu ai de ce să-ți faci griji.

Cât despre boli tropicale, pericolul e ca și inexistent. În partea de nord, în apropierea de granița cu Myanmar, ar exista pericol de malarie. Cel puțin așa am citit. Deci dacă mergi prin zonă ar trebui să ai spray de țânțari la tine.

Mâncarea thailandeză e mai mult decât credeai că poate înseamna mâncarea pentru un popor

Street- food

Pentru thailandezi mâncarea e una dintre cele mai importante chestii din viață și dacă am spus asta poți să înțelegi și grija lor deosebită pentru bucătăria locală. Dacă te nimerești la o bere cu niște thailandezi și nu știi cum să începi o conversație poți să încerci cu mâncarea. Funcționează.

Ideea de bază este trebuie să mergi acolo ca să înțelegi despre ce este vorba. Poate ai mâncat pad thai sau tom yam sau green curry în București, dar sigur nu au același gust ca într-o piața din Bangkok sau la o tonetă stradală din Chiang Mai. După ce o încerci mâncarea thailandeză devii dependent și încerci să faci și acasă. Ceea ce nu e chiar rău.

Masajul thailandez

Salon de masaj thailandez

Masajul thailandez e o poveste în sine. Ideea e că nu e deloc ce ai crezut tu că e. Acum ceva timp, îmi povestea cineva că a fost acolo și a intrat într-un salon de masaj, unde, la sfârșit (și aici omul a început să chicotească), a avut parte de ceva „special” din partea domnișoarei care s-a ocupat de el. Un happy-end de poveste. Felicitări, numai că ce ai făcut tu nu a fost masaj thailandez.

Masajul thailandez este în primul rând o chestie destul de dură, în care fiecare mușchiuleț din corpul tău este luat la frământat cu palmele și picioarele, după care ești tras și răstignit de-ți sar fulgii. Iar tehnica asta, ce combină chestii de yoga, nu o cunoaște chiar orice fată semidezbrăcată de pe stradă care strigă după tine „thai massage, sir”. Adică se învață la școală.

Și, foarte important, contactul fizic între maseuză și client e oarecum limitat, adică primești un chimonou și niște pantaloni de pânză, lejeri, iar maseuza este de regulă o doamnă la vreo 40-50 de ani, îmbrăcată regulamentar, cu ecuson în piept.

Uite spre exemplu, în Chiang Mai există o rețea de astfel de saloane, Lila Thai Massage se cheamă, unde maseuzele sunt foste pușcăriașe care, pentru a se reabilita și reintegra în societate, au învățat meseria asta. Poți să mergi cu încredere la ele, măcar ai garanția că au urmat o școală.

Nu știu dacă te-am convins sau nu, eu îți spun oricum călătorie plăcută!

*datele sunt obținute de la REPRESENTATIVE OFFICE OF Tourism Authority of Thailand for Romania and Bulgaria

Pe mine poți să mă urmărești și pe Facebook sau Instagram.

 

Previous post

De ce călătoriile te fac mai deștept (și merită să investești în ele)

Next post

Cei 7 factori care duc la prăbușirea unui avion. Accidentul de la Balotești

2 Comments

  1. 4 mai 2020 at 18:27 — Răspunde

    F misto articolul si cu multe informatii bune. noi am fost in Thailanda in martie 2020 (la limita) si a fost de vis! Deja ne gandim la urmatoarea destinatie exotica tot in Thailanda.
    am scris si noi mai multe informatii aici: https://beachingtravel.ro/thailanda/

    • 4 mai 2020 at 21:50 — Răspunde

      Foarte frumoase pozele voastre. Succes si la alte calatorii!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.